Unconstitutionality of 2021 legislative abolition of parliamentary age-limit indemnity under Law 96/2006 and its retroactive effect on administrative cessation orders

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.06.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Senatul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a înscrisului nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României privind soluţionarea plângerii privind revocarea Ordinului anterior amintit.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Senatul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.

A arătat recurentul-reclamant că instanţa a respins ca nefondată acţiunea sa, reţinând că a beneficiat de indemnizaţia pentru limită de vârstă în temeiul art. 8 din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor începând cu data de 01.07.2017, adoptat prin GH nr. 1/2016, în baza Ordinului nr. 480/30.06.2017. Indemnizaţia pentru limită de vârstă a parlamentarilor este prevăzută de Legea nr. 96/2006, deci această indemnizaţie acordată pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 nu are caracterul unei pensii, ci a unei indemnizaţii pentru limită de vârstă, iar dacă acordarea pensiei pentru limită de vârstă emisă în baza Legii nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este un drept câştigat, acordat din bugetul asigurărilor de sănătate, acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă este drept compensatoriu, drept care este acordat din bugetul Senatului şi al Camerei Deputaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. Din Legea nr. 96/2006.

Instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru limită de vârstă legiuitorul are drept exclusiv de a dispune asupra acordării ei, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare. Faptul că acestei prestaţii a statului, materializată prin indemnizaţia pentru limită de vârstă a parlamentarului nu i se opune contribuţia asiguratului la fondul din care este acordat acest drept, precum şi caracterul succesiv al acestei prestaţii, dobândirea dreptului la indemnizaţie nu poate fi considerată o obligaţie fără de sfârşit a statului, singurul drept câştigat fiind reprezentat doar de prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra căreia legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Consideră că această soluţie este nelegală, raportat la faptul că aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Aplicarea legii civile noi asupra unor drepturi născute în baza unor acte normative anterioare şi care sunt în curs de executare ar genera nesiguranţă circuitului civil şi ar crea neîncredere în lege cu rezultate nefaste pentru respectarea legalităţii şi a ordinii de drept.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Senatul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa primei instanţe a fost emisă în strictă conformitate cu normele de drept material aplicabile speţei şi cu respectarea întocmai a normelor de drept procesual.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată pentru 2 noiembrie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinului nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în temeiul art. 13 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzute de Lege nr. 96/2006 şi faţă de dispoziţiile art. II din Legea nr. 7 din 24.02.2021 care a modificat Legea nr. 96/2006 s-a stabilită că începând cu data de 27 februarie 2021 încetează plata indemnizaţiei pentru limita de vârstă a domnului A..

În acest context, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune în anularea Ordinului nr. 432/02.03.2021, iar prin sentinţa civilă nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal cererea sa a fost respinsă ca nefondată.

Având în vedere prevederile art. II din Legea nr. 7/2021, potrivit cărora "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" în esenţă, judecătorul fondului a reţinut că în ceea ce priveşte indemnizaţia în discuţie, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării ei, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare.

Ulterior pronunţării hotărârii recurate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 570 din 10 iunie 2022, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.

Atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

În aceste condiţii, se pune problema efectelor pe care le produce Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 din 5 mai 2022, care nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea sa numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci a unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret.

Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu are numai o funcţie de prevenţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată şi doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, şi o funcţie sancţionatorie.

Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se desprinde ideea că o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii (a se vedea, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012).

Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 din 5 mai 2022 este obligatorie de imediată aplicare de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, nu numai în procesul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, ci şi în celelalte procese aflate pe rolul instanţelor şi în care raportul de drept substanţial sau procesual, după caz, era reglementat de dispoziţiile legale declarate nelegale.

Asupra caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor sale s-a pronunţat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 213 din 16.05.2000; decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 151 din 12 aprilie 2000), statuând că obligativitatea deciziilor Curţii pentru instanţele judecătoreşti, ca de altfel şi pentru celelalte persoane fizice şi juridice, decurge din principiul înscris în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Însăşi Curtea Constituţională a statuat că, atunci când s-a pronunţat o decizie de constatare a neconstituţionalităţii, ca o consecinţă a efectului obligatoriu, instanţele sunt datoare "ca, după caz, să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia Curţii Constituţionale sau să aplice dispoziţiile legale de care depinde soluţionarea cauzei şi la care se referă decizia Curţii Constituţionale, dar niciodată în acel înţeles care, astfel cum s-a constatat prin acea decizie, este contrar Constituţiei. În oricare dintre cele două situaţii de mai sus şi în măsura în care este cazul, este necesar ca instanţa judecătorească să aplice direct dispoziţiile Constituţiei, de care depinde soluţionarea procesului, în absenţa unor reglementări legale care să fi înlocuit ori completat prevederile cu privire la care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 213 din 16.05.2000).

Prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate/nelegalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puţin de instituţiile publice, printre care se numără şi instanţele judecătoreşti. Numai în acest mod se asigură supremaţia Constituţiei şi importanţa controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ asupra actelor administrative cu caracter normativ, ca factor pentru întărirea statului de drept.

Aşadar, Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 din 5 mai 2022 produce efecte juridice şi cu privire la Ordinului nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care s-a stabilită că începând cu data de 27 februarie 2021 încetează plata indemnizaţiei pentru limita de vârstă a domnului A., iar ca o consecinţă a efectului obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022, instanţa de judecată este obligată să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată, respectiv prevederile Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În aceste condiţii, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând va admite acţiunea şi va anula Ordinul nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi înscrisul nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României prin care a fost soluţionată plângerea privind revocarea acestui Ordin.

În baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", la cererea recurentului-reclamant, ca urmare a admiterii recursului, va obliga intimatul-pârât să plătească acestuia suma de 3.500 RON, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare va admite acţiunea şi va anula Ordinul nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi înscrisul nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României prin care a fost soluţionată plângerea privind revocarea acestui Ordin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 126/CA/2021 din 22 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea şi anulează Ordinul nr. 432/02.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi înscrisul nr. XXXV 2631/13.05.2021 al Secretarului General al Senatului României prin care a fost soluţionată plângerea privind revocarea acestui Ordin.

Obligă intimatul-pârât să plătească recurentului-reclamant suma de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.