Administrative adhesion refusal time-barred by six-month prescription despite subsequent correspondence

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, după declinarea de competenţă dispusă de Tribunalul Olt, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Uniunea de Creaţie Intepretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtei să-l înscrie ca membru UCIMR şi să-i emită un act administrativ constând într-o adeverinţă de membru a acesteia, precum şi legitimaţia de membru al uniunii, fiindu-i necesară la Casa Judeţeană de Pensii Olt în acest sens, în termen de 30 de zile de la data pronunţării şi rămânerii definitive a hotărârii;

- obligarea pârâtei UCIMR la plata despăgubirilor materiale în cuantumul prevăzut de legea nr. 8/2006, modificată în 2016, pentru perioada întârzierilor de la data solicitării şi a înregistrării la UCIMR a dosarului nr. x respectiv de la data de 31.10.2017, şi până la data pronunţării şi rămânerii definitive a hotărârii instanţei;

- Obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 87/2021 din 24 martie 2021 Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, ca prescrisă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 87/2021 din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate motivelor de casare invocate sunt în esenţă, următoarele:

- În mod greşit instanţa de fond a reţinut prin hotărârea pronunţată la alineatul I de la pagina 9 a hotărârii faptul că: "Reclamantul a depus la dosar în copie cererea de adeziune nr. x/31.10.2017, faţă de care a susţinut că nu i-a fost soluţionată legal."

- Critică faptul că în hotărârea pronunţată nu sunt cuprinse motivele pe care s-a întemeiat instanţa, deoarece reclamantul a cerut ca instanţa să oblige uniunea să-i dea un răspuns fie el şi negativ, iar instanţa a respins acţiunea printr-un motiv străin de hotărârea cauzei, fără a se raporta la motivele pe care a fost întemeiată acţiunea.

- În mod greşit, instanţa de fond, la termenul din 21.10.2020, i-a solicitat să depună dovada primirii răspunsului la cererea de adeziune nr. x/31.10.2017, ori dacă ar fi analizat materialul probator depus la dosar, ar fi observat că erau depuse toate înscrisurile în mod gradual şi temporal în cauză, dar nu înţelege ce a analizat instanţa, deoarece în sentinţă se menţionează: "Corespondenţa ulterioară formulată de pârât nu valorează termei de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie. O corespondenţă succesivă între părţi nu echivalează cu o repunere în termenul de prescripţie pentru cererea de adeziune nr. x/31.10.2017, pe care reclamantul şi-a precizat acţiunea."

- instanţa de fond a neglijat probatoriul depus la dosar de recurentul-reclamant în dovedirea comportamentului nelegal al intituţiei pârâte.

În scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe recurentul, ca parte, le-a invocat, judecătorul de la instanţa de fond era în drept să le ceară, să prezinte explicaţii în scris şi să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu au fost menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc (solicitând prin rolul său activ pârâtei dacă are probe, dovezi în acest sens.

Consideră că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., nemanifestându-şi rolul activ şi a comis exces de putere când nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi aflarea adevărului.

În final susţine recurentul că motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar dumneavoastră ca instanţă ierarhic superioară să aveţi în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, si considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 87/2021 din 24.03.2021 şi în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la probele administrate în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus, în mod laborios, susţinerile reclamantului şi apărările pârâtei, menţionând şi argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Astfel, în mod procedural, instanţa de fond a analizat cu întâietate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi a admis-o, dând o corectă calificare juridică a demersului judiciar iniţiat de reclamant, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autorităţii de a soluţiona cererea sa de aderare la UCIM.

În acest context, instanţa de fond a circumscris efectuarea cercetării judecătoreşti la dispoziţiile legale vizând prescripţia dreptului la acţounea în contencios administrativ, raportându-le la înscrisurile depuse la dosar de către reclamant şi considerate ca fiind relevante în soluţionarea acestei excepţii.

Contrar afirmaţiilor recurentului-reclamant, instanţa de fond şi-a manifestat rolul activ, dar cu respectarea principiului disponibilităţii, arătând că reclamantul este cel care a stabilit cadrul procesual, respectiv obiectul acţiunii - refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi în raport de aceste constatări a invocat şi analizat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Având în vedere natura juridică de ordine publică a excepţiei prescripţiei şi care prin admiterea ei, împiedică instanţa să procedeze la cercetarea fondului raportului juridic litigios, instanţa de control judiciar nu poate reţine nemotivarea sentinţei atacate din perspectiva neanalizării probatoriului administrat pentru dezlegarea pe fond a litigiului.

Se constată, de asemenea, că instanţa de fond a exprimat în considerentele hotărârii un raţionament juridic clar şi concis, motivând propria convingere intimă care a condus-o la concluzia că reclamantul a învestit instanţa de judecată cu depăşirea termenului legal

Prin urmare, contrar afirmaţiei recurentului-reclamant, în sensul că hotărârea instanţei de fond nu arată motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus, în mod clar şi logic, argumentele de fapt şi de drept, întărite cu elemente probatorii, care au fundamentat soluţia adoptată.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul, dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că, într-o logică juridică firească, instanţa de fond a dat întâietate excepţiei peremtorii a prescripţiei dreptului la acţiune, viciu care a făcut imposibilă cenzurarea pe cale judecătorească a fondului actului administrativ atipic contestat constând în refuzul pretins nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii de aderare formulate de reclamant.

Mai reţine Înalta Curte că invocarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune nu reprezintă un temei străin de natura cauzei, având în vedere că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 11 din lege fiind o normă de procedură aplicabilă tuturor litigiilor de contencios administrativ, independent de fondul dreptului dedus judecăţii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva acestui motiv de casare ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, Înalta Curte constată că, deşi recurentul nu indică în mod expres care sunt aceste norme, totuşi va exercita controlul judiciar prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie aplicabil acţiunii reclamantului se situează la data primei cereri formulate de reclamant şi înregistrată la autoritatea pârâtă, prin care acesta solicita recunoaşterea dreptului de a fi membru al UCIM, calitate în care putea să beneficieze de o pensie specială în temeiul Legii nr. 8/2006 cu modificările ulterioare.

Cererea de adeziune a fost înregistrată la UCIM la data de 31.10.2017 sub nr. 2414, iar răspunsul autorităţii pârâte datat 23.11.2017, chiar dacă nu cuprindea o soluţie de respingere a cererii, exprima refuzul de a admite înscrierea reclamantului ca membru al Uniunii pentru motivul unei documentaţii incomplete.

Chiar dacă intimata-pârâtă a acordat reclamantului un termen de 6 luni pentru completarea dosarului cu înscrisurile solicitate, atâta vreme cât acesta a considerat că în mod nejustificat autoritatea pretinde alte acte doveditoare, coroborat cu faptul că fiecare corespondenţă ulterioară făcea referire la cererea de aderare iniţială şi conţinea aceiaşi atitudine a reclamantului de a aprecia ca nejustificată cerinţa autorităţii, nu se poate reţine că a operat o suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie.

În concret, Înalta Curte constată că adresele ulterioare trimise de recurent către UCIM sau răspunsurile primite de la instituţie, nu pot reprezenta fapte sau acte juridice menite să suspende sau să întrerupă termenul de prescripţie, atâta vreme cât efectul juridic iniţial, produs prin răspunsul UCIM la cererea de aderare nr. x/31.10.2017 şi care a constat în vătămarea reclamantului, astfel cum chiar acesta a invocat-o, a avut loc la data de 23.11.2017.

De la acest moment, în mod corect, instanţa de fond a calculat termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, constatând temeinic faptul că acţiunea reclamantului se plasează înafara acestuia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei nr. 87/2021 din 24 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.