Restitution refusal upheld; late document filing barred by preclusive deadline.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 15.05.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. în numele şi pentru B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea deciziei de retrocedare nr. 9051/12.03.2020 emise de pârâtă în soluţionarea cererii nr. x/21.02.2003, ca netemeinică şi nelegală, şi, în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF x Vurpăr (nr. vechi 1 Vurpăr) nr. top. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 199/2020 din 2 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A. Sibiu, în numele şi pentru B. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, având ca obiect Decizia nr. 9051/12.03.2020 emisă de pârâtă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii. Instanţa de fond nu a lămurit în niciun fel de ce nedepunerea extrasului de carte funciară în termenul prevăzut de art. 32 alin. (3)1 din Legea nr. 165/2013 poate determina o sancţiune de respingere a cererii de retrocedare, în loc să opereze o simplă decădere din dreptul de a mai administra respectiva probă.

În opinia recurentei, din analiza întregii motivări se reţine că instanţa a atribuit forţă probatorie supremă adresei prin care se solicita depunerea unor documente, respectiv cea din 19.07.2018, concluzionând că recurenta nu a depus documentele solicitate în baza acesteia.

A susţinut recurenta că o mai temeinică apreciere a probelor din dosar, directe şi chiar indirecte, conjugată cu silogisme potrivite, ar fi putut conduce la o cu totul altă soluţionare a cauzei.

A concluzionat recurenta că în decursul timpului a depus documente care ar fi putut proba existenţa dreptului său de proprietate anterior exproprierii, iar lipsa acestora de la dosarul Comisiei nu îi poate fi imputabilă. Corelativ, redepunerea lor în faza judecăţii nu poate fi considerată ca tardivă. În schimb, existenţa lor dovedeşte că soluţia Comisiei este una eronată, impunând-se a fi modificată în sensul admiterii recursului.

4. Apărările intimatei

Intimat-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei de retrocedare nr. 9051/12.03.2020 emise de pârâtă în soluţionarea cererii nr. x/21.02.2003, ca netemeinică şi nelegală, şi, în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în CF x Vurpăr (nr. vechi 1 Vurpăr) nr. top. x.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, reţinând că, deşi Comisia i-a pus la dispoziţie reclamantei un termen de 240 de zile, prelungit ulterior cu 120 de zile, pentru a completa dosarul administrativ cu înscrisurile solicitate prin adresa nr. x, aceasta nu s-a conformat şi a ales să depună documentele direct în instanţă, cu mult peste termenul de decădere instituit de dispoziţiile legale menţionate.

În aceste condiţii, întrucât nulitatea are în vedere cauze concomitente sau anterioare încheierii unui act juridic şi nu cauze ulterioare, a apreciat instanţa de fond că nu se poate proceda la anularea deciziei contestate, neputând fi reţinută nicio culpă în sarcina autorităţii pârâte.

În ceea ce priveşte susţinerile legate de dovedirea de către reclamantă a dreptului de proprietate, precum şi a preluării abuzive a imobilului în cauză, a constatat judecătorul fondului că, în condiţiile în care reclamanta nu a administrat în termenul de decădere în faţa Comisiei probele solicitate prin adresa nr. x, nu se mai poate face analiza acestor aspecte, instanţa de judecată fiind ţinută să verifice soluţia dată de autoritatea publică competentă în conformitate cu documentaţia existentă în dosarul administrativ la momentul emiterii actului atacat, fără a se încălca termenul de decădere instituit de legiuitor pentru completarea cererii de retrocedare.

În legătură cu criticile aferente motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a invocat de recurentă (când hotărârea cuprinde motive contradictorii), Înalta Curte apreciază că acestea au fost încadrate greşit, în realitate susţinându-se încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că, urmează să fie analizate în cadrul criticilor expuse pentru pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea deciziei atacate, s-a reţinut că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului menţionat în termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, deşi i s-a solicitat prin adresa nr. x/19.07.2018 să depună traducerea legalizată a CF nr. x Vurpăr top. x.

În esenţă, recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond în sensul că aceasta nu a lămurit în niciun fel de ce nedepunerea extrasului de carte funciară în termenul prevăzut de art. 32 alin. (31) din Legea nr. 165/2013 poate determina o sancţiune de respingere a cererii de retrocedare, în loc să opereze o simplă decădere din dreptul de a mai administra respectiva probă.

În opinia recurentei, din analiza întregii motivări se reţine că instanţa a atribuit forţă probatorie supremă adresei prin care se solicita depunerea unor documente, respectiv cea din 19.07.2018, concluzionând că recurenta nu a depus documentele solicitate în baza acesteia.

A susţinut recurenta că o mai temeinică apreciere a probelor din dosar, directe şi chiar indirecte, conjugată cu silogisme potrivite, ar fi putut conduce la o cu totul altă soluţionare a cauzei.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte observă că prin adresa nr. x/19.07.2018, în vederea soluţionării cererii de retrocedare nr. x, pârâta a solicitat reclamantei să depună: traducerea legalizată a CF nr. x Vurpăr, jud. Sibiu; copia legalizată/certificată a procesului-verbal privind identificarea, inventarierea, verificarea şi evaluarea bunurilor întocmit de către parohie în perioada 1940-1945; copia legalizată a Situaţiei bunurilor Parohiei întocmită în perioada 1940-1945, precum şi copia legalizată a Inventarului întocmit de către parohie în perioada menţionată, punându-i-se totodată în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 163/2013, are la dispoziţie un termen de decădere de 240 de zile pentru depunerea înscrisurilor solicitate, precum şi posibilitatea de a solicita o singură dată prelungirea termenului pentru o perioadă de 120 de zile, în situaţia în care face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului.

Adresa nr. x a fost comunicată la data de 26.07.2018 Parohiei Evanghelice Vurpăr, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la dosar fond, iar Consistoriului Superior la data de 30.07.2018, conform dovezii de la dosar fond.

Acelaşi extras CF a fost solicitat în traducere legalizată de către pârâtă şi prin adresele nr. x/13.10.2005 şi nr. y/12.06.2012, în vederea soluţionării aceleiaşi cereri de retrocedare, însă reclamanta a refuzat depunerea acestuia în faţa Comisiei, fiind depus doar la data de 04.11.2020 la solicitarea instanţei de fond.

Ulterior primirii adresei nr. x, prin adresa din 02.04.2019 înregistrată la Comisie sub nr. x/19.04.2019, reclamanta a depus copia adresei demersurilor efectuare la Primăria Vurpăr pentru a i se comunica situaţia juridică a imobilului, împreună cu dovada de comunicare, solicitând totodată prelungirea termenului de depunere înscrisuri cu 120 de zile.

În cuprinsul adresei, a menţionat de asemenea că depune şi înscrisurile solicitate prin adresa comunicată la data de 21.08.2018, însă nu a făcut dovada transmiterii nici unuia din documentele solicitate.

Astfel, deşi se susţine depunerea acestor înscrisuri, aşa cum a menţionat şi intimata, ele nu au fost depuse la dosarul administrativ în termenul stabilit de Legea nr. 165/2013, fiind depuse direct în instanţă, prin adresa din 09.06.2020.

Potrivit pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, prin sintagma acte doveditoare se înţelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciara, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Din cuprinsul acestor norme reiese faptul că titularii cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligaţia de a proba îndeplinirea cerinţelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deţinut imobilele în proprietate, iar imobile au fost preluate abuziv. Probatoriile sunt prezentate atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi de Normele de aplicare a legii, H.G. nr. 1164/2002.

În speţă, deşi Comisia i-a pus la dispoziţie recurentei un termen de 240 de zile, prelungit ulterior cu 120 de zile, pentru a completa dosarul administrativ cu înscrisurile solicitate prin adresa nr. x, aceasta nu s-a conformat şi a ales să depună documentele direct în instanţă, cu mult peste termenul de decădere instituit de dispoziţiile legale menţionate.

Se constată, astfel, că recurenta-reclamantă a avut posibilitatea ca, în termenul de decădere prevăzut de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013, să administreze în faţa Comisiei probele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1164/2002, însă nu a înţeles să facă acest lucru.

A mai susţinut recurenta că în decursul timpului a depus documente care ar fi putut proba existenţa dreptului său de proprietate anterior exproprierii, iar lipsa acestora de la dosarul Comisiei nu îi poate fi imputată. Corelativ, redepunerea loc în faza judecăţii nu poate fi considerată ca tardivă. În schimb, în opinia recurentei, existenţa lor dovedeşte că soluţia Comisiei este una eronată, impunând-se a fi modificată în sensul admiterii recursului.

Înalta Curte reţine că nu poate fi primit nici acest argument al recurentei în sensul că depunerea documentelor în faza judecăţii nu poate fi considerată ca fiind tardivă, întrucât instanţa de judecată este ţinută să verifice soluţia dată de autoritatea publică competentă cu privire la cererea de retrocedare potrivit documentaţiei existente la momentul emiterii actului administrativ contestat, în procedura contencioasă în faţa instanţei putând fi administrate doar acele probe care pot lămuri împrejurările cauzei, fără însă a se încălca termenul de decădere prevăzut de lege pentru completarea cererilor de retrocedare.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. în numele şi pentru B. împotriva sentinţei nr. 199/2020 din 2 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. în numele şi pentru B. împotriva sentinţei nr. 199/2020 din 2 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 noiembrie 2022.