Joint and several tax liability: primary fiscal act review and necessity of specified material law violations in cassation appeals

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.08.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, să se dispună:

- anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare nr. 87361A/30.09.2019 ("Decizia de angajare a răspunderii solidare"/"Decizia 87361A"), prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei obligaţii fiscale în sumă totală de 6.794.218 RON reprezentând impozit pe profit (şi accesorii la acesta) şi amenzi datorate de către debitorul principal B. S.R.L. (CUI x) şi

- anularea Deciziei nr. 263/06.12.2019, privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei 87361A, comunicată contestatoarei în data de 16.12.2019, cu privire la respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei administrative.

- solicită ca prin hotărârea ce va fi pronunţată, să fie admisă contestaţia şi să fie desfiinţată în totalitate Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 87361A/30.09.2019 precum şi Decizia nr. 263/06.12.2019 şi, pe cale de consecinţă, să fie anulate toate obligaţiile de plată stabilite în sarcina contestatoarei, reprezentând impozit pe profit, accesorii calculate la acesta şi amenzi datorate de către debitorul principal B. S.R.L. (CUI x).

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 179/CA din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea - contencios administrativ şi fiscal - promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

A dispus anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 87361A/30.09.2019 şi a deciziei nr. 263/06.12.2019 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 179/CA din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate dezvoltate în susţinerea recursului sunt, în esenţă, următoarele:

- în mod greşit, instanţa de fond a procedat la verificarea, în mod direct, a legalităţii şi temeiniciei deciziei de angajare a răspunderii solidare, deşi a reţinut că prin Decizia nr. 263 din 06.12.2019, DGRFP Galaţi a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 87361A/30.09.2019 emisă de AJFP Constanţa;

- instanţa de fond nu menţionează care sunt motivele de fapt şi de drept care au dus la convingerea că decizia de soluţionare a contestaţiei este anulabilă şi nu a făcut o verificare a Deciziei nr. 236/06.12.2019 emisă de DGRFP Galaţi;

- deplina jurisdicţie în domeniul fiscal nu presupune rezolvarea fondului litigiului, deoarece conflictul judiciar poartă asupra legalităţii actului administrativ jurisdicţional prin care DGRFP a respins contestaţia administrativă şi, în subsidiar, instanţa se poate pronunţa asupra actului fiscal prin care s-a stabilit răspunderea solidară.

- instanţa de fond nu a stabilit împrejurările şi temeiurile de drept încălcate prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, fiind astfel nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În final, susţin recurentele că neindicarea motivelor de fapt şi de drept în sentinţa recurată face imposibilă exercitarea controlului judiciar şi încalcă dreptul părţii la un proces efectiv, conform art. 6 din CEDO.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. şi a solicitat respingerea ca nefondat a recursului din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma excepţiei nulităţii recursului, a criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la probele administrate în cauză şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată întemeiată excepţia nulităţii parţiale a recursului şi ca nefondat, în rest, recursul formulat, pentru considerentele arătate în cele ce urmează.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine temeinicia acesteia şi o va admite ca atare.

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., invocat de recurenta în susţinerea cererii de recurs se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea normelor de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Or, recurentele nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegaţiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., nefiind precizate care sunt normele de drept material încălcate de către instanţa de fond prin raţionamentul juridic dezvoltat în considerentele sentinţei recurate.

Având în vedere că din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi decelate critici care să permită încadrarea lor în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele rezumându-se la invocarea nemotivării hotărârii prin raportare la punctul 6 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod va aplica sancţiunea nulităţii recursului în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele recurentelor referitoare la nemotivarea sentinţei în raport de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, nu au corespondent faptic şi juridic în conţinutul considerentelor expuse de către instanţa de fond.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că interpretarea dată de recurentele-pârâte semnificaţiei juridice a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale în sensul că acesta reprezintă un act administrativ-fiscal distinct de actul administrativ fiscal primar, în speţă Decizia de angajare a răspunderii solidare, este lipsită de logică juridică.

Potrivit dispoziţiilor Codul de procedură fiscală, în speţă, actul administrativ fiscal producător de efecte juridică şi care reprezintă titlul executoriu emis împotriva intimatei-reclamante este reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 87361A/30.09.2019, act care conţine motivele de fapt şi de drept pentru care s-a dispus această măsură.

Situaţia, potrivit căreia, dispoziţiile procedural fiscale, instituie obligativitatea debitorului de a parcurge procedura prealabilă constând în formularea contestaţiei administrativ - fiscale la organul fiscal superior, cu posibilitatea atacării la instanţa de contencios administrativ a Deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale, nu conferă acestui din urmă act caracter de sinestătător, în sensul de a obliga instanţa să se raporteze în principal la această decizie şi doar în subsidiar la fondul raportului juridic fiscal litigios, reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare.

De altfel, un argument contrar afirmaţiilor recurentelor-pârâte este cel rezultat chiar din prevederile Codului de procedură fiscală care în art. 281 alin. (2) stabilesc că "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrativ fiscale la care se referă pot fi atacate (...) la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit legii".

De altfel, controlul de plină jurisdicţie pe care îl poate exercita instanţa de contencios administrativ presupune tocmai analizarea legalităţii atât a actului administrativ principal, cât şi a celor care au stat la baza emiterii acestuia sau a celor subsecvente, astfel cum în mod corect a procedat şi instanţa de fond în prezenta speţă.

Pornind de la premisele legal procedurale expuse anterior, Înalta Curte constată că instanţa de fond a oferit prin sentinţa pronunţată un raţionament juridic riguros, grefat pe conţinutul material al măsurii dispuse de organul fiscal privind atragerea răspunderii solidare, verificând în fapt şi în drept îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) şi lit. d), temei legal ce a stat la baza emiterii actului fiscal executoriu şi la care s-a raportat şi organul de soluţionare a contestaţiei administrative prin Decizia de soluţionare contestată în cauză.

Înalta Curte reţine că din analiza comparativă a Deciziei de angajare a răspunderii solidare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, rezultă că cea de a doua nu conţine niciun element de fapt sau de drept suplimentare sau cu valoare juridică proprie, în raport de argumentaţia cuprinsă în actul administrativ - fiscal primar.

În acest context, instanţa de recurs constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. în sensul că prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, relevându-se convingerea intimă a acesteia că soluţia pronunţată este una corectă şi legală.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite execpţia nulităţii recursului invocată de intimată şi va constata nul recursul în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a respinge, ca nefondat recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată din intimata reclamantă prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 179/CA din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 179/CA din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.