Workplace harassment definition requiring causal link to discriminatory criterion under Anti-Discrimination Ordinance

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1067/10.11.2020) sub nr. x/2020, la 2.07.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi pe B., solicitând instanţei de contencios administrativ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se constate că în cauză nu există fapte discriminatorii şi să se dispună anularea Hotărârii nr. 448/27.05.2020 pronunţată de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019.

În motivare s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 448/27.05.2020 pronunţată de CNCD în dosarul nr. x/2019, s-a decis că faptele sesizate de petenta B. ce fac obiectul petiţiei nr. 3667/2019 reprezintă hărţuire, aşa cum este prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21/F-CONT din 18 februarie 2021, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru motive ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că sentinţa instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte aspectul privind neacordarea tichetelor de masă, recurenta a susţinut că a fost un caz singular de acordare a tichetelor de masă anterior datei stabilite şi a avut ca moment iniţial cererea expresă a angajatei C., motivată de situaţia familială afectată de o boală gravă a unui membru de familie, care ulterior a decedat. Motivul acordării tichetelor de masă anterior datei stabilite a fost explicat şi instanţei de judecată şi este de neînţeles cum poate fi asimilată această situaţie, pornită la cererea expresă a unui membru cooperator de sprijin cu o conduită continuă inegală, aşa cum apreciază instanţa de fond.

Situaţia pârâtei cu privire strict la acordarea tichetelor de masă anterior datei stabilite nu poate fi asimilată situaţiei doamnei C., întrucât pârâta B. nu a solicitat niciodată să îi fi acordate tichete de masă anterior datei stabilite pentru acordarea acestora.

În lipsa unei asemenea cereri, recurenta nu poate stabili unilateral acordarea anterioară a acestor tichete pentru o anumită persoană, motivat de necunoaşterea situaţiei solicitantului şi a nevoilor acestuia.

Consideră recurenta că un tratament inegal ar fi putut consta în aceea de a nu acorda tichete de masă anterior datei stabilite dacă acest lucru ar fi fost solicitat de pârâta B.. Doar în această situaţie ar fi putut exista un tratament inegal, când ambele părţi ar fi formulat o cerere în acest sens, iar recurenta ar fi avizat favorabil doar una dintre acestea.

A menţionat că doamna B. nu a solicitat niciodată o astfel de facilitate în acordarea tichetelor de masă, în sensul de a le solicita mai devreme decât termenul prevăzut pentru acordarea acestora, nu a adus la cunoştinţă în nicio modalitate o eventuală dorinţă a sa în acest sens şi nu a invocat niciodată dificultăţi de natură socială pe care recurenta să le poată sprijini.

În ceea ce priveşte atribuirea unor sarcini fizice de îndemânare care implicau un efort fizic deosebit, recurenta a susţinut că activitatea de curăţare a terasei sediului nu a presupus muncă la înălţime, ci la sol. Toate persoanele implicate în această activitate s-au aflat în interiorul clădirii, la sol, cu picioarele pe podeaua camerei, lucrându-se în echipă cu mâinile, pentru a elibera spaţiile de la terasa geamurilor. Niciun moment nu a fost nevoie de ancorare sau ridicare, totul s-a petrecut la sol. Astfel, activităţile desfăşurate de intimata B. au fost cele prevăzute în fişa postului şi au fost respectate recomandările din fişa de medicina muncii - s-a lucrat la sol şi în echipă.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Deciziei CNCD nr. 448/27.05.2020.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000: "Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Din textul de lege precitat, rezultă că, pentru a fi în prezenţa hărţuirii reglementate de O.G. nr. 137/2000, crearea cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv trebuie să reprezinte o consecinţă a comportamentului bazat pe unul sau mai multe dintre criteriile interzise. În cazul hărţuirii trebuie să fie relevată o legătură de cauzalitate între criteriul interzis şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel încât nu orice comportament abuziv, care duce la crearea unui astfel de cadru, poate fi considerat hărţuire, atât timp cât nu are la bază un criteriu discriminatoriu.

Examinând documentaţia care a stat la baza emiterii Hotărârii C.N.C.D. nr. 448/27.05.2020, constând în înscrisuri şi declaraţiile persoanelor reclamate, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că faptele prezentate de CNCD reprezintă discriminare, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod eronat situaţia de fapt şi a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, din probatoriul administrat în cauză nereieşind o atitudine a societăţii reclamante faţă de pârâta B., care să se bazeze pe unul din criteriile legale prevăzute de O.G. nr. 137/2000 şi care ar fi de natură să califice această atitudine ca fiind de hărţuire.

Aspectele invocate de recurenta-reclamantă privind neacordarea tichetelor de masă şi atribuirea unor sarcini fizice de îndemânare care implicau un efort fizic deosebit nu se încadrează în criteriile legale prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 şi la probatoriul furnizat de părţile implicate în procedura desfăşurată în faţa C.N.C.D., precum şi în faţa instanţei de judecată, se poate concluziona în mod just că în speţă societatea reclamantă nu a adoptat faţă de pârâtă un comportament diferenţiat care să conducă la "crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant şi ofensiv".

Acordarea tichetelor de masă anterior datei stabilite s-a realizat în privinţa unei singure angajate (C.) şi la cererea expresă a acesteia, motivată de situaţia familială deosebită în care se afla. Intimata-pârâtă B. nu a solicitat niciodată să îi fi acordate tichete de masă anterior datei stabilite pentru acordarea acestora.

Ori, un tratament inegal ar fi putut consta în aceea de a nu acorda tichete de masă anterior datei stabilite dacă acest lucru ar fi fost solicitat şi de către pârâta B., iar reclamanta ar fi acordat această facilitate doar angajatei C..

De asemenea, probatoriul administrat în faţa CNCD contrazice şi cealaltă susţinere a intimatei B. referitoare la atribuirea îndeplinirii unor sarcini fizice de îndemânare care implicau un efort fizic deosebit şi pe care, din pricina dizabilităţii, aceasta nu le-a putut îndeplini.

Din declaraţiile date de D.-contabil şi C. – şef atelier producţie reiese că activitatea de curăţare a terasei sediului nu a presupus muncă la înălţime, ci la sol, nefiind periculoasă, iar pentru îndeplinirea acestei sarcini, dispuse ca urmare a unei plângeri din partea unei vecine de imobil, pârâta B. a fost ajutată de o colegă contabil, astfel încât afirmaţia intimatei-pârâte nu poate constitui un motiv suficient pentru constatarea unui comportament abuziv, care să poată fi considerat hărţuire.

Totodată, simpla existenţă a unor comportamente care pot afecta din punct de vedere psihic şi emoţional o persoană la locul de muncă nu poate conduce la constatarea existenţei hărţuirii, în măsura în care din probele administrate nu rezultă că respectivele comportamente au avut la bază un criteriu de discriminare. Prin urmare, analiza eventualelor consecinţe pe care le pot produce asemenea comportamente, dar care nu au la bază un criteriu discriminatoriu, nu se poate realiza în cadrul special reprezentat de O.G. nr. 137/2000.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Hotărârea C.N.C.D. nr. 448/27.05.2020, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului fiind apte să determine casarea sentinţei de fond, întrucât a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în speţă.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Hotărârea nr. 448/27.05.2020 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 21/F-CONT din 18 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A..

Anulează Hotărârea nr. 448/27.05.2020 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.