Appeal against refusal to suspend enforcement of EU funding financial correction dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and upheld the lower court's decision to deny the suspension of execution of an administrative act, meaning the public research institute did not prevail and the 4,989,254.72 RON budgetary claim remains enforceable. The dispute centered on a challenge against a "Note of Irregularities" issued by the Ministry of Investments and European Projects, which imposed a 25% financial correction on a mixed public procurement contract (construction works, services, and goods) for failing to publish participation notices in the Official Journal of the EU, an action the plaintiff argued violated the non-retroactivity principle and incorrectly applied a non-transposed EU directive provision over national law. The court held that the plaintiff failed to demonstrate a "well-justified case" under Article 14 and Article 2(lit. t) of Law No. 554/2004, finding that the arguments raised regarding defective transposition of Directive 2014/24/EU and the applicability of specific thresholds in Law No. 98/2016 were matters for the merits of an annulment action rather than grounds for provisional suspension, and that the lower court's reasoning did not contain the contradictory or contradictory logic alleged by the appellant.
Legislator headnote
AI generatedart. 42 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; Appeal against refusal to suspend enforcement of EU funding financial correction dismissed: Instanţa de fond era obligată să cerceteze în amănunt îndeplinirea condiţiilor existenţei unui caz bine justificat (împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ), în înţelesul acestei noţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.10.2021, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate, suspendarea executării, până la soluţionarea definitivă pe fond a cererii de anulare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/7.07.2021 privind proiectul B., act administrativ ce constituie titlu de creanţă scadent conform art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 în 30 de zile de la data comunicării definitive, şi pe cale de consecinţă şi a Deciziei nr. 92243/22.09.2021, înregistrată la ICMPP sub nr. x/23.09.2021, de soluţionare a contestaţiei introdusă pe cale administrativă împotriva Notei de constatare nr. x/7.07.2021.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1809 din 26 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "A." cu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate, ca nefondată şi conform art. 1064 alin. (4) cu referire la art. 1057 noul C. proc. civ., a dispus restituirea către reclamant a cauţiunii în cuantum de 5.000 RON, consemnată la C. S.A. cu ordinul de plată multiplu electronic nr. x din 08.11.2021 (având menţiunea că reprezintă " cval. cauţiune dosar nr. x 2 2021"), la rămânerea definitivă a sentinţei.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "A.", criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele proprii ale instanţei de judecată pe care aceasta s-a întemeiat sau conţine motive contradictorii. Astfel, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate se menţionează faptul că "împrejurările invocate de reclamant nu sunt natură să creeze în mod evident, o îndoială serioasă în privinta legalitătii actului administrativ", iar ulterior se revine şi se precizează faptul că "reclamantul nu aduce o critică efectivă a legalităţii actului administrativ antamat".
Această susţinere este eronată, întrucât în cuprinsul cererii de suspendare executare, pe parcursul a 8 pagini, reclamantul a adus critici efective cu privire la actul administrativ. Acestea se refereau, printre altele, la transpunerea defectuoasă a dispoziţiilor Directivei 2014/24/UE în Legea nr. 98/2016 a achizitiilor publice, care este un motiv ce creează o îndoială foarte serioasă asupra legalităţii actului administrativ, deoarece în astfel de cazuri, debitorul ar fi trebuit să fie Statul Român, nu ICMPP, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 875/2011 - norme metodologice la O.U.G. nr. 66/2011: "În cazul în care ca urmare a desfăşurării subactivităţii de stabilire a debitorului prevăzute la art. 272 se stabileşte că neregula provine din necorelări între legislaţia naţională şi cea comunitară, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (7) şi (8), se va mentiona, la pct. 12 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, respectiv la pct. 13 din Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ca «Debitor»: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, după caz, şi se vor întreprinde demersurile prevăzute la art. 21 alin. (4)".
De asemenea, criticile aduse de ICMPP au vizat şi: - aplicarea unor norme care nu erau în vigoare la data desfăşurării procedurii, lesne de constatat din succesiunea actelor normative invocate în susţinerea corecţiei, în raport cu data finalizării procedurii de achiziţie, pe care reclamantul le-a prezentat detaliat prin raportare la fiecare modificare legislativă invocată; - interpretarea eronată a situaţiei de fapt, apreciată ca fiind eronată şi de alte instituţii ale statului, inclusiv de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) ca entitate care a legiferat normele metodologice în procedura de achiziţii, ale cărei recomandări au fost respectate pe parcursul procedurii de achiziţie, interpretarea legală făcându-se sub tutela şi îndrumarea acestei autorităţi a statului.
Instanţa de fond era obligată să cerceteze în amănunt îndeplinirea condiţiilor existenţei unui caz bine justificat (împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ), în înţelesul acestei noţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În demonstrarea greşitei abordări a instanţei de fond, recurentul a arătat, în primul rând, că prin cererea introductivă ICMPP nu a solicitat pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, obiectul acesteia fiind suspendarea executării actului administrativ indicat şi nu anularea respectivului act administrativ. În acelaşi timp, în mod firesc, orice critici aduse de către reclamant, în scopul demonstrării îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, tind să demonstreze însăsi nelegalitatea respectivului act administrativ a cărui suspendare se cere.
Reclamantul nu a cerut instanţei de fond să se pronunţe asupra fondului, ci a solicitat instanţei să pipăie fondul. astfel încât să observe dacă s-au respectat dispoziţiile legale în momentul emiterii actului administrativ şi să decidă dacă împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, descrise în cuprinsul cererii de suspendare, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Invocând jurisprudenţă naţională şi comunitară, recurentul a apreciat că este, totuşi, necesară şi utilă intrarea în chestiuni de drept material care ţin de fondul cauzei pentru a putea arăta faptul că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Tocmai nerespectarea de către intimatul-pârât a dispoziţiilor legale în momentul emiterii actului administrativ constituie un caz bine justificat pentru suspendarea executării acestuia.
Cu privire la cazul temeinic justificat, s-a arătat că din exprimarea primei instanţe rezultă că aceasta se contrazice în afirmaţii. Întâi afirmă că "nu este o transpunere defectuoasă a Directivei 24/2014 în legea internă", apoi susţine că "este o legiferare vădit defectuoasă a procedurilor de achizitie reglementate de Legea nr. 98/2016", fiind astfel demonstrat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală prin prisma aplicării în mod greşit a normelor de drept material în prezenta speţă, în condiţiile în care este precizat faptul că "achizitia în cauză nu este supusă Legii nr. 98/2016 şi normele după care se desfăşoară nu sunt prevăzute în lege, ci în documentaţia de atribuire sau, după caz, într-un alt act".
Hotărârea recurată relevă şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), (2) şi (5), art. 68, art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, forma în vigoare la data iniţierii procedurii simplificate de achiziţie - 9.05.2017, instanţa neobservând pragul prevăzut de art. 7 alin. (5) la care fac trimitere dispoziţiile art. 68 coroborat cu art. 69.
A mai arătat recurentul că, în mod cert, dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Directiva 24/2014 nu sunt transpuse complet în prevederile art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 98/2016, ci în mod defectuos, în sensul că: - în legislaţia europeană - Directiva 2014/24/UE se prevede că în cazul unui contract mixt de lucrări, servicii şi produse se aplică dispoziţiile legii pentru tipul de achiziţie ce constituie obiectul principal al contractului mixt, însă, dacă valoarea unei părţi din contractul mixt depăşeşte valoric pragul de licitaţie, atunci se aplică licitaţia ca procedură de achiziţie. - în legislaţia naţională - Legea nr. 98/2016 se prevede că în cazul unui contract mixt de lucrări, servicii şi produse se aplică dispoziţiile legii pentru tipul de achiziţie ce constituie obiectul principal al contractului mixt şi nu se prevede că dacă valoarea unei părţi din contractul mixt depăşeşte valoric pragul de licitaţie, atunci se aplică licitaţia ca procedură de achiziţie.
Articolul 3 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE nu se aplică în prezenta speţă, ci se aplică legislaţia naţională - Legea nr. 98/2016, în vigoare la data derulării procedurii. Prevederile art. 3 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE nu îşi găsesc echivalenţa în Legea nr. 98/2016, existând o necorelare a dispoziţiilor legale naţionale cu cele europene, fapt ce atrage incidenta prevederilor art. 274, art. 21 alin. (4) şi art. 10 alin. (7)-(8) din H.G. nr. 875/201 1 - norme metodologice la O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd, că în această situaţie debitorul este Statul Român.
Cu alte cuvinte, la momentul derulării procedurii, incidentă era legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 98/2016, în forma în vigoare la acea dată, nefiind aplicabilă Directiva nr. 24/2014 privind achiziţiile publice sub acest aspect, şi, nici într-un caz nu se puteau aplica corecţiile aprobate prin Decizia C(2019)3452 a Comisiei din 14.05.201 9, transpusă în legislaţia naţională prin O.U.G. nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene, aşa cum apare motivată aplicarea sancţiunii în Nota de constatare criticată, pag. 3, ultimul paragraf, recomandarea CE, fiind ulterioară derulării procedurii de achiziţie.
Recurentul a reluat prezentarea împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept, apreciate ca fiind de natură creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi a arătat că a organizat procedura de atribuire a unui contract de lucrări, care a presupus achiziţia de servicii de proiectare, de lucrări de construcţie şi de produse (respectiv nişe chimice profesionale aerodinamice, mese de laborator, scaune speciale pentru laborator, dotări spaţii pentru prelucrare rezultate CD şi cabinete/dulapuri de siguranţă pentru stocare, depozitare şi manipulare materiale periculoase).
Întrucât valoarea estimată a achiziţiei în cauză (19.621.672 RON) a fost inferioară pragului prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 pentru achiziţia de lucrări (23.227.215 RON), pentru atribuirea contractului de lucrări a fost organizată o procedură simplificată, lansată prin publicarea în SEAP a Anunţului de participare simplificat nr. x/9.05.2017.
În stabilirea legislaţiei aplicabile pentru atribuirea contractelor mixte, incidentă era Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, în forma în vigoare la acea dată, iar recurentul a precizat că ipoteza regăsită în cauză este cea a unui contract mixt ce are ca obiect două sau trei tipuri de achiziţii, pentru care se aplică dispoziţiile Legii nr. 98/2016, respectiv art. 35 şi, având în vedere că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, contractele care au ca obiect cel puţin două tipuri de achiziţie publică, constând în lucrări, servicii sau produse, se atribuie în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016 aplicabile pentru tipul de achiziţie care constituie obiectul principal al contractului în cauză.
Prin urmare, pentru a determina dispoziţiile legale aplicabile, analiza recurentului a relevat că obiectul principal îl constituie achiziţia de lucrări, atât din perspectiva scopului principal urmărit de autoritatea contractantă, cât şi din punctul de vedere al ponderii pe care valoarea lucrărilor o are din totalul valorii estimate a achiziţiei: - scopul principal al contractului în cauză l-a constituit realizarea de lucrări de construcţie asupra unui imobil existent printr-o activitate inclusă în Anexa nr. 1 la Legea nr. 98/2016; - contractul mixt în cauză constituie un contract de lucrări.
Prin Nota de Constatare nr. x/7.07.2021, AM POC a reţinut că, în cazul procedurii simplificate în cauză, nu a fost publicat un anunţ de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), şi a considerat că este o nerespectare a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE, apreciind în acest sens că, deşi valoarea totală estimată a contractului este inferioară pragului prevăzut prin Directiva 2014/24/UE pentru publicarea unui anunţ de participare în cazul unei achiziţii de lucrări, valoarea echipamentelor achiziţionate prin contractul de lucrări este superioară acestui prag, astfel că, s-ar fi impus şi publicarea unui anunţ de participare în JOUE, ignorând calificarea de contract mixt, prevăzută la art. 35 din Legea nr. 98/2016, care reglementează că procedura de achiziţie se face în raport cu obiectul principal al contractului şi care, în cazul de faţă, era achiziţia de lucrări.
A apreciat recurentul că interpretarea autorităţii de control care a emis Nota de constatare este eronată, nefiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Directiva 24/2014, indicate în justificarea presupusei abateri, care reglementează contractul mixt ce are în cuprinsul său achiziţii supuse reglementării unor acte normative diferite, directive diferite, în cauză fiind incident art. 3 alin. (2) din Directivă, transpus în prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, interpretare preluată şi în decizia de respingere a contestaţiei, fără a se putea indica argumente pertinente în combaterea susţinerilor ce se întemeiază pe dispoziţiile actelor normative în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie. De altfel, toate celelalte organe de control au considerat corectă procedura simplificată de achiziţie demarată de reclamant.
Procedura de achiziţie în cauză s-a desfăsurat în luna mai 2017, incidente fiind prevederile din Legea nr. 98/2016 şi H.G. nr. 395/2016, în forma în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie publică, când reglementarea nu prevedea publicarea în JOUE, aceasta nefiind activă la nivelul României la data derulării procedurii, respectiv la data de 9.05.2017 şi, prin urmare, s-a aplicat o corecţie financiară pentru o presupusă abatere, care nu era reglementată şi aplicabilă la nivel naţional la acea dată. Asupra acestor aspecte instanţa de fond nu a înţeles să se pronunţe.
De asemenea, un alt aspect important în susţinerea nelegalităţii actului administrativ, este dat de faptul că sancţiunea aplicată, respectiv, corecţia de 25% din valoarea contractului de achiziţie este reglementată de acte normative ce nu erau în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie, fapt ce rezultă, indubitabil, din lecturarea actelor normative care reglementează această corecţie, astfel: - prevederile Anexei I secţiunea A pct. 1.1 şi sectiunea B - Nepublicarea unui anunţ de participare, respectiv secţiunea B din H.G. nr. 519/2014 au fost introduse la data de 6.05.2020, prin H.G. nr. 348 din 30 aprilie 2020, publicată în M.Of. nr. 363 din 6 mai 2020, - corecţiile sunt aprobate prin Decizia C(2019)3451 a Comisiei din 14.05.2019 şi transpuse în legislaţia naţională prin O.U.G. nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene, deci ulterior desfăşurării procedurii.
Prin urmare, s-a solicitat a se observa că temeiul legal în baza căruia s-a aplicat corecţia de 25% constă într-o reglementare ulterioară încheierii procedurii de achiziţie, contrar dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 45 din 24 mai 2018, publicată în M. Of. nr. 459 din 4 iunie 2018, împrejurare care dovedeşte încălcarea principiilor neretroactivităţii şi al securităţii juridice şi fundamentează concluzia dovedirii condiţiei cazului bine justificat.
În plus, faţă de aspectele menţionate în faţa primei instanţe, recurentul-reclamant a adăugat şi argumente vizând obligaţia pârâtului de a fundamenta nota de constatare exclusiv pe dispoziţiile normei de transpunere, cu referire concretă la prevederea naţională în vigoare şi faptul că articolul 3 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE nu se aplică în speţă, ci se aplică legislaţia naţională - Legea nr. 98/2016, în vigoare la data derulării procedurii. Prevederile art. 3 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE nu îsi găsesc echivalenţa în Legea nr. 98/2016, existând o necorelare a dispoziţiilor legale naţionale cu cele comunitare, fapt ce atrage incidenţa prevederilor art. 274. art. 21 alin. (4) si art. 10 alin. (7)-(8) din H.G. nr. 875/2011, norme metodologice la O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd, că în această situaţie debitorul este statul român.
De asemenea, prin invocarea aplicabilităţii directe a dispoziţiilor Directivei 2014/24/UE, echipa de control AMPOC a dovedit ignorarea efectului juridic al directivelor, acordând prevalenţă acestui act normativ în condiţiile în care există legislaţie naţională ce o transpune .
Cu privire la condiţia existenţei unei pagube iminente, recurentul a arătat că şi în analiza acesteia se regăsesc motive contradictorii, instanţa afirmând pe de o parte că "nu se face dovada prejudiciului material iminent", pentru ca ulterior să reţină că "este îndeplinită condiţia pagubei iminente".
Au fost reluate, totodată, argumentele vizând componenţa cheltuielilor din bugetul recurentului, impactul pe care acoperirea unor cheltuieli neprevăzute, cum sunt corecţiile financiare, îl are asupra activităţii instituţiei publice, respectiv o deturnare în proporţie de 1000% a sumelor alocate liniei bugetare Bunuri şi servicii, urmată, în mod evident, de sistarea activităţii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs
Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează:
Reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "A." a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/7.07.2021, prin care pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a stabilit în sarcina sa o creanţă bugetară în cuantum de 4.989.254,72 RON, ce reprezintă o corecţie financiară de 25% din cheltuielile declarate ale contractului de achiziţie de lucrări nr. x/9.11.2017, incluse şi autorizate la rambursare prin cererile de rambursare x în cadrul proiectului B..
Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din acelaşi act normativ şi prin acţiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.
Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea condiţiilor referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, iar reclamantul a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Criticile recurentului subsumate primului motiv de recurs invocat au vizat nepronunţarea asupra tuturor argumentelor de nelegalitate invocate în susţinerea existenţei cazului bine justificat, precum şi existenţa în cuprinsul considerentelor hotărârii a unor motive contradictorii.
Răspunzând acestor susţineri, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Astfel, nu poate fi primit argumentul conform căruia instanţa nu ar fi analizat toate motivele de nelegalitate a actului administrativ, care, în opinia recurentului, ar fi condus la constatarea existenţei cazului bine justificat, câtă vreme cuprinsul hotărârii relevă examinarea motivelor invocate de reclamant, împrejurarea că acestea au fost apreciate ca neîntemeiate sau ca fiind subsumate motivelor de nelegalitate ce ţin de fondul acţiunii în anulare neputând echivala cu neanalizarea acestora.
Totodată, Înalta Curte subliniază şi faptul că instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
De asemenea, verificarea sentinţei recurate nu relevă nici existenţa unor considerente contradictorii, fiind evident din modul de redactare a acestora că ele converg, neechivoc, spre soluţia de respingere a acţiunii, pe care o sprijină şi o argumentează.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, interpretând corect dispoziţiile art. 14, art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut şi a argumentat neîndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat, întrucât, din examinarea sumară a notei contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.
Din analiza cererii de suspendare formulate de recurentul-reclamant şi a susţinerilor acestuia reiterate în recurs, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că dintre motivele invocate (transpunerea defectuoasă a Directivei 24/2014, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), (2) şi 5, ar. 68 şi 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, stabilirea eronată a dispoziţiilor aplicabile contractualui de lucrări atât prin raportare la caracterul mixt al acestuia cât şi la valoarea estimată inferioară pragului prevăzut de lege sau aplicarea unor prevederi care nu erau în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie), nu creează o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat.
Argumentele susţinute de recurent nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acţiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivului act.
Referitor la criticile vizând raţionamentul primei instanţe asupra condiţiei existenţei unei pagube iminente, Înalta Curte are în vedere faptul că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv "cazul bine justificat" şi "paguba iminentă", sunt cumulative, astfel încât, în raport de argumentele reţinute anterior, constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiţii era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri.
Instanţa de fond a analizat însă şi condiţia iminenţei pagubei şi a reţinut, în mod corect, că situaţia financiară a reclamantului, rezultată din înscrisurile depuse la dosar, demonstrează, în mod rezonabil, îndeplinirea celei de a doua condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme executarea actului atacat poate pune institutul reclamant în situaţia de a nu mai putea plăti salariile angajaţilor şi utilităţile, fapt ce ar conduce la perturbarea gravă - sistarea activităţii sale ca instituţie publică din domeniul cercetării.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, dată fiind soluţia pronunţată asupra căii de atac promovate, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. şi va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Institutul de Chimie Macromoleculară "A." împotriva sentinţei civile nr. 1809 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2022.