Suspension of fiscal appeal pending criminal investigation: abuse of discretion and proportionality under the right to a reasonable administrative procedure

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat obligarea acesteia la soluţionarea contestaţiei formulate de petent împotriva Deciziei nr. 4501/7.1.2015 de angajare a răspunderii solidare şi a Deciziei de impunere nr. x/13.8.2014, emise de pârâtă, contestaţie ce a fost suspendată până la rezolvarea cauzei penale în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 151/F-CONT din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.

Admite ca întemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentantă prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

Obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentantă prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, să soluţioneze contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 4501/07.01.2015 de angajare a răspunderii în situaţia atragerii răspunderii solidare şi a Deciziei de impunere nr. x/13.08.2014 emise de aceasta.

Obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentantă prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamantul A..

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 151/F-CONT din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În primul set de critici, susţine recurenta că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind obligată DGRFP Ploieşti, Serviciul de soluţionare contestaţii, să soluţioneze contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere nr. x/13.08.2014, în condiţiile în care o asemenea contestaţie nu a fost formulată de reclamant, ca şi împotriva deciziei nr. 4501/07.01.2015, deşi, motivele care au impus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, subzistă şi în prezent.

Arată recurenta că prin întâmpinare a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte cererea de soluţionare a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.08.2014, solicitând instanţei de fond să constate, potrivit actelor depuse la dosar, că recursul graţios este îndreptat doar împotriva deciziei nr. 4501/07.01.2015, de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, în calitate de administrator şi asociat al S.C. B. S.R.L., în condiţiile art. 27 alin. (2), lit. d), din O.G. nr. 92/2003, republicată, modificată şi completată ulterior, soluţionarea acestuia fiind suspendată prin Decizia nr. 224/27.02.2015 emisa de DGRFP Ploieşti.

Susţine recurenta că împotriva deciziei de impunere nr. x/13.08.2014 reclamantul nu a formulat contestaţie administrativă, în conformitate cu prevederile art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003, rep., modificată şi completată ulterior, actul administrativ fiscal devenind astfel executoriu.

Stabilirea sumei pentru care a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului cu societatea B. S.R.L., s-a făcut pe baza constatărilor inspecţiei fiscale, finalizate prin emiterea deciziei de impunere de mai sus şi, în acest sens sunt menţiunile din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare, dar procedura de contestare a actelor administrativ fiscale reprezentate de cele două decizii este diferită pentru fiecare act în parte şi începe în funcţie de data comunicării fiecăruia dintre cele doua acte, conform prevederilor art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003, în cazul de faţă.

Or, prin acţiunea introductivă, reclamantul a încercat, de fapt, o repunere în termenul de contestare a deciziei de impunere, prin intermediul contestaţiei împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, eludând astfel dispoziţiile art. 207 din O.G. nr. 92/2003.

Reclamantul nu a făcut dovada ca ar fi contestat, in calitate de reprezentant al S.C. B. S.R.L., pe cale administrativă, decizia de impunere, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina societăţii conform prevederilor art. 137, art. 140, art. 146 din Legea nr. 571/2003 (societatea având calitatea de reclamanta intr-o asemenea contestatie), iar decizia de angajare a răspunderii solidare are ca temei juridic prevederile art. 27, alin. (2), lit. d), din O.G. nr. 92/2003.

Contrar acestor argumente, prima instantă a respins excepţia inadmisibilitătii actiunii avand ca obiect contestatia impotriva actului administrative – fiscal – decizie de impunere- in lipsa formularii contestatiei pe cale administrativa.

Mai arată recurenta că instanţa de fond a considerat, în mod eronat, decizia de impunere ca act premergător emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, ceea ce contravine prevederilor Codului de procedură fiscală referitoare la actele administrativ fiscale şi procedurile prealabile emiterii fiecărei categorii de asemenea acte.

În finalul acestui set de argumente, arată recurenta că prin menţinerea hotărârii primei instanţe, S.C. B. S.R.L. ar fi repusă, în mod nelegal, în termenul de contestare a deciziei de impunere emise ca urmare a inspecţiei fiscale, nefiind îndeplinite cerinţele art. 186 C. proc. civ.

Al doilea set de critici dezvoltate de recurenta-pârâtă vizează soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, susţinându-se că instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea şi să menţină soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Neamt, constituit pe baza Rechizitoriului întocmit în dosarul nr. x/2014 din 29.03.2019 emis de Parchetul de pe lânga Tribunalul Neamt.

Comisia de analiza a soluţionarii contestaţiilor din cadrul DGRFP Ploiesti a retinut că între măsura stabilită prin Decizia nr. 4501/07.01.2015, de angajare a răspunderii solidare pentru obligatiile fiscale restante ale S.C. B. S.R.L. in suma de 4.755.000 RON şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o stransă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Suspendarea soluţionării contestaţiei administrative a fost dispusă în temeiul prevederilor art. 214 alin. (1), lit. a), din O.G. nr. 92/2003, rep., modificata si completata ulterior.

Astfel, recurenta arată că prin Rechizitoriul nr. x din 29.03.2019 emis de Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt, contrar sustinerilor reclamantului - intimat, s-a dispus trimiterea in judecată, in stare de libertate, a inculpatului C., pentru savarsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 4, art. 9, alin. (1), lit. c) si f), din Legea 241/2005, ca şi de art. 272, alin. (1), lit. b) şi art. 2801 din Legea 31/1990.

La baza constituirii dosarului penal s-au aflat sesizările formulate de DGFP Neamţ (dosar x/2014) şi de AJFP Arges (dosar x/2014), cu privire la care s-a dispus reunirea prin Ordonanta nr. 1026/P/2014 din 23.02.2016 a Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt.

Prin Incheierea finala camera reliminara nr. 136/2019 din 12.09.2019, pronuntata in dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Neamt s-a constatat "legalitatea sesizarii instantei cu Rechizitoriul nr. x din 29.03.2019 emis de Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala in cauza privind pe inculpatul C., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prev. si ped. de: art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 280 indice 1 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a), b) si c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. si pe inculpatul D., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Dispune inceperea judecatii in dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatii C. si D.".

Cauza se afla in prezent pe rolul Curtii de Apel Bacau, învestita cu solutionarea contestatiei impotriva solutiei prementionate.

Intrucat in Rechizitoriu se constata savarsirea de catre C. a infractiunilor mai sus mentionate in calitate de administrator/asociat al S.C. B. S.R.L. şi producerea unui prejudiciu în dauna societăţii, pentru care s-a dispus, pe de alta parte, şi angajarea răspunderii solidare in conditiile art. 27, alin. (2), lit. d), din O.G. nr. 92/2003, legal şi temeinici este ca soluţia de suspendare a judecarii pronuntata prin decizia nr. Decizia nr. 224/27.02.2015 emisa de DGRFP Ploiesti se impune a fi mentinuta.

Pentru a admite cererea reclamantului, instanta de fond si-a motivat hotararea in sensul ca solutia pronuntata prin Rechizitoriu, de clasare sub aspectul savarsirii de catre S.C. B. S.R.L. a infractiunii prev. de art. 4 si 5, alin. (1), lit. b) si c din Legea 241/2005, nu fost atacata de parata cu plangere, iar dosarul penal pe rolul Curtii de Apel Bacau priveste alte fapte decat cele cuprinse in plangerea penala a paratei, nemaisubzistand motivul suspendarii.

Hotararea instantei de fond este netemeinica. Faptele pentru care intimatul – reclamant a fost trimis in judecata prin Rechizitoriul din 29.03.2019 privesc activitatea acestuia ca administrator al S.C. B. S.R.L. si sunt esentiale in concretizarea relei – credinţe a acestuia şi a raportului de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul produs bugetului de stat.

Susuţine recurenta că prima instanţă şi-a insuşit afirmaţia reclamantului – intimat, potrivit căreia dosarul penal de pe rolul Curţii de Apel Bacau priveste alte fapte decât cele cuprinse în plangerea penala a paratei, fără a preciza care au fost mecanismele de gândire şi argumentele care l-au condus pe judecător la o asemenea hotărâre. Mai mult, a extras din dosarul x/2014, plângerea ce a constituit initial obiectului dosarului nr. x/2014, ca si cum numai faptele sesizate prin aceasta de catre AJFP Arges ar fi impus soluţia de clasare, făra sa tina seama ca acest dosar a fost reunit la dosarul x/2014 constituit ca urmare sesizării formulate de către DGFP Neamt şi priveste fapte savarsite de intimat in calitate de administrator nu numai al S.C. METADON S.R.L., ci si al S.C. B. S.R.L., faptele fiind evidentiate in Rechizitoriu in mod complementar pentru cele doua societati: transmitere fictiva a partilor sociale pentru a se sustrage pe viitor de la eventuale controale fiscale, refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale in scopul impiedicarii verificarilor financiare; folosirea cu rea – credinţă a bunurilor sau creditul de care se bucura societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, spălarea banilor, etc. Faptele au fost sesizate atât de AJFP Argeş cât şi de DGFP Neamţ, iar identitatea de subiect pasiv şi de fapte infracţionale a avut drept consecinţă ordonanţa de reunire a dosarelor penale, ceea ce ar fi trebuit analizat de către prima instanţă şi reţinut ca motiv de respingere a acţiunii.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Primul set de critici formulat prin cererea de recurs vizează soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii solicitării de obligare a pârâtei să soluţioneze contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere nr. x/13.08.2014, în condiţiile în care o asemenea contestaţie nu a fost formulată de reclamant, în condiţiile legale şi procedurale permise de Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că în argumentaţia sa, autoritatea pârâtă porneşte de la o abordare greşită a raportului juridic litigios, a cărei dezlegare se circumscrie exclusiv stabilirii dacă, în speţă, au fost aplicate corect dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 în vigoare la momentul emiterii deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale.

Prin urmare, atâta vreme cât instanţa de fond a fost învestită doar cu analiza legalităţii şi temeiniciei Deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, nu se poate pune în discuţie însuşi dreptul reclamantului de a contesta actele administrativ fiscale, chiar şi din perspectiva unei eventuale inadmisibilităţi, având în vedere că organul fiscal nu a analizat sub nicio formă (nici din punct de vedere procedural şi nici pe fondul ei) contestaţia administrativ-fiscală.

În acest context, toate alegaţiile recurentei-pârâte legate de inadmisibilitatea formulării contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere fiscală emisă pentru societatea debitoare S.C. B. S.R.L., nu au relevanţă juridică în cauză.

Contrar susţinerilor din recurs, legate de obiectul contestaţiei administrative, Înalta Curte reţine că în cuprinsul Deciziei nr. 224 din 27.02.2015 se menţionează la punctul I. "Susţinerile contestatorului sunt următoarele: (...) Ilegalitatea şi netemeinicia activităţii de inspecţie fiscală şi implicit a deciziei de impunere emisă de ANAF Argeş la data de 31.07.2014;".

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, din perspectiva aspectului analizat mai sus, modul în care organul fiscal urmează să soluţioneze contestaţia administrativă, în cazul înlăturării soluţiei de suspendare, excedând cadrului procesual stabilit în prezenta speţă.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate care vizează soluţia instanţei de fond pronunţată pe fondul acţiunii, Înalta Curte constată că aceasta a aplicat corect dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, constatând nelegală soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale formulată de intimatul-reclamant împotriva celor două decizii emise de organul fiscal.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003: "Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Astfel, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că în evaluarea existenţei sau nu a unui exces de putere, trebuie avută în vedere evoluţia în timp a procedurii penale, precum şi durata de timp scursă de la emiterea deciziei de impunere şi a celei de angajare a răspunderii solidare, precum şi modalitatea de finalizare a procedurii penale.

Din Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, depus la dosarul de fond la filele x, rezultă obiectul celor două plângeri penale, ulterior conexate, formulate de autoritatea fiscală recurentă împotriva intimatului-reclamant şi a societăţii B. S.R.L.., a vizat săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, iar soluţia a fost de clasare a cauzei în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în ceea ce priveşte aspectul săvârşirii de către B. S.R.L. a infracţiunii prevăzute de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi în ceea ce priveşte pe inculpatul C. pentru fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar împotriva acestei soluţii de clasare pârâta nu a formulat plângere.

Înalta Curte reţine că faptele penale pentru care s-a dispus clasarea sunt cele pentru care organul fiscal a formulat sesizarea penală, în temeiul căreia a fost suspendată soluţionarea contestaţia administrativ fiscală.

Situaţia, potrivit căreia, organul penal a extins, din oficiu, cercetarea penală cu privire la săvârşirea de alte infracţiuni economice, neindicate de organul fiscal în sesizarea penală şi a dispus trimiterea reclamantului în judecată, nu poate înlătura consecinţele juridice ale soluţiei de clasare, definitivă, dispusă pentru infracţiunile menţionate în plângerea penală a AJFP Argeş.

Susţinerile recurentei, în sensul că măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale, trebuie menţinută, nu are fundament faptic şi juridic în probatoriu administrat în cauză, având în vedere că nu mai subzistă temeiul Deciziei nr. 224/27.02.2015 şi mai mult, au trecut mai mult de 6 ani de la formularea contestaţiei prealabile de către reclamantul A., iar aceasta trebuie soluţionată într-un termen rezonabil, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Ţinând cont de succesiunea actelor emise în procedura administrativă începută în anul 2014, de temeiurile de fapt şi drept al acestora care au avut în vedere atât aspecte constatate de organele penale, cât şi constatări proprii pe baza cărora organele fiscale au stabilit obligaţiile fiscale în sarcina reclamantului, de intervalul de timp scurs între data emiterii deciziilor contestate şi data pronunţării hotărârii de fond, data sesizării organelor de urmărire penală şi faptul că până în prezent această sesizare a primit o soluţie de clasare pe aspectele care interesează raportul juridic fiscal ce trebuie analizat în cadrul contestaţiei administrative, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut prima instanţă faptul că circumstanţele concrete ale cauzei sunt de natură a confirma că măsura suspendării soluţionării contestaţiei încalcă principiul proportionalităţii.

Corelând aceste garanţii la susţinerile recurentei-pârâte, privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative are drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantului.

Or, această împrejurare este de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantului, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 151/F-CONT din 20 noiembrie 2019 din pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.