Administrative litigation over salary reference values and surcharges for probation staff; cumulation of inflation index updates and legal interest on recognized salary differences

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. mai sus menţionat, reclamanta A. a solicitat, în contractoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune:

1.obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, calcularea corectă a salariului pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

2.obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ, respectiv începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON; şi începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei;

4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează: cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat;

5. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective;

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea primei instanţei

Prin sentinţa civilă nr. 833 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

A respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

De semenea, a respins excepţia lipsei calităţii procesule pasive invocată de Ministerul Justiţiei şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 833 din 6 martie 2019, a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării reţinerilor din considerentele sentinţei atacate, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

I. Cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2016, recurenta pârâtă învederează că au fost achitate intimatei-reclamante diferenţele dintre drepturile salariate cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate, astfel că era necesar ca instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legate aferente este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi au fost achitate intimatei-reclamante drepturile salariate acordate prin acest act administrativ.

Recurenta a mai susţinut că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la această critică, susţine recurenta pârâtă că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DMP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2013, condiţie care nu este îndeplinită, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

II. Cu privire la soluţia instanţei de actualizare cu rata inflaţiei a diferenţelor de drepturi potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv la cea de plată a dobânzii legale, recurenta pârâtă a apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

A arătat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nrr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/201S, solicită a se constata caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitalul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţionala din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%".

Mai mult, Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 potrivit cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...)."

În acest sens, indică practică judiciară constând în hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, recurenta pârâtă a susţinut că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

De asemenea, a considerat că soluţia instanţei privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre o neexecutare a acesteia, astfel că nu se justifică nici plata acestora.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Reclamanta, în calitate de consilier de probaţiune la Serviciul de Probaţiune din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune a contestat în prealabila actele în litigiu şi a dedus judecăţii ordinele de salarizare.

Înalta Curte constată că, ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea introductivă.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, în dosarul instanţei de fond, pârâta nu a invocat lipsa de obiect a acţiunii şi nici nu a depus dovezile de plată ale diferenţelor salariale, astfel încât nu se poate reproşa curţii de apel omisiunea analizării acestei chestiuni.

Pe de altă parte, dovada anexată cererii de recurs este reprezentată de un fluturaş de salariu aferent lunii august 2018, care, susţine pârâta, confirmă plata drepturilor restante, arătând că s-a achitat suma de 3186 RON, reprezentând "Alte drepturi impozab.". Or, având în vedere faza procesuală în care a fost depus acest înscris şi actele existente la dosarul cauzei, instanţa de recurs nu poate determina cuantumul sumelor cuvenite reclamantei, cu titlu de principal şi accesorii, calculate ca diferenţă dintre drepturile stabilite conform OMJ nr. 603/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/208, astfel încât nu poate concluziona nici cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată stabilită de instanţa de fond în sarcina pârâtei. Pârâta nu a detaliat modul de calcul al sumei achitate şi nici dacă aceasta reprezintă întreg debitul ori doar o parte a acestuia. În plus, accesoriile acordate de instanţa de fond, sunt contestate în recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele pârâtei, referitoare la lipsa de obiect a capetelor de cerere referitoare la plata drepturilor salariale restante.

Cu referire la critica ce vizează interpretarea în mod eronat a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi în luna august 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante, situaţie faţă de care susţine recurenta că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia. Legalitatea unui act administrativ este analizată în raport de legea în vigoare la data emiterii lui. La momentul emiterii Ordinului nr. 603/C/2018 exista un refuz nejustificat, atâta vreme cât a fost necesar modificarea acestuia prin Ordinul nr. 3396/C/2018.

În ceea ce priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la depăşirea limitelor învestirii instanţei de fond, Înalta Curte le va respinge, de asemenea, ca nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În mod eronat, recurenta-pârâtă consideră că, pentru a putea fi obligată la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, instanţa de fond trebuia să fie învestită cu analizarea legalităţii acestui din urmă ordin. Argumentul recurentei-pârâte este neclar, în condiţiile în care ordinul vătămător al drepturilor şi intereselor reclamantei nu este OMJ nr. 3396/C/2018, ci OMJ nr. 603/C/2018, astfel încât necesitatea unei acţiuni în anularea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care emitentul a modificat ordinul vătămător şi a dat curs pretenţiilor reclamantei, nu poate fi înţeleasă. Raţionamentul logico-juridic care stă la baza considerentelor instanţei de fond se sprijină pe prezumţia de legalitate a OMJ nr. 3396/C/2018, incidentă în cazul oricărui act administrativ şi necontestată de vreo parte a cauzei.

Este adevărat că prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, fiind astfel instituit principiul disponibilităţii care presupune, printre altele, dreptul reclamantului de a fixa cadrul procesual, inclusiv din punctul de vedere al obiectului cererii cu care instanţa este învestită.

Însă, împrejurarea că intimatul pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 care a modificat Ordinul nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce a dus la respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect nu poate constitui o necercetare a fondului de către prima instanţă. Modificarea Ordinului nr. 603/C/2018 de către Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 3396/C/2018 nu înseamnă altceva decât o recunoaştere de către pârât a nelegalităţii Ordinului 603, astfel că în mod corect prima instanţă a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/2018 ca rămas fără obiect, judecătorul fondului fiind ţinut de recunoaşterea efectuată de Ministerul Justiţiei prin emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018.

În ce priveşte criticile aduse hotărârii atacate ce vizează actualizarea cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite intimatei reclamante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Argumentul pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Împrejurarea că Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligaţia Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune de a achita intimatei dobânda şi actualizarea cu indicele de inflaţie.

Emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018 reprezintă recunoaşterea pretenţiilor intimatei. Or, atâta timp cât pretenţiile principale au fost recunoscute, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale aferente.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speţă, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 833 din 6 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.