Timeliness of administrative action: Suspension of prescriptive period during state of emergency and exclusion of new defenses on appeal

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iulie 2020 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Selenit S.R.L., prin administrator judiciar A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală:

- anularea deciziei nr. 601/30.10.2019, emise de DGRFP Cluj-Napoca - Serviciul de Soluţionare Contestaţii 2, prin care s-a dispus admiterea parţială a contestaţiei, desfiinţarea deciziei de impunere şi respingerea parţială, ca nemotivată şi ca nefondată, a contestaţiei reclamantei cu privire la obligaţiile fiscale de 2.465.393 RON: 53.874 RON impozit pe profit şi 2.411.519 RON TVA, stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.05.2017;

- admiterea contestaţiei, respectiv anularea actelor administrative atacate şi a măsurilor dispuse prin Decizia de impunere nr. xnr. 285/24.05.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală F-BH nr. x/24.05.2017, în sensul anulării obligaţiilor fiscale de 868.387 RON, reprezentând 384.516 RON impozit pe profit şi 483.871 RON TVA, cu accesorii fiscale; a obligaţiilor fiscale de 594.483 RON cu accesorii fiscale; anulării debitului suplimentar de 2.465.393 RON: 53.874 RON impozit pe profit şi 2.411.519 RON TVA cu accesorii fiscale aferente şi recalcularea impozitului pe profit suplimentar şi TVA;

- obligarea intimatelor la restituirea debitelor nelegale achitate până la soluţionarea acţiunii, cu dobânzi fiscale aferente, calculate de la data plăţii până la data restituirii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, onorariu de avocat şi onorariu de expertiză judiciară.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 113/CA/2020 – PI din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă şi a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanta S.C. Selenit S.R.L., prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală; fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 113/CA/2020 – PI din 29 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. Selenit S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca nefondate a excepţiei tardivităţii acţiunii şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea următoarelor norme de procedură: art. 155 pct. 5, art. 181 C. proc. civ., art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, art. 281 alin. (1) Codul de procedură fiscală, art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, art. 62 şi 63 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, solicită respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere că la data de 01.11.2019 i s-a comunicat doar recurentei decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, iar la data de 03.07.2020, a depus acţiunea prin poştă.

Invocând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, prin care s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, prin care s-a prelungit starea de urgenţă, art. 63 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, care prevedea că termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel, în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă, consideră că starea de urgenţă reprezintă un motiv temeinic pentru nedepunerea acţiunii în termenul legal.

În acest sens, arată că acţiunea în anulare reprezintă o cale de atac, ulterioară soluţionării administrative a contestaţiei, pentru care termenul de depunere a fost întrerupt potrivit art. 63 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 şi trebuia să curgă un nou termen de 6 luni.

Consideră că nu poate fi reţinută tardivitatea acţiunii faţă de prevederile art. 11 alin. (2) ale Legii nr. 554/2004, având în vedere că acţiunea a fost depusă cu mult înainte de împlinirea termenului de 1 an de la data comunicării.

De asemenea, apreciază că se impun a fi reţinute prevederile art. 181 din C. proc. civ., întrucât data de 30.06.2020 nu reprezintă ziua corespunzătoare lunii a 6-a în care se consideră împlinit termenul, iar pe de altă parte, a considera că prorogarea termenului de 60 de zile începe să curgă din starea de urgenţă, respectiv din data de 01.05.2020, este nelegală, orice prorogare putând curge doar din data de 15.05.2020, data ieşirii din starea de urgenţă.

Recurenta-reclamantă invocă necomunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei către administratorul judiciar, procedura de comunicare prevăzută de art. 41 alin. (5) Legea nr. 85/2014 fiind viciată, astfel că termenul de depunere a acţiunii în contencios administrativ nu putea fi împlinit la data depunerii acţiunii.

Arată că la data de 01.11.2019 i s-a comunicat doar societăţii decizia de soluţionare a contestaţiei, iar la data de 03.07.2020, aceasta a depus prin poştă acţiunea, în condiţiile în care decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu a fost comunicată şi administratorului judiciar A., deşi organele fiscale cunoşteau că societatea se afla în procedura insolvenţei.

În ceea ce priveşte citarea părţilor după deschiderea procedurii insolvenţei, invocă dispoziţiile art. 155 pct. 5 C. proc. civ., art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 şi art. 281 Codul de procedură fiscală.

Precizează că acţiunea a fost promovată doar prin administrator special, nu şi judiciar, menţionarea administratorului judiciar fiind doar pentru opozabilitate, acţiunea şi împuternicirea avocaţială nefiind semnate de către administratorul judiciar, astfel că viciul de procedură privind modalitatea de comunicare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nu era acoperit.

Susţine că a constatat viciul de procedură privind comunicarea cu administratorul judiciar la termenul de judecată din data de 29.10.2020 şi că în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative, administratorul judiciar avea calitate de persoană introdusă în procedura de soluţionare a contestaţiei.

Astfel, consideră că a fost viciată procedura de comunicare, fiind lovită de nulitate absolută, motiv pentru care termenul de depunere a acţiunii în contencios nu a început să curgă de la data de 01.11.2019.

De asemenea, susţine că alegerea unui sediu procesual nu acoperă procedura de comunicare, care trebuia să se efectueze atât la sediul societăţii, cât şi la sediul administratorului judiciar.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Consideră că instanţa de fond a procedat în mod corect la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerea acţiunii, ca prescrise.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. Selenit S.R.L., prin administrator judiciar A., a învestit istanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală:

- anularea Deciziei nr. 601/30.10.2019, emise de DGRFP Cluj-Napoca - Serviciul de Soluţionare Contestaţii 2, prin care s-a dispus admiterea parţială a contestaţiei, desfiinţarea deciziei de impunere şi respingerea parţială, ca nemotivată şi ca nefondată, a contestaţiei reclamantei cu privire la obligaţiile fiscale în sumă de 2.465.393 RON: 53.874 RON impozit pe profit şi 2.411.519 RON TVA, stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.05.2017;

- admiterea contestaţiei, respectiv anularea actelor administrative atacate şi a măsurilor dispuse prin Decizia de impunere nr. xnr. 285/24.05.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală F-BH nr. x/24.05.2017, în sensul anulării obligaţiilor fiscale în cuantum de 868.387 RON, reprezentând 384.516 RON impozit pe profit şi 483.871 RON TVA, cu accesorii fiscale; a obligaţiilor fiscale de 594.483 RON cu accesorii fiscale; anulării debitului suplimentar de 2.465.393 RON: 53.874 RON impozit pe profit şi 2.411.519 RON TVA cu accesorii fiscale aferente şi recalcularea impozitului pe profit suplimentar şi TVA;

- obligarea intimatelor la restituirea debitelor nelegale achitate până la soluţionarea acţiunii, cu dobânzi fiscale aferente, calculate de la data plăţii până la data restituirii efective.

Analizând critica recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(2^1) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2)."

Or, în speţă, decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 601/30.10.2019, emise de DGRFP Cluj-Napoca - Serviciul de Soluţionare Contestaţii 2, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 01.11.2019, iar acţiunea de faţă a fost înregistrată la data de 03.07.2020, conform plicului de corespondenţă de la fila x verso din vol. I al dosarului de fond, cu depăşirea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 este termen de prescripţie, în timp ce termenul de un an prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident termenul de un an prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unor motive temeinice în sensul acestui text de lege.

Astfel, în cauză, acţiunea trebuia introdusă, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 într-un termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Întrucât este vorba de un termen pe luni, se reţine că potrivit art. 181 alib. 1 pct. 3: "când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni."

Întrucât cele 6 luni de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei (01.11.2019) s-au împlinit la data de 01.05.2020, când pe teritoriul României era instituită starea de urgenţă, se impun a fi reţinute dispoziţiile privind instituirea şi prelungirea stării de urgenţă în România, cu referire la termenele de prescripţie.

În acest sens, art. 41 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020 prevede că: "Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile".

Ulterior, prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020, s-a dispus la art. 1 că "Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020."

Calculând cele 60 de zile în care a fost instituită starea de urgenţă, se constată că ultima zi a stării de urgenţă a fost 14.05.2020.

Fiind vorba de o suspendarea a termenului de prescripţie, astfel cum reiese din art. 41 al Decretului nr. 195 din 16 martie 2020, emis de Preşedintele României, de la data când cauza de suspendare a încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare (art. 2.534 alin. (1) C. civ.).

Cu alte cuvinte, termenul aflat în curs de curgere la momentul instituirii stării de urgenţă, se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă.

În acest sens, prima instanţă a reţinut în mod corect că starea de urgenţă a constituit o cauză de suspendare a cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, în speţă, a dreptului de a formula acţiune împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale, astfel că la calculul termenului de prescripţie de 6 luni se ţine cont de perioada în care curgerea termenului a fost suspendată, potrivit decretelor menţionate, în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020.

În consecinţă, termenul de prescripţie de 6 luni, ce a început să curgă la data de 01.11.2019 s-a împlinit la data de 30.06.2020, la cele 6 luni adăugându-se cele 60 de zile ale stării de urgenţă, conform Decretelor Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 şi nr. 240/2020.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.07.2020 a fost introdusă cu nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, prelungit cu cele 60 de zile ale stării de urgenţă, în care termenul de prescripţie a fost suspendat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în recurs, contestând soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca prescrise, recurenta-reclamantă a invocat necomunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei către administratorul judiciar, apreciind că a fost viciată procedura de comunicare prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte constată că această critică nu se regăseşte în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nu a fost formulată nici după depunerea întâmpinării în dosarul de fond, prin care a fost invocată excepţia tardivităţii acţiunii, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei trebuia comunicată şi administratorului judiciar şi nu a analizat acest aspect.

Susţinerile recurentei-reclamante cu privire modalitatea de comunicare a actelor de procedură în raport cu prevederile Legii nr. 85/2014 reprezintă o completare a pretenţiilor expuse prin cererea de chemare în judecată, care nu respectă dispoziţiile art. 194, coroborat cu art. 204 C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de aspectele cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut în mod corect că pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată sunt prescrise.

Astfel, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi cercetată pentru prima dată în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalităţii sentinţei recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ: "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".

Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor critici noi, ce nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport cu pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. Selenit S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar A., împotriva sentinţei nr. 113/CA/2020 – PI din 29 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. Selenit S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar A., împotriva sentinţei nr. 113/CA/2020 – PI din 29 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.