Timeliness of tax objection based on mailing date and res judicata barring penalty modification challenges

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta A. S.A. în insolvenţă, prin B. sub supravegherea administratorului judiciar C. a solicitat anularea Deciziei nr. 26/2020 prin care a fost respinsa contestaţia administrativa nr. x/15.01.2020 înregistrata la AFM sub nr. x/27.01.2020 formulata împotriva Deciziei nr. 7 din 02.12.2019 emisa de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generala de Administrare Fiscala/Direcţia Evidenta si Colectare, privind aplicarea penalităţii prevăzute in cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in suma de 10.396.207 RON, calculate in temeiul art. 9 (1) lit. s) din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 23/2021 din 8 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., reprezentata legal prin B. sub supravegherea administratorului judiciar C., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, şi, în consecinţă:

A anulat Decizia nr. 26/11.03.2020 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulata de reclamantă ca tardiv introdusă.

A respins cererea de anulare a deciziei de impunere nr. x/02.12.2019 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvenţă - prin B. şi C. şi recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu.

A) Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

În motivarea recursului, a arătat următoarele:

Intimata a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/02.12.2019, contestaţie ce a fost înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu în data de 27.01.2020 conform ştampilei instituţiei.

A învederat că în raport cu data comunicării Deciziei de impunere nr. x/02.12.2019, data limită de depunere a contestaţiei era 20.01.2020, având in vedere calculul termenului de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal susceptibil de a fi contestat în speţă, efectuat în conformitate cu art. 181 - 183 clin C. proc. civ., iar intimata a depus contestaţia in data de 27.01.2020, depăşind astfel termenul legal de depunere a contestaţiei.

Greşit instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei sale faptul că a fost formulată în termenul prevăzut de lege contestaţia administrativ-fiscală.

Consideră că instanţa nu a dat dovada de rol activ în soluţionarea cauzei, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Din analiza celor 2 înscrisuri avute în vedere de către instanţa de fond. rezultă că reclamanta a trimis un plic la poştă cu confirmare de primire.

Din aceste 2 înscrisuri nu rezultă conţinutul plicului trimis.

Având in vedere ca a arătat instanţei de fond ca la AEM s-a inregistrat contestaţia la data de 27.01.2020, fiind aplicată ştampila de primire direct pe aceasta, consideră recurenta că înscrisurile aratate mai sus, nu fac dovada depunerii în termen a contestaţiei.

Pentru a face aceasta dovada, reclamanta trebuia sa depuna la dosar, nota de inventar/borderou, privind conţinutul declarat al plicului.

B) Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvenţă - prin B. şi C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să se admită în tot cererea de chemare în judecată ca nefondată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele argumente:

Cu privire la anularea deciziei de impunere nr. x, instanţa de fond a făcut o gresită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006 care instituie penalitatea de 100 euro echivalent in RON pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de nave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, in condiţiile legii.

Din interpretarea textului de lege, rezultă că sancţiunea instituită de legiuitor este o sancţiune civilă, fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar in ambele situaţii, în speţă, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

În opinia sa, recurenta susţine că nu au fost îndeplinite dispozitiile art. 21 alin. (3) din O.G. articol care prevede criteriile de individualizare a sanctiunii contraventionale.

Apreciază ca fiind nelegală şi neîntemeiată Decizia de impunere mai sus mentionată prin care se modifică Decizia de impunere nr. x/28.06.2016 Decizia a fost emisă in temeiul art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările si completările ulterioare.

Decizia de impunere de modificare se emite doar în cazul in care se modifica baza de impunere, în acest caz baza pentru calculul penalităţii fiind cantitatea de dioxid de carbon emisa modificare a deciziei de impunere x/28.06.2016, invocându-se dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Legea nr 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

Nici condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită, predarea întregii cantităţi de certificate nefiind posibila din cauza deschiderii procedurii insolvenţei.

Apreciază recurenta-reclamantă ca fiind netemeinice nelegale atât decizia de impunere cât decizia prin care a fost respinsă contestaţia administrativa.

4. Apărările intimatelor

Intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca fiind nefondat.

Intimata-reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca fiind nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, în considerarea celor ce urmează:

A) În ceea ce priveşte recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu, instanţa de recurs constată că acesta vizează soluţia instanţei de fond faţă de anularea Decizie nr. 26/11.03.2020 prin care a fost respinsă contestaţia pe cale administrativă formulată de recurenta-reclamantă, ca tardiv introdusă.

Înalta Curte, analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, în acord cu analiza instanţei de fond apreciază că modalitatea de calcul a termenului de 45 zile, reţinută de recurenta-pârâtă este eronată, întrucât nu are în vedere data depunerii la poşta a contestaţiei administrativ fiscale.

În speţă, se constată că Decizia de impunere a fost comunicată reclamantei, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, la data de 05.12.2019.

Se constată şi că la data 16.01.2020 a fost depusă Contestaţia administrativa nr. x/15.01.2020, iar recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a confirmat primirea contestaţiei la data de 21.01.2020, potrivit recipisei oficiului poştal .

În conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ. (actele depuse la postă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere) "actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal este socotit a fi făcut în termen".

Iar în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (3) stabileşte că, în cazul actului de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal, recipisa oficiului poştal serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

În concluzie faţă de elemente de fapt reţinute mai sus, termenul de 45 de zile, prevăzut la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost împlinit la data de 20.01.2020, iar data formulării contestaţiei este 16.01.2020, şi nu la data primirii acesteia, aşa cum susţine recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu.

Pe de altă parte, criticile recurentei-pârâte privitoare la rolul activ al instanţei de judecată, în sensul că aceasta nu a interpretat actele de procedură din perspectiva lipsei efective a dovezii conţinutului plicului comunicat Administraţiei Fondului pentru Mediu nu au suport in dispoziţiile procedurale, cu atât mai mult, cu cât data înregistrării şi cea a expedierii prin poştă se coroborează.

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte în acord cu raţionamentul instanţei de fond, constată că intimata-reclamantă a formulat contestaţie administrativă în termenul prevăzut de lege, recursul declarat de către recurenta-pârâtă faţă de soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect fiind nefondat.

B) Recursul recurentei reclamante S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de asemenea nefondat.

În fapt, prin Decizia de impunere nr. x/28.06.2016 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscala si Gestiune Financiara/Direcţia Evidenta si Colectare, s-a dispus aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, în suma de 740.137.940,00 RON, calculate în temeiul art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2006.

Prin sentinţa nr. 208/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată acţiunea ce a vizat nelegalitatea deciziei de impunere nr. x/28.06.2016.

Recurenta-reclamantă a invocat în susţinerea cererii sale de chemare în judecată nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de impunere prin care se modifica Decizia de impunere nr. x/28.06.2016. Unul din argumentele principale cu privire la acest capăt de cerere au privit faptul că decizia de impunere de modificare se emite doar în cazul în care se modifică baza de impunere, or, în acest caz, baza pentru calculul penalităţii fiind cantitatea de dioxid de carbon emisă pentru certificate de emisii de gaze nerestituite, nu se poate reţine ipoteza legală de modificare a bazei de impozitare.

Instanţa constată că actul fiscal este la adăpost de criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate în cauză de reclamantă.

Se observă că decizia atacată modifică Decizia de nr. 38876/28.06.2016 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor aferente emisiilor de gaze cu efect de sera, în sensul că stabileşte suplimentar obligaţia de plata a sumei de 10.396.207 RON, reprezentând valoarea indicelui armonizat al preturilor de consum si diferenţa de curs valutar dintre cursul la data de 01.05.2015 utilizat pentru stabilirea obligaţiilor din Decizia 38876/28.06.2016 si cursul valutar la data de 01.05.2016.

Motivul determinat al deciziei atacate este generat de împrejurarea că prin Decizia de impunere nr. x/28.06.2016 au fost stabilite sume de plată fără a fi calculate şi incluse sumele reprezentând indicele armonizat al preţurilor de consum, prevăzut la art. IV din H.G. nr. 204/2013 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că:

"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, penalitatea prevăzută la art. 28 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările şi completările ulterioare, creşte anual în conformitate cu indicele european al preţului de consum."

Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi nu conduce la respingerea cererii ci, în condiţiile existenţei unei identităţi de părţi, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu şi problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Odată ce unei anumite probleme i s-a dat o dezlegare într-un litigiu anterior purtat între aceleaşi părţi instanţa de judecată nu poate, într-un litigiu ulterior, să tranşeze în mod diferit respectivul diferend.

Înalta Curte constată că în speţă operează parţial puterea de lucru judecat dată de sentinţa nr. 208 din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 2703 din 23 aprilie 2021, aspect avut în vedere de prima instanţă.

Astfel, curtea de apel a reţinut că prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017, cu ocazia analizării Deciziei de impunere nr. x/28.06.2016 au fost respinse argumentele reluate şi prin prezentele motive de recurs.

Prin urmare, deşi este vorba despre decizii de impunere subsecvente, recurenta – reclamantă nu a indicat, ca şi critici de nelegalitate, încălcarea normelor de drept material in ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a indicelui armonizat al preţului de consum şi a diferenţei de curs valutar raportat la cursul avut in vedere la emiterea Deciziei nr. 38876/28.06.2016, obiectul prezentului litigiu, ci s-a limitat la a relua aprecierile cu privire la natura de sancţiune civilă, cu trimitere la răspunderea contravenţională, şi implicit neîndeplinirea condiţiilor răspunderii contravenţionale in raport de absenţa vinovăţiei.

Or, aceste aspecte au făcut obiectul analizei instenţelor in cauza mai sus menţionată, modalitatea de stabilire a penalităţilor fiind dezlegată în definitiv, opunându-se cu autoritate de lucru judecat şi în prezenta judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvenţă- prin B. şi C. şi de recurenta – pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 23/2021 din 8 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.