Securitate collaborator ruling reversed; action deemed unfounded for lack of ongoing collaboration and corroboration.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constatate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 173 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

A constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 173 din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva unor argumente ce pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008 sub aspectul îndeplinirii în persoana pârâtului a cerinţelor impuse de textul de lege menţionat pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Afirmă recurentul-pârât că instanţa de fond a respins apărările sale din întâmpinare fără a realiza o analiză efectivă a acestora, întemeindu-şi raţionamentul pe nişte considerente şablon, valabile în orice speţă de acest gen, fără a se raporta, în concret, la probele administrate în cauză.

În acest sens arată recurentul-pârât că relevant în soluţionarea litigiului era "Raportul final al comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România" întocmit în anul 2006, care în capitolul "Recrutarea informatorilor" consemnează că "existenţa binomului legenda- varianta de retragere dovedeşte...că recrutarea nu se făcea printr-un consimţământ autentic, liber asumat, nici chiar în cazul ideal al recrutării pe baza de sentinmente patriotice". La rigoare, se afirmă în raport că "putem spune că informatorii autentici, recrutaţi din convingere şi nu prin presiune sau înscenări, sunt doar cei care s-au oferit voluntar să furnizeze informaţii şi care au răspuns, fără nicio ezitare, la solicitarea ofiţerului, înţelegând perfect ce li se cere. La polul opus stau recrutarea elevilor şi recrutarea în scopul compromiterii, două situaţii care se constituie în cazuri limită şi în acelaşi timp în exemple peremtorii de încălcare a drepturilor civile elementare în activitatea curentă a Securităţii".

Mai invocă recurentul şi Decizia nr. 672/26.06.2011 a Curţii Constituţionale, care în considerentele sale arată că "constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de CNSAS".

În concret, susţine recurentul că din probele administrate în cauză rezultă că cele două declaraţii date în faţa organelor Securităţii au fost obţinute cu înfrângerea voinţei sale prin alterarea consimţământului, pe fondul faptului că pârâtul avea rude şi afini care fuseseră condamnate penal pentru convingerile lor politice şi executau detenţia la Canal.

De asemenea, instanţa de fond ar fi trebuit să observe că prima declaraţie nu conţinea nicio informaţie de natura celor pe care dorea să le obţină ofiţerul de Securitate, iar în a doua a inserat o informaţie de minimă importanţă şi ingerinţă în viaţa privată a colegului său de clasă, disimulată prin aprecieri laudative la adresa acestuia.

În raport de contextul politic din acea vreme şi de circumstanţele personale ale pârâtului, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că acesta a avut discernământul neviciat la întocmire înscrisului aflat la dosar.

În ceea ce priveşte atitudinea subiectivă a pârâtului în raport de consecinţele ce puteau interveni în urma declaraţiilor date organelor de securitate, recurentul-pârât arată că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că a conştientizat faptul că asupra persoanei la care s-a referit delaţiunea se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi că avut interes în a pune în practică o astfel de operaţiune.

În opinia recurentului-pârât, instanţa de fond era obligată să stabilească în ce măsură sintagma "asculta muzică la posturi străine (Europa Liberă)" poate fi asimilată cu o acţiune potrivnică regimului totalitar, în condiţiile inexistenţei oricărei referiri la colportarea informaţiilor auzite.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului CNSAS ca neînte- meiată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Cu titlu premergător, Înalta Curte relevă faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar, fără echivoc, că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.

Aşadar, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.

A doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, iar, în speţă, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată că în cauză aceste condiţii cumulative nu sunt dovedite.

În privinţa primei condiţii, rezultă din actele dosarului, că recurentul-pârât nu a semnat un angajament olograf ca document ce ar fi putut marca începutul perioadei de colaborare1972-1973, reţinută de CNSAS ca perioadă în care acesta a furnizat informaţii sub numele conspirativ "B.", "în scopul cunoaşterii eventualelor acţiuni negative pe care le pot întreprinde unii elevi din anul IV C din Liceul Chimic Brăila, cât şi pentru cunoaşterea stării de spirit din rândul elevilor".

În realitate, astfel cum rezultă din Nota de constatare întocmită de autoritatea reclamantă şi depusă la dosar în susţinerea acţiunii, recurentul-pârât s-a prezentat o singură dată în faţa ofiţerului de securitate, la iniţiativa acestuia din urmă, mai exact, pe data de 29.12.1971, anterior recrutării propriu-zise, ocazie în care a furnizat două informări olografe referitoare la colegul de bancă şi la un alt coleg de clasă.

Ceea ce este relevant în cauză, iar instanţa de fond a eludat din raţionamentul său, constă în faptul că nu s-a făcut nicio dovadă că, după aşa - zisul moment al recrutării pârâtului, din data de 25.01.1972 (conform pct. 2 din Nota de constatare – dosar fond), acesta să se mai fi întâlnit cu ofiţerul de securitate sau să mai fi întocmit vreo notă informativă în legătură cu scopul pentru care fusese propus spre recrutare sau în oricare altă împrejurare.

Prin urmare, din acest punct de vedere, Înalta Curte nu poate reţine că a existat o colaborare între pârât şi organele securităţii, atâta vreme cât o astfel de activitate presupune o perioadă de timp în care acesta să fi acţionat în îndeplinirea scopului recrutării sale.

Or, a asimila acţiunea pârâtului de a scrie două informări, în aceeaşi zi, în urma convocării acestuia la sediul poliţiei din localitatea de domiciliu, cu o activitate de colaborare cu organele securităţii, fără a exista o coroborare cu ale probe în acelaşi sens, reprezintă o interpretare forţată şi excesivă a instanţei de fond, care înfrânge atât litera, cât şi spiritul O.U.G. nr. 24/2008.

A doua condiţie cumulativă ce trebuia analizată în speţă viza calitatea informaţiei furnizate de pârât, în sensul că prin cele două informări se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Din conţinutul celor două înscrisuri rezultă, cu evidenţă, că recurentul-pârât nu a furnizat vreo informaţie de natura celor încriminate de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că în ceea ce îl priveşte pe colegul de bancă C., pârâtul s-a referit doar la ascultarea unor emisiuni muzicale ale unor posturi străine de radio, precizând chiar că respectivul coleg este revoltat împotriva indivizilor care trimit scrisori din ţară spre a fi citite pe respectivele posturi de radio. Totodată, despre acelaşi coleg de bancă a făcut aprecieri pozitive, cu caracter laudativ, excluzându-se orice asociere cu vreo atitudine potrivnică regimului comunist manifestată de respectivul coleg.

În ceea ce priveşte Informarea legată de colegul de liceu D., Înalta Curte nu poate decela nicio informaţie de natura celor vizate de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât prezentând în realitate o caracterizare vagă a colegului său referitoare la trăsăturile fizice şi intelectuale ale acestuia.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, conţinutul celor două informări nu relevă denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist manifestate de cei doi colegi, pentru a se putea reţine intenţia pârâtului de a-i expune pe aceştia unor consecinţe negative sau eventuale măsuri de represiune luate de organele securităţii.

În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a treia condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la efectele informărilor, instanţa de control judiciar constată că furnizarea acestor informaţii prin notele informative oferite organului de securitate nu a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative, vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Prin furnizarea acestor informaţii, nicio persoană la care s-au referit nu a fost expusă unor posibile sancţiuni din partea reprezentanţilor regimului comunist sau cel puţin unor noi investigaţii întreprinse de Securitate, care presupuneau imixtiuni în viaţa personală a persoanelor urmărite, astfel că nu pot fi primite alegaţiile instanţei de fond, în sensul că pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-au referit în delaţiunile se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Aşa fiind, din actele dosarului rezultă că înscrisurile depuse de intimatul- reclamant la dosar nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, neputându-se concluziona, dincolo de orice dubiu, că recurentul - pârât a fost colaborator al securităţii aşa cum susţine autoritatea reclamantă şi cum, greşit, a reţinut instanţa de fond.

În acest sens urmează a fi avută în vedere şi Decizia nr. 672/2012, în care Curtea Constituţională a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, reţinând în acest sens că, pentru a se da eficienţă dreptului la un proces echitabil şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice, şi nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Or, în cauză singurele probe pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată sunt înscrisurile de la dosarul de fond, respectiv cele două note informative, care, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, nu pot constitui prin ele însele probe unice, care să conducă la constatarea calităţii de colaborator a unei persoane, ci trebuie coroborate cu alte probe.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este afectată de viciul nelegalităţii din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., impunându-se reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, pe fond, va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul – pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 173 din 17 februarie 2021 pronunţată de CAB – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare pe fond:

Respinge acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.