Judicial discretion in quantifying moral damages for bodily injury under the motor insurance guarantee scheme and the exclusion of state liability

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 22544 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 21.01.2020, solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 22544 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 21.01.2020;

- Subsecvent anulării în parte, recunoaşterea dreptului pretins în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale în sumă de 381.825 euro, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective;

- Obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 336.077,99 RON, reprezentând diferenţa între 450.000 RON - plafonul garantat pentru un creditor de asigurare şi 113.922,01 RON - suma stabilită de FGA drept despăgubire;

- Obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata diferenţei pozitive dintre suma de 450.000 RON ce va cădea în sarcina FGA şi suma rămasă de plată pentru daunele morale, precum şi

- Obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea şi susţinerea prezentei acţiuni.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1270 din 4 decembrie 2020, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asigurărilor, a anulat în parte Decizia nr. 22544/21.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asigurărilor, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asigurărilor la plata către reclamant a sumei de 33.750 RON şi a sumei de 2.730 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin Directiva 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi obligaţia de asigurare a acestei răspunderi, aplicabilă tuturor statelor Uniunii, se instituie "Obligaţia statelor membre de a garanta că suma asigurată să nu fie mai mică decât anumite valori minime", acest aspect constituind "un element major pentru protecţia victimelor". Valorile minime sunt stabilite la art. 9 din acelaşi act normativ comunitar care prevede: "Sumele minime. 1. Fără a aduce atingere garanţiilor de o valoare mai mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care asigurarea menţionată la articolul 3 este obligatorie să fie de minimum:

a) în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată de 1.000.000 EUR pentru o victimă sau de 5.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor;

b) în cazul pagubelor materiale, 1.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor."

Mai mult, răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, implicit, calitatea procesual pasivă derivă din mai multe acte normative naţionale şi supranaţionale, între care stau prevederile art. 148 alin. (2)-(4) din Constituţia României.

În opinia recurentului, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a ignorat următoarele aspecte:

- Stabilirea prejudiciului material şi moral în cazul vătămărilor corporale în cadrul unei proceduri judecătoreşti se realizează de către instanţa de judecată, şi nicidecum de către o altă instituţie. Mai mult, această evaluare trebuie realizată în baza normelor de drept civil, şi nicidecum a unor norme de drept penal (cum este criteriul zilelor de îngrijiri medicale), din altă ramură de drept sau, mai grav, a unor prevederi ale unor acte administrative.

- Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale se realizează cu respectarea legislaţiei şi a principiilor europene, precum şi a jurisprudenţei GUE.

Aşadar, instanţa de fond, pentru respectarea normelor privind motivarea hotărârii, avea obligaţia:

- să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate şi să motiveze hotărârea, astfel încât să creeze părţilor garanţia că aspectele supuse analizei în fond au fost serios examinate;

- să argumenteze motivele pentru care şi-a însuşit în totalitate apărările pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Totodată, deşi a atras atenţia asupra problemelor medicale deosebit de grave cu care se confruntă recurentul-reclamant din cauza accidentului rutier în care a fost implicat, instanţa de fond ignoră complet, fără a le analiza, criteriile personale ce priveau starea de sănătate şi modul în care a fost influenţat în toate sectoarele vieţii de acest eveniment traumatic.

Se mai susţine că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, hotărârea este dată cu încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept materiale, respectiv art. 1385, art. 1387, art. 1391 alin. (1) C. civ., a jurisprudenţei naţionale şi internaţionale, precum şi a principiilor de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, principii care statuează că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, instanţa de contencios, prin silogismul său juridic eronat, respectiv reindividualizarea daunelor morale prin raportare tot la acelaşi act administrativ intern adoptat de FGA, a pronunţat o hotărâre nelegală nu numai prin încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1385 din Noul C. civ., ci şi prin încălcarea principiului proporţionalităţii între suma despăgubită, pe de-o parte, şi durata şi intensitatea suferinţei, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale, decizii care constituie izvor de drept, făcând parte din legislaţia internă odată cu ratificarea Convenţiei.

Chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare iar instanţa de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze gravitatea şi durata lor în timp şi să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs.

În lumina principiului proporţionalităţii, delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) şi durată (întinderea în timp) este obligatorie în astfel de cazuri, întrucât pot exista vătămări asemănătoare, dar care se produc în etape ale vieţii total diferite (o traumă severă la un copil, faţă de o traumă severă la un vârstnic). Astfel de situaţii, deşi de intensitate asemănătoare, desigur că trebuie raportate la durata existenţei lor, pentru stabilirea cât mai corectă a despăgubirii.

Astfel, instanţa de contencios ar fi trebuit să aplice în mod corect criteriile ce stau la baza evaluării daunelor morale în astfel de cauze, să analizeze materialul probator care atestă prezenţa traumelor fizice şi psihice la cinci ani după accident, aspect ce evidenţiază, atât intensitatea vătămării, dar mai ales durata de afectare a vieţii şi să dispună în consecinţă. Dacă o traumă nu a fost vindecată în primele luni după evenimentul cauzator, vindecarea completă este aproape imposibilă, rămânând numai speranţa unei ameliorări a situaţiei medicale şi psiho-emoţionale. Nici evaluările medico-legale nu depăşesc 300-350 zile, indiferent de atingerea corporală analizată, întrucât, peste această perioadă, dacă nu s-a produs vindecarea, nu mai putem vorbi de vindecare, ci numai de recuperare în vederea stabilizării stării de sănătate. Durata de afectare a vieţii este permanentă, aspect nesocotit de instanţa de fond.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Statul Român şi Fondul de Garantare a Asigurărilor au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Având în vedere obiectul cauzei, respectiv cererea de despăgubire cu sumele de 2.514,40 RON -cheltuieli materiale şi 381.825 euro cu titlu de daune morale, adresată de către reclamant Fondului de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a admis excepţia bv.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în urma evenimentului rutier, produs la data de 21.11.2016 din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, a rezultat, vătămarea corporală a reclamantului (traumatism cranio-facial cu fractură complexă de mandibulă cu deplasare - operată, fractură sinus maxilar bilateral, traumatism toracic, fracturi costale, hemotorax şi pneumotorax minim, contuzii pulmonare, traumatism abdominal cu ruptură splenică şi hemoperitoneu consecutiv operat, fractură apofiză spinoasă vertebra CI, fractură 1/3 distală femur drept, fractură cominutivă 1/3 medie femur stâng-plurioperate, fractură luxatie epifiză distală radius drept şi soc mixt consecutiv) acesta necesitând pentru vindecare 120-125 zile zile de îngrijiri medicale, conform actelor medicale(raportul de primă expertiză medico-legală nr. x/23.11.2017 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile au pus în pericol viaţa reclamantului, fiind efectuată splenectomie.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa RCA nr. x, emisă de B. S.A.

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva B. S.A..

Prin cererea înregistrată sub nr. x/15.05.2018 reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilităţile F.G.A., astfel: 2514,40 RON daune materiale şi 381.825 euro daune morale reprezentând prejudiciu compus din: ajutorul unei terţe persoane în cuantum de 3.650 euro, durerile fizice şi psihice în cuantum de 215.350 euro, prejudiciu de agrement în cuantum de 49.275 euro, prejudiciu menajer în cuantum de 39.240 euro, eforturi sporite pentru alte activităţi decât cele menajere în cuantum de 59.130 euro şi speranţa de viaţă în cuantum de 15.000 euro.

Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin Decizia nr. 22544/21.01.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamantului suma de 1422,01 RON reprezentând daune materiale şi suma de 112.500 RON reprezentând daune morale, respectiv câte 900 RON pentru fiecare din cele 125 de zile de îngrijiri medicale.

Reclamantul a contestat Decizia nr. 22544/21.01.2020 sub aspectul daunelor morale acordate, solicitând anularea parţială a acesteia şi obligarea pârâtului la acordarea diferenţei.

Referitor la daunele morale, reclamantul a susţinut că indemnizaţia 112.500 RON acordată nu reprezintă o indemnizaţie echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 21.11.2016.

Instanţa de fond a constatat că situaţia particulară a reclamantului(invaliditate permanentă determinată de lipsa splinei), constituie o situaţie excepţională care justifică acordarea unei majorări a despăgubirii cu 30 %, respectiv cu suma de 33.750 RON.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraţilor trebuie să ţină seama de criterii determinante.

Elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor băneşti pentru daune morale sunt reprezentate de:

- gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice şi psihice este reflectată şi poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

- importanţa prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori şi de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecinţele vătămării.

- durata menţinerii consecinţelor vătămării - determinată de prezenţa consecinţelor posttraumatice sub forma sechelelor şi a complicaţiilor având legătură cauzal cu accidentul.

- consecinţele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condiţiile de viaţă personală, socială şi profesională a reclamantului,

- dificultăţile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Raportat la întreg materialul probator, instanţa de fond a apreciat dimensiunile prejudiciului moral al reclamantei, respectiv suferinţele fizice provocate, primejduirea vieţii, trauma psihică, dificultatea recuperării şi traiului psihic.

Înalta Curte apreciază că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata sumei de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.

Înalta Curte apreciază că suma de 146.250 RON cu titlu de daune morale, acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamantă şi este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a acesteia pentru atingerile aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la integritatea corporală şi sănătate, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obişnuit de viaţă, potrivit vârstei, stării depline de sănătate şi pregătirii profesionale.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale implică şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1270 din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.