Clawback contribution notification upheld as lawful; drugmaker's challenge rejected

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 februarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

(i) anularea notificării nr. x/07.11.2018, prin care CNAS a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului III al anului 2018;

(ii) anularea adresei nr. x/11.12.2018, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate împotriva notificării sus-menţionate;

(iii) anularea actului administrativ prin care a fost stabilită valoarea procentului "p", comunicată prin notificarea nr. x/07.11.2018;

(iv) obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul III 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 934 din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 934 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Printr-un prim rând de critici, reclamanta susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificării contestate, fără a analiza argumentele concrete expuse de reclamantă cu privire la lipsa de transparenţă a modalităţii în care sunt comunicate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

În acest sens, face trimitere la considerentele deciziei nr. 6469/2019 a Înaltei Curţi, prin care s-a reţinut că modalitatea în care CNAS face aplicarea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv modul în care sunt comunicate contribuabilului informaţiile necesare plăţii contribuţiei, nu îi dă acestuia posibilitatea să verifice corectitudinea datelor. Considerente similare se regăsesc şi în cuprinsul deciziei ÎCCJ – SCAF nr. 7097/2013 şi în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti (sentinţele civile nr. 2137/2014, 2335/2014, 430/2014) şi, totodată, în jurisprudenţa CEDO (hotărârea nr. 39766 Serkov c. Ucrainei).

Conform jurisprudenţei naţionale şi europene invocate, consideră reclamanta că, în prezenţa unei notificări nemotivate, care nu-i permite să verifice informaţiile pe baza cărora se calculează taxa, lipsa de transparenţă în fiscalitate nu poate fi remediată decât prin aplicarea principiului in dubio contra fiscum.

Arată, contrar argumentelor instanţei de fond care susţine că eventuala problemă de transparenţă îşi are originea în legislaţie, că în cauză nu se contestă sistemul de raportare stabilit prin art. 5 alin. (4), (6) şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât reclamanta nu este destinatara acestor norme legale, ci faptul că intimata-pârâtă nu permite accesul plătitorului contribuţiei la informaţii privind modalitatea în care se construieşte valoarea consumului de medicamente într-un trimestru. În baza legislaţiei primare, CNAS a adoptat o legislaţie secundară cu privire la modul de raportare a consumului şi a datelor legate de acesta, recurenta-reclamantă dând exemplul Ordinului comun al ministerului sănătăţii şi Preşedintelui CNAS nr. 1518/2011, ale cărui prevederi nu privesc deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă ("DAPP").

Recurenta-reclamantă susţine că a primit de la CNAS un set minimal de informaţii, care nu îi oferă niciun mijloc de control asupra corectitudinii calculării consumului. Deşi notificarea este motivată în drept, ea nu este motivată şi în fapt, din datele cuprinse în notificare şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată rezultând lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p".

În opinia recurentei-reclamante, intimata-pârâtă CNAS deţine toate informaţiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuţiei informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, având în vedere raportările pe care farmaciile, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă susţine că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deţinătorilor de APP, ci doar a celor care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raţionamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.

Mai arată recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă CNAS are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru plata contribuţiei, iar reclamanta nu are altă posibilitate decât pe aceea de a accepta datele comunicate de CNAS, fără a primi vreo explicaţie cu privire la sursele efective ale consumurilor respective, pe canalele de eliberare a medicamentelor.

Un al doilea motiv de recurs cuprinde critici prin care recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a respins în mod greşit motivul de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

Arată recurenta-reclamantă că instanţa de fond şi-a întemeiat argumentaţia pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniu, fără a avea în vedere că aceasta tratează norma legală din perspectivă constituţională, iar nu sub aspectul legalităţii modului de raportare a valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor.

Consideră recurenta-reclamantă că modul de calcul al taxei încalcă atât dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci şi la veniturile altor entităţi aflate în lanţul de comercializare a medicamentelor (farmacii şi distribuitori). În consecinţă, cumulând adaosurile de pe lanţul de distribuţie, se ajunge la o marjă totală de aproape 41%, care se aplică la preţul de producător, respectiv la preţul maxim încasat de APP.

În opinia recurentei-reclamante, este greşit modul de calcul al contribuţiei prin raportare la valoarea de compensare, care include atât preţul medicamentului, cât şi toate adaosurile distribuitorilor, întrucât din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă, literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea de compensare suportată din FNUASS.

Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă indică decizii de practică judiciară ale Înaltei Curţi şi Curţii Constituţionale.

Mai arată că O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuţie specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deţinătorilor de APP, stabilită de CNAS nu doar în funcţie de veniturile obţinute de acestea, ci şi în funcţie de veniturile altor persoane (distribuitori şi farmacii), astfel încât, deşi distribuitorii şi farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuţie, sarcina fiscală fiind preluată de deţinătorii de APP.

Prin modalitatea de calcul a contribuţiei trimestriale, respectiv prin suportarea de către deţinătorii de APP a unei sarcini fiscale determinate de venitul altor entităţi fiscale, intimata-pârâtă CNAS, în aplicarea O.U.G. nr. 77/2011, nesocoteşte principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, incidente în materie fiscală. Deţinătorii de APP ajung să suporte, astfel, o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entităţi, în condiţiile în care, datorită adaosurile comerciale practicate de distribuitori şi farmacii, se poate ajunge la o marjă de până la 41% aplicată la preţul maxim al procătorului, încasat de DAPP.

Specificul relaţiilor comerciale de pe lanţul de distribuţie arată că farmaciile şi distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deţinătorii de APP nu au relaţii juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecinţă a acestui specific, deţinătorul de APP plăteşte contribuţia, indiferent dacă doreşte ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât şi medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuţiei clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deţinătorii de APP nu încheie niciun contract cu CNAS, această autoritate nu decontează valoarea compensată din preţul medicamentelor către deţinătorii de APP, ci către farmacii şi spitale, deţinătorul de APP neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.

Totodată, arată recurenta-reclamantă, distribuitorii şi farmaciile sunt cei care intră în relaţie contractuală directă cu casele judeţene de asigurări de sănătate, nefiind simpli interpuşi în lanţul de distribuţie, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, astfel încât medicamentele achiziţionate de la deţinătorul de APP intră în proprietatea lor, având dreptul absolut de a le revinde fără vreo implicare din partea producătorului. Deţinătorii de APP vând medicamentele en gros către distribuitori, fără a avea certitudinea încasării preţului medicamentelor, depinzând de plăţile făcute de distribuitori, independent de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate către farmacii/spitale. În concluzie, farmaciile şi distribuitorii se bucură de avantajul încasării de la casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor, avantaj care nu este acordat şi deţinătorilor de APP.

Învederează recurenta-reclamantă că deţinătorii de APP nu au posibilitatea de a influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii, astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuţiei clawback.

Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuţii care să privească activitatea sau veniturile unor terţi, recurenta-reclamantă apreciază că această obligaţie are un caracter neproporţional.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă CNAS nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea se subsumează următoarelor motive:

(i) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III 2018;

(ii) greşita confirmare, de către prima instanţă, a legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actelor administrative contestate, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.

Din cuprinsul Notificării nr. x/07.11.2018 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent fiecărui trimestru în litigiu, conform anexei la notificare. Astfel, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 stabilesc cuprinsul notificării emise de CNAS, respectiv "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7), iar "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)." (art. 3 alin. (3).

Ca atare, conţinutul notificării fiind cel stabilit prin normele juridice incidente anterior citate, nu se poate susţine că actul este afectat de viciul nemotivării ori motivării insuficiente, în condiţiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte şi să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează contribuţia trimestrială.

Înalta Curte mai constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa motivării actului administrativ contestate, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că nu are nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback. Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, argumentele recurentei-reclamante se circumscriu unor critici de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă, certitudine şi predictibilitate fiscală a legii şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului contestat, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea CNAS respectă întrutotul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Deşi susţine că ceea ce critică este maniera de aplicare de către CNAS a prevederilor legale incidente, este evident că recurenta-reclamantă contestă însuşi sistemul de raportare stabilit de legiuitor, care nu obligă intimata-pârâtă să-i pună la dispoziţie informaţiile şi datele pe care recurenta le consideră relevante pentru verificarea corectitudinii impunerii. Câtă vreme legea nu dispune ca intimata CNAS să comunice alte date decât valoarea procentului "p" pentru trimestrul în discuţie şi valoarea consumului centralizat de medicamente, nu se poate susţine că actul administrativ atacat este afectat de o cauză de nelegalitate, iar nemulţumirile recurentei-reclamante pot face doar obiectul unui eventual control de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti indicate de recurenta-reclamantă, care, în opinia acesteia, susţin motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării emise de CNAS, Înalta Curte observă că acestea nu conturează o orientare jurisprudenţială unitară a Înaltei Curţi în acest sens. Contrar hotărârilor judecătoreşti invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte face trimitere la deciziile nr. 3811/2017, 3415/2019, 2349/2019, 423/2020, 4067/2020 şi 4404/2022, care cuprind considerente similare celei din prezenta decizie, în privinţa caracterului motivat al notificărilor emise de CNAS, în acord cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, nu trebuie omis şi că fiecare dintre hotărârile indicate de recurenta-reclamantă a analizat legalitatea altor notificări emise de CNAS decât cea din prezenta cauză, raportat la alt cadru legislativ (în condiţiile în care legislaţia incidentă taxei clawback a suferit multiple modificări de la adoptarea O.U.G. nr. 77/2011), astfel încât, deşi s-a invocat existenţa unei similarităţi la nivelul conţinutul notificărilor, instanţa din prezenta cauză nu poate recurge la o analiză comparativă a acestora, pentru a concluziona în sensul dorit de recurentă. Înalta Curte, ca şi instanţa de fond, analizează legalitatea notificării contestate în raport de legislaţia incidentă la data emiterii (noiembrie 2018), iar pentru argumentele anterior expuse, este întemeiată concluzia respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 de către autoritatea emitentă.

II.2. Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), dar criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.".

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 249 din 21.05.2013: "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală ori ca având caracter discriminatoriu.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 934 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.