Appeal against dismissal of administrative transport license challenge dismissed for failure to meet pre-litigation complaint deadline

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., Agenţia A.R.R. Iaşi şi S.C. B. S.R.L., a solicitat:

1. anularea parţială a actului administrativ intitulat Programul de Transport Rutier Interjudeţean 2013-2019 (prelungit până la 30.06.2023) codul de traseu 23841 întocmit de pârâta A.R.R. şi modificat la data de 15.10.2014; A.R.R. ar fi modificat programul de transport şi a stabilit din 15.10.2014 două coduri de traseu diferite (2333 şi 23841) pentru acelaşi traseu având acelaşi parcurs de 160 km reali;

2. anularea licenţelor şi graficelor de circulaţie aferente celor 2 curse ale traseului Bicaz – Iaşi eliberate către S.C. B. S.R.L. cu codul 23841 de către A.R.R. Iaşi la data de 15.10.2014 întrucât acestea au fost atribuite cu încălcarea dispoziţiilor legale fiind, în realitate, licenţe şi grafice de circulaţie pentru cursele suplimentare ale traseului cu cod 2333 eliberate către S.C. B. S.R.L. sub codul 23841 prin introducerea staţiei Săbăoani şi scurtarea traseului de la 170 la 160 km;

3. anularea licenţelor şi graficelor de circulaţie pentru cele două curse eliberate la data de 24.09.2015 care au fost atribuite către S.C. B. S.R.L. sub codul 23841 odată cu introducerea staţiilor Straja, Pangaraţi, Vadurile, Piatra Neamţ, Bozieni, Dulceşti, Roman, Săbăoani, Miclăuşeni, Strunga, staţii regăsite pe itinerariul codului de traseu 2333 cu un parcurs de 160 km;

4. obligarea A.R.R. la atribuirea în cadrul unei şedinţe de atribuire (licitare) a celor 2 curse (suplimentare şi atribuite nelegal) conform art. 57 alin. (1) din OMTI 980/2011.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 128/2020 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca inadmisibile capetele de cerere 1 – 3, având ca obiect anulare acte şi ca neîntemeiat capătul 4 de cerere, având ca obiect obligarea A.R.R. la organizarea şedinţei de atribuire.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a considerat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a legii (art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004) raportat la admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor 1-3 din cererea de chemare în judecată.

O primă critică de nelegalitate formulată constă în faptul că instanţa de fond nu a stabilit că anularea licenţelor şi graficelor de circulaţie pentru cele două curse eliberate la data de 24.09.2015 (capătul 3 de cerere), cât şi anularea licenţelor şi graficelor de circulaţie pentru cele două curse eliberate la data de 15.10.2014 (capătul 2 de cerere) sunt accesorii capătului principal de cerere, respectiv, anularea parţială a actului administrativ intitulat Program de Transport Rutier Interjudeţean 2013-2019 (prelungit până la 30.06.2023), codul de traseu 23841, întocmit de pârâta A.R.R. şi modificat la data de 15.10.2014 (capătul 1 de cerere), pentru care a existat procedură prealabilă îndeplinită.

Mai mult decât atât, anulând graficele de circulaţie şi licenţele de traseu, modificate în anul 2014 (capătul 2 de cerere), în mod logic, modificările din anul 2015 nu se mai pot face, nemaiexistând actele administrative primordiale, fiind anulate licenţele de traseu, potrivit capătului 2 de cerere.

În condiţiile în care instanţa de fond a admis că există procedură prealabilă cu privire la capătul principal de cerere (capătul 1 şi capătul 2), lipsa procedurii prealabile pentru accesoriu capăt 3 apare ca fiind nelegală.

Prin a doua critică de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susţinut că argumentul instanţei de fond în baza căruia a admis excepţia inadmisibilităţii raportat la capătul 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată este greşit din mai multe puncte de vedere:

a) reclamanta a indicat data la care a luat la cunoştinţă despre actele contestate ca fiind 11.12.2019, în cadrul litigiului de pe rolul Curţii de Apel Iaşi, nr. dosar x/2015; data nu a fost cotestată de către partea adversă care, de altfel, a fost parte şi în acel dosar;

b) în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Iaşi, în care au fost folosite înscrisurile la care se face referire, a fost invocată tardivitatea cererii de revizuire, excepţie care a fost respinsă prin sentinţa nr. 4/22.07.2020, fiind astfel închisă discuţia privind momentul de la care aceste înscrisuri au fost cunoscute părţii, intrând în autoritatea de lucru judecat, conform art. 430 din C. proc. civ.

c) este incorectă interpretarea dată de instanţa de fond cu privire la referirile reclamantei privind modificările traseului cod 23841 din 24.09.2015, în cadrul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, fila x; reclamanta a formulat o notă de probe prin care a solicitat depunerea înscrisurilor ce aparţin S.C. B. S.R.L., dar aeste înscrisuri nu au fost depuse niciodată; actele administrative individuale, licenţe de traseu şi grafice de circulaţie nu sunt publice, partea reclamantă putând afla de aceste modificări doar atunci când partea titulară le foloseşte într-o procedură;

d) raţionamentul privind diligenţa reclamantei care ştia de modificări trebuie interpretată în contextul dosarului la care se referă şi unde înscrisurile nu au fost depuse de către partea titulară, din acest motiv ÎCCJ a admis recursul reclamantei şi a trimis cauza spre rejudecare (Decizia nr. 5419/22.10.2020), fiind necesară administrarea de probe;

e) deşi intimatele fac vorbire de luarea la cunoştinţă, nu au depus nicio probă din care să rezulte că s-au comunicat reclamantei aceste înscrisuri şi că termenul de contestare ar fi curs de la acel moment.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia prin care prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii raportat la capătul 1 din cererea de chemare în judecată, arătând că acest capăt de cerere priveşte anularea parţială a unui act administrativ normativ în materia transporturilor, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor 1 – 3, dar a facut şi o analiză a tardivităţii demersului formulat. În opinia sa, pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond trebuia să solicite intimatei A.R.R să depună la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, indicate la pagina 10.

A mai arătat că există o diferenţă între ceea ce crede reclamanta despre un act administartiv şi înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia, cazul hărţilor electronice, fiind necesar a fi verificate de către magistratul fondului, în documentaţia actului administartiv. Reclamanta a depus aceste hărţi, folosind empiric Google Maps, unde elementul definitoriu a fost numărul de kilometri a traseului, urmând ca prin verificarea cu harta ce a stat la baza alcătuirii programului de transport să fie făcute discuţii pertinente.

În dezvoltarea motivului de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţia capătului 4 de cerere, respins ca neîntemeiat, este nemotivată. În acest sens, a arătat că instanţa de fond nu a făcut nicio aluzie la probele administrate pentru analiza temeiniciei sau netemeiniciei capătului de cerere respins ca neîntemeiat, decizia fiind astfel lovită de nulitate. Instanţa trebuie să arate în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la probele administrate nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

Totodată, a mai arătat că introducerea de staţii la cererea operatorului de transport, trebuie să aibă în vedere doar traseul atribuit prin licitaţia electronică, modificarea acestuia putând fi efectuată numai cu respectarea art. 61 din Normele metodologice aprobate prin OMTI nr. 980/2011. ARR explică în adresa nr. x/27.08.2013 că aceste modificări nu pot fi efectuate, decât cu respectarea atribuirii traseelor. Aşa fiind, modificarea curselor nu se putea face în condiţii de legalitate. Modificarea numărului de kilometri al unui traseu nu se poate face decât cu analizarea situaţiei cererii operatorului şi exista o procedură ce trebuie urmată. Dovada în acest sens este soluţionarea cererii nr. x/02.05.2017 a operatorului A. S.R.L., ARR analizând solicitarea operatorului, în contextul mare al atribuirii şi nu fără o analiză a întregului traseu atribuit (Adresa nr. x/14.02.2018).

În final, a solicitat şi obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În esenţă, a considerat că hotărârea primei instanţe este legală, fiind soluţionate în mod corect excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cu privire la capetele 1-3 de cerere, precum şi respingerea ca neîntemeiat a capătului 4 de cerere.

Intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, fără cheltuieli de judecată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 05 mai 2022, cu citarea părţilor.

1.6. Cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta-reclamantă

În şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022, recurenta-reclamantă a depus la dosar o cerere de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi.

În motivare a arătat că în cadrul dosarului nr. x/2022, printre altele, s-a solicitat şi obligarea ARR la punerea la dispoziţie a hărţilor electronice ce au stat la baza calculării lungimii traseului Bicaz -Iaşi cod 23841. Având în vedere refuzul nejustificat al ARR de a depune hărţile electronice care au stat la baza întocmirii Programului de Transport 2013-2019 (2023) şi a atribuirii electronice din 28.02.2013 a traseului cu codul 23841, elemente esenţiale în vederea soluţionării prezentului dosar, a apreciat că se impune suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Referitor la cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. au în vedere suspendarea judecăţii atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv existenţa ori inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

În prezenta cauză, având în vedere reglementările exprese cu privire la calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte trebuie să examineze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi să analizeze criticile recurentului în raport cu soluţia instanţei de fond.

Prin hotărârea recurată s-au respins, ca inadmisibile, capetele de cerere 1 – 3 având ca obiect anularea unor acte administrative şi, ca neîntemeiat, capătul 4 de cerere având ca obiect obligarea A.R.R. la organizarea şedinţei de atribuire.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii capetelor 1-3 din cererea de chemare în judecată şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la soluţia capătului 4 de cerere, respins ca neîntemeiat.

Prin urmare, în raport de criticile formulate de recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar trebuie să examineze, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra capetelor 1-3 de cerere, dacă prima instanţă a aplicat corect normele de drept material prevăzute de art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, respectiv, dacă s-a respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, precum şi termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ. Cu privire la capătul 4 de cerere, instanţa de recurs trebuie să analizeze dacă soluţia este motivată, respectiv, dacă judecătorul fondului a explicat, prin argumente de fapt şi de drept, raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Revenind la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, în raport cu care s-a solicitat suspendarea, Înalta Curte observă că obiectul acestui dosar îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al intimatei ARR de a soluţiona o cerere formulată de recurenta-reclamantă prin care, aceasta din urmă, a solicitat comunicarea anumitor înscrisuri apreciate ca fiind informaţii de interes public, printre care şi hărţile electronice ce au stat la baza calculării lungimii traseului Bicaz-Iaşi corespunzător codului 23841.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamnate, Înalta Curte apreciază că aceste înscrisuri, a căror comunicarea a fost solicitată în cadrul dosarului nr. x/2022 al Tribunalului Iaşi, nu reprezintă elemente esenţiale pentru soluţionarea căii extraordinare de atac a recursului. Simplul fapt că informaţiile (înscrisurile) solicitate de recurenta-reclamantă în cadrul dosarului nr. x/2022 privesc traseul cu codul 23841, acelaşi traseu în legătură cu care s-a solicitat anularea unor acte administrative în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Iaşi (capetele 1-3 ale cererii de chemare în judecată) nu poate influenţa soluţia care se va pronunţa în recurs, în condiţiile în care instanţa de control judiciar trebuie să se examineze, cu prioritate, dacă s-a soluţionat în mod corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Aşadar, neprezentând relevanţă pentru soluţionarea recursului de faţă dacă în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi se va constata sau nu un eventual refuz nejustificat al intimatei ARR de a-i comunica recurentei informaţiile (înscrisurile) pe care aceasta le-a apreciat ca fiind de interes public, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerente prezentate în continuare.

În cauza de faţă, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Chestiunea esenţială supusă analizei instanţei de judecată, în privinţa capetelor 1-3 ale cererii de chemare în judecată, vizează îndeplinirea procedurii prealabile cu respectarea termenului imperativ prevăzut de lege, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi respectarea termenului de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ competentă, prevăzut de art. 11 din aceeaşi lege.

Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 şi art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanţii la procesul civil, atât de părţile implicate, cât şi de instanţa de judecată, şi anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune şi termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ competentă.

Plângerea prealabilă specifică materiei contenciosului administrativ este o instituţie distinctă, cu regim şi efecte proprii, fiind reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în materia contenciosului administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancţionată cu respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia primei instanţe de respingere a capetelor 1-3 ale cererii de chemare în judecată ca inadmisibile, cereri prin care s-a solicitat anularea parţială a actului administrativ intitulat Programul de Transport Rutier Interjudeţean 2013-2019 (prelungit până la 30.06.2023) pentru codul de traseu 23841 întocmit de pârâta A.R.R. şi modificat la data de 15.10.2014, precum şi anularea licenţelor şi graficelor de circulaţie aferente celor două curse eliberate către B. S.R.L., la datele de 15.10.2014 şi 24.09.2015, apreciind că nu au fost respectate dipoziţiile legale.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă este nemulţumită de faptul că Autoritatea Rutieră Română ar fi atribuit două curse ale traseului Bicaz-Iaşi cu codul 23841 unui alt operator de transport, respectiv B. S.R.L..

Cu privire la primele două capete de cerere care vizează în fapt aceeaşi modificare a programului din data de 15.10.2014, în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că nu a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile.

Reţine Înalta Curte că recurenta-reclamantă a mai contestat acelaşi act administrativ intitulat Programul de Transport Rutier Interjudeţean 2013-2019 (prelungit până la 30.06.2023) şi pentru alte coduri de traseu, formându-se mai multe dosare pe rolul instanţelor de judecată. Relevant pe aspectul analizat, este dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti în care, prin cererea de chemare în judecată formulată de aceeaşi reclamantă la data de 06.12.2016 s-a solicitat anularea şi retragerea licenţelor obţinute de către S.C. B. S.R.L. inclusiv pentru traseul Bicaz-Iaşi cod 23841, cursa 1 şi 2, făcându-se referiri concrete la modificările aduse acestui traseu în data de 24.09.2015, astfel cum reiese şi din notele de şedinţă depuse chiar de reclamantă pentru termenul de judecată din 12.09.2017, acordat în dosarul nr. x/2016 .

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte nu poate reţine data de 11.12.2019 drept momentul de la care începe să curgă temenul pentru formularea plângerii prealabile, câtă vreme există elemente certe din care reiese că recurenta-reclamantă avea cunoştiinţă de modificările din 15.04.2014 şi 24.09.2015 ale Programului de Transport Rutier Interjudeţean 2013-2019 pentru codul de traseu 23841 întocmit de pârâta A.R.R.

Nu pot fi reţinute nici criticile prin care se susţine că intimatele nu au depus dovada comunicării către recurenta-reclamantă a actelor administrative contestate şi că termenul de contestare ar fi curs de la acel moment, deoarece în cazul terţilor vătămaţi printr-un act administrativ cu caracter individual, termenul de formulare a plângerii prealabile este de 30 de zile, calculat de la data la care terţul a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului administrativ contestat.

Aşadar, cele două plângeri prealabile formulate de recurenta-reclamantă şi adresate intimatei-pârâte A.R.R., cu privire la modificările din 15.10.2014 aduse traseului 23841, au fost formulate la data de 16.12.2019 şi, respectiv, la data de 21.01.2020, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond, nefiind respectat termenul imperativ de formulare a plângerii prealabile de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cât priveşte capătul 3 de cerere, în mod just s-a reţinut de prima instanţă că nu s-a formulat plângere prealabilă întrucât cererile adresate adresate A.R.R. în datele de 16.12.2019 şi 21.01.2020 nu vizează modificările din 24.09.2015, acţiunea fiind aşadar inadmisibilă.

În contextul expus, câtă vreme nu s-au respectat dispoziţiile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind parcursă procedura prealabilă obligatorie, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere 1-3 şi nu se impune a fi casată.

Analizând al doilea motiv de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte nefondat.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţia capătului 4 de cerere, respins ca neîntemeiat, este nemotivată deoarece instanţa de fond nu a făcut nicio aluzie la probele administrate pentru analiza temeiniciei sau netemeiniciei acestui capătului de cerere, decizia fiind astfel lovită de nulitate.

Prin capătul 4 al cererii de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat obligarea A.R.R. la atribuirea în cadrul unei şedinţe de atribuire (licitare) a celor 2 curse conform art. 57 alin. (1) din OMTI 980/2011, apreciind că cele două curse aferente traseului Bicaz-Iaşi cu codul 23841 au fost atribuite nelegal către S.C. B. S.R.L..

Înalta Curte constată că acest capăt de cerere care vizează obligaţia de a face (de a repara o eventuală pagubă cauzată) are ca premisă admiterea primelor 3 capete de cerere al căror obiect îl reprezintă anularea actelor administrative contestate. Or, în cauză, câtă vreme nu s-a demnostrat nelegalitatea actelor administrative contestate, inadmisibilitatea cererilor de anulare are drept consecinţă respingerea capătului de cerere prin care se urmăreşte repararea pagubei pretinse.

Prin urmare, nu se poate reţine critica recurentei-reclamante care vizează nemotivarea soluţiei date asupra capătului 4 de cerere, care are un caracter accesoriu faţă de primele trei capete de cerere.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse anterior, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii, soluţionând cauza cu privire la primele trei capete de cerere pe calea unei excepţii şi raportându-se la probele relevante pentru soluţionarea acestei excepţii, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursului formulată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 128/2020 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.