Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4823/2022 AI generated

Nullity of land ownership certificate inadmissible for lack of prior complaint; jurisdictional challenge precluded by unappealed interlocutory order

Case Number Decizia nr. 4823/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal, affirming the lower court’s decision to reject the action and leaving in force the ruling that the claim for nullity of the property ownership certificate was inadmissible due to the failure to file a prior complaint. The dispute concerned a challenge against a 1992 administrative decision issuing a land ownership certificate in favor of a commercial entity, where the individual claimants sought to declare the partial absolute nullity of the certificate and the subsequent cadastral registration entries, arguing that the specific 1,426 square meter parcel had been improperly dismembered from their property and that they were exempt from the preliminary complaint requirement under Law 554/2004. The appellate court relied on Article 7 of Law 554/2004, finding that the claimants failed to invoke or demonstrate any of the statutory exceptions in Article 7(5) that would exempt them from the mandatory pre-filing complaint, and further held that the issue of material jurisdiction was not subject to review because the interlocutory order establishing the court’s competence had not been specifically appealed alongside the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 alin. (2) C. proc. civ, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ; Nullity of land ownership certificate inadmissible for lack of prior complaint; jurisdictional challenge precluded by unappealed interlocutory order: The dispute concerned a challenge against a 1992 administrative decision issuing a land ownership certificate in favor of a commercial entity, where the individual claimants sought to declare the partial absolute nullity of the certificate and the subsequent cadastral registration entries, arguing that the specific 1,426 square meter parcel had been improperly dismembered from their property and that they were exempt from the preliminary complaint requirement under Law 554/2004. The appellate court relied on Article 7 of Law 554/2004, finding that the claimants failed to invoke or demonstrate any of the statutory exceptions in Article 7(5) that would exempt them from the mandatory pre-filing complaint, and further held that the issue of material jurisdiction was not subject to review because the interlocutory order establishing the court’s competence had not been specifically appealed alongside the merits.

Keywords

AI generated
land law affirmation of jurisdiction lack of jurisdiction procedural nullity prior administrative complaint filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ
şi B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare instanţei de fond Judecătoria Caransebeş, iniţial sesizată.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Recurenţii-reclamanţi arată că, întrucât nu erau ţinuţi de obligativitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, consideră că în mod greşit instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
art. 131 alin. (1) C. proc. civ
art. 9 alin. (2) C. proc. civ
art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004
Este adevărat că există anumite situaţii când plângerea prealabilă nu este obligatorie, cum ar fi situaţiile enumerate la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, dar recurenţii-reclamanţi nu au invocat niciuna dintre aceste situaţii, pentru a putea fi analizate de către instanţa de recurs.
art. 496 din C. proc. civ
Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.08.2019 pe rolul Judecătoriei Caransebeş, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Agricolă a Judeţului Caraş-Severin şi S.C. C. S.A., prin Cabinet Individual de D., să se constate nulitatea absolută parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin Ordin al Ministrului nr. 87318 din 14.07.1992, în favoarea S.C. C. S.A., pentru o suprafaţă de teren de 48891 mp, din care 1426 mp provin din CF nr. x E., cu nr. cad. x, cu nr. top iniţial x, intravilan de 2584 mp, provenit din proprietatea reclamanţilor.

Reclamanţii au mai solicitat anularea parţială a înscrierilor din CF, respectiv a actului de dezmembrare şi a încheierii de carte funciară nr. x/14.01.1997, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 126/2020 din 30.01.2020, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Agricolă a Judeţului Caraş-Severin şi S.C. C. S.A. prin Cabinet Individual de D.; fără cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei de mai sus s-a reţinut că acţiunea reclamanţilor, de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, este inadmisibilă, având în vedere lipsa plângerii prealabile, iar cererea de rectificare a încheierilor de carte funciară, ce au fost operate în baza acestui act, este neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare instanţei de fond Judecătoria Caransebeş, iniţial sesizată.

În motivarea recursului arată că la data succesiunii şi a încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâta S.C. C. S.A. nu era menţionată în cartea funciară x Zăgujeni cu niciun drept de administrare operativă, folosinţă, proprietate şi nici din documentaţia de emitere a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/15.06.1993 nu reiese o asemenea împrejurare.

Mai arată că, deşi au avut posesia imobilului încă din anul 1993 şi act autentic de dobândire cu titlu oneros de la proprietarul tabular, din anul 1997, pârâta 1 a procedat la efectuarea unor demersuri, prin care s-a dezmembrat, fără drept, o parte din top x din CF x Zăgujeni, formându-se top x în suprafaţă de 1426 mp şi s-a transnotat în cartea funciară x Zăgujeni alături de alte imobile deţinute de S.C. C. S.A. pe raza localităţii Zăgujeni. Celelalte imobile erau provenite din CF x Zăgujeni.

Susţin că actul autentic de vânzare-cumpărare, deţinut de către recurenţi, nu a fost niciodată contestat şi că S.C. C. S.A. s-a intabulat fără titlu pe o parte din terenul lor, respectiv imobilul din Zăgujeni, top x, adus din CF x Zăgujeni fiind adăugat fără nici un temei în patrimoniul societăţii.

Precizează că au sesizat Judecătoria Caransebeş cu o acţiune în anulare privind toate actele aferente operaţiunii de dezmembrare a top x din CF x Zăgujeni, proprietatea recurenţilor şi a autorilor lor, în top x, în suprafaţa de 1426 mp, transnotat în CF x Zăgujeni în favoarea pârâtei C. S.A., ceea ce constituie o veritabilă expropriere în folosul societăţii pârâte cu privire la cei 1426 mp.

Consideră că în temeiul prevederilor art. III pct. a) şi c) din Legea 169/1997, înscrierile sunt lovite de nulitate absolută. Astfel, consideră că în cauză este incidentă ipoteza la art. III pct. a) (iii) şi, având în vedere dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, soluţionarea cererilor de constatare a nulităţii absolute este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, motiv pentru care apreciază că Judecătoria Caransebeş era instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, şi nu Curtea de Apel Timişoara.

Menţionează că astfel cum reiese din extrasul CF x Zăgujeni emis la data de 24.11.1993, Statul nu preluase niciuna din cele 2 parcele cu nr. top x din acea carte funciară, ele figurând pe numele antecesorului lor, dr. F., al cărui unic moştenitor a fost dl. G., de la care recurenţii-reclamanţi au dobândit terenurile prin vânzare-cumpărare, după încheierea succesiunii.

Recurenţii-reclamanţi arată că, întrucât nu erau ţinuţi de obligativitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, consideră că în mod greşit instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

De asemenea, arată că au invocat nulitatea absolută inclusiv cu privire la certificatul de proprietate seria x nr. x/15.06.1993 emis de Ministerul Agriculturii în favoarea intimatei-pârâte C. S.A., în condiţiile în care acesta a fost titlul pe care intimata l-a invocat pentru obţinerea dezmembrării din CF nr. top x Zăgujeni, imobil ce nu a fost niciodată naţionalizat, a parcelei nr. 96/1 Zăgujeni, de 1426 mp şi transnotarea acestei parcele în CF x Zăgujeni, alături de alte 4 imobile care erau într-adevăr dobândite în baza certificatului.

Susţin că potrivit art. 24 din Criteriul nr. 311/1992, intimata C. S.A. avea obligaţia să înregistreze în termen de 15 zile de la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate (până la 01.07.1993) dreptul de proprietate dobândit prin certificat. Or, aceasta a solicitat şi obţinut după 4 ani intabularea în CF a 5 imobile, în loc de 4, respectiv inclusiv a unui imobil care nu era cuprins în certificat.

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 169/1997, de modificare a Legii nr. 18/1991, consideră că Judecătoria Caransebeş este instanţa competentă să soluţioneze cauza pe fond.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

4.2. Intimata-pârâtă S.C. C. S.A., prin Cabinet Individual de D., a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanţă a dat o dezlegare corectă litigiului dedus judecăţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Agricolă a Judeţului Caraş-Severin şi S.C. C. S.A., prin Cabinet Individual de D., să se constate nulitatea absolută parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin Ordin al Ministrului nr. 87318 din 14.07.1992, în favoarea S.C. C. S.A., pentru o suprafaţă de teren de 48891 mp, din care 1426 mp provin din CF nr. x E., cu nr. cad. x, cu nr. top iniţial x, intravilan de 2584 mp, provenit din proprietatea reclamanţilor. Reclamanţii au mai solicitat anularea parţială a înscrierilor din CF, respectiv a actului de dezmembrare şi a încheierii de carte funciară nr. x/14.01.1997.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., ca inadmisibilă în ceea ce priveşte cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru lipsa plângerii prealabile, şi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte cererea de rectificare a încheierilor de carte funciară.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii."

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 20 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.: "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

De asemenea, potrivit art. 132 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

(2) Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză."

Examinând cererea de recurs, se constată că recurenţii-reclamanţi nu au atacat şi încheierea din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ci doar sentinţa civilă nr. 350 din 26 noiembrie 2020.

Cu alte cuvinte, pentru a fi supuse instanţei de control judiciar măsurile stabilite de către instanţa de fond printr-o încheiere interlocutorie, cum este cea prin care instanţa de fond a constatat că este competentă să soluţioneze cauza, era necesară atacarea ei cu recurs, odată cu fondul cauzei, or, recurenţii-reclamanţi nu au declarat recurs împotriva acesteia.

În consecinţă, având în vedere că prin cererea de recurs nu a fost recurată şi încheierea din 20 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a stabilit că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, Înalta Curte nu se poate pronunţa asupra acesteia, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

În ceea ce priveşte respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru lipsa plângerii prealabile, Înalta Curte constată că recurenţii au susţinut prin cererea de recurs că nu erau ţinuţi de obligativitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod greşit instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Cu toate acestea, recurenţii-reclamanţi nu au arătat motivul pentru care nu erau ţinuţi de obligativitatea formulării plângerii prealabile adresate autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, astfel cum prevăd cu caracter obligatoriu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că există anumite situaţii când plângerea prealabilă nu este obligatorie, cum ar fi situaţiile enumerate la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, dar recurenţii-reclamanţi nu au invocat niciuna dintre aceste situaţii, pentru a putea fi analizate de către instanţa de recurs.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.