Tax debts prescription unresolved; both appeals admitted, judgments quashed and remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bacău, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

(a) în ceea ce priveşte operaţiunea de compensare a creanţelor fiscale cu creanţele reclamantei asupra bugetului de stat:

- anularea Adresei nr. x/22.02.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă nr. 9/13.01.2016 (înregistrată la AJFP Bacău sub nr. x/13.01.2016) promovată de reclamantă împotriva Notei privind corecţia erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015 şi a Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015;

- anularea Notei privind corecţia erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015 şi a Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015;

- obligarea pârâtelor la restituirea sumelor compensate nelegal;

(b) în ceea ce priveşte acordarea dobânzilor:

- anularea Adresei nr. x/06.04.2016 prin care AJFP Bacău a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Adresei nr. x/17.02.2016 prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a dobânzilor în cuantum de 5.907.903 RON;

- anularea Adresei nr. x/04.04.2016 prin care AJFP Bacău a răspuns la Adresa reclamantei nr. x/19.02.2016;

- anularea Adresei nr. x/17.02.2016 emisă de AJFP Bacău prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor nr. 1/04.01.2016 în cuantum de 5.907.903 RON;

- obligarea pârâtelor la acordarea dobânzilor în sumă de 5.907.903 RON, calculate până la data de 09.01.2016, precum şi a dobânzilor fiscale convenite până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite în baza sentinţei civile nr. 4008/2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

1.2. La data de 17.11.2016, reclamanta A. a depus la dosar cerere de modificare a acţiunii introductive de instanţă prin care a solicitat:

- anularea Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016, a Notei de restituire nr. x/12.02.2016 şi a Deciziei nr. 84394/15.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva actelor anterior arătate;

- restituirea sumelor compensate în mod nelegal.

2. Soluţiile instanţei de fond

2.1. Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2171 din 05.07.2019:

- a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, ca neîntemeiate;

- a admis în parte acţiunea;

- a anulat în parte Adresa nr. x/22.02.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, respectiv în ceea ce priveşte stabilirea sumei de restituit reclamantei;

- a anulat Nota privind corecţia erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015 şi Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015, acte emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti;

- a anulat Decizia nr. 84394/15.09.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti;

- a anulat Nota de restituire nr. x/12.02.2016 şi Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, acte emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău;

- a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău la restituirea sumei de 418.815 RON, reprezentând sume compensate în mod nelegal;

- a anulat Adresele nr. x/06.04.2016, nr. y/04.04.2016 şi nr. 176202/17.02.2016;

- a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău la plata sumelor de 3.525.704 RON, cu titlu de dobândă, şi de 41.189,71 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert şi taxa judiciară de timbru;

- a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 170 din 19.06.2020, a respins cererea de completare a sentinţei nr. 2171/2019 a aceleiaşi instanţe, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Recursul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 2171 din 05.07.2019

Societatea recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate iar, după rejudecarea litigiului în fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost modificată şi completată, în integralitate, şi, în consecinţă:

- anularea actelor administrative prin care s-a realizat în mod nelegal operaţiunea de compensare a creanţelor fiscale cu creanţele reclamantei asupra bugetului de stat;

- obligarea pârâtelor la restituirea sumelor compensate în mod nelegal, aşa cum au fost stabilite prin expertiza de specialitate administrată în cauză, respectiv: restituirea sumei de 962.965 RON, conform răspunsului expertului la obiectivul nr. 2 din răspunsul nr. 2 la cererea de completare şi lămurire a raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul din data de 02.05.2018 (în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale în valoare de 544.151 RON).

Totodată, în ceea ce priveşte petitul referitor la acordarea dobânzilor, recurenta a solicitat:

- anularea Adreselor nr. x/06.04.2016, nr. y/04.04.2016 şi nr. 176202/17.02.2016;

- obligarea pârâtelor la:

- a) acordarea dobânzilor calculate până la data de 18.02.2016, în sumă de 4.208.444 RON;

b) acordarea dobânzilor fiscale până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite ca urmare a sentinţei civile nr. 4008/2013 a Curţii de Apel Bucureşti;

- plata cheltuielilor de judecată.

Societatea recurentă a încadrat în drept memoriul de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a susţinut faptul că sentinţa este nelegală sub următoarele aspecte:

(i) în ceea ce priveşte obligarea autorităţilor intimate la restituirea sumelor compensate în mod nelegal, prima instanţă a constatat în mod greşit faptul că societăţii recurente trebuie să i se mai restituie o sumă de 418.815 RON, în loc de 962.965 RON, conform răspunsului expertului la obiectivul nr. 2 din răspunsul nr. 2 la cererea de completare şi lămurire a raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 02.05.2018 (în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale în valoare de 544.151 RON);

(ii) în ceea ce priveşte petitul privind acordarea dobânzilor:

a) curtea de apel a dispus în mod greşit obligarea autorităţilor intimate la plata sumei de 3.525.704 RON, cu titlu de dobândă calculată de la data de 12.09.2008 şi până la data de 18.02.2016, în loc de 4.208.444 RON stabilită de expert, conform răspunsului la obiectivul nr. 2, varianta de lucru B, din răspunsul nr. 2 la cererea de completare şi lămurire a raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 02.05.2018 (în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale în valoare de 544.151 RON);

b) prima instanţă nu a admis cererea de acordare a dobânzilor fiscale până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a menţionat faptul că instanţa de fond a omis să analizeze motivul de nelegalitate invocat de societate cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale în valoare de 544.151 RON, astfel că nu a răspuns motivelor din acţiune şi nu a analizat problemele ce i-au fost deduse spre soluţionare, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinţei atacate.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, nominalizat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta opinează în sensul că, în lipsa unei motivări a hotărârii contestate cu privire la respingerea criticii de nelegalitate a actelor fiscale deduse judecăţii în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale în valoare de 544.151 RON, datorate de aceasta la fondurile speciale, în perioada 12.09.2008 - 31.12.2009, pentru care dreptul organului fiscal de a a cere executarea silită s-a prescris la data de 31.12.2014, nu se poate decât presupune că instanţa a considerat că acestea nu fac obiectul prescripţiei, întrucât termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt. Or, această soluţie a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), art. 133 alin. (1) lit. a)-d) şi art. 134 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile până la data de 31.12.2015.

Astfel, prin raportare la prevederile normative anterior enunţate, dreptul creditorului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, iar întreruperea termenului de prescripţie priveşte plata voluntară efectuată de debitor înaintea începerii executării silite sau în cursul acesteia şi prin recunoaşterea datoriei de către debitor, cât şi prin îndeplinirea în cursul executării silite a unui act de executare silită.

În ceea ce priveşte măsurile întreprinse de organul fiscal, respectiv instituirea sechestrelor asiguratorii asupra bunurilor imobile aparţinând societăţii recurente, acestea au fost ridicate prin decizii emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Serviciul colectare şi executare silită persoane juridice. Aşadar, organul fiscal nu a îndeplinit un act de executare silită care să determine întreruperea termenului de prescripţie. Consecinţa este aceea că suma de 544.151 RON nu putea fi compensată în mod legal cu creanţele aparţinând societăţii recurente faţă de autoritatea fiscală.

În alte ordine de idei, recurenta a precizat faptul că este nelegală soluţia primei instanţe de neacordare a dobânzilor fiscale până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti. În concret, în raport de prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, indiferent de suma care se cuvine în mod definitiv societăţii, aceasta este îndreptăţită la dobândă pentru plata cu întârziere a acestei sume, începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat (12.09.2008) şi până ziua restituirii efective.

Recurenta a concluzionat în sensul că instanţa de fond a admis în mod corect solicitarea societăţii de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor calculate de la data de 12.09.2008 şi până la data de 18.02.2016 (când autoritatea fiscală a achitat societăţii suma de 1.682.907 RON), dar pentru diferenţele care se cuvin societăţii ca urmare a compensării intervenite între părţi (respectiv suma de 418.815 RON, stabilită prin sentinţa recurată sau suma de 962.965 RON, în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale în valoare de 544.15), dobânzile trebuie acordate până în ziua restituirii efective şi integrale a acestora.

3.2. Recursul pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 2171 din 05.07.2019

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 şi nr. 256597/26.11.2015, precum şi respingerea acţiunii, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.2.1. Prima instanţă a soluţionat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 şi nr. 256597/26.11.2015, acte emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti cu încălcarea prevederilor art. 281 Codul de procedură fiscalălă raportate la cele ale art. 8 şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, societatea recurentă, nici în contestaţia administrativă şi nici în cererea modificatoare a acţiunii introductive de instanţă, nu a solicitat repunerea în termenul de promovare a recursului administrativ, raportat la data la care a luat cunoştinţă de actele fiscale contestate, respectiv data de 08.08.2016. În realitate, societatea a luat cunoştinţă de actele în discuţie la data de 02.03.2016, motiv pentru care în mod legal organul de soluţionare a contestaţiei administrative a constatat că operează decăderea din dreptul de a soluţiona pe fond această contestaţie, sens în care s-a pronunţat prin Decizia nr. 84393/15.09.2016. În atare situaţie, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că este investită cu verificarea legalităţii Notei de restituire nr. x/12.02.2016 şi a Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016, acte emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

3.2.2. Prima instanţă a constatat faptul că "rămâne o diferenţă de 418.815 RON care se cuvine reclamantei ca urmare a compensării intervenite între părţi, reprezentând sume compensate nelegal" fără a argumenta modul de soluţionare a solicitărilor societăţii de considerare ca prescrise a unor sume declarate în perioada 12.09.2008 - 31.12.2014. Altfel spus, nu reiese dacă din suma de 1.748.127 RON - datorată de societate şi stabilită de expertul fiscal - s-a luat în considerare şi suma apreciată de societate ca fiind prescrisă. Ca atare, recurenta opinează în sensul că argumentaţia instanţei de fond este contradictorie.

Sumele datorate de către societate în perioada 12.09.2008 - 31.12.2014, reprezentând contribuţiile la fondurile speciale, Fondul de Garantare, plata creanţelor sociale şi a taxei pe valoarea adăugată, nu sunt prescrise, întrucât măsurile de executare silită asupra debitoarei au continuat, motiv pentru care termenul de prescripţie a fost întrerupt, în conformitate cu prevederile art. 133 din O.G. nr. 92/2003.

În concret, prin Adresa nr. x/19.04.2012, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (5) O.G. nr. 92/2003, a fost întreprinsă o nouă formă de executare silită având ca obiect titlurile executorii aferente acelei perioade, aceasta reprezentând adresa de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, către terţul poprit S.C. B. S.R.L..

Ulterior, în data de 23.10.2013, au fost întocmite noi acte de executare silită ce au condus la întreruperea termenului de prescripţie, fiind vorba despre procesele-verbale de sechestru asupra bunurilor imobile ale societăţii, procese-verbale care au fost ridicate de instituţia fiscală doar în momentul în care obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului au fost stinse.

Recurenta precizează faptul că societăţii i-a fost restituită suma de 1.751.684 RON. La aceasta se adaugă suma de 48.064 RON care a stins obligaţiile fiscale aferente lunii decembrie 2015, sumă scadentă la plată în data de 25.01.2016.

În condiţiile în care în cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză nu s-a identificat în mod clar cuantumul obligaţiilor fiscale datorate de societate în perioada 12.09.2006 - 25.01.2016, instanţa de fond în mod nelegal a constatat că rămâne o diferenţă de restituit societăţii recurente în cuantum de 418.815 RON, reprezentând sume compensate în mod nelegal.

3.2.3. Recurenta susţine faptul că nu datorează societăţii suma de 3.525.704 RON, în condiţiile în care, pe de o parte, a dat eficienţă prevederilor art. 48 alin. (1), art. 273 alin. (2), art. 278 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, precum şi art. 22 şi art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, vătămarea produsă societăţii recurente a fost înlăturată prin anularea actelor de impunere contestate.

3.2.4. Cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă societăţii recurente sunt disproporţionate, împrejurare în raport cu care se impune reducerea cuantumului acestora, potrivit prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Recursul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 19.06.2020

Recurenta a solicitat admiterea căii de atac şi, în consecinţă, admiterea cererii de completare a sentinţei civile nr. 2127 din 05.07.2019 referitor la pretenţiile societăţii în privinţa capătului 2.4 din cererea de chemare în judecată privind acordarea dobânzilor calculate în continuare, de la data de 19.02.2016 şi până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite societăţii, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere, însă a procedat la respingerea cererii de completare a sentinţei de fond, cu încălcarea prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a AJFP Bacău pentru DGRFP Iaşi, şi a solicitat anularea recursului promovat de această parte.

De asemenea, recurenta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei ca fiind legală şi temeinică în raport cu aspectele criticate.

Totodată, cu privire la suma de 3.525.704 RON, la care au fost obligate recurentele cu titlu de dobândă, partea a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivarea sa, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În fine, recurenta a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale de atac.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Referitor la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a AJFP Bacău pentru DGRFP Iaşi

Excepţia este nefondată, deoarece la dosar recurs se regăseşte mandatul de reprezentare nr. ISR REG 5428/19.05.2020 prin care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bacău a dat mandat Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău să promoveze recurs şi să o reprezinte în instanţă.

5.2. Consideraţii generale

Situaţia de fapt fiscală care a generat prezentul litigiu

Prin Decizia de impunere nr. x/30.05.2008 s-au stabilit în sarcina de plată a recurentei A. obligaţii fiscale în cuantum de 9.302.687 RON, din care: suma de 3.657.604 RON cu titlu TVA de plată; suma de 607.645 RON cu titlu de majorări de întârziere TVA; suma de 4.438.796 RON cu titlu de impozit pe profit; suma de 598.642 RON cu titlu de majorări de întârziere impozit pe profit.

Societatea recurentă a formulat contestaţia administrativă înregistrată sub nr. x/21.07.2008 având ca obiect Decizia de impunere anterior nominalizată.

Prin Decizia nr. 351/27.10.2008, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus:

(i) desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. x/30.05.2008 pentru suma totală de 3.979.354 RON (din care suma de 3.371.709 RON TVA şi 607.645 RON majorări de întârziere TVA) şi;

(ii) respingerea contestaţiei pentru suma totală de 5.288.281 RON (din care suma de 250.843 RON TVA, 4.438.796 RON impozit pe profit şi suma de 596.642 RON majorări de întârziere).

În urma reverificării, organul fiscal de control a emis Decizia de impunere nr. x/28.11.2008 prin care a menţinut sumele stabilite suplimentar din prima Decizie de impunere nr. x/30.05.2008 în cuantum total de 3.979.354 RON (respectiv suma de 3.371.709 RON şi 607.645 RON majorări de întârziere TVA).

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.11.2008 prin care a fost stabilită suma de 3.979.354 RON, recurenta A. S.A. a formulat contestaţia administrativă înregistrată sub nr. x/16.01.2009 la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF. Această autoritate, prin Decizia nr. 82/16.03.2009:

- a respins contestaţia administrativă pentru suma de 28.501 RON (respectiv 16.001 RON TVA şi 12.500 RON majorări de întârziere);

- pentru debitul în valoare de 3.761.749 RON (respectiv 3.355.708 RON TVA şi 406.041 RON majorări de întârziere TVA) soluţionarea contestaţiei a fost suspendată până la pronunţarea pe fond a instanţei de judecată.

Împotriva Deciziilor nr. 351/27.10.2008 şi nr. 82/16.03.2009 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi împotriva Deciziilor de impunere nr. x/30.05.2008 şi nr. y/28.11.2008, recurenta a formulat acţiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2009, iar ulterior a Dosarului nr. x/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 4008/13.12.2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti a dispus următoarele:

"Admite, în parte, acţiunea. Anulează parţial Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 351/27.10.2008, Decizia de impunere nr. x/30.05.2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.05.2008, numai în ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent sumei de 19.953879 RON, reprezentând surplusul realizat din reevaluarea imobilizărilor corporale, impozitul pe profit în sumă de 24.470 RON, TVA în sumă de 82.122 RON şi accesoriile aferente acestor sume. Respinge cererea privind anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 82/16.03.2009, Deciziei de impunere nr. x/28.11.2008 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.11.2008. Respinge cererile privind restituirea sumelor achitate în baza Deciziilor de impunere nr. x/30.05.2008 şi nr. y/28.11.2008. (…)"

Sentinţa civilă nr. 4008/13.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2009 a rămas definitivă prin Decizia nr. 2175/27.05.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Organul fiscal a procedat la executarea silită a sumelor stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/30.05.2008, sens în care, la data de 12.09.2008, A. şi terţul poprit S.C. C. S.A. au fost executaţi silit pentru suma de 9.776.918 RON.

Pentru a pune în executare sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 4008/13.12.2013, urmare a soluţionării definitive la data de 27 mai 2015 a Dosarului x/2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organul fiscal a emis o serie de acte prin care a încercat să procedeze la recalcularea obligaţiilor fiscale ale societăţii recurente.

În concret, prin Adresa AJFP Bacău nr. 16124/06.07.2015, organul fiscal i-a comunicat recurentei că organele de inspecţie fiscală au procedat la recalcularea obligaţiilor fiscale suplimentare şi a accesoriile aferente, rezultând suma totală de 2.256.733 RON.

Ulterior, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a emis Deciziile de corecţie nr. 284005/08.07.2015 şi nr. 284006/09.07.2015 prin care a stabilit că se impune restituirea către societatea recurentă a sumei totale de 4.208.258 RON.

La data de 15.07.2015, a fost emisă Nota nr. 256770 privind corecţia erorilor din documentele de plată. Prin intermediul acestui act, emis în temeiul prevederilor art. 110 din Codul de procedură fiscală, s-au corectat erorile din documentele de plată ale recurentei A. S.R.L. şi au fost "stinse" obligaţii fiscale ale acesteia în cuantum total de 3.367.177 RON.

Prin cererea nr. x/30.09.2015, recurenta a solicitat restituirea în contul A. a sumei de 2.644.146 RON, compusă din: suma de 1.652.782 RON, reprezentând partea din creanţa fiscală în valoare de 3.716.280 RON, constituită la bugetul de stat la data de 12.09.2008, prin executarea silită a conturilor S.C. A. şi a terţului poprit, care a rămas la dispoziţia bugetului de stat la data de 08.07.2015, după stingerea tuturor obligaţiilor fiscale datorate de societate.

Prin Adresa nr. x din 20.10.2015, AJFP Bacău a informat-o pe recurenta S.C. A. cu privire la Deciziile de corecţie nr. 284005/08.07.2015 şi nr. 284006/09.07.2015 şi la operaţiunea de compensare a creanţelor reciproce ce au fost realizată, operaţiune în urma căreia fiscul a apreciat că rămâne de restituit societăţii un rest în cuantum de 72.061 RON. Totodată, organul fiscal a arătat că nu a intervenit prescripţia cu privire la suma de 991.328 RON, întrucât măsurile de executare silită au continuat, aşa cum rezultă din adresa de înfiinţare a popririi din data de 19.04.2012 şi din procesul-verbal de sechestru din data de 21.10.2013.

Autoritatea fiscală a achitat societăţii recurente de la bugetul consolidat al statului suma de 68.777 RON la data de 31.12.2015.

La data de 11.11.2015, societatea recurentă a solicitat corectarea erorilor materiale prin care a reiterat argumentele cu privire la prescripţia sumelor reprezentând contribuţii la fondurile speciale, fondul de garantare şi TVA datorate de societate în perioada 19.09.2008-31.12.2009, precum şi critici privind modalitatea de compensare a obligaţiilor şi creanţelor fiscale arătând în esenţă că organul fiscal nu respectat procedura de compensare a acestora.

Prin Adresa nr. x/03.12.2015, autoritatea fiscală a informat-o pe recurentă că, potrivit prevederilor art. 47 Codul de procedură fiscalălă, a anulat operaţiunile privind Nota de corecţie nr. x/15.07.2015, precum şi Deciziile de compensare nr. 256291/10.09.2015, nr. 256462/20.10.2015 şi nr. 256517/05.11.2015.

Ulterior, AJFP Bacău a emis Nota privind corecţia erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 şi Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015.

Prin Nota privind corecţia erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, AJFP Bacău a identificat obligaţii fiscale care este sting prin corecţie în cuantum de 3.410.248 RON.

Prin Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015, AJFP Bacău a stabilit o sumă de rambursat de la bugetul de stat din care se compensează obligaţii fiscale în cuantum total de 1.336.351 RON.

Prin Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256597/26.11.2015, AJFP Bacău a stabilit o sumă de rambursat de la bugetul de stat din care se compensează obligaţii fiscale în cuantum total de 2.032.785 RON.

Prin Adresa nr. x/22.02.2016, recurenta AJFP Bacău a admis în parte contestaţia administrativă nr. 9/13.01.2016 formulată de societatea recurentă împotriva celor trei acte fiscale mai sus individualizate şi, în consecinţă, a procedat la recalcularea dobânzilor şi penalităţilor pentru obligaţiile fiscale de plată aflate în sold la data de 12.09.2008, precum şi pentru obligaţiile fiscale constituite ulterior de către societate în perioada 12.09.2008 - 25.11.2015, ţinând cont de data plăţii iniţiale, respectiv 12.09.2008, dată la care terţul poprit C. a virat sumele la bugetul de stat, conform adresei de înfiinţare a popririi.

În urma refacerii stingerii obligaţiilor fiscale, ţinând cont de data plăţii iniţiale, organul fiscal a arătat că a rezultat suma de 1.730.971 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi nedatorate de către societate din care suma de 48.064 RON au fost compensaţi reprezentând obligaţiile fiscale constituite de către societate aferente lunii decembrie 2015, rezultând astfel de restituit către societate suma de 1.682.907 RON.

Cu privire la debitele reprezentând contribuţii fiscale datorate de societatea recurentă la fondurile speciale în perioada 12.09.2008-31.12.2009, organul fiscal a menţionat că sumele respective nu fac obiectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, întrucât termenul de prescripţie cu privire la acestea a fost întrerupt.

Totodată, la data de 04.01.2016, societatea recurentă a formulat cerere de acordare a dobânzii legale în valoare de 5.907.903 RON, aferentă sumei iniţiale de 4.208.258 RON de restituit de la bugetul de stat ca urmare a desfiinţării titlului de creanţă.

Prin Adresa nr. x/17.02.2016, recurenta DGRFP Iaşi - AJFP Bacău a respins această cerere şi a arătat că faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (1), art. 273 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă şi art. 22-23 din Legea contenciosului administrativ, în urma refacerii stingerii obligaţiilor fiscale de plată, ţinând cont de data plăţii iniţiale, respectiv 12.09.2008, a rezultat suma de 1.730.971 RON, din care suma de 48.064 RON au fost compensaţi, rezultând astfel de restituit către societate suma de 1.682.907 RON.

La data de 21.03.2016, societatea recurentă a formulat contestaţie administrativă împotriva refuzului de acordare a dobânzilor materializat prin Adresa nr. x/17.02.2016, contestaţie pe care recurenta a respins-o prin adresa nr. x din data de 06.04.2016.

Prin Nota de restituire nr. x/12.02.2016, pârâta DGRFP Iaşi - AJFP Bacău a stabilit faptul că, în temeiul art. 117 Codul de procedură fiscalălă, societăţii recurente trebuie să îi fie restituită suma de 1.682.907 RON, sens în care a emis şi Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016.

La data de 18.02.2016, AJFP Bacău a achitat societăţii recurente şi suma de 1.682.907 RON.

Prin Decizia nr. 84394/15.09.2016, contestaţia administrativă având ca obiect verificarea legalităţii Notei de restituire nr. x/12.02.2016 şi a Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016 a fost respinsă ca nedepusă în termenul de 45 de zile, reglementat de prevederile art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

5.3. Referitor la recursul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 2171 din 05.07.2019

5.3.1 Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta nu îndeplineşte exigenţele mai sus menţionate, deoarece judecătorul fondului nu a clarificat unele dintre aspectele esenţiale ale speţei.

Într-adevăr, motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că, în speţa de faţă, atât prin cererea introductivă de instanţă cât şi prin cererea modificatoare a acţiunii, recurenta A. a menţionat faptul că, pentru suma de 521.628 RON, reprezentând contribuţii fiscale datorate la fondurile speciale în perioada 12.09.2008 - 31.12.2009, dreptul organului fiscal de a cere executarea silită s-a prescris în data de 31.12.2014, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, după cum impun dispoziţiile art. 131 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile până la data de 31.12.2015. Prin Decizia nr. 256592/25.11.2015, AJFP Bacău a compensat aceste obligaţii fiscale în privinţa cărora societatea recurentă pretinde că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale era prescris.

Cu toate acestea, din lecturarea sentinţei contestate rezultă faptul că instanţa de fond nu analizat problema împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a cere executarea silită pentru contribuţiile sociale datorate de societatea recurentă în valoare de 544.151 RON. Or, dezlegarea acestei chestiuni are influenţă hotărâtoare asupra sumelor care se cuvin recurentei ca urmare a operaţiunii de compensare a creanţelor intervenite între părţi, precum şi asupra dobânzilor datorate la aceste sume.

În atare condiţii, aşa cum s-a arătat de către societate în memoriul de recurs promovat, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., asupra problemei de drept anterior enunţate echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii deduse judecăţii, deoarece nu se poate stabili o asociere logică între considerente şi dispozitiv, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul de fond are obligaţia ca, în soluţionarea cererii de chemare judecată, să stabilească situaţia de fapt existentă în cadrul litigiului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Însă, în speţa de faţă, după cum s-a precizat anterior, prima instanţă, atunci când expune situaţia de fapt, prezintă argumentele societăţii recurente cu privire la compensarea nelegală a unor sume prescrise, precum şi apărările organului fiscal în legătură cu întreruperea termenului de prescripţie aplicabil acestor sume. Cu toate acestea, atunci când se pronunţă asupra fondului cererii nici măcar nu enunţă acest motiv de nelegalitate al actelor administrativ-fiscale contestate, astfel că nu a răspuns motivelor din acţiune şi nu a analizat chestiunile ce i-au fost deduse spre analiză.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că există contradicţii între considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate. În concret, prima instanţă a anulat Nota de restituire nr. x/12.02.2016, precum şi Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016 prin care AJFP Bacău a stabilit restituirea către societatea recurentă a sumei de 1.682.907 RON (achitată acesteia la data de 18.02.2016). Cu toate acestea, atunci când a stabilit suma ce i se datorează societăţii recurente de la bugetul consolidat al statului a luat în considerare şi această sumă.

Mai precis, din totalul creanţei de 5.164.403 RON s-au scăzut:

- suma de 1.245.777 RON (datorată de societate la bugetul consolidat al statului, rămasă în sold la data de 12.09.2008, compusă din 87.163 RON (obligaţie fiscală principală) şi 1.158.614 RON (accesorii aferente acesteia);

- suma de 1.748.127 RON (datorată de societate pe perioada 13.09.2009 - 18.02.2016);

- suma de 68.777 RON, restituită societăţii de la bugetul consolidat al statului la data de 31.12.2015;

- suma de 1.682.907 RON, restituită societăţii.

Ca atare, în urma acestui calcul, prima instanţă a concluzionat în sensul că autoritatea recurentă trebuie să restituie societăţii suma de 418.815 RON, reprezentând sumă compensată în mod nelegal.

Mai mult decât atât, calculul de mai sus a avut în vedere faptul că dreptul organului fiscal de a proceda la executarea silită pentru suma de 544.151 RON nu s-a prescris, deşi instanţa de fond, aşa cum s-a detaliat în cele de mai sus, nu a analizat această chestiune şi nu s-a pronunţat în mod explicit asupra ei.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei atacate, în condiţiile art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

5.3.2. În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.4. Referitor la recursul pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 2171 din 05.07.2019

5.4.1. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015 şi nr. 256597/26.11.2015.

În motivarea acestei excepţii, recurentele au menţionat faptul că după anularea Deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 256592/25.11.2015, nr. 256597/26.11.2015, precum şi a Notei privind corecţia erorilor din documentele de plată nr. x/19.11.2015, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a întocmit Nota de restituire nr. x/12.02.2016 şi Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, acte care au fost contestate pe cale administrativă, dar nu au fost desfiinţate de către organul de soluţionare competent. În atare situaţie, suma calculată de organul fiscal prin aceste acte nu poate fi modificată pe cale judiciară, întrucât admiterea cererii ar echivala cu anularea actelor prin care a fost stabilită. Or, în speţa de faţă, instanţa nu a fost investită în acţiune cu verificarea legalităţii acestor acte fiscale.

Într-adevăr, prin Decizia nr. 84394/15.09.2016, contestaţia administrativă având ca obiect verificarea legalităţii Notei de restituire nr. x/12.02.2016 şi a Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016 a fost respinsă ca nedepusă în termenul de 45 de zile, reglementat de prevederile art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurentele susţin în argumentarea acestei critici faptul că Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, precum şi Nota de restituire nr. x/12.02.2016 au fost comunicate societăţii recurente la data de 02.03.2016, dată în raport cu care depunerea contestaţiei administrative a fost făcută cu depăşirea termenului legal anterior arătat.

Însă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, societatea s-a înscris în fals în ceea ce priveşte dovada confirmării de primire din data de 02.03.2016. În condiţiile în care autorităţile recurente nu a prezentat instanţei înscrisul original care probează comunicarea celor două acte fiscale contestate la data de 02.03.2016, în mod justificat instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu a ţinut seama de această dovadă de comunicare depusă în copie la dosar şi, în consecinţă, a apreciat contestaţia administrativă fiind depusă în termenul legal.

În realitate, aşa cum rezultă din adresa nr. x/08.08.2016 emisă de AJFP Bacău, Decizia de restituire nr. 176188/12.02.2016, precum şi Nota de restituire nr. x/12.02.2016 au fost comunicate societăţii la data de 08.08.2016, dată în raport cu care contestaţia administrativă a fost depusă în termenul legal. În atare situaţie, societatea nu avea motiv să solicite repunerea în termen după cum se arată de către recurente.

În altă ordine de idei, Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 84394/15.09.2016 a fost comunicată societăţii la data de 12.10.2016. Ca atare, la momentul introducerii cererii de chemare judecată nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea instanţei cu anularea acestor acte.

Însă, contrar susţinerilor autorităţilor recurente, prin cererea completatoare la acţiunea introductivă de instanţă, depusă la data de 14.11.2016, societatea A. a solicitat şi anularea Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016, a Notei de restituire nr. x/12.02.2016, a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 84394/15.09.2016, precum şi restituirea sumelor compensate în mod nelegal. În condiţiile în care cererea completatoare a fost formulată în termenul legal, în mod corect prima instanţă s-a considerat investită cu verificarea legalităţii actelor nominalizate în cuprinsul acesteia.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentelor potrivit căreia prima instanţă nu putea să se pronunţe cu privire la legalitatea Deciziei de restituire nr. 176188/12.02.2016 şi a Notei de restituire nr. x/12.02.2016 în contextul în care Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative a fost respinsă ca nedepusă în termenul legal. În acest sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 281 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora: "În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal."

În fine, instanţa de control judiciar considera că dezlegarea dată de CJUE în cauza C-18/13 Maks Pen nu este aplicabilă pe subiectul analizat, aceasta fiind o decizie pronunţată în materie de TVA referitoare la recunoaşterea dreptului de deducere acestei taxe.

5.4.2. Critica privind acordarea sumei de 3.525.704 RON, la care au fost obligate recurentele cu titlu de dobândă către societatea A.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs sunt reproduse apărările formulate de recurente în faţa primei instanţe prin întâmpinarea depusă în cauză, respectiv motivele pentru care autorităţile fiscale au respins cererea de acordare a dobânzilor fiscale, actele normative care au stat la baza fundamentării refuzului acordării dobânzilor, fără să cuprindă, în realitate, vreo critică de nelegalitate concretă cu privire la soluţia primei instanţe pe această cerere, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ.

5.4.3. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.2. din decizia de faţă este fondată.

Într-adevăr, prima instanţă a constatat faptul că "rămâne o diferenţă de 418.815 RON care se cuvine reclamantei ca urmare a compensării intervenite între părţi, reprezentând sume compensate nelegal" fără a argumenta modul de soluţionare a solicitărilor societăţii de considerare ca prescrise a unor sume declarate în perioada 12.09.2008 - 31.12.2014.

5.5. Recursul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 19.06.2020 este fondat.

Recurenta A. a solicitat instanţei de fond admiterea cererii de completare a sentinţei civile nr. 2127 din 05.07.2019 referitor la pretenţiile societăţii în privinţa capătului 2.4 din cererea de chemare în judecată privind acordarea dobânzilor calculate în continuare, de la data de 19.02.2016 şi până la data restituirii integrale a sumelor cuvenite societăţii, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 4008/2013 de către Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată faptul că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere, însă a procedat la respingerea cererii de completare a sentinţei de fond, cu încălcarea prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al AJFP Bacău pentru DGRFP Iaşi, va admite recursurile, va casa sentinţele atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a AJFP Bacău pentru DGRFP Iaşi.

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. A. împotriva sentinţei nr. 2171 din 5 iulie 2019 şi împotriva sentinţei nr. 170 din 19 iunie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 2171 din 5 iulie 2019 pronunţate de aceeaşi instanţă.

Casează sentinţele recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2022.