Discrimination complaint annulled as inadmissible for failure to join the defendant in the proceedings.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.06.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constate că, în fapt, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 prin faptul că a soluţionat numai parţial şi în mod discriminativ petiţia nr. 6829/05.11.2018, precum şi să se dispună anularea Hotărârii nr. 282/2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 825 din 18 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a făcut o greşeală când a considerat că orice caz care se judecă în contencios administrativ este un caz contencios în care ar fi aplicabile prevederile legale la care face referire. Totodată, recurentul şi CNCD au acelaşi interes, respectiv ca O.G. nr. 137/2000 să fie aplicată întocmai.

În opinia recurentului, în speţă sunt incidente prevederile art. 78 alin. (1) din C. proc. civ., iar dacă instanţa de fond a considerat că este nevoie ca terţe persoane să fie introduse în cauză, aceasta avea libertatea să procedeze ca atare. A menţionat că în răspunsul la întâmpinare a precizat că, în opinia sa, nu este nevoie de aşa ceva, pentru că cererea care face obiectul dosarului vizează exclusiv CNCD, dar dacă instanţa are o altă părere, nu se opune introducerii în cauză.

A invocat recurentul dispoziţiile art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 şi a arătat că trebuie să fie avute în vedere prevederile O.G. nr. 2/2001, rezultând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 78 alin. (1) din C. proc. civ., deci instanţa de fond avea libertatea de a introduce terţe persoane în cauză. A apreciat că punctul său de vedere a fost just atunci când a considerat că prezentul caz se poate judeca doar între recurent şi CNCD, fără introducerea în cauză a altor persoane, care ar fi dus numai la tergiversarea procesului.

A susţinut recurentul că, prin aplicarea greşită a normelor de drept incidente, prima instanţă a încălcat şi dreptul său la un proces echitabil. Totodată, prima instanţă nu a ţinut cont de punctul său de vedere cu privire la excepţia invocată.

A mai arătat recurentul că CNCD a invocat această presupusă excepţie, fără să combată argumentele din cererea de chemare în judecată. Prin faptul că a accentuat că nu doreşte ca B. să fie introdus în prezentul caz, ci doar a susţinut necesitatea introducerii terţilor în astfel de cazuri, CNCD a urmărit ca prima instanţă să nu soluţioneze în fond prezentul dosar, ci să respingă cererea în baza unei excepţii de formă.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prealabil examinării recursului, se impune a arăta faptul că, ulterior împlinirii termenului legal de 15 zile de formulare şi motivare a recursului, efectuate de reclamant în termenul legal, de la data comunicării sentinţei recurate, 22.12.2020, în ceea ce priveşte recursul motivat comunicat la data de 22.12.2020, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care prevede că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, şi art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, reclamantul a depus, la data de 03.01.2022, cerere modificatoare a recursului.

Această cerere nu va fi analizată, fiind depusă ulterior termenului de formulare şi motivare a recursului, contrar dispoziţiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate că, în fapt, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 prin faptul că a soluţionat numai parţial şi în mod discriminativ petiţia nr. 6829/05.11.2018, precum şi să se dispună anularea Hotărârii nr. 282/2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Soluţionând cauza, curtea de apel a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă. A reţinut prima instanţă că, în condiţiile în care reclamantul nu a chemat în judecată partea reclamată prin petiţia adresată pârâtului CNCD şi nici nu a formulat o cerere de introducere a acestuia în procedură potrivit art. 78 din C. proc. civ. şi nici pârâtul nu a cerut introducerea în cauză a reclamatului de discriminare, potrivit art. 78 din C. proc. civ., acţiunea exercitată de reclamant este inadmisibilă, faţă de textul expres al art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. şi cel al art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a formulat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază neîntemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Pe cale de consecinţă, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât şi a principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., participarea terţilor (a căror drepturi şi obligaţii ar putea fi afectate de efectele pe care o eventuală declarare a nelegalităţii actului atacat le-ar produce), stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet este sancţionată cu inadmisibilitatea acţiunii. Pe de altă parte, o astfel de sancţiune nu este incidentă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci părţilor litigante le este conferită posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carenţe, prin extinderea cadrului procesual.

Deşi specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ. şi cele ale art. 161 din Legea nr. 554/2004 obligă instanţa de judecată doar la punerea în discuţia părţilor a necesităţii introducerii în cauză a altor persoane, însă nu conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că la termenul de judecată din 19.06.2020, instanţa de fond a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a reclamatului din petiţie B. în calitate de pârât, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., dispunând citarea reclamantului cu menţiunea de a preciza dacă solicită introducerea în cauză a numitului B. în calitate de pârât, în condiţiile în care pârâtul CNCD a arătat prin întâmpinare că nu solicită introducerea în cauză a reclamatului de discriminare.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul instanţei de fond la data de 6.08.2020, reclamantul a menţionat că nu solicită introducerea în cauză a numitului B..

În aceste condiţii, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 282/15.05.2019, pârâtul CNCD a reţinut întrunirea cumulativă a elementelor privind victimizarea, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, reclamatul B. fiind sancţionat cu avertisment.

Hotărârea nr. 282/15.05.2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, dosar constituit ca urmare a petiţiei domnului A. nr. 6829/5.11.2018, a reţinut ca fiind partea reclamată pe numitul B..

Întreaga procedură de investigare s-a desfăşurat, respectiv Hotărârea nr. 282/15.05.2019 s-a pronunţat, în contradictoriu cu partea reclamată numitul B..

În aceste condiţii, cum a reţinut instanţa de fond în mod corect, prin contestarea în instanţă a hotărârii pronunţate de CNCD, raportul juridic litigios existent între persoana care a depus sesizarea şi persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea este readus în discuţie, fiind de această dată supus controlului judecătoresc.

Ca atare, soluţionarea acestui raport juridic nu se poate realiza decât în aceleaşi condiţii de contradictorialitate, astfel încât ambele părţi să aibă posibilitatea să îşi apere drepturile şi interesele contrare invocate anterior în faţa Colegiului Director.

Dând eficienţă acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat în mod corect că soluţionarea acţiunii în anularea Hotărârii nr. 282/15.05.2019 nu poate fi realizată în contradictoriu doar cu CNCD, în lipsa persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea, deoarece o astfel de judecată presupune reanalizarea situaţiei de fapt şi de drept care a determinat depunerea sesizării şi a generat emiterea hotărârii, adică reanalizarea raportului juridic de drept substanţial, preexistent, legat între petent şi persoana împotriva căreia s-a depus sesizarea.

Cu alte cuvinte, învestită fiind cu analiza legalităţii soluţiei pârâtului CNCD, instanţa de contencios administrativ a fost chemată a stabili în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu putea fi făcută în lipsa persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea, respectiv B., parte a raportului de drept administrativ ce a fost supus examinării realizate de pârât, după cum, în mod legal, a reţinut instanţa de fond. Deşi persoana reclamată B. nu a participat la emiterea actului contestat, eventuala declarare a nelegalităţii hotărârii nr. 282/15.05.2019 este de natură să producă efecte cu privire la drepturile şi obligaţiile acestuia, astfel încât prezenţa sa în proces era necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-şi prezenta apărările, în raport de pretenţiile recurentului-reclamant.

Astfel, respectând spiritul şi litera normelor procedurale reglementate de art. 78 din C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a pus în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauză a părţii reclamate B., soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă fiind generată de poziţia reclamantului din răspunsul la întâmpinare care a arătat că nu solicită introducerea în cauză a acestuia, coroborată cu invocarea de către pârâtul CNCD a excepţiei inadmisibilităţii.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu pot fi aplicate prin analogie dispoziţiile procedurale din O.G. nr. 2/2001, deoarece acest act normativ reglementează raporturi juridice diferite faţă de cele reglementate de O.G. nr. 137/2000 şi priveşte o altă materie, iar aplicarea sancţiunilor în temeiul O.G. nr. 2/2001 nu justifică aplicarea regulilor procedurale din această ordonanţă faţă de cele specifice procedurii reglementate de O.G. nr. 137/2000.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate toate criticile recurentului, hotărârea atacată fiind pronunţată cu o corectă îndeplinire de către instanţă a obligaţiilor acesteia de a examina şi soluţiona toate cererile formulate de părţile în proces, conform obiectului acestora, astfel cum este el determinat de manifestarea de voinţă exprimată de părţi şi cu o corectă aplicare a normelor procedurale citate anterior.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 825 din 18 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 825 din 18 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 noiembrie 2022.