Obligation to issue salary orders based on prior civil judgment and interruption of prescription by earlier civil action

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar x/2021 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat instanţei obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale reclamanţilor, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 13.07.2017 şi în continuare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 65 din 22 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.11.2018, invocată prin întâmpinare; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a fost obligat pârâtul la emiterea pentru fiecare reclamant a unui ordin, în care drepturile salariale să fie stabilite, pentru perioada 13.07.2017-01.12.2021, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON; totodată a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea reclamanţilor privind emiterea unui ordin, în care drepturile salariale să fie stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2021.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 22 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.11.2018 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; admiterea în integralitate a excepţiei rămânerii fără obiect şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect; respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât, contrar celor reţinute, refuzul exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este unul justificat.

Consideră că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 36 din Anexa VI a Legii nr. 303/2009, art. 24 alin. (1) cap. VIII al Anexei VI a Legii nr. 284/2010, art. 4 alin. (12) teza a II-a din O.U.G. nr. 74/2013, art. 47 alin. (2) din Codul Muncii, art. 1 alin. (5)1 şi art. 31 din O.U.G. nr. 83/2014, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. 1 alin. (1) şi art. 31 alin. (1)1 – 14 din O.U.G. nr. 57/2015, art. III din O.U.G. nr. 20/2016, art. 23 din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017, art. 38 din acelaşi act normativ şi ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13/2016, 23/2016, 36/2018, 56/2018 precum şi ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Apreciază recurentul-pârât că în mod greşit instanţa a respins excepţia prescripţiei extinctive întrucât reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu 13.07.2017, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 02.11.2021, prin urmare, în speţă a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.11.2018.

De asemenea, a fost reiterată excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, faţă de Ordinul nr. 2295/07.12.2021 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu care începând cu 01.08.2016 salarizarea s-a raportat la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

În opinia recurentului-pârât, cum sentinţa nr. 2018 din 7.07.2021 a Tribunalului Alba a fost pronunţată într-un litigiu de muncă aceasta nu instituia în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite ordine de salarizare, astfel că, în mod greşit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinelor de salarizare.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 13.07.2017 şi în continuare.

Prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2018/2021 a Tribunalului Alba – secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 520/2022 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia I civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de aceştia şi au fost obligaţi pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la recalcularea şi plata în favoarea reclamanţilor, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajator a acestora, cu titlu de despăgubiri băneşti, suma reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale lunare încasate şi cele cuvenite şi datorate, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 13.07.2017 şi în continuare, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală penalizatoare corespondentă, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective.

În speţă, reclamanţii au formulat cerere către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea emiterii ordinelor de salarizare menţionate în petitul acţiunii însă răspunsul pârâtului, anexat cererii, a fost în esenţă în sensul că prin sentinţa a cărei executare se solicită nu s-a stabilit în sarcina procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia emiterii unor acte administrative.

Prin sentinţa recurată în prezenta cauză, acţiunea reclamanţilor a fost admisă în parte şi obligat pârâtul la emiterea pentru fiecare reclamant a unui ordin, în care drepturile salariale să fie stabilite, pentru perioada 13.07.2017-01.12.2021, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2021, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înţelegând să formuleze critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat, în esenţă, prescripţia dreptului material la acţiune, lipsa de obiect a acţiunii faţă de emiterea Ordinului nr. 2295/07.12.2021 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi greşita interpretare şi aplicare a legislaţie privind drepturile salariale ale reclamanţilor, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile anterioare datei de 02.11.2018.

În conformitate cu prevederile art. 2.537 C. civ., prescripţia se întrerupe: 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie.

Cum prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. x/2020, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2018/2021 din 7 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Alba – secţia I Civilă, intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză au solicitat instanţei recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că termenul general de prescripţie a fost întrerupt de această acţiune, astfel că, raportat la data de 2.11.2021, data înregistrării acţiunii de faţă, nu se poate considera că pretenţiile reclamanţilor (anterioare datei de 02.11.2018) erau prescrise, câtă vreme, operase întreruperea prescripţiei în conformitate cu prevederile art. 2537 pct. 2 C. civ.

Nu pot fi primite nici criticile privitoare la faptul că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2295/07.12.2021 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi emise noi ordine de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 13.07.2017 şi în continuare.

Recurentul invocă rămânerea fără obiect a acţiunii, prin raportare la Ordinul nr. 2295/2021, emis la data de 07.12.2021 de procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că începând cu 01.08.2016, procurorii se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, însă omite că, în aplicarea acestui ordin a fost emis ulterior Ordinul 2400/27.12.2021, prin care s-a dispus că procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, prevăzuţi în anexele nr. 1-15 beneficiază de drepturile salariale începând cu data de 01.12.2021.

Prin urmare, cum pentru perioada anterioară datei de 01.12.2021 intimaţilor-reclamanţi nu au beneficiat de valoarea de referinţă sectorială de 605,225, în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la emiterea ordinului pentru perioada 13.07.2017 – 01.12.2021 şi a respins ca rămasă fără obiect cererea acestora doar în ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.12.2021.

În continuare, instanţa de control judiciar constată că raţionamentul recurentului-pârâtului este unul greşit deoarece în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Cap. VIII, Secţiunea a 2 a la Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, inspectorilor judiciari şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi ale personalului de instruire de la Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel.

În calitatea sa, Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avea obligaţia de a pune în concordanţă starea de drept rezultată din hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea reclamanţilor cu starea de drept rezultată din actele administrative prin care se stabilesc drepturile salariale ale acestora.

Aminteşte instanţa de control judiciar că, potrivit art. 430 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.", iar potrivit art. 431 alin. (2) din acelaşi cod "(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că recunoaşterea autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2020, reprezintă o manifestarea concretă a îndatoririi de a soluţiona cererea dedusă judecăţii potrivit legii, îndatorire stabilită de art. 5 alin. (1) din C. proc. civ., din marea importanţă pe care legiuitorul a dat-o acestei autorităţi a lucrului judecat desprinzându-se şi grija în analiza sa, în aşa fel încât oriunde există autoritate de lucru judecat, ea să fie aplicată cu prioritate.

Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a interpretat şi aplicat prevederile legale incidente în speţă, reţinând nejustificat refuzul pârâtului de emitere a ordinului de salarizare pentru reclamanţi, faţă de efectul autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 2018/2021 a Tribunalului Alba – secţia I Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 520/2022 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia I Civilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 65 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.