Appeal dismissed: RCA insurance guarantee fund liability denied due to victim’s exclusive fault established in penal proceedings

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,la data de 04.02.2019 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a contestat decizia FGA nr. 18043/15.01.2019 şi a solicitat instanţei să desfiinţeze decizia anterior indicată şi să dispună obligarea pârâtului la plata următoarelor sume reprezentând daune materiale şi morale după cum urmează: suma de 18.000 RON reprezentând contravaloarea echipamentelor deteriorate constând în cască, mănuşi şi geacă.

Totodată, în suma mai sus indicată este cuprinsă şi contravaloarea motocicletei ce nu a mai fost reparată din cauza costurilor mult prea mari, aceasta fiind afectată în proporţie mult prea mare; suma de 13.500 RON reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 191 din 29 mai 2019, a Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 191 din 29 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

După prezentarea contextului raportului juridic litigios, prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 28 C. proc. pen., susţinând că instanţa de fond a aplicat greşit normele legale deoarece, instanţa civilă nu are absolut niciun temei legal care să o oblige în a prelua cercetările incomplete făcute de organul de cercetare penală.

O altă suţinere greşită pe care intanţa de fond o pune în motivarea respingerii cererii de chemare în judecată este aceea nu sunt întrunite condiţiile pentru răspundere civilă delictuală a numitei B. şi că reclamantul nu a atacat ordonanţa de clasare în care se susţine o prezumtivă vinovăţie a acestuia.

În continuare a susţinut că în ordonanţa de clasare se vorbeşte doar de fapta de vătămare corporală din culpă (autovătămare) care a făcut obiectul dosarului x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tmişoara. Acest dosar a fost deschis la data auto-sesizării cu privire la accident, fără a fi cunoscută dinamica producerii acestuia.

Cu toate acestea în conţinutului referatului cu propunerea de clasare, organul de cercetare penală face vorbire că a fost formulată plângere penală împotriva numitei B. în care nu s-au mai făcut cercetări deoarece au fost incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Arată recurentul că potrivit art. 28 C. proc. civ., (1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Mai mult de atât, recurentul -reclamant consideră că nu ne aflăm în situaţia unei autorităţi de lucru judecat nici în materie penală, cu atât mai mult în materie civilă.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, având în vedere că recurentul reclamant nu aduce nicio critică, în concret, în susţinerea motivului de casare în discuţie, argumentele expuse vizând în exclusivitate situaţia de fapt.

În aceste condiţii, a apreciat că recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nul, neîncadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 septembrie 2019 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris aflată la dosarul de recurs.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin rezoluţia de primire din 06 noiembrie 2019, a dispus fixarea termenului de judecată la data de 12 ianuarie 2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurentul-pârât nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei şi care au condus la soluţia contestată.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată, concluzionând că că reclamantul nu poate susţine, justifica sau administra mijloace de probă prin care să tindă la conturarea vinovăţiei pentru producerea accidentului a persoanei care a condus autovehiculul asigurat la C. S.A. conform poliţei de asigurare seria x/17/G17/HR nr. x din data de 09.02.2015, respectiv o altă modalitate şi circumstanţe ale producerii evenimentului rutier sau vinovăţia celuilalt conducător implicat în accident, câtă vreme prin actul de soluţionare a procesului penal, necontestat în cauză, s-a statuat cu privire la vinovăţia pentru producerea accidentului, ordonanţă de clasare care stabileşte vinovăţia în sarcina victimei – reclamantul A..

Instanţa nu poate primi raţionamentul juridic al recurentului, reţinând, că, în speta prezenta nu se poate retine vinovatia în producerea evenimentului rutier a conducatorului auto asigurat RCA la S.C. C. S.A., neputand interveni astfel raspunderea asiguratorului RCA, în faliment.

In concret, în speta, recurentul-reclamant a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 18043/15.01.2019 emisa de F.G.A. in dosarul de dauna x, ce face obiectiul prezentului litigiu, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei in cuantum de 18.000 RON reprezentând contravaloarea echipamentelor deteriorate constând în casca, mânuşi si geaca, precum si suma în cuantum de 13.500 RON reprezentând daune morale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 18.05.2015.

Astfel, prin Decizia nr. 18043 din 15 ianuarie 2019 emisă de pârât, a fost respinsă cererea de plata întrucât recurent-reclamant în cauza prezenta, nu a înţeles să depună niciun document prin care sa fie consemnată răspunderea asiguratorului S.C. C. S.A. – in faliment.

In argumentele expuse s-au reţinut dispozitiile art. 2 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014 potrivit carora "In intelesul prezentei norme, termenii si expresiile de mai jos au urmartoarele semnificatii: 1. Avizare de dauna – procedura prin care pagubitul inregistreaza la asigurator o pretentie de despagubire, pe baza unor documente din care rezulta producerea unui eveniment acoperit prin polita de asigurare", iar potrivit art. 27 pct. 1 lit. b). din Norma nr. 23/2014 "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: 1.cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs: a)într-un caz de forţă majoră; b) din culpa exclusivă a persoanei păgubite; c)din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;" De asemenea, art. 44 din actul normativ mai sus mentionat mentioneaza în mod expres faptul ca, despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în baza poliţei RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum şi a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească.

Mai mult decât atât, art. 45 din Norma nr. 23/2014 prevede ca: stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.

Faţă de aceste dispoziţii instanţa fondului în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte aspectul legat de vinovăţia în producerea accidentului rutier, contrar susţinerilor reclamantului, prin Ordonanţa de clasare din data de 15.07.2016 dată în dosarul penal nr. x/P/6402, clasarea s-a dispus nu doar ca urmare a numărului de zile de îngrijiri medico-legale insuficient pentru începerea urmăririi penale, ci s-a avut în vedere incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. pentru propria vătămare corporală din culpă a numitului A. (autovătămare).

Prin urmare, criticile aduse de recurent sentintei de fond cu privire la vinovatie sunt lipsite de fundament juridic, în conditiile in care, instanta de fond a avut in vedere atât inscrisurile emise de organul competent care prin Ordonanta de clasare din data de 15.07.2016 emisă în dosarul penal nr. x/2015 s-a dispus clasarea nu doar ca urmare a numărului de zile de îngrijiri medico-legale, şi s-a subliniat modul de producere al evenimentului rutier, dar si dispozitiile Normei nr. 23/2014, aplicabile la data producerii pagubei.

Or, pârâtul F.G.A. a analizat dosarul de dauna prin raportare la toate înscrisurile identificate la dosarul de daună, inclusiv Ordonanta de clasare emisa de Parchetul de pe lângă Judecatoria Timisoara în cadrul dosarului nr. x/2015

În concluzie, având în vedere că stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit, în mod corect instanta de fond a retinut faptul ca actul administrativ emis de FGA este temeinic si legal, devenind incidente dispozitiile art. 2 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 44 si art. 45 având in vedere ca in prezenta cauza nu rezulta răspunderea civila a conducătorului vehiculului asigurat.

Este adevărat că soluţia de clasare poate face obiectul controlului judiciar, prin formularea unei plângeri de către persoana interesată la instanţa judecătorească, conform art. 341 din C. proc. pen., aspect reţinut şi de judecătorul fondului care a punctat că reclamantul nu a făcut dovada că a formulat plângere împotriva actului procedural reprezentat de ordonanţa de clasare din care rezultă propria vină în producerea prejudiciului invocat şi că această ordonanţă ar fi fost desfiinţată la momentul formulării cererii de plată, astfel că Înalta Curte va înlătura ca nefondată susţinerea recurentului reţinând că, în speţă, în mod corect curtea de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate la soluţionarea cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În considerarea argumentelor expuse în prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 191 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.