Scope of sectoral reference value increases for prosecutors versus auxiliary staff under O.G. 13/2008 and salary equalization limits

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2019, reclamantul A. formulat plângere, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva Ordinului 1164/25.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON,- (405 RON +8,5%, majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008),pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010- (405 RON +8,5%+ 10%), iar începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON, la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 .

De asemenea a solicitat obligarea celor doi pârâţi la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 şi până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 -31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare şi venitul efectiv plătit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 204 de la data de 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca prescrisă cererea de obligare a pârâţilor la restituirea diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda penalizatoare pentru perioada 9.04.2015-16.07.2016. Totodată, a fost respinsă, în rest, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 204 de la data de 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că soluţia primei instanţe de respinge a cererii de recurs pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, ca fiind prescrisă, este greşită cât timp acesta s-a prevalat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând repararea prejudiciului, termenul de prescripţie pentru cererea în despăgubire curgând de la data la care a cunoscut/trebuia să cunoască întinderea pagubei, fără a-şi fundamenta cererea pre dispoziţiile dreptului muncii. A mai invocat, în acelaşi sens şi prevederile art. 2523 şi art. 2528 C. civ.

A criticat recurentul – reclamant şi modalitatea de abordare a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care pentru a intra în legalitate cu privire la stabilirea salariului, a înţeles să emită ordine de salarizare individuale, prin raportare la alţi ordonatori de credite care au emis un ordin comun pentru toţi salariaţii. Prin ordinele individuale s-au luat în considerare valori sectoriale de referinţă diferite în funcţie de deţinerea sau nu a unei hotărâri judecătoreşti privind aplicarea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Recurentul-reclamant invocă dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi completată prin Legea nr. 71/2015, care a dispus, în vederea remedierii situaţiilor inechitabile în materia salarizării, ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Recurentul-reclamant solicită a fi avute în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 1 – 1 4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016. Recurentul redă parte din aceste considerente şi învederează concluzia Curţii Constituţionale în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1 2) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Mai arată recurentul-reclamant că, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleaşi autorităţi sau instituţii publice.

De asemenea, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

Drept urmare, susţine recurentul-reclamant, la nivelul unor ordonatori principali de credite din sistemul justiţiei au fost emise acte administrative de recalculare a drepturilor salariale, oferind drept exemplu decizia preşedintelui CSM nr. 365/26.09.2019 şi ordinele nr. 272/21.10.2019 şi nr. 276/21.10.2019 emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, prin nota nr. x/2019 întocmită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la aspecte legate de necesitatea recalculării drepturilor salariale cuvenite unor categorii de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS 484,18 RON, s-a menţionat că o serie de hotărâri judecătoreşti, unele dintre ele executorii, având ca obiect obligarea parchetului la recalcularea şi plata drepturilor salariale raportat la acest cuantum al VRS. S-a propus, în consecinţă, stabilirea şi acordarea drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal din cadrul Ministerului Public în raport de VRS de 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 484,18 RON, după data de 01.12.2015.

Pentru toate aceste aspecte, recurentul-reclamant solicită admiterea căii de atac şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea ca nefondate a cererii, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 247 raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., intimatul-pârât invocă excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susţinând că, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 – 31.12.2017, în raport de o valoare de referinţă sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

Consideră intimatul-pârât că recurentul-reclamant ignoră dispoziţiile Deciziei nr. 25/2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile O.G. nr. 10/2007 nu se aplică şi magistraţilor. Astfel, recurentului-reclamant nu i se poate acorda valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, acestea fiind stabilite doar în beneficiul personalului contractual din sectorul bugetar şi personalului care ocupă funcţii de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opţiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanţa de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, intimatul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziile Curţii Constituţionale nr. 693/2006, nr. 818 - 821/2008 dar şi jurisprudenţa CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei.

Mai arată intimatul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 1/2007.

Intimatul-pârât susţine că reclamantul solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

În acest sens, intimatul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătoreşti definitive reprezentate de sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 şi 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent şi care produc efecte.

Mai susţine intimatul-pârât că în decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 şi s-a reţinut că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim. Arată că, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupaţională "Justiţie" prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018.

Ulterior, arată intimatul-pârât, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, drepturile salariale s-au stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 – 31.12.2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

A. Situaţia litigioasă dedusă judecăţii

Reclamantul A. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Ordinul nr. Ordinului 1164/25.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fundamentat pe Ordinul nr. 897/2018 al aceluiaşi emitent, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului în intervalele 09.04.2015-12.06.2015, 13.06.2015-15.07.2015, 16.07.2015-31.10.2015, 01.11.2015-30.11.2015, 01.11.2016 – 30.06.2017 şi începând cu 01.07.2017 .

Prin Ordinul nr. 897/22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stat la baza ordinului contestat prin prezenta acţiune, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului din subordine pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, iar pentru perioada ulterioară, până la data de 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,50 RON.

Împotriva Ordinului nr. 1164/25.04.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând, în esenţă, ca drepturile salariale să-i fie recalculate prin aplicarea majorării prevăzute de O.G. nr. 13/2008 în cuantum de 8,5%, iar nu de 4%, astfel cum s-a dispus prin ordinul contestat, rezultând o valoare a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017.

Plângerea prealabilă a fost respinsă prin Adresa nr. x/12.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar reclamantul a promovat acţiunea de faţă.

Chestiunea litigioasă dedusă cauzei priveşte cuantumul valorii de referinţă sectorială, care, în opinia reclamantului, trebuie să fie de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017, pe când, în opinia pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, valoarea VRS pe aceleaşi perioade este corect stabilită prin Ordinele nr. 1164/25.04.2019 şi nr. 897/22.05.2018 la cuantumul de 421,63 RON, respectiv 463,50 RON.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a invocat două categorii de argumente şi anume: (i) incidenţa prevederilor O.G. nr. 13/2008, care a stabilit o majorare a VRS cu 8,5%, iar nu cu 4%, cât s-a reţinut prin ordinele emise de pârât; (ii) obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actele normative incidente în materia salarizării şi de cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, egalizare care trebuie să aibă în vedere drepturile salariale obţinute de categoriile de personal din familia ocupaţională "Justiţie" prin hotărâri judecătoreşti.

Soluţionând cererea dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reţinând că majorarea VRS cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, se aplică doar personalului auxiliar de specialitate, din care nu face parte reclamantul procuror, iar jurisprudenţa invocată de reclamant (sentinţa civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal), prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare în favoarea altor procurori, nu a fost depusă la dosarul cauzei şi, din verificările efectuate, nu este definitivă.

B. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

B.1. Cu titlu prealabil, cu privire la criticile aduse de recurentul – reclamant soluţiei emise la fondul cauzei de respingere a acţiunii, ca prescrise, pentru perioada de timp cuprinsă între 09.04.2015-16.07.2016, Înalta Curte va achiesa la raţionamentul judecătorului fondului având în vedere dispoziţiile legale de la art. 2500C.CIv. coroborate cu cele de la art. 2514 C. civ.. şi ale art. 2524 C. civ.. În prezenta cauză, art. 2524 C. civ., invocat şi de recurent în cererea sa, se coroborează cu art. 171 C.Muncii, având în vedere că solicitarea recurentului are în vedere stabilirea unor drepturi de natură salarială prin raportare la o altă valoare de referinţă sectorială decât cea indicată de intimaţi în ordinul contestat, iar nu repararea unui prejudiciu în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, în raport de cele două categorii de argumente expuse de recurentul - reclamant şi contestate de pârâţi, Înalta Curte are în vedere următoarele repere legislative în soluţionarea speţei de faţă:

Potrivit O.G. nr. 13/2008:

"Art. 1. - (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune.

Art. 2. - (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008."

Prin urmare, acest act normativ a prevăzut o creştere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% şi, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleaşi perioade.

Salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări şi completări până la abrogare.

Astfel, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări şi completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Aşadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii.

Ulterior, prin art. 1 şi 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind introdus art. 31 prin care se prevede: "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Având în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Din analiza acestor prevederi legale reiese că ele vizează majorarea valorii de referinţă sectorială astfel cum era stabilită pentru salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.

În condiţiile în care prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2008 reglementează distinct majorarea valorii de referinţă sectorială avută în vedere în salarizarea, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, astfel cum aceste categorii profesionale sunt indicate in anexa la O.G. nr. 27/2006, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ se referă la personalul auxiliar de specialitate din instanţelor, parchetelor şi a altor unităţi din sistemul justiţiei, personal ce are alte atribuţii de serviciu, alte condiţii de muncă şi care este ţinut să respecte alte cerinţe, astfel că nu se justifică egalitatea de tratament juridic.

Extinderea normei cuprinse la art. 2 din O.G. nr. 13/2008 la personalul indicat prin prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2008 semnifică instituirea unor situaţii juridice noi neavute în vedere de legiuitor şi negarea dreptului acestuia de a stabili reglementări separate a drepturilor salariale ce privesc judecătorii procurorii şi alte categorii de personal din sistemul justiţiei faţă de personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.

În ceea de priveşte critica sentinţei de fond prin care se invocă prevederile O.U.G. nr. 83/2014, urmează a se avea în vedere considerentele Deciziei nr. 36/2018- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din care reiese că instanţa supremă a dezlegat chestiunea privitoare la existenţa unor judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, în sensul că hotărârile cu aplicabilitate generală, în înţelesul stabilit de Curtea Constituţională, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare s-a solicitat.

Pe cale de consecinţă, aşa cum în mod corect a statuat şi prima instanţă învestită cu soluţionarea fondului cauzei, la emiterea ordinului de salarizare al recurentului – reclamant au fost avute în vedere toate dispoziţiile legale anterior amintite, în odinea cronologică a succesiunii lor, pentru fiecare dintre perioadele de timp învederate de recurentul - reclamant în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv 09.04.2015-12.06.2015, 13.06.2015-15.07.2015, 16.07.2015-31.10.2015, 01.11.2015-30.11.2015, 01.11.2016 – 30.06.2017 şi începând cu 01.07.2017, fiind stabilită valoarea sectorială de referinţă corespunzătoare.

Cu toate acestea, reţine Înalta Curte că recurentul – reclamant din speţa de faţă nu poate beneficia de recunoaşterea prin hotărâri judecătoreşti a unor majorări salariale de care beneficiază personalul auxiliar, în aplicarea dispoziţiilor legale ce privesc exclusiv această categorie de personal. Mai mult, existenţa unei asemenea prevederi legislative nu atrage obligaţia ordonatorului de credite de a emite ordine de salarizare pentru personalul care, deşi face parte din aceeaşi familie ocupaţională, nu se află în aceeaşi situaţie cu personalul auxiliar, întrucât ocupă o altă funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în alte condiţii.

În concluzie, prin raţionamentul anterior expus, instanţa de control judiciar, în raport de dispoziţiile legale incidente, ca urmare a reevaluării probatoriului administrat în cauză, validează argumentele din motivare expuse şi de judecătorul fondului la emiterea sentinţei civile atacate. În acest context, nefiind identificate motive de reformare ale hotărârii recurate, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale în cauză, Înalta Curte va respinge recursul.

B.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei nr. 204 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei nr. 204 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.