Salary recalculation and retroactive payment of wage differences: validity of nominal court orders against general administrative ordinances and entitlement to statutory interest plus inflation indexation

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2021 (în urma declinării competenţei prin sentinţa civilă nr. 6568/20.11.2020, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a), reclamanţii A., B., C., D., E., F., H., I. si J., au chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1) Reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 18 august 2017 - la zi si pentru viitor, până la recunoaşterea efectiva a dreptului (termenul de prescripţie de 3 ani, anterior datei formulării prezentei cereri de chemare în judecată), în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

2) Obligarea pârâţilor Inspecţia Judiciară (ordonator terţiar de credite până la data de 31.12.2018, ulterior ordonator principal de credite) şi Consiliul Superior al Magistraturii (ordonator principal de credite până la data de 31.12.2018) la plata pentru fiecare luna, începând cu data de 5.08.2017 - la zi şi pentru viitor, până la recunoaşterea efectiva a dreptului, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

3) Obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure în bugetul ordonatorilor principali de credite, conform perioadelor aferente, creditele necesare şi să vireze în cont sumele necesare efectuării plăţii sumelor cuvenite.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 3 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge acţiunea introdusă de reclamanţii A., K., B., C., D., E., G., H., I. şi J., împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acţiunea introdusă de reclamanţii A., K., B., C., D., E., G., H., I. şi J., împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

Admite acţiunea introdusă de reclamanţii A., K., B., C., D., E., G., H., I. şi J., împotriva pârâtei Inspecţia Judiciară.

Obligă pârâta Inspecţia Judiciară să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 18.08.2017, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON şi a majorării de 25% prevăzute de art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Obligă pârâta Inspecţia Judiciară să plătească fiecărui reclamant diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus şi cele încasate pe perioada 18.08.2017-zi, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2450 din 3 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Inspecţia Judiciară, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva unor critici ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte capătul principal al cererii de chemare în judecată, privind calcularea drepturilor salariale şi acordarea acestora prin luarea în considerare a VRS 605,225 (484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) recurenta-pârâtă arată că s-a emis Ordinul nr. 143 din 28 decembrie 2020 al Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare prin care s-a stabilit că personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Inspecţiei judiciare va fi salarizat în perioada 1 august 2016-31 decembrie 2017 prin acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON.

În acest context, recurenta-pârâtă solicită instanţei să constate că acţiunea a rămas fără obiect, în ceea ce priveşte capătul principal de cerere.

Recurenta-pârâtă nu formulează nicio critică de nelegalitate asupra soluţiei pronunţate pe fondul pretenţiilor principale deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte soluţia de obligare a autorităţii pârâte la actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzilor legale pentru diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus şi cele încasate pe perioada 18.08.2017-zi, recurenta-pârâtă susţine că este pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, art. 1523 alin. (2) lit. d) şi art. 1535 alin. (1) din C. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în cauză, precum şi prin rapoarte la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte recursul exercitat cu privire la soluţia de admitere a petitului principal de cerere, Înalta Curte constată că singura argumentaţie a recurentei-pârâte este circumscrisă emiterii Ordinului Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. 143 din 28 decembrie 2020 prin care, la pct. 1, s-a stabilit că personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Inspecţiei judiciare va fi salarizat în perioada 1 august 2016-31 decembrie 2017 prin acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON.

În temeiul acestui ordin, recurenta-pârâta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte reţine că solicitarea recurentei-pârâte nu poate fi primită, neavând fundament juridic în raport de obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamanţi.

Astfel, chiar dacă instituţia pârâtă prin conducătorul acesteia a emis un nou ordin de salarizare pentru întreg personalul încadrat la Inspecţia Judiciară, prin luarea în considerare a VRS 605,225 RON, prin acţiunea de faţă, reclamanţii urmăresc obţinerea unui ordin de salarizare individual, nominal, pentru a putea beneficia de majorarea respectivă în raport de situaţia particulară a fiecăruia.

În sprijinul acestei interpretări vine chiar punctul 4 al Ordinului nr. 143/2020, în care se precizează că "nu se actualizează aceste sume cu indicele de inflaţie şi nici nu se acordă dobândă legală, deoarece nu există hotărâri judecătoreşti nominale definitive".

Prin urmare, teoria recurentei, potrivit căreia, petitul principal al acţiunii reclamanţilor a rămas fără obiect este contrazisă chiar de Ordinul nr. 143/2020 invocat ca temei al acestei susţineri, reclamanţii urmărind prin prezentul demers judiciar, tocmai obţinerea unei hotărâri judecătoreşti nominale definitive.

În ceea ce priveşte critica vizând soluţia de acordarea dobânzilor legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie pentru diferenţele drepturi salariale rezultate din aplicarea VRS 605,225 RON, instanţa de control judiciar reţine că, în acord cu prima instanţă, în caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1535 din Noul C. civ. - "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariate ce alcătuiesc creanţa cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poale determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.

Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noţiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbeşte despre daunele interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Aşadar, dobânzile legale, accesorii ale creanţei, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanţei la inflaţie.

Nivelul dobânzii legale este cel stabilit, de asemenea, prin lege respectiv O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 240 din 3 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.