Taxpayer's appeal for voiding reassessment lacks interest after statutory tax cancellation; accessory intervention inadmissible
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of interest raised by the tax authority and dismissed the taxpayer’s appeal as lacking interest, also finding the accessory intervener’s appeal inadmissible; the court of appeal’s judgment and interlocutory ruling therefore remain in force. The underlying dispute was an administrative-tax challenge by a company in insolvency against a tax assessment decision, a fiscal inspection report, and the decision rejecting its administrative contestation, concerning roughly RON 7.3 million in income tax and social contributions allegedly due on temporary-worker assignment allowances. The decisive legal basis was that, after the fiscal obligations had been cancelled by operation of law under Article 1(1) of Law No. 72/2022, the appellant no longer had a current, practical interest in pursuing the appeal within the meaning of Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code; consequently, under Article 67(4) of the Civil Procedure Code, the accessory intervener’s appeal was deemed inadmissible because the assisted party’s appeal was dismissed without examination on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ; Taxpayer's appeal for voiding reassessment lacks interest after statutory tax cancellation; accessory intervention inadmissible: The underlying dispute was an administrative-tax challenge by a company in insolvency against a tax assessment decision, a fiscal inspection report, and the decision rejecting its administrative contestation, concerning roughly RON 7.3 million in income tax and social contributions allegedly due on temporary-worker assignment allowances. The decisive legal basis was that, after the fiscal obligations had been cancelled by operation of law under Article 1(1) of Law No. 72/2022, the appellant no longer had a current, practical interest in pursuing the appeal within the meaning of Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code; consequently, under Article 67(4) of the Civil Procedure Code, the accessory intervener’s appeal was deemed inadmissible because the assisted party’s appeal was dismissed without examination on the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appellant's appeal as lacking interest.
Used to hold that the accessory intervener's appeal was inadmissible because the main appeal was dismissed without being examined on the merits.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus la data de 31.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. – "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş – Inspecţia Fiscală şi A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând admiterea acţiunii, anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind nelegale, pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 49 alin. (1), lit. c) din Legea 207/2015, actele administrativ fiscale emise de organele de control fiind afectate de o gravă şi evidentă eroare; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea principiilor de drept fiscal, actele administrativ fiscale necuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază sau fiind eronate; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 9 din Legea 207/2015, întrucât inspecţia fiscală a fost realizata cu încălcarea prevederilor legale privind dreptul la apărare; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind neîntemeiate, în ceea ce priveşte suma totala de 7.315.449 RON reprezentând impozit pe venit şi contribuţii; anularea Deciziei nr. 311/26.07.2019 prin care a fost soluţionată contestaţia formulata de reclamantă, împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018.
Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc
Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 07.12.2020 Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, deliberând, înainte de a deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, a respins, " ca inutilă şi neconcludentă în soluţionarea cauzei proba cu expertiza fiscală propusă de reclamantă, având în vedere celelalte înscrisuri depuse la dosar.".
Prin sentinţa nr. 140/CA/2020 -PI din data de 18 decembrie 2020 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. – "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., în contradictoriu cu pârâtele: A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş – Inspecţia Fiscală şi A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată, respingând deopotrivă şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de intervenientul C., fără cheltuieli de judecată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 07.12.2020 dar şi împotriva sentinţei nr. 140/CA/2020 -PI din data de 18 decembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L. – "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., cât şi intervenientul accesoriu în interesul reclamantei, C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În cadrul cererii sale de recurs, reclamanta A. S.R.L. "în faliment", prin lichidator judiciar S.C. B.., a solicitat instanţei să dispună casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi, în subsidiar, rejudecarea fondului cauzei şi admiterea acţiunii în sensul:
- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind nelegale, pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 49 alin. (1), lit. c) din Legea 207/2015, actele administrativ fiscale emise de organele de control fiind afectate de o gravă şi evidentă eroare;
- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea principiilor de drept fiscal, actele administrativ fiscale necuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază sau fiind eronate;
- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018 ca fiind nelegale pentru nerespectarea de către organul fiscal a prevederilor art. 9 din Legea 207/2015, întrucât inspecţia fiscală a fost realizata cu încălcarea prevederilor legale privind dreptul la apărare;
- anulării Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018, ca fiind neîntemeiate, în ceea ce priveşte suma totala de 7.315.449 RON reprezentând impozit pe venit şi contribuţii;
- anulării Deciziei nr. 311/26.07.2019 prin care a fost soluţionată contestaţia formulata de reclamantă, împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018.
A susţinut în esenţă recurenta că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contractorii, în sensul că, pe de o parte instanţa reţine că punerea de către agentul de muncă temporară a unui salariat la dispoziţia utilizatorului nu este detaşare, iar pe de altă parte consideră că în prezenta cauză sunt incidente prevederile Directivei privind detaşarea transnaţională şi că noţiunea delegării din Codul Muncii ar corespunde instituţiei detaşării transnaţionale, problema fiind că societatea nu a făcut dovada detaşării pentru servicii transnaţionale.
Recurenta consideră că, pe de altă parte, hotărârea instanţei de fond u cuprinde motive proprii care să reflecte viziunea instanţei, raportat la prevederile legale incidente în cauză cu privire la această problemă, explicaţiile prezentate fiind preluate din raportul de inspecţie fiscală, respectiv din decizia de soluţionare a contestaţiei.
Într-o altă critică recurenta mai susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte încheierea din data de 07.12.2020, atacată, de asemenea, prin cererea de recurs, reclamanta susţine că instanţa nu a motivat în concret de ce respinge administrarea probei cu expertiză fiscală, rezumându-se la a susţine că nu este concludentă şi utilă soluţionării cauzei.
Consideră că şi în acest caz sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea necuprinzând motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a probei cu expertiză fiscală.
În cadrul cererii de recurs, recurenta a formulat şi Cerere de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept privind posibilitatea acordării indemnizatiei de detaşare (diurnei), de către agentul de muncă temporară salariatului temporar, pe durata exercitării misiunii la dispoziţia utilizatorului şi modalitatea de impozitare a acestei indemnizaţii, respectiv faptul dacă aceasteia i se aplică prevederile art. 76 alin. (2) din Codul fiscal privind scutirea de la regulile de impunere proprii veniturilor din salarii a sumelor plătite de angajator cu titlu de indemnizaţie, pe perioada detaşării în străinătate, până la limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
În cadrul cererii sale de recurs, recurentul – intervenient accesoriu C., invocând la rându-i dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi a încheierii de şedinţă din data de 07.12.2020, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în subsidiar, rejudecarea fondului cauzei şi admiterea acţiunii, în esenţă, criticile acestuia fiind aceleaşi cu cele formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., inclusiv cererea de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei probleme de drept, art. 519 C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Împotriva celor două recursuri promovate de reclamantă şi de intervenientul accesoriu a formulat întâmpinare Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea acestora şi menţinerea sentinţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului - intervenient C., apreciind că nu există identitate între persoana recurentului, în calitate de administrator statutar al societăţii şi titularul dreptului afirmat, acestuia ridicându-i-se dreptul de administrare.
Deopotivă, a invocat şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, raportat la dispoziţiile atrt. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., în situaţia în care recurenta aflată în faliment şi reprezentată legal de lichidatorul judiciar B. nu face dovada în cauză a reprezentării sale convenţionale de către avocat D..
Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi intimata – pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea ANAF – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.
Si recurenta –reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul promovat de intervenientul C., solicitând admiterea ambelor recursuri şi anularea actelor administrativ fiscale contestate.
Deopotrivă, recurentul – intervenient C. a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. S.R.L., în cadrul căreia menţionează că este de acord cu cele susţinute de aceasta în cadrul recursului, solicitând, de asemenea, admiterea propriului recurs.
Răspunsuri la întâmpinări
Împotriva întâmpinării formulate de intimata –pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ambii recurenţi au depus Răspunsuri, combătând cele două excepţii invocate de autoritate, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului C. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul.
Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 29.03.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după respingerea, ca nefondate, a excepiilor lipsei calităţii procesuale active a recurentului C. şi lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul reclamantei A. S.R.L., invocate de intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a reţinut cauza spre soluţionare, în principal, pe exepţia lipsei de interes a recurentei –reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. în susţinerea recursului şi, în subsidiar, eventual, pe fondul acestuia, precum şi pe recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei C..
Alte aspecte procesuale
Anterior termenului de judecată fixat pentru data de 25.10.2022, adică la data de 30.08.2022, intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar Concluzii Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea celor două recursuri, ca fiind lipsite de interes, în considerarea faptului că, la data de 03.04.2022 a intrat în vigoare Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi modificarea unor acte normative şi, potrivit art. 1 alin. (1) din cadrul acesteia, se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii " ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşăîrii sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitate pe teritoriul altei ţări aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoaare a prezentei legi şi neachitate", astfel încât sumele stabilite prin actele administrative atacate sunt anulate prin efectul legii.
În acest sens, a fost emisă Decizia nr. 65044/18.07.2022 de către Administraţia Judeţeană a Finanţelelor Publice Bihor –Serviciul Evidenţă Plătitori Persoane Juridice, prin care, urmare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 72/2022, au fost anulate obligaţiile fiscale principale şi accesorii stabilite prin Decizia de impunere nr. xnr. 516/06.12.2018 şi prin Decizia de plată accesorii nr. x/14.01.2019.
Consideră recurenta că, fiind anulate sumele stabilite prin actul administrativ fiscal ce face obiectul judecăţii, în cuantum de 7.315.449 RON, nu mai există un interes practic din partea recurenţilor de a anula pe calea instanţei de judecată Decizia nr. 311/26.07.2019, Decizia de impunere nr. x/06.12.2018 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/06.12.2018.
Recurenţii – reclamanţi au depus Note Scrise, în cadrul cărora au arătat că au interes în susţinerea recursului privind casarea hotărârii instanţei de fond şi rejudecarea fondului cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii.
În ceea ce priveşte Cererea de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept, arată că nu o mai susţin, având în vedere că, prin Legea nr. 72/2022, s-a clarificat modalitatea de acordare a indemnizaţiei de detaşare în cadrul agenţilor de muncă temporară.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În prealabil, în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active a recurentului C. şi lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul reclamantei A. S.R.L., invocate de intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, aminteşte Înalta Curte că au fost soluţionate în şedinţa publică, în cadrul dezbaterilor orale, înainte de a se acorda cuvântul şi pe fondul recursurilor, în sensul respingerii acestora, considerentele avute în vedere de instanţă fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de ambii recurenţi în cadrul cererilor de recurs, nu a mai fost pusă în discuţie, urmare a manifestării de voinţă a celor doi recurenţi, exprimată în cadrul Notelor Scrise depuse la dosar, în sensul că nu înţeleg a o mai susţine, având în vedere că, prin Legea nr. 72/2022 s-a clarificat modalitatea de acordare a indemnizaţiei de detaşare în cadrul agenţilor de muncă temporară.
În continuare, examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurentei – reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., în susţinerea recursului ce face obiectul prezentei judecăţi, invocată de intimata –pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, urmând a o admite, în considerarea argumentelor prezentate în continuare:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri - acţiune sau cale de atac.
Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
În contextul arătat se constată că, în ceea ce o priveşte pe recurenta- reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciair B., aceasta nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material la care să fie îndrituită a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, având în vedere următoarele considerente:
În prezenta cauză recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018 precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 311/26.07.2019, ca fiind nelegale şi neîntemeiate.
Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/06.12.2018 emisă de către AJFP Timiş în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.12.2018, s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante A. S.R.L. obligaţia de plată a sumei totale de 7.315.449 RON.
Prin Decizia nr. 311/26.07.2019 emisă de ANAF –Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.12.2018, pentru suma totală de 7.315.449 RON.
La data de 18.07.2022, conform Concluziilor Scrise şi actului fiscal doveditor, depuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost emisă de către Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor –Serviciul Evidenţă Plătitori Persoane Juridice, Decizia nr. 65044, prin care, în temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 72/2022, a fost anulată atât suma de 7.315.449 RON, stabilită prin decizia de impunere ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv Decizia nr. 516/06.12.2018, cât şi accesorii în sumă de 4.727.692 RON, stabilite prin Decizia nr. 430/14.01.2019.
Prin urmare, în condiţiile în care toate obligaţiile fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal a cărui anulare se solicită prin prezentul litigiu, în cuantum de 7.315.449 RON, au fost anulate de către organul fiscal prin Decizia nr. 65044/18.07.2022, recurenta – reclamanta nu mai justifică un interes, practic, material şi actual în susţinerea prezentului recurs.
Astfel, dat fiind faptul că suma stabilită prin decizia de impunere ce face obiectul litigiului a fost anulată prin efectul legii, Înalta Curte constată că, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. S.R.L., nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituită a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât actul administrativ fiscal contestat nu mai poate produce efecte juridice, fiind astfel, evident că nu există un interes legitim, născut şi actual care să stea la baza formulării prezentei cereri de recurs.
Altfel spus, cum prin Decizia nr. 65044 din 18.07.2022 întregul debit în sumă de 7.315.449 RON stabilit în sarcina recurentei – reclamante prin Decizia de impunere ce face obiectul prezentei judecăţi nr. 516/06.12.2019 a fost anulat, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 72/2022, Înalta Curte constată ca fiind lipsit de interes practic recursul promovat de recurenta – reclamantă, raportat la dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., ce prevăd că orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.
Deşi recurenta-reclamantă, la data formulării cererii de recurs, avea un interes legitim, născut şi actual în anularea deciziei de impunere ce face obiectul prezentei judecăţi, respectiv Decizia de impunere nr. x/06.12.2019 şi implicit a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.12.2018 şi a Deciziei nr. 311/26.07.2019 de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale, la momentul soluţionării căii de atac aceasta nu mai justifică acest interes, având în vedere că respectivul act nu mai poate produce efecte juridice, obligaţiile fiscale stabilite în cadrul său fiind anulate prin efectul legii.
Mai exact, soluţionarea pe fond a cererii de recurs nu este de natură a aduce un beneficiu concret recurentei întrucât, şi în ipoteza în care soluţia instanţei de fond ar fi reformată, efectele deciziei de impunere au încetat, prin emiterea Deciziei nr. 65044/18.07.2022.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recurentei – reclamante în susţinerea recursului, invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., ca lipsit de interes.
În ceea ce priveşte recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul recurentei – reclamante A. S.R.L., Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".
Aşadar, textul de lege anterior evocat îşi găseşte aplicare şi în situaţia în care cererea de recurs promovată de partea pentru care intervenientul a intervenit în proces a fost respinsă fără a fi cercetată pe fond, cum este cazul în speţa de faţă.
Cum în cauză recursul promovat de partea pentru care a intervenit recurentul C. va fi respins, ca lipsit de interes, fără a fi cercetat pe fond, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., va constata că recursul promovat de acesta este neavenit.
Această situaţie, ce determină sancţiunea respingerii recursului, ca neavenit, este impusă, în mod evident, de caracterul accesoriu al intervenţiei care permite altei persoane să intre în proces, într-o poziţie procesuală de susţinere a părţii în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenţie.
Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 67 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., în susţinerea recursului, excepţie invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., ca lipsit de interes, constatând, deopotrivă, că recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei, C., împotriva aceloraşi hotărâri, este neavenit, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în formularea recursului recurentei-reclamante A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 140/CA/2020-P.I. din 18 decembrie 2020 şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 07 decembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Constată că recursul promovat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei, C., împotriva sentinţei nr. 140/CA/2020-P.I. din 18 decembrie 2020 şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 07 decembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este neavenit.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.