Motion to supplement decision rejected; prior ruling on appeal costs remains in force.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 1825 din data de 25 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat atât recursul declarat de recurenta – reclamantă A. cât şi recursul incident declarat de recurenta – pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 866 din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în recurs

Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2022 (depusă la poştă la 08 aprilie 2022) în dosarul nr. x/2020, recurenta-pârâtă B. a solicitat completarea deciziei pronunţate în recurs, în sensul obligării recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON (TVA inclus) reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea cererii, a arătat că împotriva sentinţei nr. 866/02.06.2021 a formulat recurs recurenta contestatoare A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

Urmare recursului declarat, recurenta pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recur­sului formulat împotriva sentinţei nr. 866/02.06.2021 şi menţinerea acesteia sub aspectele criticate de recurentă, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, recurenta pârâtă B. arată că a formulat şi recurs incident împotriva sentinţei nr. 866/02.06.2021 prin care a solicitat casarea sentinţei recurate în parte, în ceea ce priveşte calificarea excepţiilor invocate ca apărări de fond şi admiterea excepţiilor, cu consecinţa constatării nuli­tăţii sesizării disciplinare şi/sau lipsei de interes al recurentei reclamante şi respingerii contestaţiei pentru lipsa unei sesizări disciplinare valide, cu cheltuieli de judecată.

Mai arată recurenta pârâtă B. că urmare cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenta A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus formarea unui dosar asociat, respectiv dosarul nr. x/2020 1.

Afirmă recurenta pârâtă că la termenul de judecată din data de 25.03.2022, reprezentantul convenţi­onal al acesteia a solicitat şi prin concluziile orale obligarea la plata cheltu­ielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON (TVA inclusă) - onorariu de avocat şi 100 RON - taxă judiciară de timbru, atât pentru dosarul x/2020, cât şi pentru dosarul asociat nr. x/2020

Invocă recurenta pârâtă dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cere­rea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată", iar în scopul asigurării apărării în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a efectuat cheltuieli în cuantum de 2.975 RON (TVA inclusă) - repre­zentând onorariu de avocat, şi 100 RON - taxa judiciară de timbru aferentă recur­sului incident.

În ce priveşte cheltuielile efectuate în cuantum total de 2.975 RON, respectiv 2.500 RON şi TVA - 475 RON se arată că acestea sunt menţionate în factura nr. x/18.11.2021, factură ce a fost achitată în data de 26.01.2022, iar onorariul a fost defalcat, astfel:

- suma de 2.000 RON (fără TVA) - reprezintă onorariul de avocat pentru redactarea întâmpinării la recurs, inclusiv a apărărilor formulate asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, redactarea notelor scrise privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi sus­ţinerea apărărilor în faţa instanţei la termenul din data de 25.03.2022:

- suma de 500 RON (fără TVA) - reprezintă onorariul de avocat pentru redactarea şi susţinerea în faţa instanţei a recursului incident.

Având în vedere că soluţia asupra recursului incident a fost de respingere, în mod evident şi soluţia asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu acesta, vor fi de respingere, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 500 RON (595 RON TVA inclusă) şi 100 RON - taxă judiciară de timbru, însă, cu privire la cererea de obligare a recurentei contestatoare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON, respectiv 2.380 RON TVA inclusă, aceasta trebuie admisă având în vedere soluţia de respingere a recursului formulat de A., soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a ÎCCJ - Com­pletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Con­stituţionale, soluţie rămasă definitivă prin nerecurare în termenul de 48 de ore de la pronunţare.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de completare a deciziei pronunţate în recurs

Examinând cererea formulată de recurenta-pârâtă B., în raport cu actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din textul de lege citat anterior, Înalta Curte reţine că natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de "despăgubire" acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii adverse.

Aşadar, fapta părţii "care cade în pretenţii" declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le cheltuie.

În mod constant, s-a subliniat că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat iniţierea unui proces sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la paragraful 82 al Deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 6 noiembrie 2017 că, în scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plăţii cheltuielilor de judecată, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., interesează, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.

Culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, constituie premisa art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi este analizată de instanţele de judecată în concret, în fiecare litigiu în parte, atât în funcţie de rezultatul final al acestuia, cât şi de conduita manifestă a părţilor, premergător şi în cursul judecăţii, putându-se aprecia şi asupra realităţii, necesităţii sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, pentru evitarea abuzurilor de drept procesual.

În cauză, într-adevăr, recursul principal formulat de recurenta reclamantă A. a fost respins ca nefondat, aspect ce ar fi determinat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, însă prin formularea recursului incident de către recurenta-pârâtă B. a supus spre analiză instanţei de recurs pretenţii proprii, situaţie faţă de care se constată că nu doar recurenta reclamantă A. are culpă procesuală, ci şi recurenta pârâtă B., atâta vreme cât recursul incident a fost respins ca nefondat.

Aşadar, conduita sa manifestată în cursul prezentei cauze, respectiv prin formularea recursului incident, declanşează obligaţia acesteia de a suporta propriile cheltuieli efectuate cu prezentul litigiu, ambele părţi având aceeiaşi calitate, de parte căzută în pretentii.

Înalta Curte nu poate face abstracţie de existenţa recursului incident, pentru a putea dispune asupra cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi suportate în final de fiecare parte, având în vedere respingerea ambelor recursuri ca nefondate, întrucât în analiza culpei procesuale se recurge la elemente care se înscriu în sfera noţiunii de "parte căzută în pretenţii" reglementate de norma procesual civilă din art. 453 C. proc. civ.

Defalcarea cheltuielilor efectuată de recurenta pârâtă B. prin cererea de completare nu poate fi primită în raport factura fiscală nr. x/18.11.2021 şi aflată la dosar recurs în care se precizează "servicii avocaţiale conform asistenţă juridică nr. x/11.11.2021".

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., neexistând astfel o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1825/2022 din 25 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta - pârâtă B. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 1825/2022 din 25 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.