Whether satirical programming exempts broadcasters from prohibitions against insulting language and generalized ethnic defamation under the audiovisual code

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 septembrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului ("CNA", "Consiliul"), a solicitat:

(i) constatarea nulităţii Deciziei nr. 812/12.09.2019, emisă de pârât;

(ii) exonerarea reclamantei de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON;

(iii) în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment/somaţie ori reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 5.000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 491 din 23 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a anulat Decizia nr. 812/12.09.2019, emisă de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 491 din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că soluţia instanţei de fond nu este motivată în raport de temeiul juridic avut în vedere la aplicarea sancţiunii, respectiv art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din Codul audiovizualului, în condiţiile în care instanţa nu a examinat situaţia reţinută în actul contestat, raportul dintre temeiul juridic şi faptele contravenţionale şi nici argumentele pârâtului în referire la libertatea de exprimare, invocată de reclamantă. Instanţa de fond s-a rezumat la redarea unor dispoziţii legale şi a jurisprudenţei CEDO privind libertatea de exprimare, singurele aspecte referitoare la speţa dedusă judecăţii fiind rezumate în câteva fraze.

Arată recurentul-pârât că, referitor la fapta prevăzută de art. 47 alin. (3) şi (4) din Codul audiovizualului, care interzice afirmaţiile defăimătoare generalizatoare, pe baza apartenenţei la un grup etnic, intimata-reclamantă nu a formulat nicio apărare, minimalizând gravitatea faptei reţinute în sarcina sa referitoare la încălcarea repetată a dispoziţiilor privind interzicerea faptelor de discriminare în domeniul audiovizualului.

Susţine recurentul-pârât că eventualul conţinut satiric, evocat de instanţa de fond, nu poate constitui un element de exonerare de răspundere, în condiţiile în care dispoziţiile audiovizualului nu instituie excepţii de la respectarea regulilor în funcţie de genul în care radiodifuzorul încadrează emisiunea (pamflet), obligaţiile prevăzute la art. 40 alin. (5) şi 47 alin. (3) şi (4) din Codul audiovizualului fiind unele cu caracter general.

În speţă, susţine recurentul, nu s-a pornit de la un "discurs politic" al domnului B., ci de la o eventuală soluţie de îmbunătăţire propusă de acesta, raportat la rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat de elevii din judeţul Harghita. În mod greşit instanţa de fond a apreciat că prezentatorul emisiunii a expus judecăţi de valoare care privesc un subiect de interes general şi care au ca punct de plecare declaraţiile publice făcute de un om politic, în această calitate.

Totodată, arată recurentul-pârât, în mod greşit a considerat instanţa de fond că prezentatorul nu a acţionat cu rea-credinţă, în condiţiile în care temeiul legal al actului contestat nu prevede această condiţie a atitudinii subiective a prezentatorului, iar pe de altă parte, afirmaţiile moderatorului emisiunii la adresa etnicilor maghiari depăşeşte doza de exagerare şi de provocare permisă de libertatea jurnalistică, fiind de natură să lezeze drepturi fundamentale ale persoanei.

În ceea ce priveşte argumentul instanţei de fond grefat pe considerentele deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 3524/21.06.2019, privind satira ca formă de expresie artistică, recurentul susţine că încadrarea emisiunii de către radiodifuzor în categoria pamfletului nu exclude controlul instanţei de judecată cu privire la situaţia dedusă judecăţii şi nici nu constituie excepţie de la respectarea dispoziţiilor legale. Dispoziţiile legale din domeniul audiovizualului nu disting după genul emisiunii, respectiv după cum acestea sunt încadrate de radiodifuzor, astfel încât nici "limbajul violent şi agresiv" care caracterizează pamfletul nu are justificare legală atunci când un program este pus la dispoziţia publicului larg prin mijloace de comunicare audiovizuală.

În sensul celor arătate, pârâtul arată că a invocat în fond deciziile ÎCCJ-SCAF nr. 5605/2019 şi 2991/2016, de care prima instanţă nu a ţinut cont şi concluzionează în sensul că în cadrul emisiunii nu au fost emise simple judecăţi de valoare în analiza unor subiecte de interes public, în condiţiile în care realizatorul emisiunii nu a respectat obligaţia prevăzută de dispoziţiile art. (40) alin. (5) şi art. 47 alin. (2) şi (3) din Codul audiovizualului de a nu utiliza un limbaj injurios ori violent sau defăimător la adresa unei persoane sau a unui grup etnic.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârât.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea înregistrată în dosarul instanţei de recursul, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 91 alin. (1) teza finală din Legea audiovizualului nr. 504/2002, solicitând şi suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea de către forul constituţional a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a constituit dosarul asociat nr. x/2019, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a soluţionării cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, ceea ce presupune o analiză din partea instanţei asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei.

În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. (1) teza finală din Legea audiovizualului nr. 504/2002, pronunţată prin încheierea din 16 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării unei căi extraordinare de atac.

Este de observat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluţionării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 812 din 12.09.2019, recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat intimata-reclamantă A. S.R.L. cu amendă în sumă de 10.000 RON, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora:

"Art. 40 alin. (5) - Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Art. 47 alin. (3) - Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

Art. 47 alin. (4) - Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unei persoane pe baza apartenenţei acesteia la un grup/o comunitate definit(ă) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice."

În esenţă, autoritatea pârâtă a reţinut în sarcina intimatei-reclamante că, în cadrul emisiunii "C." difuzată de postul A. în 2 iulie 2019, în contextul în care B., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a făcut declaraţii prin care cerea examen diferenţiat la limba română pentru elevii de etnie maghiară, prezentatorul C. a comentat aceste declaraţii, folosind la adresa persoanei respective un limbaj injurios, de natură a-i prejudicia dreptul la imagine, încălcând prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului. Totodată, prezentatorul a făcut şi alte afirmaţii defăimătoare, atât la adresa persoanei amintite, cât şi la adresa etniei maghiare din care acesta face parte, fapte de natură să contravină dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) din acelaşi Cod.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, referitor la insuficienta descriere a faptei şi la neindividualizarea sancţiunii aplicate, însă a apreciat că se impune anularea deciziei CNA, reţinând că nu s-a relevat o încălcare a dispoziţiilor din Codul audiovizualului. În esenţă, prima instanţă a reţinut că emisiunea are caracter satiric, fiind încadrată în categoria pamfletului, că afirmaţiile moderatorului au vizat discursul politic, iar nu o comunitate etnică, reprezentând judecăţi de valoare care se înscriu în limitele limitele libertăţii de exprimare şi că prezentatorul nu a acţionat cu rea-credinţă.

Examinând considerentele sentinţei recurate, în raport de criticile formulate de pârât, de conţinutul actului administrativ contestat şi de temeiurile de drept avute în vederea la emiterea lui, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii în cauză, motiv pentru care se impune reformarea soluţiei pronunţate.

În ceea ce priveşte caracterul de pamflet al emisiunii "C.", Înalta Curte constată că niciunul dintre temeiurile de drept avute în vedere la sancţionarea reclamantei nu prevăd că genul emisiunii ar reprezenta o cauză de înlăturare a obligaţiilor legale stabilite în sarcina radiodifuzorilor sau că i-ar scuti de consecinţele nerespectării acestor obligaţii. Este adevărat că satira şi pamfletul folosesc ironia pentru a înfiera anumite tare morale, concepţii politice, aspecte negative ale realităţii sociale, trăsături de caracter ale unei persoane, însă în speţă, comentariile făcute la adresa comunităţii maghiare şi a lui B., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, nu pot fi asimilate sau asociate pamfletului ca stil jurnalistic, câtă vreme, în discursul său, prezentatorul a folosit expresii injurioase şi a manifestat aversiune faţă de membrii acestei comunităţi, fapt interzis de legislaţia din domeniul audiovizualului. Astfel fiind, relevanţă din punct de vedere al respectării acestei legislaţii prezintă comentariile făcute pe marginea subiectelor abordate în emisiune şi nu categoria în care aceasta se încadrează.

Înalta Curte reţine că, în raport de prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, prezentatorul emisiunii are obligaţia de a nu folosi un limbaj injurios, indiferent de calitatea, poziţia socială ori profesia persoanei criticate, iar în speţă, limbajul folosit de prezentatorul emisiunii a fost evident unul injurios şi insultător, caracterizând persoana în discuţie (B., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita) prin exprimări precum "jigodie patentată", "un nimeni", "numai pe dumneavoastră nu vă duce capul să învăţaţi această limbă".

Din perspectiva art. 47 alin. (3) şi (4) din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată că prezentatorul a utilizat afirmaţii defăimătoare atât la adresa lui B., cât şi a comunităţii maghiare în general, precum: "dumneavoastră sunteţi maghiar şi nu vă duce capul să învăţaţi limba română corespunzător"; "numai pe dumneavoastră nu vă duce capul să învăţaţi această limbă deşi staţi aici, sugeţi sângele acesta şi până la urmă banii din România, că noi vă plătim"; "Sunteţi singura etnie care nu ştie să vorbească nici azi limba română"; "Ce să faci cu limba maghiară? Te duci în Ungaria şi atât."; "...zici că e o limbă de buricul pământului!"; "...să înveţe limba română sau dacă nu, acasă! Acasă, acolo unde pretind ei că le este casa."

Nu pot fi reţinute argumentele instanţei de fond şi ale intimatei-reclamante, în sensul că o anumită doză de exagerare este permisă jurnaliştilor care promovează emisiuni de tip pamflet, că în emisiune s-au făcut afirmaţii cu valoarea unor simple judecăţi de valoare, respectiv că subiectul prezentat era unul de interes public, având ca punct de plecare declaraţiile publice făcute de un om politic.

Înalta Curte reţine că sancţiunea a fost aplicată pentru comentariile cu caracter injurios la adresa lui B. şi xenofob la adresa comunităţii maghiare, manifestări care sunt expres interzise de art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Folosirea de cuvinte injurioase, insultătoare sau defăimătoare la adresa unei comunităţi etnice sau la adresa unei persoane pe baza apartenenţei sale la această comunitate depăşesc limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, chiar în contextul unei emisiuni de satiră, neputându-se vorbi despre o simplă doză de exagerare.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a CEDO, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea dreptului la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Aşadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi subiecţi de drept.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

În raport de aceste principii stabilite pe cale jurisprudenţială, Înalta Curte reţine că exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiţii şi în orice mod, ci în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizualului şi de reglementările Convenţiei EDO, fără a abuza de dreptul la liberă exprimare şi de libertatea presei. În cauză, prezentatorul emisiunii a comentat declaraţiile lui B., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, prin care acesta a cerut examen diferenţiat la limba română pentru elevii de etnie maghiară, însă, după cum în mod corect a reţinut recurentul-pârât CNA în decizia contestată, jignirea unei persoane şi defăimarea unei comunităţi etnice, indiferent de subiectul discutat, nu constituie o formă de critică acceptabilă, nefiind permisă utilizarea mijloacelor audiovizuale ca instrumente de insultare şi denigrare a unor comunităţi/indivizi pe considerente etnice.

Este evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea şi încurajarea libertăţii de exprimare de care se bucură presa, însă jurnaliştii trebuie, în exercitarea cu bună credinţă a profesiunii lor, şi în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte şi celelalte valori protejate de Convenţie, precum şi îndatoririle şi responsabilităţile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menţionate. Prin urmare, dreptul la opinie al prezentatorului emisiunii, de care se prevalează intimata-reclamantă, nu poate fi absolutizat prin invocarea libertăţii presei, acesta având obligaţia legală de a aborda subiectul discutat în limitele unui limbaj civilizat, fără folosirea unor expresii jignitoare sau a unui limbaj virulent, injurios, cu elemente xenofobe, de natură a leza reputaţia ori demnitatea indivizilor/comunităţii vizate.

În fine, în ceea ce priveşte buna sau reaua-credinţă a prezentatorului emisiunii, Înalta Curte constată că atitudinea subiectivă este lipsită de relevanţă în constatarea de către CNA a încălcării art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, textele normative neprevăzând o astfel de condiţie.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit prin Decizia CNA nr. 812/12.09.2019 că reclamanta A. S.R.L. a nesocotit prevederi ale Codului audiovizualului, faptele reţinute în sarcina acesteia, astfel cum sunt descrise în actul administrativ contestat, subsumându-se dispoziţiilor art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din acest Cod.

Pe cale de consecinţă, se constată că sentinţa recurată a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material incidente, criticile recurentului-pârât fiind fondate. Astfel fiind, consecutiv admiterii recursului, Înalta Curte va reforma hotărârea atacată, urmând a respinge acţiunea. La pronunţarea acestei soluţii, Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că instanţa de fond a constatat caracterul neîntemeiat al motivului de nelegalitate referitor la insuficienta descriere a faptei şi la neindividualizarea sancţiunii aplicate, iar aceste considerente nu au fost recurate de partea interesantă, intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L..

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 491 din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.