FGA claims for traffic accident compensation: validity of informal request within statutory deadline and prohibition of excessive formalism

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. si B., reprezentată legal prin mama sa C., au solicitat, in temeiul prev. art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor si art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurări, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A), anularea Deciziilor nr. 20029 şi nr. 20030 emise la data de 29.05.2019.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 833 de la data de 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX – a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, şi anulate Deciziile FGA nr. 20029/29.05.2019 şi nr. 20030/29.05.2019. Totodată, a dispus instanţa obligarea pârâtului să analizeze pe fond cererile de plată ale reclamantelor ce au făcut obiectul deciziilor anulate şi să plătească reclamantelor suma de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Au fost respinse în rest pretenţiile formulate, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 833 de la data de 25 noiembrie 2019 a formulat cerere de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, respingerea contestaţiei formulată împotriva Deciziilor nr. 20029 şi nr. 20030 emise la data de 29.05.2019.

În esenţă, în motivare, a arătat că sentinţa civilă pronunţată de prima instanţă este dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative şi clare ale art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 30 din Norma ASF nr. 16/2015, care impun obligaţia oricărei persoane care doreşte a-şi satisface creanţa de asigurări din fondurile pârâtului să formuleze o cerere de plată în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Astfel, a susţinut FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR că cererea de plată a reclamantelor era tardivă, fiind formulată la data de 19.06.2017, cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege, care s-ar fi împlinit la data de 16.06.2017.

A mai susţinut că, in mod greşit, instanţa de fond reţinut faptul ca FGA a calificat adresa intimatelor nr. x/21.04.2017 ca nefiind o cerere de deschidere dosar de dăuna şi ar fi solicitat completarea acesteia de vreme ce in Notificarea transmisa intimatelor se menţiona faptul ca aceasta reprezintă o "adresa" iar nu o "cerere", iar potrivit Legii nr. 213/2015 acordarea de despăgubiri se face după completarea si depunerea unei cereri de plata motivata, în temeiul disp. art. 14 din Legea 213/2015 coroborat cu art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Astfel, a precizat recurentul – pârât faptul că adresa cu nr. x/21.04.2017 pe care reclamantele au înregistrat-o la Fond a fost interpretată greşit de prima instanţă ca fiind o cerere de deschidere a unui dosar de daună, având în vedere că aceasta era informă.

Pentru aceste motive, a solicitat recurentul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR admiterea cererii de recurs cu casarea sentinţei civile atacate.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citate cu copie motivelor de recurs, intimatele - reclamantele A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondate, având în vedere că sentinţa civilă atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

În dezvoltarea acestui punct de vedere, au arătat intimatele - reclamantele că toate criticile din recurs vizează, de fapt, modalitatea în care instanţa anterioară a interpretat probatoriile administrate în cauză, respectiv cererea înregistrată de către intimatele-reclamante la FGA, sub nr. x/21.04.2017, prin raportare la adresele de răspuns formulate de FGA la aceasta cerere şi comunicate ulterior.

Apreciază intimatele - reclamantele că aceste critici vizează netemeinicia sentinţei recurate şi nu pot fi invocate în calea extraordinară a recursului, ce poate fi exercitată de partea interesată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ. Într-o atare situaţie, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. privind nulitatea recursului.

Au mai arătat că, din înscrisurile existente la dosar, a rezultat că prima cerere prin care intimatele-reclamante aduceau la cunoştinţa recurentului FGA producerea riscului asigurat, demersurile făcute în justiţie, până la acel moment, în vederea stabilirii şi realizării dreptului lor la despăgubiri împotriva asigurătorului, precum şi solicitarea expresă de "deschidere" a dosarului de daună în numele creditorilor de asigurare RCA, A. şi B., prin mama sa C., a fost înregistrată de FGA sub nr. x/21.04.2017, în termen legal, faţă de dispoziţiile legale invocate de recurent.

Faptul că această cerere nu a fost întocmită în forma-tip prevăzută în Anexa la lege, nu înseamnă că ar fi lipsită de efecte juridice, cât timp în cuprinsul său se regăseau elementele considerate de legiuitor a fi esenţiale iar aceasta era însoţită de înscrisurile doveditoare, inclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate până la acel moment.

Pentru toate aceste considerente, intimatele-reclamante au solicitat să constate că sentinţa instanţei de fond este legală şi, pe cale de consecinţă, se impune respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare invocate, având în vedere apărările formulate în cauză, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că în cauză a fost invocată de către intimatele - reclamante excepţia de nulitate a recursului, care a fost respinsă de instanţa de control judiciar, ca neîntemeiată, în practicaua şedinţei de judecată de la data de 28.01.2022, cu motivarea că argumentele expuse se pot încadra în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aspecte de fapt şi de drept relevante.

Intimatele - reclamantele A. şi B. (minoră, reprezentată legal prin mama sa C.) au fost victimele unui accident rutier produs de D., în timp ce conducea un autoturism marca x asigurat la S.C. E. S.A., suferind vătămări corporale ce au necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale, în cazul contestatoarei A. si 35-40 de zile de îngrijiri medicale, în cazul contestatoarei B.. Din accident a rezultat si vătămarea părinţilor minorei B., F. si C. care au necesitat peste 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În urma acestui accident a fost întocmit dosarul penal nr. x/2017 al Judecătoriei Medgidia, iar prin sentinţa penală nr. 2331/05.10.2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 235/P/15.02.2018 a Curţii de Apel Constanţa, s-a dispus condamnarea inculpatului D., dar şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri către părţile civile F. şi C. (părinţii contestatoarei minore B.).

Cu privire la cele două reclamante din cauza de faţă s-a dispus prin rechizitoriu clasarea cauzei, deoarece s-a stabilit prin expertizele medico-legale dispuse în faza de cercetare penală, că acestea au necesitat sub 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite prin accident.

Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, sub nr. x/2016, reclamantele A. si B. (contestatoare în prezenta cauză) au formulat acţiune civilă împotriva pârâtei S.C. E. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului material şi moral suferit de acestea prin accident. La data de 01.03.2017 Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa civila nr. 704/2017 prin care a admis cererile de despăgubire si a stabilit ca S.C. E. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 12.288 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 7000 Euro cu titlu de daune morale, iar reclamantei B. suma de 286,02 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 5000 Euro cu titlu de daune morale, plus suma de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În luna aprilie 2017 întreaga familie, victimă a acestui accident, formată din: soţii F. şi C., fiica minoră a acestora B. (contestatoare în prezenta cauză) si bunica A. (contestatoare în prezenta cauză), prin avocat G., s-au adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, conform cererilor înregistrate sub nr. x/21.04.2017, dosar fond, înscrisuri depuse de recurentul - pârât ca parte a documentaţiei care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, şi au solicitat deschiderea dosarului de daună. În privinţa cererilor formulate de cele două contestatoare - A. şi B. - Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 20029/29.05.2019 şi decizia nr. 20030/29.05.2019 prin care a respins cererile de plată formulate de acestea, ca fiind tardive.

Nemulţumite de soluţia primită din partea FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, intimatele - reclamante din prezenta cauză au atacat la Curtea de Apel - SCAF deciziile de respingere a cererilor de plată iar prima instanţă a admis cererea lor de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente speţei şi pe care recurentul – pârât a susţinut că prima instanţă le-a încălcat la emiterea soluţiei pe fondul cauzei, reţine Înalta Curte, că acestea prevăd în partea relevantă:

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor prevede că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile ort. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Din coroborarea acestor texte legale, reiese faptul că acestea nu impun în mod restrictiv formularea cererii de deschidere a dosarului de daună doar prin completarea unei cereri tip şi nici nu prevăd vreo sancţiune pentru ipoteza în care cererea de acordare a despăgubirilor de către FGA nu a fost formulată prin completarea cererii tip.

În consecinţă, a considera că intimatele-reclamante au pierdut dreptul la acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 213/2015 doar pentru faptul că cererea înregistrată în termen nu a fost formulată în variata tipizată, în condiţiile în care cuprindea elementele necesare, iar ulterior la dosar s-a depus o cerere de completare în format tip, ar fi o măsură mult prea exagerată, disproporţionată în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin includerea în anexa la lege a cererii-tip, de natură să rupă justul echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativul protejării dreptului reclamantelor la despăgubiri în baza contractului de asigurare.

Totodată, nu poate fi neglijat nici faptul că cererea completată în aceeaşi modalitate de ceilalţi membrii ai familiei intimatelor, victime ale aceluiaşi accident au fost soluţionate diferit, prin luarea în considerare a cererii iniţiale, formulate în termen.

Prin urmare, critica Fondului de Garantare a Asiguraţilor din cererea de recurs în sensul că cererea de deschidere a dosarului de daună ar fi fost formulată tardiv, cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege, nu are susţinere în contextul în care aceasta, deşi nu a fost formulată stil tipizat a fost ulterior completată, şi a primit, pentru membrii aceleiaşi familii, cu privire la sumele de bani reprezentând daune materiale şi morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a aceluiaşi eveniment rutier, soluţii diferite. Astfel, pentru cele 2 intimate – reclamante, A. şi B., Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 20029/29.05.2019 şi 20030/29.05.2019 prin care a respins cererile de plată formulate de acestea, ca tardive, iar pentru părinţii minorei B., F. şi C. au fost admise cererile de plată, fiind plătite sumele ce le fuseseră acordate prin hotărâre judecătorească definitivă, cu titlu de daune materiale şi morale pentru prejudiciul suferit prin accident, creându-se astfel o inechitate între petenţi.

Ca atare, aşa cum instanţa de fond în mod corect a statuat, soluţia oferită de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la cererile de plată ale intimatelor – reclamante, prin raportare la soluţia cererilor de plată ale terţilor B., F. şi C., ca urmare a unui formalism excesiv, creează o situaţie de inechitate între persoane aflate în situaţii juridice identice care au un izvor de drept comun, lipsindu-le pe acestea de compensaţia cuvenită.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

De asemenea, în raport de soluţia prefigurată, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele art. 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimate, astfel cum au fost dovedite cu documentele justificative depuse la dosarul cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul –pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către intimatele-reclamante, în sumă de 3750 RON, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 833 din 25 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3750 RON către intimatele-reclamante, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.