Contestation of decision drafted by judicial assistant; extraordinary appeal declared inadmissible as drafting irregularities not grounds for annulation

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia contestată

Prin decizia civilă nr. 3599 din data de 15 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei nr. 118 din data de 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei instanţei de recurs, recurenta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, în susţinerea căii extraordinare de atac formulate contestatoarea a arătat, în esenţă, că, potrivit art. 426 alin (1) din C. proc. civ., câtă vreme hotărârea se redactează de judecătorul care a soluţionat procesul, iar când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari, preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea, redactarea deciziei de către magistratul-asistent aduce atingere principiului unui proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor. În acest sens, contestatoarea a subliniat că nemotivarea hotărârii de către un judecător reprezintă o practică ce nu are niciun temei juridic, întrucât magistratul asistent nu are calitatea de membru al completului de judecată, în sensul art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., astfel încât hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei.

Făcând trimitere şi la Decizia nr. 26/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale, la Tratatul FUE, la Tratatul UE, la jurisprudenţa CJUE şi la prevederile art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, contestatoarea a subliniat caracterul admisibil al contestaţiei în anulare.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Statul Român, prin Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea privind contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reaminteşte că, în practica sa judiciară, s-a conturat opinia unanimă potrivit căreia temeiurile prevăzute de normele procedurale care reglementează contestaţia în anulare sunt de strictă interpretare, fiind interzisă utilizarea acestor dispoziţii pentru a declanşa un nou control pe fond al pretenţiilor deduse judecăţii, ori cenzurarea statuărilor instanţelor de control judiciar în ceea ce priveşte aspectele de temeinicie sau legalitate incidente cauzei.

În calea extraordinară de atac pendinte, contestatoarea a solicitat anularea deciziei civile nr. 3599 din data de 15 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin invocarea dispoziţiilor art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., însă clamarea incidenţei prevederilor antereferite are doar un caracter pur formal, câtă vreme, prin argumentele expuse, contestatoarea nu a evocat nici faptul că nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata (art. 503 alin. (1) C. proc. civ.), nici că dezlegarea dată recursului ar fi rezultatul unei erori materiale (503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.), nici faptul că hotărârea ar fi pronunţată, în recurs, de o instanţă necompetentă absolut (503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. prima teză).

Argumentele expuse prin contestaţia în anulare evocă, în fapt, chestiunea nerespectării normelor referitoare la alcătuirea instanţei la momentul redactării hotărârii atacate, prin acestea contestatoarea susţinând că redactarea deciziei de către magistratul – asistent ar reprezenta o încălcare a unui astfel de tip de norme (privind alcătuirea instanţei), astfel cum au fost acestea reglementate prin art. 426 alin. (1) C. proc. civ.

Din conţinutul normativ al prevederilor pct. 1 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte observă că ipoteza vizată de acesta este cea a respectării normelor în discuţie la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în sensul art. 395, art. 397 şi art. 402 C. proc. civ., legiuitorul nereglementând calea extraordinară de atac, de retractare şi pentru o ipoteză ulterioară unui astfel de moment, cum este cea a redactării, în sensul art. 426 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, relevante sunt şi aspectele statuate în punctele 80-87 ale Deciziei nr. 26/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform cărora:

80. Doctrina a arătat că în conceptul de alcătuire a instanţei şi în sfera acestui motiv de contestaţie în anulare intră orice neregularităţi privitoare la compunerea sau constituirea instanţei de recurs; tot literatura de specialitate a indicat, ca exemple de situaţii care conturează neregularităţile la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., participarea la judecată a unui judecător incompatibil, judecarea cauzei de un complet format dintr-un număr de membri necorespunzător celui prevăzut de lege, alcătuirea completului cu un judecător suspendat ori eliberat din funcţie, neparticiparea procurorului la judecată, atunci când legea impune obligativitatea concluziilor sale, neparticiparea la şedinţa de judecată a grefierului sau, după caz, a magistratului-asistent.

81. Aceste ipoteze au, desigur, un caracter exemplificativ, dar pentru a aprecia dacă altele intră în sfera de aplicare a textului legal supus interpretării trebuie pornit de la conţinutul concret al normei, care leagă neregularităţile în discuţie de data pronunţării hotărârii. Cu alte cuvinte, calea de atac a contestaţiei în anulare nu este deschisă decât dacă momentul până la care neregularităţile au subzistat este cel al pronunţării hotărârii.

82. Motivul de contestaţie în anulare în dezbatere trebuie privit din această perspectivă, nu doar pentru că interpretarea gramaticală a textului impune o atare concluzie, ci şi pentru că extinderea aplicării sale pentru o etapă ulterioară pronunţării, cea a redactării hotărârii şi a semnării ei, goleşte de înţeles condiţia pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din C. proc. civ. o impune, şi anume cea a invocării în recurs a excepţiei corespunzătoare, care rămâne însă nesoluţionată.

83. Regula pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din C. proc. civ. o instituie presupune deci ca motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 1 să nu poată fi primite decât dacă instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra lor, cu toate că fuseseră invocate pe cale de excepţie.

84. Or, interpretarea textului în sensul recunoaşterii contestaţiei în anulare şi pentru ipoteza în care o pretinsă încălcare a normelor referitoare la alcătuirea instanţei ar putea fi identificată în etapa ulterioară pronunţării, cea a redactării şi semnării hotărârii, ar pune partea în imposibilitate de a mai invoca excepţia corespunzătoare în faţa instanţei de recurs, dezînvestită prin pronunţare; o astfel de interpretare lipseşte de conţinut cerinţa impusă de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din C. proc. civ., făcând-o inaplicabilă şi deci golind-o de efecte.

85. Din această perspectivă, construcţia logică a raţionamentului instanţei de trimitere este plasată pe o premisă greşită şi care contravine legii.

86. Etapa redactării şi semnării hotărârii succedă, în mod firesc, pronunţării acesteia, sens în care art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. prevede că atât redactarea, cât şi semnarea hotărârii sunt operaţiuni ce trebuie îndeplinite într-un anumit termen care curge de la pronunţare.

87. Hotărârea se redactează de către judecător sau, în cazul completului colegial, de unul dintre membrii completului, conform desemnării preşedintelui. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte, aşa cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de astfel de aspecte, se reţine că ipoteza evocată de contestatoare nu se regăseşte printre cele limitativ reglementate de prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază şi că, în esenţă, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, acest mijloc procedural fiind destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În concluzie, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate impuse de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva deciziei civile nr. 3599 din data de 15 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva deciziei civile nr. 3599 din data de 15 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.