Validity of government decree restricting food sales in tourist resorts: judicial review of clarity requirements and proportionality of economic freedom restrictions

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021*, societăţile reclamante: A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, anularea Hotărârii Guvernului nr. 559 din 14 iunie 2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 22 iunie 2001.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3/CA din 17 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de societăţile reclamante: A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., în contradictoriu cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi s-a dispus anularea Hotărârii nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice, emisă de Guvernul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 22 iunie 2001.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3/CA din 17 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii, iar pe fond respingerea acţiunii, în principal ca tardiv formulată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Motivele de casare a hotărârii şi încheierii instanţei de fond se circumscriu ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Primul motiv de casare se referă la omisiunea instanţei de fond asupra pronunţării cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit reglementării art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, după exercitarea recursului graţios, dacă persoana care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, poate sesiza instanţa competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau, după caz, de la data comunicării refuzului considerat nejustificat, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Hotărârea Guvernului nr. 559/200I privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice a fost adoptată de Executiv la data de 14.06.2001 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 335 la data de 22.06.2001, dată la care conţinutul acesteia a fost adus la cunoştinţa persoanelor interesate.

Pentru aceste motive, solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, raportate la cele ale art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea acesteia spre rejudecare la instanţa de fond, Curtea de Apel Constanţa, pentru analizarea excepţiei potrivit art. 245-248 C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de casare se referă la soluţia pronunţată de instanţă pe fondul cauzei, de anularea Hotărârii Guvernului nr. 559/2001.

Instanţa de fond, Curtea de Apel Constanţa, a dispus anularea Hotărârii Guvernului nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice, cu motivarea că aceasta nu îndeplineşte exigenţele de claritate şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi restrânge libertatea economică în mod nenecesar, cu încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţia României.

Se critică soluţia instanţei de fond din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material, întrucât, în motivarea hotărârii, aceasta constată "nerespectarea cerinţei de claritate a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2001, care nu defineşte unităţile specializate".

Or, acest aspect a fost tranşat prin punctul de vedere ale A.N.P.C, ataşat întâmpinării, iar instanţa de fond a înlăturat fără vreo argumentare poziţia autorităţii.

În plus, astfel cum s-a pronunţat iniţiatorul actului administrativ în litigiu, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (în organizarea de la acea dată) prin Adresa nr. x/11.10.2021: «Sintagma "unităţi specializate", prevăzută în art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 559.2001 se referă la tipurile de alimentaţie publică prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 843 1999privind încadrarea pe unităţi de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice, astfel că această noţiune este definită printr-un act normativ în vigoare, orice altă interpretate neputând fi primită. »

Din perspectiva reglementării legale, precum şi a normelor de tehnică legislativă, Hotărârea Guvernului nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 107 din Constituţia României şi îndeplineşte cerinţele legale cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

Proiectul de act normativ a fost iniţiat de Ministerul Turismului, Ministerul pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, astfel cum era organizate la acea dată, şi a primit Avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 439/17.05.2001 şi avizul Ministerului Administraţiei Publice, în organizarea de la acea dată, conform referatului de avizare.

Curtea de Apel Constanţa, a dat dovadă de inconsecvenţă în tratarea controlului judiciar exercitat asupra Hotărârii Guvernului nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice, întrucât în cauza care a format obiectul Dosarului nr. 200'36/2021 (prin care reclamantele au solicitat suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 559/2001) aceeaşi instanţă a motivat soluţia de respingere a acţiunii astfel: "În ceea ce priveşte abrogarea implicită a H.G. nr. 559/2001 ca urmare a adoptării O.G. nr. 99/2000 (...) argumentul prezentat nu poate fi primit întrucât la o examinare sumară, se poate observa cu uşurinţă că cele două acte, H.G. nr. 559/2001 şi O.G. nr. 99/2000, nu reglementează aceeaşi materie, aplicarea H.G. nr. 559/2001 fiind circumscrisă în spaţiu staţiunilor turistice iar scopul reglementării este altul decât cel urmărit prin O.G. nr. 99/2000. (...)".

Pe de altă parte, instanţa de fond, prin motivarea soluţiei pronunţate, a adus argumente proprii, independente de susţinerile reclamantelor, încălcându-se nu doar principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii, dar şi cel al exercitării cu bună-credinţă a rolului activ al instanţei în soluţionarea cauzei.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5 Cererea de intervenţie accesorie

La data de 18.08.2022 petenta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentului-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 63 şi urm. din C. proc. civ. şi motivată de faptul că ANPC coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.

La termenul din data de 13 octombrie 2022, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului-pârât, formulată de petenta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

1.6. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost investită cu cererea formulată de către intimata-reclamantă prin care s-a solicitat anularea H.G. nr. 559/14.06.2001privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice publicată în Monitorul Oficial nr. 335/22.06.2001, arătându-se în esenţă următoarele:

Hotărârea Guvernului nr. 559 din 14 iunie 2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice încalcă atât principiile constituţionale, regulile de concurenţă cât şi dispoziţiile O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi introduce criterii discriminatorii de acces a cetăţenilor domiciliaţi în staţiunile turistice la produsele şi serviciile de piaţă, criteriul discriminatoriu fiind cel al domiciliului cetăţeanului consumator, stabilit în funcţie de declararea localităţii de domiciliu ca staţiune turistică.

Se arată că prin limitarea structurilor de vânzare care comercializează alimente în staţiunile turistice este afectat principiul prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi

Conform Anexei 5 la H.G. nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi se creează criterii discriminatorii si o diferenţiere de tratament a comercianţilor în funcţie de locaţia sediului sau punctului de lucru aflat într-o localitate declarată staţiune turistică, precum şi al funcţiunii structurii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996 legea concurenţei.

De la data adoptării şi până în prezent, prevederile art. 4 - art. 6 din H.G. nr. 559/2001 au rămas nemodificate, cuantumul amenzilor fiind exprimat în continuare, şi în prezent, în ROL (RON vechi).

De asemenea, H.G. nr. 559/2001 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice a fost adoptata anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, nefiind avute în vedere, evident, principiile şi normele privind transparenţa decizională. În acest context, reglementarea este evident depăşită şi din această perspectivă, fiind în disonanţă cu actualele exigenţe referitoare la procedurile obligatorii de urmat, anterioare adoptării actelor administrative cu caracter normativ.

Nu în ultimul rând, redactarea actului normativ nu respectă nici regulile şi normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, exprimarea fiind imprecisă, echivocă şi care adaugă nepermis la obiectul determinat prin textul de trimitere.

Astfel, formularea art. 1. alin. (1) din H.G. nr. 559/2001 este imprecisă şi ambiguă datorită utilizării sintagmei "unităţi specializate", fără ca această noţiune să fie definită anterior sau ulterior.

Contextul în care este folosită acest concept, de unitate specializată, lasă loc echivocului şi interpretării, nefiind de natură a stabili sau defini cu claritate structura de vânzare la care se referă la o structura de vânzare în care se desfăşoară activităţi de comerţ sau de alimentaţie publică sau ambele.

Această sintagmă creează confuzie şi este în contradicţie cu reglementarea generală în materie, întrucât prin art. 3 din OGnr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de plata, sunt definite:

"j) structură de vânzare - spaţiul de desfăşurare a unuia sau mai multor exerciţii comerciale;"

"h) exerciţiu comercial - una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi a serviciilor desfăşurate de un comerciant."

Motivul de recurs dedus cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către recurentul-pârât referitor la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată este nefondat, în considerarea conţinutului încheierii de şedinţă din 15.11.2021, încheiere interlocutorie în accepţiunea dispoziţiilor art. 248 alin. (5) C. proc. civ., prin care Curtea de Apel a analizat şi a respins excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată. Se constată totodată faptul că recurentul-pârât a criticat exclusiv pretinsa omisiune a instanţei de fond de a soluţiona această excepţie, nu şi modalitatea soluţionării acesteia, astfel încât, în raport de cele reţinute anterior, criticile recurentului fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ. vor fi respinse în consecinţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care se critică soluţia primei instanţe prin care s-a dispus anularea H.G. nr. 559/2001 ca urmare a constatării faptului că aceasta nu îndeplineşte exigenţele de claritate şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi restrânge libertatea economică în mod nenecesar, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse.

Hotărârea de Guvern a cărei anulare se solicită a fost adoptată în baza dispoziţiilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 6 din O.G. nr. 21/1992 privind protejarea consumatorilor şi ale art. 15 din O.G. nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, având următoarele prevederi:

"Art. 1

(1) Comercializarea în staţiunile turistice a alimentelor, respectiv a preparatelor şi semipreparatelor din carne, lapte, ouă, a produselor de panificaţie, de patiserie şi de cofetărie, precum şi a băuturilor alcoolice, băuturilor nealcoolice, calde şi reci, este permisă numai în structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică clasificate şi în unităţile specializate.

(2) Comercializarea produselor menţionate la alin. (1) prin rulote, standuri şi chioşcuri este permisă numai în zone publice special amenajate şi autorizate conform reglementărilor legale. Orice alt mod de comerţ ambulant este interzis în staţiunile turistice.

Art. 2

Comercializarea produselor nealimentare, a produselor alimentare preambalate, precum şi a legumelor si fructelor se face în zone/spaţii stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul Ministerului Turismului, şi care îndeplinesc condiţiile impuse de normele sanitare.

Art. 3

Desfacerea băuturilor alcoolice, a băuturilor nealcoolice şi a cafelei la dozator, a îngheţatei prin aparat de înghetată, precum şi a băuturilor răcoritoare îmbuteliate şi a îngheţatei preambalate se face cu respectarea normelor sanitare.

Art. 4

Nerespectarea prevederilor art. 1 - 3 constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 800.000 RON la 1.000.000 RON.

Art. 5

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Turismului şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi ai primarilor.

Art. 6

Contravenţiilor prevăzute la art. 4 le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare."

Analizând expunerea de motive a actului normativ a cărui anulare a fost dispusă de către instanţa de fond, cât şi conţinutul acestuia, Înalta Curte observă că acesta a fost emis în vederea stabilirii obligativităţii comercializării alimentelor, respectiv a produselor preparate şi semipreparate din carne, lapte, ouă şi a produselor de panificaţie, patiserie şi cofetărie, numai prin structurile turistice de alimentaţie publică clasificate şi magazinele specializate, comerţul stradal urmând a fi practicat în zone special stabilite şi amenajate de autorităţile administraţiei publice locale.

Coroborând aşadar dispoziţiile H.G. nr. 559/2001 cu expunerea de motive a acesteia, reiese că acest act normativ a urmărit reglementarea comercializării produselor alimentare care sunt rezultate în urma unei activităţi de pregătire şi preparare prealabilă în cadrul unei unităţi comerciale specializată care le şi comercializează.

În acest context, Înalta Curte consideră ca fiind nefondate aprecierea instanţei de fond potrivit căreia dispoziţiile legale anterior menţionate nu ar corespunde exigenţelor de claritate şi coerenţă a reglementării întrucât nu permit identificarea neechivocă a condiţiilor de realizare a activităţii de comercializare în staţiunile turistice a preparatelor şi semipreparatelor din carne, lapte, ouă, a produselor de panificaţie, de patiserie şi de cofetărie, precum şi a băuturilor alcoolice/nealcoolice întrucât nu se poate determina dacă este permisă comercializarea în unităţi specializate sau în magazine specializate având în vedere faptul că aria de reglementare a actului normativ contestat în cauză este strict individualizată la unităţile specializate astfel cum au fost definitive prin H.G. nr. 843/1999 anexa nr. 1.

În mod eronat, prima instanţă face referire la faptul că această lipsă de claritate a actului administrativ contestat s-ar datora inexistenţei unei trimiteri la dispoziţiile H.G. nr. 843/1999 (care nu uzează de sintagma unităţi specializate) în condiţiile în care sfera de reglementare a H.G. nr. 843/1999 are un caracter de generalitate evidentă care transpare chiar din anexa nr. 1 care, în definiţia unităţii de alimentaţie publică, foloseşte termenul de "regulă generală".

Nefondată este de asemenea concluzia la care ajunge judecătorul fondului care stabileşte că dispoziţiile contestate nu corespund exigenţei de claritate şi coerenţă întrucât nu se poate determina dacă este permisă comercializarea preparatelor menţionate în hotărâre în unităţi specializate sau în magazine specializate, având în vedere faptul că în mod neechivoc aceste dispoziţii legale vizează comercializarea produselor alimentare care sunt rezultate în urma activităţii de pregătire şi preparare efectuate chiar de unitatea care le comercializează. Este vorba aşadar de unităţi de alimentaţie publică definite de H.G. nr. 843/1999 care în cuprinsul anexei nr. 1 intitulată "Caracterizarea tipurilor de unităţi de alimentaţie publică" utilizează atât noţiunea de specializat (specializată), dar are şi referiri din ultimul alineat la oferirea unor sortimente suplimentare de preparate şi băuturi, inclusiv alcoolice.

În acest context, sunt neîntemeiate susţinerile instanţei de fond potrivit cărora H.G. nr. 559/2001 aduce o restrângere a activităţi economice a intimatelor-reclamante, restrângere care nu este nici necesară şi nici proporţională cu situaţia care a determinat-o, întrucât, în opinia Înaltei Curţi, adoptarea acestui act normativ în baza dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, modificată şi republicată, presupune impunerea limitărilor contestate tuturor operatorilor care intenţionează să comercializeze în staţiunile turistice, în perioada estivală alimente, respectiv preparate şi semipreparate din carne, lapte, ouă, produse de panificaţie, de patiserie şi cofetărie, precum şi a băuturilor alcoolice/non alcoolice, calde şi reci.

Instanţa de control judiciar va înlătura şi concluzia judecătorului fondului care a arătat că dacă s-ar reţine că unităţile specializate prevăzute de H.G. nr. 559/2001 sunt unităţile de alimentaţie publică definite de H.G. nr. 843/1999 înseamnă că în staţiunile turistice este permis numai serviciul de alimentaţie publică, astfel cum acesta este definit în O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (art. 4 lit. g) întrucât în mod evident cele două acte normative H.G. nr. 559/2001 şi O.G. nr. 99/2000 reglementează domenii diferite de aplicare a legii. Astfel H.G. nr. 559/2001 se referă la reglementarea organizării şi desfăşurării activităţii de turism în staţiunile turistice, iar O.G. nr. 99/2000 stabileşte principiile generale privind desfăşurarea activităţii comerciale stabilind în mod expres în dispoziţiile art. 3 alin. (3) lit. i) că dispoziţiile acesteia exceptează de la aplicare produsele şi serviciile de piaţă reglementate prin acte normative speciale.

Neîntemeiate sunt şi argumentele reclamantei-intimate relative la încălcarea de către recurentul-pârât în procesul de adoptare a actului normativ contestat a dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică întrucât este în disonanţă cu aceste dispoziţii, pe de o parte având în vedere faptul că hotărârea de guvern a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2003, iar oportunitatea emiterii unui act normativ se apreciază în raport de cadrul legal existent la momentul adoptării acestuia, nu prin raportare la situaţii faptice sau juridice ulterioare.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că argumentele judecătorului fondului care au condus la anularea actului administrativ contestat, bazate pe aparenta lipsă de claritate şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi a restrângerii libertăţii economice în mod nenecesar, cu încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţia României, nu îşi găsesc fundament în interpretarea normelor juridice anterior menţionate, astfel încât recursul declarat în cauză urmează a fi admis.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

În temeiul art. 67 C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului formulat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, se va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în interesul recurentului-pârât Guvernul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei civile nr. 3/CA din 17 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

Admite cererea de intervenţie accesorie, formulată de petenta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în interesul recurentului-pârât Guvernul României.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.