Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1787/2005 AI generated

Military labor service pension eligibility: appeal dismissed for failure to meet statutory unit requirements

Case Number Decizia nr. 1787/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's dismissal of the claim against the County Pension House. The dispute concerned the legal recognition of specific military service periods (1953–1956) for pension rights, where the appellant argued that service performed within the Ministry of Defense – Constructions unit should qualify under the legislation governing labor service. The court rejected this argument, holding that under Article 1 of Law No. 309/2002, eligibility requires the cumulative satisfaction of two conditions: service must have been performed specifically in labor detachments and those detachments must have belonged to the General Directorate of Labor Service. As the appellant's military record demonstrated service in regular military units under the Ministry of Defense rather than the designated labor detachments, the statutory requirements were not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Military labor service pension eligibility: appeal dismissed for failure to meet statutory unit requirements: Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Keywords

AI generated
military service pension rights statutory requirement retirement conditions satisfaction of claim reapplication for disability pension

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Vâlcea, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 5802 din 22 ianuarie 2004, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 28 martie 1953 - 28 martie 1956 a efectuat stagiul militar la muncă, în U.M. nr. 0220 Caracal, la București, Pitești, Valea Ursului și Borșești în cadrul unei balastiere, pe râul Argeș, iar apoi la Vințu de Jos, de unde a fost lăsat la vatră.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 43/F/C din 22 martie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant, reținând că din examinarea livretului militar rezultă că în perioada în litigiu, contestatorul a satisfăcut stagiul militar în Ministerul Forțelor Armate - Construcții, de unde a fost lăsat la vatră.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, B.E.

Recurentul a susținut în esență că a efectuat serviciul militar la Ministerul Forțelor Armate - Construcții, iar Legea nr. 309/2002 nu face deosebire între unitățile Direcției Generale a Serviciului Muncii, calificate, fie la Ministerul Forțelor Armate, fie la Ministerul de Interne, ca unități militare de construcții, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoanele care pretind acordarea drepturilor prevăzute de lege: prima, să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or, în cauză, contestatorul nu a satisfăcut stagiul militar în una din unitățile aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M. nr. 0220 Caracal, la București, Pitești, Valea Ursului și Borlești, unități din cadrul Ministerului Forțelor Armate - Construcții.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursul declarat de B.E. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 43/F/C din 22 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.