Jewish community’s ownership of land attached to a demolished synagogue building for restitution under Emergency Ordinance 94/2000.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România Bucureşti, a formulat prezenta contestaţie împotriva Deciziei nr. 8652/18.06.2019 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând ca în raport de argumentele în fapt şi în drept, precum şi în raport de probatoriul ce urmează a fi administrat în cauză, să se admită prezenta contestaţie, să se anuleze Decizia contestată şi, pe cale de consecinţă: în principal, să se oblige pârâta Comisia specială de retrocedare să emită o nouă Decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din municipiul Botoşani, str. x (fosta Rozelor) nr. 4 - Sinagoga B. Weinstein, fosta proprietate a Comunităţii Evreilor din Botoşani preluat abuziv de Statul Roman şi să se dispună restituirea în natură către aceasta a acestui imobil. În măsura în care nu este posibila restituirea în natură, să se constate calitatea A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren din mun. Botoşani, str. x (fosta Rozelor) nr. 4 -Sinagoga B. Weinstein, fosta proprietate a Comunităţii Evreilor din Botoşani preluat abuziv de Statul Roman şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 114 pronunţată la data de 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti, a anulat în parte decizia nr. 8652 din 18.06.2019 emisă de pârâtă, în ce priveşte imobilul teren, a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire asupra acestuia, nr. 1268 din 4.02.2003, în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 94/2000 şi la plata către reclamantă a sumei de 6000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

În cuprinsul motivelor, după prezentarea istoricului speţei, pârâta a susţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 8652/18.06.2019, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 având ca obiect restituirea imobilului situat în municipiul Botoşani, str. x (fost Peneş Curcanul), judeţul Botoşani, motivat de faptul că, în ceea ce priveşte terenul pe care s-a aflat construcţia solicitată, acesta nu a aparţinut reclamantei, ci a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatoarei, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar în ceea ce priveşte construcţia, acestea nu mai exista la momentul soluţionării cererii de retrocedare, fiind demolată.

Comunitatea Evreilor Botoşani nu a avut calitatea de proprietar al terenului, la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, astfel, reclamanta, A., nu are calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare

Comunitatea Evreilor Botoşani a dobândit, în calitate de moştenitor testamentar, dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia existentă pe terenul respectiv.

Faptul ca terenul aferent construcţiei situate în municipiul Botoşani, str. x (fost Peneş Curcanu nr. 4), judeţul Botoşani a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 a reieşit şi din adresa nr. x/24.09.1993 emisă de către Primăria municipiului Botoşani către Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/1993, potrivit căreia terenul situat în str. x, în suprafaţă de 562 m.p. a trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974-testament-si din anul 1972 este folosit ca parcare publică.

Acest fapt a fost confirmat de însăşi Comunitatea Evreilor Botoşani, prin adresa x/24.03.1998, către Primăria oraşului Botoşani potrivit căreia terenul din str. x a fost preluat prin Legea nr. 58/1974.

Astfel, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului .

O altă critică se referă la faptul că, actul de donaţie din anul 1921 se referă la un imobil compus din clădire şi curtea împrejmuitoare, situat în municipiul Botoşani, aleea x, jud. Botoşani.

Însă, decizia care face obiectul prezentului litigiu are ca obiect un imobil situat în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani.

Prin urmare, având în vedere faptul că la dosar nu se regăsesc informaţii referitoare la identitatea dintre imobilul care a făcut obiectul actului de donaţie încheiat în anul 1921 şi imobilul care face obiectul deciziei contestate, nu se poate trage concluzia că imobilul donat Comunităţii israelite în baza actului de donaţie din data de 31.10.1921 este unul şi acelaşi cu imobilul care face obiectul deciziei contestate.

Pentru lămurirea acestui aspect, precizează faptul că înscrisuri referitoare la istoricul de arteră şi rol poştal au fost solicitate reclamantei prin adresa nr. x/01.04.2015, însă acestea nu au fost comunicate.

Având în vedere aceste aspecte, Comisia specială de retrocedare a analizat toate mijloacele de probă depuse de către reclamanta A. însă, din întrega documentaţie anexată cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003 nu a reieşit faptul că aceasta a deţinut în proprietate terenul solicitat la momentul preluării acestuia de către statul român.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, întrucât din conţinutul acestora rezulta clar că, Comunitatea Evreilor din Botoşani a dobândit, în calitate de moştenitoare testamentară dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia situată pe terenul solicitat situat în Botoşani, Rozelor nr. 4 (fost Peneş Curcanu) nr. 4, mai puţin terenul, în suprafaţă de 562 m.p., pe care se află acestă construcţie. Astfel, suprafaţa de teren de 562 m.p. aferentă construcţiei a trecut în proprietatea Statului Român conform Legii nr. 58/1974.

Cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6000 RON, având în vedere caracterul accesoriu al acestui capăt de cererea solicitat a fi respinsă ca neîntemeiată.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invoca în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând legalitatea Deciziei nr. 8652/18.06.2019, prin care s-a respins solicitarea reclamantei, formulată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, de restituire a imobilului, teren, situat în Botoşani, str. x (fostă Rozelor) nr. 4, Judeţ Botoşani.

Autoritatea pârâtă a respins cererea de retrocedare reţinând că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, întrucât construcţia a fost demolată. Comisia specială de retrocedare a apreciat că nici propunerea acordării de măsuri compensatorii nu este posibilă, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, construcţiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a anulat decizia contestată, constatând că pârâta a apreciat în mod eronat cu privire la obiectul cererii de retrocedare, care nu era limitat doar la construcţia ce fusese situată în Peneş Curcanu (fostă Rozelor) nr. 4, Judeţ Botoşani, ci şi la terenul aferent acesteia. Raportându-se la Actul de donaţie din 21.10.1921 autentificat de Tribunalul Botoşani sub nr. x/1921 încheiat de B., în calitate de donatar, şi Comunitatea Israelită din Botoşani, în calitate de donator. Întrucât reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită potrivit O.U.G. nr. 94/2000, Curtea de apel a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire asupra terenului în cauză, nr. 1268 din 4.02.2003, în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 94/2000 .

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată susţinerea recurentei pârâte potrivit căreia prima instanţă a reţinut în mod eronat că obiectul cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003 nu era limitat la construcţia de la adresa indicată, ci şi la terenul aferent acesteia. Criticând concluzia judecătorului fondului, recurenta a susţinut că reclamanta a restrâns solicitarea referitoare la retrocedarea imobilului doar la locuinţă, cu excluderea terenului, întrucât punctuaţia şi menţiunea la care reclamanta a recurs în cererea de retrocedare prin solicitarea "imobilului locuinţă (...) expropriată" sugerează că locuinţa este un element de circumstanţiere al imobilului, nu un element de identificare a destinaţiei imobilului.

Instanţa de recurs reţine că potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi...".

Intimata-reclamantă a precizat că solicită restituirea imobilului-teren şi, având în vedere şi faptul că temeiul juridic în baza căruia s-a făcut cererea de retrocedare este O.U.G. nr. 94/2000, Comisia specială de retrocedare avea obligaţia de a analiza cererea reclamantei şi cu privire la terenul aferent construcţiei ce fusese situată în Botoşani, potrivit dispoziţiilor anterior citate şi în condiţiile în care stabilise că locuinţa nu mai există, iar acordarea de măsuri compensatorii nu este posibilă întrucât construcţiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Poziţia reclamantei A. a fost clară pe tot parcursul demersului de restituire a imobilului, în sensul că a vizat terenul aferent acesteia. Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în situaţia în care exista vreun dubiu cu privire la obiectul cererii, recurenta pârâtă avea posibilitatea să clarifice acest obiect prin solicitarea de lămuriri reclamantei.

Recurenta - reclamantă a mai criticat şi reţinerea primei instanţe cu privire la chestiunea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului situat în Botoşani, arătând că terenul nu a aparţinut reclamantei, ci a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Contrar susţinerilor recurentei şi în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs apreciază că Lege nr. 58/1974 contravenea art. 36 alin. (1) din Constituţia din 1965 care garanta proprietatea privată şi dispoziţiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din decembrie 1948, care la art. 17 alin. (1) şi (2) prevedea că nici o persoană nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa.

Prin urmare, preluarea terenului de către stat în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost făcută fără titlu valabil, astfel încât imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul acestuia.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 651 din vechiul C. civ. potrivit cărora "Succesiunile se deschid prin moarte" şi dispoziţiile art. 688 din acelaşi cod care prevăd că "Efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii".

În cauză, în acord cu judecătorul fondului se constată că reclamanta A. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobiluli – teren în litigiu. Astfel, "acest teren a fost dobândit de către Comunitatea Evreiască în anul 1921, printr-un act de donaţie de la donatorul B., acesta la rându-i avându-l dobândit prin act de vanzare - cumpărare în 1920 de la C. . În acest sens, reclamanta a depus la dosarul cauzei act de donaţiune încheiat la data de 21.10.1921, autentificat sub nr. x din 21.10.1921 la Tribunalul Botoşani, transcris în Registrul de Transcripţiuni al Tribunalului Botoşani sub nr. x din 21.10.1921".

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că reclamanta este continuatoarea persoanei juridice titulare de la care se susţine că s-a preluat imobilul de Statul Român, iar criticile pârâtei sub acest aspect sunt nefondate.

Referitor la calitatea de proprietar a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Înalta Curte apreciază că aceasta este dovedită cu actul de donaţie menţionat.

Prin Decizia nr. 1/1997 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei dobandite prin cumpărare sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate fi determinată prin deducerea intenţiei părţilor din convenţie şi din ansamblul probelor administrate.

Prin analogie, în conditiile în care intenţia numitului B. a fost aceea de a transmite întreaga sa avere, respectiv întreg imobilul din Botoşani şi nu doar fracţiuni din acesta, rezultă ca Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a avut în patrimoniu, la momentul preluarii abuzive, terenul în litigiu.

Înalta Curte, constată că O.U.G. nr. 94/2000 este un act normativ cu caracter reparator, având ca obiect de reglementare măsurile reparatorii menite să compenseze prejudiciile suferite de persoanele îndreptăţite, cultele religioase din Romania, prin preluarea abuziva a unor imobile aflate proprietatea acestora de către Statul Român în perioada 1945-1989.

În consecinţă, fiind dovedit dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat, în mod corect instanţa de fond a obligat pe recurenta pârâtă să emită o decizie prin care să soluţioneze cererea de restituire asupra acestuia, nr. 1268 din 4.02.2003, în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că terenul situat în Botoşani strada x nr. 4 preluat de către stat este acelaşi cu terenul din Botoşani strada x menţiont în actul de donaţie. Sub acest aspect se constată că la dosarul cauzei, s-au depus înscrisuri care dovedesc că imibilul -teren în litigiu este situat în Botoşani Strada x - fostă Peneş Curcanu nr. 4 - fost Strada sf. Ilie - fostă strada x).

Cu privire la criticile formulate împotriva soluţiei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 451 din C. proc. civ., stabilind cuantumul acestor cheltuieli, în raport cu soluţia dată cererii de chemare în judecată şi cu criteriile prevăzute de acest text de lege.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., va fi obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5718,78 RON, reprezentând onorariu avocat către reclamanta A., cheltuieli a căror realitate a fost dovedită cu chitanţa depusă la dosar şi pe care instanţa le apreciază ca fiind necesare şi proporţionale faţă de complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat.

Reţinând că nu se confirmă nici criticile de nelegalitate încadrate de către instanţă în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 114 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5718,78 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.