Securitate worker status: Violation of privacy through political surveillance in military counterintelligence

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 527 din 3 iulie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în calitatea sa de ofiţer CI nu a făcut altceva decât să execute activităţile specifice din fişa postului, în conformitate cu dispoziţiile legilor de la data, epoca respectivă, legi pe care nu le-a făcut el şi pe care trebuia să le respecte, aşa cum trebuie să le respecte şi pe cele din prezent.

Prima instanţă reţine o "dublă natură" a activităţii în cadrul D.U.I "B.", care l-a privit pe D.Ş., una care priveşte prevenirea scurgerii de informaţii secrete de stat către o putere străină, care apare justificată, şi o alta care priveşte cunoaşterea concepţiilor politice ale obiectivului urmărit, a unor eventuale intenţii de a părăsi ţara, aspecte care ar ţine de viaţa privată a persoanei.

În opinia recurentului, această dihotomie în abordarea speţei a condus la pronunţarea unei soluţii eronate din partea primei instanţe, relevând o abordare simplistă a activităţii de informaţii, cunoştinţe minime despre acest domeniu şi ca atare o neînţelegere a fenomenului. Nimic din activitatea serviciilor de informaţii nu diferă, indiferent de regimul politic, astăzi faţă de ieri, decât abordarea politică şi mijloacele tehnice folosite, evoluate. Zi de zi, ceas de ceas, în lume se desfăşoară un război al serviciilor, care aparţin diferitor puteri ori diferitor organizaţii teroriste. Faptul că astăzi, în ţară dar şi în străinătate, convorbirile telefonice se înregistrează şi rămân stocate timp de 6 luni poate să apară legitimă, ca slujind interesul public, în timp ce monitorizarea unei persoane, în-regimul trecut, pentru clarificarea unor suspiciuni legate de siguranţa naţională este total nelegală şi nedemocratică.

Recurentul apreciază că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material (art. 2, litera "a" din O.U.G. nr. 24/2008), atâta timp cât nu a decelat din întreg probatoriul administrat în dosar o intenţie a mea de a "... suprima ori îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

O persoană este o entitate complexă şi cunoaşterea acesteia trebuie abordată din puncte de vedere multiple (psiholologic, social, politic, ideologic, economic, etc), pentru a clarifica o situaţie, calităţi, competenţe, riscuri, etc . Ca atare, analiza activităţii în D.U.I. "B." nu poate fi una corectă dacă nu se au în vedere aceste aspecte, dacă abordarea analizei situaţiei nu este una sistemică, holistică, dialectică (care nu este apanajul marxismului, fiind opera idealistului Kant şi căreia i-au dat haină materialistă marxiştii).

Din punctul de vedere al unui ofiţer CI, de astăzi ori de ieri, pentru clarificarea situaţiei din orice dosar care priveşte cunoaşterea oricărui obiectiv, pentru motive diferite, nu pot fi omise oricare dintre aceste criterii.

Reţine prima instanţă, că reprezentantul CNSAS, în dezbateri, oral, a susţinut că cetăţeanca franceză era doar un "îngeraş" care se ocupa doar cu sprijinul cetăţenilor din societatea civilă pentru a emigra în străinătate şi exclude ca aceasta să fi fost agent ori ofiţer francez, sub acoperire, agent recrutat de o organizaţie teroristă, agent al oricărei puteri străine (inclusiv al URSS, împotriva căreia statul român acţiona prin UM 110, cu măsuri specifice de contrainformaţii).

Recurentul mai arată că la epoca evenimentului, conform sarcinilor de serviciu, cetăţeanca franceză reprezenta o persoană suspectă, iar el avea sarcina de a clarifica aspectele pe care şi le-a propus în legătură cu obiectivului urmărit, militar în termen, urmând a exploata eventuale informaţii, obţinute în urmărirea informativă, la unităţile cu competenţe specifice,

Unitatea de la Fălticeni era specializată în a pregăti militari în termen care urmau să execute misiuni de grad "zero", fiind dotaţi cu armament şi muniţie de război la obiectivele de importanţă deosebită pentru activitatea statului, aflate în zona sa de competenţă, care cuprindea judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

Printre obiectivele strategice aflate în atenţia elementelor teroriste erau aeroporturile Suceava şi Iaşi, Hidrocentrala Bicaz, trei staţii de radio de importanţă excepţională, depozite de tehnică, echipament, armament şi muniţii, etc.

Evaluarea profesională şi psihologică era o normalitate, aşa cum se face în prezent cu orice militar ori poliţist. Accesul la "valiză " era unul curent din motive sanitare sau de altă natură (alimente, alcool, documente secrete, armament, muniţie, etc) şi se efectua la intrarea şi ieşirea din unitate şi de câte ori era necesar, era efectuat de ofiţerul/subofiţerul de la punctul de control ori comandanţii nemijlociţi, care aveau obligaţia să raporteze pe cale ierarhică. Recurentul consideră că nu a făcut altceva decât să acţioneze în limita legilor şi regulamentelor militare, a căror încălcare atrăgea răspunderea juridică, inclusiv penală.

C. nu a suportat nici un fel de îngrădiri ale drepturilor sale fundamentale, mai mult faţă de oricare dintre colegii lui, fie că se aflau ori nu în atenţia ofiţerului CI, decât cele care rezultă din privaţiunile militare, conform legilor şi regulamentele militare. Or, privaţiuni sunt în orice activitate militară, indiferent de regim politic.

Referitor la încălcarea dreptului la viaţă privată, nici reclamantul şi nici prima instanţă nu explică în ce mod petentului D.Ş. i s-a încălcat acest drept. Acesta era atunci militar în termen şi acest drept era oricum restrâns în virtutea privaţiunilor pe care le presupun serviciul militar. Dacă CNSAS se referă la percheziţia efectuată la valiză, având în vedere scopul urmăririi informative, această metodă de lucru era perfect legală atunci şi ea se practică şi astăzi, doar că diferă modalităţile de autorizare.

Recurentul mai susţine că nu a umblat niciodată în valiza obiectivului dar a cunoscut conţinutul acesteia prin intermediul subofiţerilor şi ofiţerilor care aveau obligaţia de cunoaştere şi evaluare a militarilor în termen.

Dacă domnul D.Ş., în calitate de militar în termen, ar fi respectat legea, adică şi-ar fi informat superiorii în legătură cu relaţia sa cu un cetăţean străin, în condiţiile în care putea să cunoască sau să ia cunoştinţă despre anumite date, situaţii, informaţii care puteau constitui secrete de stat sau secrete de serviciu, categoric că nu mai putea fi suspicionat în nici un fel şi nu ar fi fost luat în verificări.

În ceea ce priveşte libertatea cuvântului, recurentul consideră că totul apare hilar, total nejustificat, neexplicat de către CNSAS, astfel că nu poate să înţeleagă decât că demersul reclamantului nu este decât unul fals, birocratic, de natură a-şi justifica existenţa.

Astfel recurentul susţine că nu a intrat în contact cu acest domn, nu a propus măsuri administrative împotriva sa (atenţionare, avertizare, etc) sau de începere a urmăririi penale, ba mai mult, în analiza efectuată în luna iunie 1987 a concluzionat, în conformitate cu realitatea, că suspiciunile pentru care a fost luat în lucru în cadrul urmăririi informative nu se confirmă. El a fost mutat la Ploieşti, la cerere, pentru a fi mai aproape de domiciliu, de părinţi.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea nr. x/21.05.2018, adresată CNSAS de numitul DŞ, s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x, dosar în care figurează recurentul-pârât, cererea fiind legală, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât, având gradul de căpitan în cadrul UM 0632/4A (Serviciul Independent pentru Asigurarea Contrainformativă a Unităţilor Centrale şi Teritoriale ale D.S.S. şi ale M.I.), Biroul C.I. Braşov, respectiv UM 0854 Fălticeni, Biroul CI, a participat la instrumentarea dosarului mai sus amintit prin întocmirea unor documente ce l-au vizat pe numitul DŞ, militar în termen, mutat de la Batalionul de Securitate Oradea la UM 0845 Fălticeni, jud. Suceava, iar mai târziu la UM 0599 Ploieşti, care a fost urmărit informativ în perioada 1987-1989 de organele de contrainformaţii militare, deoarece "a fost semnalat în relaţii cu D., funcţionară din cadrul organizaţiei Crucea Roşie Internaţională, cunoscută cu preocupări de a sprijini unele persoane din R.S. România de a emigra în străinătate", aşadar din motive politice.

Intimatul-reclamant a susţinut că activităţile desfăşurate de recurentul-pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată şi la liberă exprimare, fiind astfel îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de "lucrător al Securităţii".

Înalta Curte reţine că pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări, legiuitorul stabileşte în cuprinsul art. 2 lit. a) cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reţinerea acestei calităţi, respectiv:

a) în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit,

b) în calitatea menţionată la pct. a), să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Incidenţa acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenţei unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranţa statului, prevederile menţionate permit desfăşurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activităţi de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activităţile desfăşurate cad sub protecţia acestui text legal.

Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului.

Astfel, prima condiţie este îndeplinită, deoarece recurentul a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de căpitan în cadrul UM 0632/4A (Serviciul Independent pentru Asigurarea Contrainformativă a Unităţilor Centrale şi Teritoriale ale DSS şi ale Ml), Biroul CI Braşov, respectiv UM 0854 Fălticeni, Biroul CI (1987).

Recurentul, în calitatea sa de ofiţer al fostei Securităţi, a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului nr. x, militar în termen, deoarece "a fost semnalat în relaţii cu D., funcţionară în cadrul organizaţiei Crucea Roşie internaţională, cunoscută cu preocupări de a sprijini unele persoane din RS România de a emigra în străinătate".

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că participarea recurentului la instrumentarea dosarului a rezultat din faptul că acesta a propus un Plan de măsuri extrem de amplu, având ca obiective:

- "Clarificarea scopului şi împrejurărilor în care obiectivul a intrat în relaţii cu B. M. din Franţa şi natura relaţiilor dintre ei;

- Modalităţile de ţinere a legăturii şi, dacă întâlnirea realizată la Sibiu a fost întâmplătoare sau ca urmare a unei înţelegeri prealabile;

- Stabilirea intenţiilor de viitor ale obiectivului, dacă se interesează de date secrete de stat şi de serviciu care nu-i intră în competenţă a le cunoaşte precum şi a activităţii, comportării şi a relaţiilor pe care le are;

- Prevenirea permanentizării acestor relaţii, influenţarea sa pozitivă în scopul întreruperii lor.

Astfel fiind, în mod corect s-a constatat că măsurile operativ-informative propuse de recurent au fost realizate, fapt ce reiese din documentele reţinute în nota de constatare, au fost realizate investigaţii complexe la domiciliul titularului şi a surorii sale în Bucureşti, sursele "E." şi "F." au fost dirijate pe lângă persoana urmărită, informând cu privire la preocupările şi activitatea sa, precum şi efectuarea de percheziţii secrete la valiza militarului.

Din materialele depuse în probatoriu a rezultat că între persoana urmărită de Securitate şi cetăţeana franceză existau relaţii personale şi nicidecum relaţii care ar fi putut periclita siguranţa naţională.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate şi prelucrate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 527 din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.