Judicial Inspection ruling and restitution claims upheld; appeal annulled as void for non-compliant grounds.

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.06.2021 sub nr. x/2021, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea Rezoluţiei nr. C21-814/19.05.2021 a Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare privind rezultatul verificărilor efectuate asupra comportamentului magistraţilor care au pronunţat decizia nr. 875 din 13.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, considerând că aceasta a fost dată cu încălcarea art. 15 din Constituţia României.

Au solicitat reclamanţii reluarea judecăţii în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, în sensul obligării Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de despăgubire, pentru suma pretinsă de aceştia, de 1.667.581,5 RON.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1599 din 8 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de reluare a judecăţii în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti şi de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

A respins cererea având ca obiect anularea Rezoluţiilor nr. 21-899/13.04.2021 şi nr. C-814/19.05.2021, formulată în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.

A respins cererea având ca obiect anularea Rezoluţiilor nr. 21-899/13.04.2021 şi nr. C-814/19.05.2021, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 1599 din 8 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 din vechiul C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului au susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este motivată cu încălcarea ordinii normative, juridice, constituţionale, în condiţiile în care prima instanţă a pronunţat hotărârea pe fondul unui act normativ neconstituţional din punct de vedere al dispoziţiilor cuprinse la art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd modalitatea de aplicare a legii.

Au citat recurenţii prevederile art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 44 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi (3), art. 142 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi cele cuprinse la art. 6 alin. (1) şi alin. (5), art. 9, art. 15, art. 1357, art. 1831 şi art. 1385 din C. civ., au făcut trimitere la jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României în materia acordării măsurilor reparatorii prin echivalent de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi au reiterat pe larg întreaga situaţie de fapt dedusă judecăţii şi probele administrate în cauzele ce au făcut obiectul sesizării înregistrate la Inspecţia Judiciară, concluzionând că sentinţa de fond este nelegală şi se impune casarea acesteia şi admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 03.03.2022, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică.

A formulat întâmpinare şi intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul căreia, cu prioritate, a invocat excepţia tardivităţii recursului, precum şi excepţia nulităţii recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de dezbateri din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului, reţinând că a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege în raport de data depunerii cererii de recurs la poştă, din 25 ianuarie 2022, şi data comunicării sentinţei din 10 ianuarie 2022, după care a reţinut cauza pentru soluţionare pe excepţia nulităţii recursului.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de intimatele-pârâte Inspecţia Judiciară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia este întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamanţi este nul, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, întrucât recurenţii-reclamanţi au invocat în susţinerea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., subsumând acestor motive de casare criticile formulate, Înalta Curte constată că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ., raportat la data formulării cererii de chemare în judecată ce a stat la baza prezentului demers judiciar, şi anume 3 iunie 2021, şi faţă de prevederile art. 24 din noul C. proc. civ. potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Corespondentul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865 este art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, aplicabil speţei, conform căruia: "Casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", aşa încât cererea de recurs urmează a fi analizată prin raportare la aceste dispoziţii legale.

În actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Aşadar, motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: …d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.

În speţă, recurenţii-reclamanţi nu au formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurenţilor, reţine caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, aceştia limitându-se să reitereze întreaga situaţie de fapt dedusă judecăţii şi probele administrate în cauzele ce au făcut obiectul sesizării înregistrate la Inspecţia Judiciară, să citeze mai multe texte de lege, inclusiv din Constituţia României şi să evoce jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarace simpla nemulţumire a părţilor recurente cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În cauză, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamanţii indicând în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (corespondentul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865), fără a formula nicio critică de nelegalitate la adresa sentinţei atacate. Dimpotrivă, aceştia au reluat aspecte referitoare la fondul cauzelor ce fac obiectul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, situaţia de fapt şi conţinutul mai multor texte de lege considerate relevante.

Ca urmare, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.

În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor impuse de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va constata nul recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei de fond, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1599 din 8 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.