Judicial Inspection closure upheld; disciplinary complaint over judicial reasoning deemed inadmissible.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.08.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului Şef din data de 29.07.2019 şi a rezoluţiei de clasare nr. 1720/30.05.2019 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 673 din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 673 din 21 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei Inspectorului Şef din data de 29 iulie 2019, emise în lucrarea nr. C-19-2339, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1720/30.05.2019 a Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători. Solicită admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În motivarea recursului arată că abaterile disciplinare invocate în prezenta cauză au fost săvârşite în legătură cu dosarul nr. x/2016, soluţionat definitiv de către Tribunalul Mehedinţi.

Arată că obligaţia de motivare a actelor administrative rezultă din art. 24, art. 31 alin. (2), art. 51 şi art. 52 din Constituţia României, iar la nivel european, din art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, rezoluţia de clasare şi rezoluţia Inspectorului-şef sunt nemotivate.

Precizează că Direcţia de Inspecţie pentru Judecători se află în eroare când afirmă că motivele plângerii disciplinare sunt similare cu cele din cadrul căilor extraordinare de atac, deşi prin plângerea disciplinară a invocat motive diferite de cele din căile extraordinare de atac, respectiv faptul că instanţa de apel a încălcat regulile imperative de procedură şi dreptul la apărare al societăţii prin refuzul nemotivat de încuviinţare a probelor solicitate şi prin interpretarea eronată, contrară raţionamentului logic, ce distorsionează starea de fapt, prin reţinerea altor fapte decât cele indicate de probele de la dosar, ce se încadrează în noţiunea de abatere disciplinară descrisă de art. 99 lit. s) din Legea 303/2004, în condiţiile în care completul de apel a nesocotit în mod grav normele de drept material.

Susţine că rezoluţia Inspectorului-Şef se limitează la redarea unor noţiuni generale privind răspunderea magistraţilor şi a unor extrase din jurisprudenţă, fără o analiză veritabilă a argumentelor invocate prin plângere. Consideră că neanalizarea motivelor plângerilor şi confundarea acestora cu motivarea căilor extraordinare de atac echivalează cu nemotivarea rezoluţiilor.

Cu toate acestea, instanţa de fond a considerat că motivarea actelor administrative contestate permite societăţii să cunoască raţionamentul autorităţii administrative pentru care s-a dispus clasarea sesizării disciplinare formulate de către reclamantă.

Mai arată că analizarea argumentelor societăţii putea fi realizată de către Inspecţia Judiciară în limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi că acest text de lege nu trebuie aplicat discreţionar, fără analizarea fondului abaterii disciplinare.

Susţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material care prevăd răspunderea magistraţilor, instanţa reţinând că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către magistraţii care au pronunţat decizia nr. 360/11.12.2018 a Tribunalului Mehedinţi a normelor de drept material sau procesual, ci criticile formulate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizează în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată, subsumate raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Sub acest aspect, arată că magistraţii Tribunalului Mehedinţi care au pronunţat decizia nr. 360/11.12.2018 au încălcat dispoziţiile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, astfel cum au fost modificate prin Ordinul nr. 994 din 9 august 2018, norme de drept material în vigoare la data soluţionării apelului.

Astfel, consideră că se impunea completarea verificărilor şi analiza temeinică a înscrisurilor aflate la dosar, întrucât prin rezoluţiile atacate nu au fost analizate următoarele aspecte: refuzul nemotivat de încuviinţare a probelor solicitate în faţa instanţei de apel; nesocotirea normelor de drept substanţial sau procesual, care nu au format obiectul analizei magistraţilor; interpretarea eronată, contrară raţionamentului logic, prin reţinerea altor fapte decât cele indicate de probele existente la dosarul cauzei; aplicarea unor norme juridice care nu erau în vigoare la momentul naşterii situaţiei de fapt, cu ignorarea cadrului normativ aplicabil şi invocat de apelantă.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

Arată că prima instanţă a reţinut în mod corect că actele atacate sunt temeinice şi legale, soluţia de clasare a sesizării fiind corect dispusă în raport cu aspectele sesizate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului Şef din data de 29.07.2019 şi a rezoluţiei de clasare nr. 1720/30.05.2019 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În recurs recurenta-reclamantă a susţinut că: instanţa de apel a încălcat regulile imperative de procedură şi dreptul la apărare al societăţii prin refuzul nemotivat de încuviinţare a probelor solicitate şi prin interpretarea eronată, contrară raţionamentului logic, ce distorsionează starea de fapt, aspecte ce se încadrează în noţiunea de abatere disciplinară descrisă de art. 99 lit. s) din Legea 303/2004; că rezoluţia Inspectorului-Şef s-a limitat la redarea unor noţiuni generale privind răspunderea magistraţilor şi a unor extrase din jurisprudenţă, fără o analiză veritabilă a argumentelor invocate prin plângere; că magistraţii Tribunalului Mehedinţi care au pronunţat decizia nr. 360/11.12.2018 au încălcat dispoziţiile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, astfel cum au fost modificate prin Ordinul nr. 994 din 9 august 2018, norme de drept material în vigoare la data soluţionării apelului.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că se impunea completarea verificărilor şi analiza temeinică a înscrisurilor aflate la dosar, întrucât prin rezoluţiile atacate nu au fost analizate: refuzul nemotivat de încuviinţare a probelor solicitate în faţa instanţei de apel; nesocotirea normelor de drept substanţial sau procesual, care nu au format obiectul analizei magistraţilor; interpretarea eronată, contrară raţionamentului logic, prin reţinerea altor fapte decât cele indicate de probele existente la dosarul cauzei; aplicarea unor norme juridice care nu erau în vigoare la momentul naşterii situaţiei de fapt, cu ignorarea cadrului normativ aplicabil şi invocat de apelantă.

Preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că analizarea argumentelor societăţii putea fi realizată de către Inspecţia Judiciară în limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi că acest text de lege nu trebuie aplicat discreţionar, fără analizarea fondului abaterii disciplinare.

Or, recurenta-reclamantă pune în discuţie tocmai soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi, apreciind că judecătorii învestiţi cu soluţionarea acestui dosar au săvârşit anumite abateri disciplinare, în sensul art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004,

Dincolo de acest aspect, recurenta-reclamantă a criticat raţionamentul logico-juridic al judecătorilor vizaţi de sesizarea disciplinară, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, toate acestea fiind operaţiuni specifice activităţii de judecată, ce fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că: "Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico–juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar."

Cu alte cuvinte, în procedura verificărilor derulate conform Legii 317/2004, Inspecţia Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau de a realiza o apreciere proprie asupra modalităţii de aplicare a unor dispoziţii legale.

Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterilor sesizate.

Prin urmare, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Astfel fiind, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Or, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

În concluzie, aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

În acest context, argumentele recurentei-reclamante vizează greşita administrare a probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară şi tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator şi la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, cerere incompatibilă cu analiza instanţelor judecătoreşti şi cu cea a Inspecţiei Judiciare.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 673 din 21 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 673 din 21 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.