Challenge to judicial inspectorate's closure of disciplinary complaint alleging gross negligence in insolvency liquidator remuneration

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2020, la data de 02.10.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII şi INSPECŢIA JUDICIARĂ, desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 21.09.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1184 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Directei de inspecţie pentru judecători, şi a Rezoluţiei de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Direcţiei de inspecţie pentru judecători, precum şi să se dispună trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare în judecată instanţei disciplinare a Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, a solicitat despăgubiri morale în valoare de 275.698,86 ron, cf. art. 8 (1) şi art. 18 alin. 3 (4) lit. e) din Legea 554/2004 şi despăgubiri materiale generate de acest proces în echivalent cu onorariile practicate de avocaţi pentru acordare asistenţei juridice judiciare, al cărui cuantum urmează sa-l precizeze ulterior, cf. art. 18 alin. 3 (4) lit. e) din Legea 554/2004 şi, cf. art. 453 C. proc. civ.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 418 de la data de 29 martie 2021 a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile şi respinsă contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII şi INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, solicitând admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În esenţă, în motivare, a susţinut recurenta – reclamantă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea cerinţelor impuse de art. 425 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii echivalând cu o necercetate a fondului pricinii.

A invocat subsumat acestui motiv de casare disp art. 6 din CEDO şi respectiv jurisprudenţa CEDO privind interpretarea noţiunii de "proces echitabil" care presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile autorităţii emitente a actului contestat.

A precizat că faptele săvârşite de cei doi magistraţi se încadrează în dispoziţiile art. 99 lit. t) teza a -II-a din Legea nr. 303/2004, respectiv exercitarea funcţiei cu grava neglijenta, în speţă fiind dovedită existenţa încălcării, din culpă, a normelor legale privind stabilirea onorariului lichidatorului în dosarul de insolvenţă. În concluzie, învinuirea celor doi judecători constă în faptul că, cu rea-credinţă, au ignorant dispoziţiile legale referitoare la onorariul cuvenit lichidatorului judiciar provizoriu A., aspect dovedit cu cele două Decizii invocate respectiv Decizia nr. 1429/R-Com/30.10.2019 şi Decizia nr. 1314/R-Com/23.05.2018, aspecte ignorate de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară dar şi de prima instanţă.

Totodată, a precizat că judecătorul fondului a aplicat greşit disp. art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 precum şi disp. art. alin. (3) din Legea 317/2004, reţinând în sentinţa civilă recurată că analiza inspectorilor judiciari se raportează la faptele sesizate, iar nu la conţinutul abaterilor disciplinare invocate în sesizare, întrucât analiza existenţei/inexistenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare constituite atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării.

Pentru toate aceste motive, dată fiind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei civile nr. 418/29.03.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de către Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat recurenta – reclamantă admiterea recursului şi casarea hotărârii de la fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa inferioară.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citată cu copie a motivelor de recurs, pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs faţă de împrejurarea că sentinţa civilă atacată este temeinică şi legală, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.

În esenţă, în susţinerea acestui punct de vedere a arătat că recurenta-reclamantă şi–a întemeiat recursul pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de casare care nu se confirmă în cauză. Astfel, a precizat intimata – pârâtă că, deşi judecătorul cauzei este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, acesta nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea cererii pentru a se considera că aceasta este motivată.

Mai mult, a susţinut intimata – pârâtă că nu s-a constatat, urmare a verificărilor efectuate de inspectorii, săvârşirea niciuneia dintre abaterile disciplinare invocate de recurenta – reclamantă ci, mai degrabă, au fost aduse critici de nelegalitate şi de netemeinicie ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în dosarul de insolvenţă.

Astfel, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de recurs constată că reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune în anularea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 21.09.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1184 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Directei de inspecţie pentru judecători, şi a Rezoluţiei de clasare nr. 2047/A emisă la data de 07.07.2020, în dosarul nr. x al Direcţiei de inspecţie pentru judecători, precum şi să se dispună trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare în judecată instanţei disciplinare a Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, a solicitat despăgubiri morale şi despăgubiri materiale generate de acest proces.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs formulată se aduc critici hotărârii atacate sub aspectul încălcării de prima instanţă a disp. art. 425 C. proc. civ. şi a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor.

Analizând recursul de faţă întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă la emiterea hotărârii atacate.

Ulterior, reţine Înalta Curte faptul că recurenta – reclamantă a formulat în cuprinsul căii de atac(pag. 8 a cererii de recurs – modul de aplicare a legii de către judecător) critici care pot fi încadrate în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.").

Analiza criticilor subsumate acestui motiv de casare se va efectua prin raportare la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 invocat ca fiind în mod eronat interpretat şi aplicat de prima instanţă, dar şi prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară în conformitate cu care:

"(1) În situaţia în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluţie, clasarea sesizării".

Totodată, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (2) din acelaşi act normativ în conformitate cu care:

"(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6)."

Înalta Curte va reţine, de asemenea, şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor".

Înalta Curte constată, în raport cu dispoziţiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum şi cu dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, că obiectul inspecţiei judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare iar nu verificarea conţinutului abaterilor disciplinare invocate în sesizare.

În cauză, ambele rezoluţii au respectat aceste dispoziţii legale, fiind identificate elemente concrete şi ample care au justificat soluţia pronunţată.

Detaliind, reţine Înalta Curte, aşa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul de fond prima rezoluţie, confirmată şi de Inspectorul-Şef, stabileşte, în urma verificărilor prealabile efectuate, că judecătorii învestiţi cu soluţionarea cauzelor menţionate în sesizare au prezentat care sunt argumentele de fapt şi de drept care au justificat măsurile dispuse, fără a exista contradicţii între dispoziţiile legale aplicabile şi soluţie. Astfel, nu se poate reţine că magistraţii au nesocotit cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă anumite dispoziţii legale, ci au realizat o interpretare a normelor legale incidente şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii, aspect ce reprezintă un atribut esenţial al activităţii de judecată propriu-ziseConform dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. ".

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabileşte conţinutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu constând într-o acţiune sau omisiune, săvârşită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Şi angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs. În ce priveşte vinovăţia aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conţinutul normei sus enunţate, se reţine că există abatere disciplinară în sensul art. 99 lit. t) dacă judecătorul a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în condiţiile în care fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În speţa de faţă, toate motivele invocate de recurenta-reclamantă nu reprezintă altceva decât critici de nelegalitate şi de netemeinicie ale soluţiilor dispuse de Curtea de Apel Piteşti prin deciziile nr. 1314/2018 şi respectiv nr. 1429/2019 emise în cadrul dosarului de insolvenţă, în contextul în care controlul judiciar al acestor măsuri se poate efectua de către instanţe în cadrul căilor de atac reglementate de lege iar nu prin prezentul demers procesual.

Prin urmare, sesizarea adresată inspectorilor judiciari cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 a primit răspunsul corect câtă vreme legea nu permite Inspecţiei Judiciare, în cadrul procedurii de cercetare a unei abateri disciplinare, să procedere la reinterpretarea ansamblului probator administrat în cadrul dosarului Curţii de Apel Piteşti ori la reaprecierea soluţei emise în acea cauză.

Având în vedere interpretarea ce trebuie dată dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, enunţate anterior, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod corect aceste dispoziţii în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, trebuie identificate acele acţiuni sau inacţiuni ale maagistratului, neconforme cu îndatoririle profesionale, din care să rezulte că a a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în condiţiile în care fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În concluzie, inspectorul judiciar a analizat sesizarea recurentei - reclamante şi a răspuns în mod corespunzător şi cu respectarea limitelor de competenţă, aspectelor sesizate, prin prisma incidenţei abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, criticile formulate fiind nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al sentinţei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 418 din 29 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.