Inadmissibility of cassation appeal against final judicial inspection dismissal resolution due to procedural law in force at case initiation

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2014, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. x/2014, emisă de Inspecţia Judiciară, prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârşirii, de către judecătorii care au soluţionat dosarul penal nr. x/2012 a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 – exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 09 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în cauză fiind introduşi, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, magistraţii B. şi C..

1.3. Prin decizia nr. 2116 din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2014 a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de intimata-intervenientă B., a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a intimatei-pârâte Inspecţia Judiciară invocată de intimata-intervenientă B., şi a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1045 din 09 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03 decembrie 2019, sub numărul x/2014*.

1.5. La data de 10.02.2020 reclamantul A. a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 127 C. proc. civ., iar prin sentinţa nr. 208/3.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

1.6. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 13 august 2020 sub nr. x/2020.

1.7. Prin sentinţa nr. 92/15.09.2020, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat intervenit conflict negativ de competenţă, pe care l-a înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării, suspendând din oficiu judecata.

1.8. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 septembrie 2020 sub nr. x/2020.

1.9. Prin decizia nr. 5214/15.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., pârâta Inspecţia Judiciară şi intervenienţii B. şi C., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

1.10. Dosarul x/2020 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia Veche a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 69 din 14 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a respins cererea de suspendare a judecăţii ca rămasă fără obiect, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantuil A. ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 69 din 14 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulată de reclamant împotriva Rezoluţiei nr. 2887/IJ/1908/2014 din 11 august 2014 emisă de Inspecţia Judiciară, desfiinţarea acestei rezoluţii şi trmiterea dosarului pentru completarea verificărilor în temeiul dispoziţiilor art, 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 217/2004.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020*.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, aceeaşi excepţie fiind invocată şi de intervenienta B. prin notele scrise depuse la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2014, reclamantul A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Rezoluţiei nr. x/2014, prin care Inspecţia Judiciară a dispus clasarea plângerii formulate de recurentul-reclamant sub aspectul exercitării funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă din partea membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea în apel a dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa recurată, instanţa de judecată a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. împotriva Rezoluţiei nr. x/2014 din 11 august 2014 prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a fost clasată sesizarea formulată de petiţionarul A..

Obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă sentinţa civilă nr. 69 din data de 14 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare în perioada de referinţă, şi anume 26 august 2014, data formulării cererii de chemare în judecată, prevăd că "(2) În cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori"; iar "(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare: (…) b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecţia Judiciară a fost sesizată în condiţiile alin. (2)."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 47 din acelaşi act normativ: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii. (...) (4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.".

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege (situaţia în care sesizarea se clasează dacă nu se constată existenţa unor indicii de săvârşire a unei abateri disciplinare).

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară.

Astfel, unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că: "Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, acesta fiind şi motivul pentru care, în primul ciclu procesual, prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05 iunie 2018, în procedura de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei 1045/09.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004).

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că: "În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Având în vedere că, prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii." Totodată, dispoziţiile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "sunt hotărâri definitive" "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului", iar art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează în sensul că "sunt supuse recursului hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 24 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu, reluată în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind acela de a stabili legea aplicabilă întregii proceduri în funcţie de data începerii procesului. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, care reglementează aplicarea în timp a legii de procedură civilă, "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

De asemenea, dispoziţiile art. 27 din noul C. proc. civ. prevăd că "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", din interpretarea acestora rezultând că regimul juridic al căilor de atac este cel reglementat de legea în vigoare la momentul iniţierii procesului.

În speţă se impune a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care consacră expres principiul neretroactivităţii legii, statuând în sensul că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Astfel fiind, neretroactivitatea reprezintă un principiu în virtutea căruia legea reglementează numai situaţiile ce se nasc sau se constituie după intrarea ei în vigoare, principiu ce îşi găseşte o constantă aplicare şi în domeniul activităţii de soluţionare a litigiilor civile.

Prin urmare, în prezenta cauză legea aplicabilă este Legea nr. 317/2004, în forma aflată în vigoare la data sesizării instanţei de contencios administrativ, şi anume 26 august 2014, în acest sens fiind incidente dispoziţiile art. 47 alin. (7) din actul normativ menţionat, care prevedeau că "Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.".

Împrejurarea că prin Legea nr. 234/2018 dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 au fost modificate în sensul introducerii căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti nu deschide recurentului posibilitatea formulării recursului, soluţionarea cererii de chemare în judecată rămânând supusă dispoziţiilor legale de la data formulării cererii, conform normelor legale anterior citate.

În acest context, având în vedere că recursul părţii este promovat împotriva unei hotărâri care, faţă de aplicarea dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă, Înalta Curte constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei recurate, care nu face parte din categoria celor susceptibile a fi atacate cu recurs întrucât are caracter definitiv, demersul acestuia fiind, în consecinţă, inadmisibil.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul – reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 69 din 14 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2022.