Bailiff exclusion from profession upheld on appeal for disciplinary breaches and negligence in enforcement duties

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2015, aşa cum a fost completată şi modificată, reclamanta Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 1/2015, pronunţata în dosar nr. x/CSD/2.014 de Comisia Superioara de Disciplină din cadrul UNEJ, respectiv încheierii din data de 16.01.2015 pronunţată în cauză şi a Hotărârii nr. 2/2014 pronunţată în dosar nr. x/2014, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- admiterea contestaţiei, desfiinţarea soluţiilor şi a hotărârilor contestate si închiderea dosarului disciplinar;

- constatarea şi sancţionarea cu nulitatea absolută a procesului-verbal de cercetare prealabilă, încheiat la data de 8. 05.2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba - Iulia, precum şi a actelor subsecvente.

Prin sentinţa nr. 125 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată din oficiu şi, în consecinţă,

- a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de reclamanta Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia;

- a respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 1/2015, pronunţată în dosar nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J., inclusiv a încheierii din data de 16.01.2015, pronunţată în cauză şi a Hotărârii nr. 2/2014, pronunţată în dosar nr. x/2014 de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba îulia, cerere formulată de reclamanta Executor Judecătoresc A. în contradictoriu cu pârâtele Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

- a obligat reclamanta să plătească pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia suma de 2.728 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 11.05.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile tardivităţii, lipsei de interes şi abuzului de drept procesual, a fost admis în principiu recursul declarat şi s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului la 27.10.2017, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 27.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, iar prin încheierea din 23.02.2018 a Înaltei Curţi a fost respinsă cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurenta-reclamantă.

La termenul din 04.06.2018 a fost invocată excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 1/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ şi Hotărârea nr. 2/28.10.2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.

S-a solicitat şi suspendarea soluţionării litigiului de faţă până la pronunţarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 2775 din data de 29.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 1/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J., a Hotărârii nr. 2/28.10.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a procesului-verbal de cercetare prealabilă, încheiat la data de 08 mai 2014, de Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, ca inadmisibilă; s-a admis recursul declarat de reclamanta Executor Judecătoresc A. împotriva sentinţei nr. 125/2015 din 23 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea nr. 604/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a admis cererea de strămutare formulată de către reclamanta executor judecătoresc A. ce formulează obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia şi a fost strămutată judecarea cauzei la Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea nr. 7 din 11.02.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2015 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanţe şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe rolul acestei din urmă instanţe cauza fiind înregistrată la data de 05.03.2019 sub nr. x/2015*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 30 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Executor Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a obligat reclamanta să plătească pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia suma de 10.917,5 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

3. Recursul declarat de reclamanta Executor Judecătoresc A.

Împotriva sentinţei civile nr. 134 din 30 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Executor Judecătoresc A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile nr. 134 din 30 mai 2019, iar pe fond, admiterea contestaţiei, desfiinţarea Hotărârii nr. 1/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. şi a Hotărârii nr. 2/28.10.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Consiliul de Disciplină din cadrul C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Recurentul a susţinut că procesul disciplinar, s-a desfăşurat cu ignorarea totala a normelor de procedura - fapt ce încalcă dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia C.E.D.O. ce prevede drept condiţie a procesului echitabil ca tribunalul (in speţa instanţele disciplinare) sa fie imparţial, iar, pe de alta parte, judecătorul sa ofere toate garanţiile suficiente spre a exclude, in persoana lui, orice bănuiala legitima, (Piersack c./Belgia, hotărâre din 1 octombrie 1982, Kyprianou c/Grecia, hotărâre din 15 decembrie 2005), astfel ca, procesul disciplinar de fond, a cărui hotărâre a fost menţinută in procesul disciplinar pe calea de atac administrativa, a cărei hotărâre la randu-i a fost examinata si validata de către Instanţa judiciara de Fond, s-a desfăşurat cu incalcarea art. 6 C. proc. civ. referitor la dreptul la un proces echitabil.

Enunţând dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 188/2000, a considerat ca procedura de judecata disciplinara s-a desfăşurat după regulile vechiul C. proc. civ., pe când aplicabile in speţa, erau normele Noului C. proc. civ., incalcandu-se astfel principiul legalităţii procesului civil, edictat de art. 7 si art. 24 C. proc. civ. care dispune cu referire la lege aplicabila proceselor noi.

Astfel, desfăşurarea procesului disciplinar, cu ignorarea dispoziţia art. 72 Legea 188/2000, referitoare la completarea cu dispoziţiile C. proc. civ., coroborat cu pauperitatea dispoziţiilor din Regulament, in privinţa procedurii disciplinare, au determinat ca, instanţa de fond, sa considere ca argumentele criticile aduse sunt vădit nefondate si formale invocandu-se aspecte nerelevante si care nu sunt de natura sa îl vatame in vreun fel pe reclamant, fapt ce este echivalent cu nemotivarea hotărârii de fond, fiind vatamat atât contestatorul cat si Statul Român, prin incalcarea dreptului justitiabilului la un proces echitabil.

Atât instanţele disciplinare cat si instanţa de fond au considerat ca judecata disciplinara s-a desfăşurat după regulile de procedura reglementate in Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, în timp ce reclamantul a invocat faptul ca judecata trebuia făcuta după dispoziţia art. 72 Legea 188/2000, se dipune ca: "Prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..",

Referitor la reţinerile primei instanţe privind respectarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO în motivarea criticii reclamantei cu privire la faptul că procesul disciplinar a fost lipsit de contradictorialitate întrucât instanţa disciplinară i-a respins toate excepţiile şi cererile în probaţiune, recurenta a arătat că nu a avut dreptul la o procedură corectă şi, în definitiv la un proces disciplinar echitabil fiind ignorată atât norma specială – lacunară privind desfăşurarea procesului disciplinar, dar perfect explicită privitor la completarea Legii nr. 188/2000 cu Noul C. proc. civ. – aceast susţinând că lipsa legalităţii procesului disciplinar este susceptibilă să conducă la ilegalitatea întregului proces.

Aceasta consideratiune a instanţelor disciplinare cat si a instanţei de fond este in contradicţie cu ierarhizarea normelor de drept, care impune actului legislativ secundar Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, subordonarea atât legii primare speciale Legea nr. 188/2000 cat si subordonarea legii generale de procedura Noul C. proc. civ., la care face trimitere art. 72 din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la incidentul procedural al recuzării/abţinerii membrilor completului de judecata din prima instanţa disciplinara, (pag, 25 par. 4 din sent. civ. 134/2019), după expunerea sintetica a principalelor momente procesuale din prima faza a procesului disciplinar (de fond) ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, recurentul a concluzionat că fata de considerentele instanţei de fond cu referire la asa-zisul incident procedural al recuzării/abţinerii membrilor completului de judecata din prima instanţa disciplinara si cu privire la respectarea in cadrul procedurii disciplinare derulate in fata Consiliului de disciplina a garanţiilor implicite ale procesului echitabil, procedura disciplinara a fost ilegala, iar considerentele instanţei de fond, sunt oscilante privitoare la aplicarea dispoziţiilor Noului C. proc. civ., privitoare la incompatibilităţi (ale executorilor judecătoreşti ce au calitatea de judecători in cadrul procedurii disciplinare).

Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti nu are prevederi exprese, cu referire la incompatibilităţi aplicabile executorilor judecătoreşti - ce au calitatea de judecători in complete disciplinare, astfel ca se face trimiterea la dispoziţiile art. 72 Legea 188/2000, procedura si judecarea incompatibilitatilor fiind obligatoriu făcuta potrivit normei procedurale generale, in lipsa de norma speciala.

Astfel ca, in speţa disciplinara, referitor la incompatibilităţi, trebuiau aplicate dispoziţiile art. 41-54 C. proc. civ. - dar, instanţele disciplinare, cu precădere, instanţa disciplinara de fond - Consiliul de Disciplina din cadrul C.E.J. Alba-Iulia, au preferat sa judece cauza, respectiv, sa dispună referitor la excepţiile de incompatibilitate, intr-o maniera proprie, lipsita de temei juridic si in abstentiune de procedura si/sau cu totala desconsiderare a legii.

Au fost incalcate dispoziţiile art. 214 C. proc. civ. in sensul alin. (1), membrii completului nefiind aceeaşi pe tot cursul judecaţii si in sensul alin. (2). Înlocuirea membrilor completului, s-a făcut alternativ, inconsecvent, fara judecarea cererilor de incompatibilitate, depuse chiar de aceştia si fara judecarea cererilor de incompatibilitatea depuse de contestatoare, in definitiv fara respectarea condiţiilor legale.

Cererea de incompatibilitate - abţinere, depusa in data de 18.07.2014 de membrul titular si vicepreşedinte al primului complet disciplinar de fond, B. trebuia judecata conform art. 50 C. proc. civ. de către un alt complet sau instanţa superioara, care trebuia sa pronunţe o hotărâre, nefiind revocabila si neputând fi neluata in seama, ajungandu-se la constituirea, in aceeaşi cauza, al celui al treilea complet disciplinar de fond (identic cu primul), avand ca membrul titular si vicepreşedinte, pe acelaşi B..

Instanţa de fond a greşit, in privinţa incompatibilităţii judecătorului B., in procesul disciplinar de fond, greşeala care a afectat grav judecata, in consideratiunea faptului ca, in mod vădit, a fost văduvit de dreptul la un proces echitabil - in situaţia in care a fost judecat de un judecător disciplinar care el insusi s-a declarat incompatibil, care a formulat cerere de abţinere care procedural (si nici moral) nu era revocabila si nu putea fi neluata in seama si care cerere trebuia judecata conform art. 50 C. proc. civ. de către un alt complet sau de către Instanţa Superioara Disciplinara, care trebuia sa pronunţe o hotărâre.

Comisia Superioara de Disciplina nu s-a pronunţat asupra cererii de recuzare (a completului constituit cu supleanţi), deşi în mod procedural, odată investita, comisia superioara de disciplina avea obligaţia de a soluţiona cererea, neexistind legal posibilitatea de ignorare a cererii si lăsarea acesteia nejudecate.

La data de 02.10.2014 completul de judecata al Consiliului de disciplina format din preşedintele C. si cei doi supleanţi s-a întrunit din oficiu si au convocat pentru următorul termen de judecata din 23.10.2014 pe cei doi membri de drept, respectiv B. si D..

Instanţa de fond, a ignorat considerentele Deciziei nr. 810/2007 a Curţii Constituţionale - decizie general obligatorie - care dispune ca situaţiile pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se referă la conduita profesională a acestuia, precum si peste poziţia Guvernului reţinuta in aceeaşi Decizie a Curţii Constituţionale, prin care se arata că verificarea activităţii executorilor judecătoreşti se exercită raportat la ansamblul activităţii şi nu într-o cauza determinată.

Instanţa de fond, a ignorat dispoziţiile C. proc. civ., care prevăd ca executarea silita (deci actele de executare) este sub controlul instanţelor judecătoreşti, iar nu sub controlul organismelor disciplinare, care nu au căderea de a verifica sau constata deficiente ale executării silite sau ale actelor de executare, precum şi dispoziţiile art. 60 alin. (1) si 2 din Legea nr. 188/2000, care reglementează in mod clar, faptul ca, activitatea executorilor judecătoreşti este supusa controlului profesional, iar nu si actele de executare, care, in mod exclusiv, sunt supuse controlului instanţelor.

Pe fond, recurentul a apreciat că faptele disciplinare, sancţionate ca ilegale sau imorale, sunt fie inexistente, fie nu reprezintă abateri disciplinare, in sensul prevăzut de lege - iar daca ar fi fost săvârşite, astfel precum au fost prezentate, unele dintre fapte, ar fi însemnat infracţiuni, dar mai presus de toate, organismele profesionale nu au investirea de a analiza legalitatea actelor de executare silita, ci pot analiza exclusiv activitatea executorului judecătoresc. Numai organele judiciare, respectiv, instanţele judecătoreşti, pot, in mod exclusiv sa analizeze actele de executare.

Aşadar, a reiterat susţinerea că verificarea profesională este subsidiară controlului jurisdictional, fara a se putea interfera, mai mult, controlul profesional ar putea fi justificat numai in situaţia in care, in urma controlului judiciar s-au constatat deficiente ale actelor executionale, fiind profund ilegal si imoral, ca in cadrul controlului profesional sa se poată constata deficiente ale actelor de executare silita.

Instanţa de fond greşeşte când susţine că executorul judecătoresc nu are cont de consemnaţiuni mai întâi pentru că imediat ce face această reţinere face menţiunea despre registrul de valori, în care se înscriu recipisele de consemnaţiune, iar apoi pentru că este de notorietate că fără acest cont biroul nu poate funcţiona.

Cu privire la datoria fiscală în cuantum de 244.022 RON referitor la care curtea reţine că provine din aplicarea amenzilor de către instanţele de judecată prin care au sancţionat refuzul executorului judecătoresc de a comunica copiile dosarelor executionale sub pretextul avansării contravalorii copiilor de partea interesată, reclamanta neachitând aceste amenzi şi a reţinerilor că pe lângă afectarea prestigiului profesiei, acest fapt a avut drept consecinţă tergiversarea nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, recurenta a arătat că în continuare susţine că executorul judecătoresc nu poate fi obligat la a-şi grefa patrimoniul cu plata serviciilor de acest tip în interesul părţilor care trebuie să fie obligate la avansarea cheltuielilor necesare copierii dosarului de executare silită.

În concluzie, legea fiscală nu a fost încălcată, executorul fiind controlat anual, lipsa din dosar a chitantei onorariului este corect constatată, dar nu poate reprezenta abatere disciplinară, iar, în unele cazuri lipseste pentru că nu executorului îi erau destinate sumele respective.

A mai susţinut recurentul că activitatea biroului a fost gestionată corespunzător, ţinând cont de numărul mare de dosare execuţionale având în vedere că executorul nu are posibilitatea de a refuza înregistrarea cererilor de executare silită sau a condiţiona primirea acestora, iar personalul deservent de 24 de persoane lucra la data efectuării controlului profesional în două ture, precum şi în două dintre zilele de sâmbătă ale lunii, timp de 6 ore.

Cu privire la faptul că activitatea biroului nu era riguros condusă recurentul-reclamant a apreciat că prima instanţă a înţeles greşit situaţia plângerilor împotriva acesteia, precum şi faptul că aceasta nu a combătut că 23% din numărul total de sesizări au fost formulate împotriva acesteia, a arătat că acestea sunt cauzate de neînţelegerile pe care le-a avut ulterior anului 2014, cu preşedintele UNEJ împotriva căruia a formulat plângere penală, făcând trimitere şi la propunerea preşedintelui CEJ Alba Iulia de a da dosare celorlalti colegi, fiind nemulţumit că pe rolul reclamantului erau înregistrate tot atâtea dosare cât pe rolul celorlalti executori din circumscripţia Curţii.

Recurentul a arătat, de asemenea, cu privire la abaterea prevăzută de art. 47 lit. f) din Legea nr. 188/200 că nu este adevărată susţinerea absenţei nejustificate de la biroul executorului judecătoresc acesta lipsind justificat, în scopul executării silite, situaţie dovedită cu acte.

Cu privire la reţinerile instanţei de fond referitoare la modificarea şi completarea acţiunii şi la faptul că lipsa semnăturii de pe procesul-verbal de control nu reprezintă motiv de nulitate, recurentul arată că susţine în continuare nulitatea procedurală şi falsul procesului-verbal ce nu a fost încheiat cu ocazia controlului, ci ulterior, nu a fost încheiat la sediul BEJ A., ci în altă parte, nu a fost opozabil acestuia, neputând face apărări şi depune probe, situaţie faţă de care s-a trecut direct la cercetarea disciplinară.

A mai făcut referiri şi la nerespectarea prevederilor art. 292 C. proc. civ. şi art. 178 C. proc. civ., cu privire la depunerea înscrisurilor de către titularul acţiunii disciplinare în forma certificată prevăzută de lege din perspectiva art. 72 din Legea nr. 188/2000, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Referitor la individualizarea sancţiunii, recurentul a arătat că s-a efectuat în mod greşit, întrucât prima instanţă, care nu a înţeles încălcarea procedurii după care s-a desfăşurat procesul, ignorarea incompatibilităţilor/recuzării fapt ce a făcut ca B. în calitate de judecător disciplinar să îşi judece propriile acte întocmite şi în calitate de executor judecătoresc şi în baza acestora să pronunţe o hotărâre care sancţionează executorul judecătoresc sancţionat disciplinar.

În fine, recurentul a arătat că, în opinia sa, sancţiunea prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 - excluderea din profesie - este evident similara cu sancţiunea prevăzută de art. 111 alin. (1) din C. pen. - Legea nr. 286/2009, cu deosebirea că sancţiunea disciplinara cu excluderea din profesie, este o pedeapsa principala si definitiva - fara a putea fi limitata in timp odată dispusa, în timp ce sancţiunea penala a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate, este o pedeapsa complementara si temporara - putând fi si limitata in timp odată dispusa, ceea ce face ca, regimul juridic aplicabil în materia contenciosului administrativ (cu referire la procedura procesului disciplinar si sancţiunile disciplinare civile) sa fie mai puţin favorabil celui care reglementează infracţiunile penale, în condiţiile în care primele sunt considerate de către legiuitorul naţional si european ca fiind mai puţin grave decât următoarele - situaţie juridica ce cotravine normelor europene si jurisprudentei C.E.D.O. si C.J.U.E.

Prin urmare, in ciuda naturii profesionale a sancţiunii efectiv aplicate contestatoarei si natura civila a legii de pedepsire a faptelor respective, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale - situaţie fata de care, pentru argumentele de fond si mai ales argumentele (greşelile) de procedura invocate, trebuie constatata încălcarea garanţiilor procesuale - in faza procesului disciplinar si in faza judiciara in primă instantă, motivat de faptul ca, hotărârea instanţei disciplinare de fond a fost menţinută de instanţa disciplinara superioara Comisia Superioara de Disciplina, care la rându-i a fost menţinută, in cadrul procesului judiciar de fond, prin hotărârea instanţei de fond - Curtea de Apel Cluj, recurata.

In consecinţa, recurentul a apreciat că, de lege ferenda, se impune ca pedeapsa maximala in materie profesionala executionala (civila), sa fie mai favorabila decât pedeapsa in materie penala sau cel puţin sa poată fi revocabila si limitata temporal (considerând ca echitabil ar fi fost ca pedeapsa maxima prevăzuta de Legea 188/2000 sa se limiteza pana la cea prevăzută de art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000 - suspendarea din funcţie pe o durată de la o lună la 6 luni).

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a formulat întâmpinare şi completare la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Cu titlu preliminar, a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, în opinia sa, se încearcă reluarea fondului problemei litigioase, recurentul neraportându-se la motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând aspecte prezentate în memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 17 februarie 2022, s-a respins cererea de abţinere formulată de doi dintre membrii completului de judecată.

Prin încheierea din 24.03.2022 a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de interventie accesorie formulată de domnul E., reţinându-se că deşi este vorba despre o cerere accesorie, petentul trebuie să justifice un interes propriu în participarea la judecarea litigiului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză. Prin încheierea din data de 12 septembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de E. împotriva încheierii din 24.03.2022.

Prin încheierea din 19.05.2022 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2015, s-a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă Executor Judecătoresc A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.

Prin încheierea din data de 15.09.2022 s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă-Insemex Petroşani, reţinându-se că cererea nu îmbracă forma unei veritabile cereri de intervenţie, în fapt fiind vorba despre cererea prin care o terţă persoană încearcă să apere interesele recurentei-reclamante, fără a invoca, la nivel de aparenţă, un interes propriu în soluţionarea dosarului.

Prin aceeaşi încheiere s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecăţii recursului până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, depusă în şedinţă publică de apărătorul recurentei-reclamante, reţinându-se că nu se justifică luarea unei măsuri care ar conduce la tergiversarea soluţionării litigiului, în condiţiile existenţei unui remediu prevăzut de legiuitor, partea având posibilitatea de formulare a unei cereri de revizuire, în cazul constatării neconstituţionalităţii prevederilor ce formează obiectul cererii de sesizare CCR.

Prin încheierea din 13.10.2022 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2015, s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă Executor Judecătoresc A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 19, art. I din Legea nr. 212/25.07.2018 şi, subsecvent, a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin care se dispune că procedura prevăzută la art. 493 C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ, ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 19 mai 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, in vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 188/2000 - ce reglementează activitatea executorilor judecătoreşti, prin care se prevede la pct. 1. faptul ca executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, iar la pct. 2 se prevede ca actul îndeplinit de executorul judecătoresc este act de autoritate publică, in sensul in care, dispoziţiile enunţate pot fi interpretate in sensul ca raportat la serviciu de interes public pe care ii prestează si raportat la actele de autoritate publică pe care le indeplineste, executorul judecătoresc este funcţionar public.

A arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., în speţa, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2015 fiind în curs de judecată, în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; chestiunea de drept identificată prezintă caracter de noutate; asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, a considerat a fi îndeplinită, întrucât, in cauza, a pus problema neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 48 alin. (6) din Legea 188/2000, privind executorii judecătoreşti, prin care se dispune ca, procedura judecării abaterilor disciplinare, se stabileşte prin regulamentul de aplicare Legii 188/2000, dispoziţie criticata ca fiind in contradicţie cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie si cu Decizia nr. 737/08.10.2020 a Curţii Constituţionale, în cauză fiind îndeplinită si situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare.

De asemenea, la termenul din data de 19 mai 2022 recurentul-reclamant a depus la dosar cerere privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004.

În motivarea cererii a arătat că solicită sesizarea Înaltei Curtie de Casaţie si Justiţie, in vederea rezolvării de principiu a problemei de drept, referitoare la aplicarea in timp a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, modificata de punctul 19, articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ, in sensul de a stabili daca: dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, in forma modificata de punctul 19 articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ, se pot aplica retroactiv, pentru cauzele deduse judecaţii, inainte de intrarea in vigoare a formei modificate a dispoziţiei evocate, cauze aflate in prezent pe rolul înaltei Curtie de Casaţie si Justiţie, sau dimpotrivă, daca: dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea554/2004, in forma iniţiala (de dinaintea modificării făcute prin punctul 19, articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018), sunt aplicabile pentru cauzele deduse judecaţii Instanţelor Judiciare, inainte de intrarea in vigoare a formei modificate a dispoziţiei evocate, cauze aflate in prezent pe rolul înaltei Curtie de Casaţie si Justiţie.

Problema de drept a cărei rezolvare se cere este supusa unor interpretări diferite in diverse cauze, datoria faptului ca textul de lege are o formulare neclară, incompleta, astfel, chiar in dosarul x/2015 asociat dosarului principal x/2015, este parcursa in prezent procedura de filtru, pe când in dosarul principal x/2015 nu a fost parcursa procedura de filtru. Mai mult, sunt o serie de procese începute in anul 2015, in care s-a parcurs procedura de filtru la epoca la care au fost puse pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, spre exemplificare dosarele nr. x/2015; nr. 373/57/2015; nr. 374/57/2015; nr. 682/57/2015; nr. 846/57/2015 etc.

În concluzie, a opinat ca in cauza de fata, a fost fixat in mod greşit si prematur primul termen de judecata, folosindu-se ca argument dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, asa cum a fost modificat de punctul 19, art. I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ.

La termenul din data de 19 mai 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar şi o cerere de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, recurenta-reclamantă a solicitat ca, in temeiul art. 267 TFUE, să se dispună sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a răspunde la următoarea întrebare preliminară ce priveşte interpretarea: art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului - Dreptul la un proces echitabil, interpretarea art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil si principiului securităţii raporturilor juridice si a principiului securităţii juridice (astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa), o decizie în acest sens fiind utilă soluţionării cauzei afalte pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie sub nr. x/2015*, formulând următoarele întrebări:

1. "Dreptul Uniunii, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si în special principiile securităţii raporturilor juridice si securităţii juridice, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unei prevederi naţionale, prin care dispoziţiile legii noi de procedura, odată cu intrarea acestora in vigoare, pot face a fi ignorate, dispoziţiile legii vechi de procedura?

2. Dreptul Uniunii, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si în special principiile securităţii raporturilor juridice si securităţii juridice, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unei prevederi naţionale, prin care dispoziţiile legii noi de procedura se aplica retroactiv, iar nu numai proceselor si executărilor silite incepute după intrarea acesteia in vigoare?"

Enunţând dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., art. 20 din Legea 554/2004 în vigoare la data înregistrării dosarului pe rolul instanţei de judecată, art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificat de punctul 19, articolul I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în M.O. nr. 658 din 30.07.2018, art. 15 alin. (2) din Constituţia României, art. 24 C. proc. civ., definiţia principiul securităţii juridice care exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze", precum şi statuările Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest principiu, recurentul-reclamant a apreciat că in cauza, a fost fixat in mod greşit si prematur primul termen de judecata, folosindu-se ca argument dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, asa cum a fost modificat de punctul19, art. I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce prevede ca procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ.

Astfel, în conformitate cu principiul neretroacvităţii legii civile (art. 15 alin. (2) din Constituţia României si art. 24 C. proc. civ. cât si cu principiul securităţii juridice (principii ce fac parte din ordinea juridică comunitară), legea civila are aplicabilitate viitoare. In plus, atâta vreme cit Legea nr. 212/2018, nu conţine norme tranzitorii, consideram ca in speţa, textul de lege ambiguu şi neclar, enunţat la punctul 19, articolul I, nu se poate aplica in cazul unui proces înregistrat la fond în anul 2015, in schimb, se aplica direct art. 24 C. proc. civ. urmând ca art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, in forma sa modificata, sa se aplice doar pentru acţiunile formulate in contencios administrativ.

Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a depus la dosar puncte de vedere la cele trei cereri formulate de recurent la termenul din 19 mai 2022, solicitând respingerea acestora, în principal, ca inadmisibile, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de textele legale ce le reglementează şi, în subsidiar, ca neîntemeiate.

La data de 29 septembrie 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise şi cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere care nu poate fi analizată de instanţă în raport de prevederile art. 400 C. proc. civ. conform cărora "dacă în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau probe noi va dispune repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor".

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Aspecte procesuale preliminare

1.1 Cererea de îndreptare eroare materială formulată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti

Înalta Curte va admite cererea şi va îndreapta eroarea materială strecurată în încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2022, în sensul că denumirea intimatului-pârât este Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti, în loc de Colegiul Medicilor, iar în loc de "având cuvântul asupra excepţiei invocate, recurentul-reclamant" se va trece "având cuvântul asupra excepţiei invocate, intimatul-pârât", constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 442 alin (1) din C. proc. civ., care prevăd că "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere", fiind vorba despre o vădită eroare materială în sensul acestui text legal.

1.2 Cererile formulate de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000, şi la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004

1.2.1 Aspecte comune

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ.: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Astfel cum rezultă din conţinutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ.

Cu privire la prima cerinţă, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului, nefiind pronunţată până la acest moment o hotărâre definitivă.

Acţiunea introductivă este un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, care se află în competenţa de primă instanţă a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel şi se soluţionează prin hotărâre supusă numai recursului.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pricina în ultimă instanţă, astfel că se constată îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate.

Şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunţare a unei hotărâri prealabile apare a fi îndeplinită, având în vedere că, din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

1.2.2 În ceea ce priveşte pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000, Înalta Curte constată că pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul soluţionării în principiu a chestiunii de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 188/2000 "(1) Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public. (...)

(2) Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege."

În speţă, recurentul-reclamant solicită lămuriri privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluţionării cauzei presupunând doar realizarea de către instanţa de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute.

Nu este vorba, aşadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din C. proc. civ.

1.2.3 În ceea ce priveşte pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii prevăd că "La articolul 20, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă. Procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ."

Aşa fiind, se constată că în cauză nu este îndeplinită cerinţa ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, dispoziţiile a căror interpretare se solicită neavând legătură cu soluţionarea prezentului demers judiciar.

Astfel, se reţine că prin Hotărârea nr. 106 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a luat act de hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, în cauză, nefiind vorba, aşadar, despre aplicarea retroactivă a normei de procedură nouă, cauza nefiind soluţionată cu aplicarea dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită de recurentul-reclamant, astfel că nu este îndeplinită această condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 519 C. proc. civ. cu privire la cererea formulată.

1.3 Cererea formulată de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare,

Aminteşte instanţa de control judiciar că în conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Părţile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părţilor într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susţină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanţa naţională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Întrebarea ce se poate adresa de către instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Înalta Curte constată că prin întrebările formulate prin cererea de sesizare a CJUE nu se pune problema interpretării unei norme juridice a Uniunii Europene, ci recurenta-reclamantă solicită interpretarea Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului.

Or, în principal, interpretarea Cartei se face numai prin raportare la un text din legislaţia europeană, prin dispoziţiile Cartei nefiind extinse competenţele acesteia la alte aspecte care nu făceau obiectul legislaţiei Uniuni Europene.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că cererea formulată de recurentul-reclamant nu îndeplineşte condiţiile de sesizare a CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi Recomandările adresate instanţelor naţionale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012.

1.4 Excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia,

Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, constatând că argumentele de ordin critic invocate de recurenta-reclamantă privind neanalizarea şi nemotivarea temeinică a respingerii susţinerilor sale, precum şi greşita analiză şi apreciere a motivelor procedurale pentru care aceasta a invocat că procesul disciplinar este lovit de nulitate, prin prisma aplicabilităţii noului C. proc. civ., iar nu vechiul cod în baza căruia, în opinia sa, s-a desfăşurat procedura disciplinară, precum şi ignorarea dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 188/2000, şi invocarea greşitei aplicări a normelor de drept material în analizarea criticilor aduse actelor administrative contestate, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv pct. 8 din C. proc. civ.

2. Circumstanţele factuale ale cauzei

2.1 Situaţia de fapt şi de drept reţinută prin actele administrative atacate

Prin hotărârea nr. 2 din 28.10.2014 pronunţată de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba – Iulia în dosarul nr. x/2014 s-a admis acţiunea disciplinară promovată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, respectiv excluderea din profesie a reclamantei A. pentru săvârşirea următoarelor abateri disciplinare: - săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri; - întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor şi absenţa nejustificată de la birou, abateri prevăzute de art. 47 lit. c), e), respectiv f) din Legea nr. 188/2000.

Consiliul de disciplină, în urma analizării acţiunii disciplinare, a constatat că executorul în cauză a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în anumite dosare execuţionale (942/2011, 2940/2012, 584/2013, 409/2013, 615/2013, 649/2013, 784/2013, 3.654/2012 şi 390/2012), cu încălcarea dispoziţiilor legale, fiind percepute sume de bani mai mari decât cele menţionate în Anexa nr. 1 la Statutul UNEJ sau care excedează acesteia, pentru activităţi precum tehnoredactare, printing, copiere acte, consumabile, birotică.

De asemenea, s-au stabilit cu titlul de cheltuieli de executare sume pentru activităţi ce nu au fost îndeplinite de executorul judecătoresc, respectiv afişarea publicaţiei de vânzare la locul desfăşurării licitaţiei publice sau la sediul BEJ în dosar execuţional nr. x/2012.

Aceste aspecte legate de modul de stabilire a cheltuielilor de executare au fost constatate atât de către reprezentanţii Consiliului UNEJ în dosare execuţionale menţionate mai sus, cât şi de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti Alba Iulia în alte dosare execuţionale, respectiv: 3474/2012, 1351/2013, 990/2013, 1420/2013, 1409/2013, 1423/2013, 1428/2013, 1424/2013, 1436/2013, 1353/2013, 189/2013 şi 3769/2012, la dosar existând copii după procesele-verbale/încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare.

Într-un număr mare de dosare execuţionale sunt întocmite procese – verbale/încheieri de cheltuieli care cuprind acelaşi tip şi mod eronat de calcul. Unele cheltuieli nu sunt raportate la actele normative în vigoare, iar pentru o parte din acestea nu au fost regăsite la dosarele execuţionale acte justificative.

Totodată, la dosarul nr. x/2014 apare şi sesizarea numitei F. înregistrată la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sub numărul x/17.03. 2014 în care sunt semnalate anumite aspecte de nelegalitate în dosarul execuţional cu numărul x/2012. În urma verificării dosarului execuţional s-a constatat că la data de 29.11.2012 este întocmit procesul-verbal de cheltuieli care cuprinde aceleaşi cheltuieli nejustificate, precum: 100 RON birotică, consumabile, tehnoredactare, printing, îndosariere; 20 RON proces-verbal de îndeplinire a procedurii somaţiei; 20 RON proces-verbal de îndeplinire a procedurii de informare Primărie; 100 RON proces-verbal stabilire debit şi cheltuieli; 60 RON cheltuieli de comunicare a procesului-verbal constatator a stabilirii debitului şi a cheltuielilor (care nu se impune a fi întocmit); 706 RON proces-verbal de îndeplinire a procedurii înfiinţării popririi; 20 RON proces-verbal de îndeplinire a procedurii de înştiinţare poprire debitor; 30 RON proces-verbal de comunicare a procedurii de înştiinţare poprire debitor.

Consiliul de disciplină a considerat că acele cheltuieli de executare stabilite pentru procesele-verbale prin care se constată îndeplinită procedura de comunicare atât cu terţii cât şi cu debitorul sau creditorul sunt fără temei juridic din moment ce la dosarul execuţional se regăsesc dovezile de comunicare fiind astfel împovărată datoria debitorului.

Procesele-verbale de îndeplinire a procedurii privesc acele acte de executare care se încheie atunci când nu se poate dovedi printr-o altă modalitate (de exemplu, afişarea publicaţiilor la sediul BEJ ori la locul situării imobilului supus vânzării), astfel că nu se impune întocmirea acestora în situaţia de faţă. La fel este şi în cazul cheltuielilor cu privire la procesul-verbal de îndeplinire a procedurii somaţiei, de informare Primărie, proces-verbal constatator al stabilirii debitului şi a cheltuielilor, proces-verbal de îndeplinire a procedurii înfiinţării popririi (acesta fiind întocmit în număr de 38 de exemplare, totalizând un caz nejustificat de 760 RON), proces-verbal de îndeplinire a procedurii de înştiinţare poprire debitor.

Cu privire la cheltuielile în cuantum de 100 RON reprezentând birotică, consumabile, tehnoredactare, printing, îndosariere, Consiliul a precizat că acestea nu se justifică a fi imputate debitorilor chiar dacă există factură emisă în acest sens la dosarul execuţional, aceasta nereprezentând o cheltuială efectuată, fiind doar în varianta proforma. Acelaşi gen de facturi proforma ataşate la dosarele execuţionale instrumentate de către executorul judecătoresc A. se regăsesc şi la comunicarea prin societatea de curierat a actelor de procedură (30 RON/comunicarea).

Consiliul a considerat că faptele menţionate mai sus aduc o gravă atingere probităţii profesionale a executorului judecătoresc. Potrivit articolului 4 din Codul deontologic, ideile care guvernează activitatea executorului judecătoresc sunt independenţa profesională, respectarea legilor, onoarea, probitatea, confidenţialitatea, organizarea, eficacitatea şi perseverenţa, iar acest cod constituie norma morală obligatorie pentru toţi executorii judecătoreşti.

Prin stabilirea cheltuielilor de executare pentru activităţi ce nu au fost îndeplinite şi ţinând cont de susţinerea avocatului G., care a menţionat că dintr-o eroare acestea nu au fost depuse la dosarele execuţionale, Consiliul de disciplină a considerat că această justificare este neîntemeiată, iar acest fapt denotă neglijenţă în efectuarea lucrărilor.

"Procesele-verbale de constatare a îndeplinii procedurilor" au fost întocmite nejustificat în majoritatea dosarelor execuţionale verificate, ajungându-se chiar la o practică generală de întocmire a acestor acte în dosarele instrumentate.

Au fost constatate şi alte neglijenţe în întocmirea actelor de executare:

- executorul judecătoresc procedează greşit la stabilirea onorariului raportat la debit plus onorariul avocatului (dosar execuţional nr. x/2011) întrucât executorii judecătoreşti au dreptul pentru serviciul prestat, conform art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, la onorarii minimale şi maximale stabilită de către Ministerul Justiţiei în funcţie de valoarea creanţei, fără a se ţine cont de onorariul avocatului. Prin neglijarea acestor reglementări legale, executorul judecătoresc "încarcă" din nou nejustificat cuantumul cheltuielilor de executare în sarcina debitorului;

- la momentul efectuării controlului profesional de către reprezentanţii Consiliului UNEJ, s-a constatat că pentru sumele încasate cu titlu de cheltuieli de executare (onorariu şi alte activităţi) nu se face dovada cu chitanţă, executorul judecătoresc precizând că nu are cont de consemnaţiuni, iar sumele respective sunt ridicate în numerar. Executorul judecătoresc a precizat cu privire la acest aspect că a eliberat chitanţe dar acestea nu se regăsesc în dosarul execuţional cu nr. x/2012, proces-verbal din 11.02.2013 pentru suma de 500 RON şi proces-verbal din 18.09.2013 pentru suma de 1.509 RON; s-a prezentat o chitanţă în valoare de 3.000 RON de la "debitori diverşi" fără a fi indicaţi în chitanţă debitorii sau numerele dosarelor de executare silită. Deşi s-a constatat cu ocazia cercetării prealabile faptul că respectivele chitanţe apar în dosarele execuţionale, Consiliul a considerat omisiunea iniţială o neglijenţă în efectuarea lucrărilor de către executorul judecătoresc în cauză;

- un alt aspect de nelegalitate constatat este cel cu privire la perceperea onorariului în cuantum de 500 RON cu încălcarea dispoziţiilor legale pentru inventarierea bunurilor găsite în imobilul din care debitorul este evacuat şi predate în custodia creditorului, astfel cum reiese din dosarul execuţional nr. x/2012; Acest onorariu este inclus în onorariul perceput pentru procedura evacuare - predare bun, care implică în anumite situaţii şi inventarierea unor bunuri şi nu se calculează distinct;

- contrar dispoziţiilor art. 569 alin. (1) C. proc. civ., în dosarul execuţional nr. x/2012 eliberarea şi distribuirea sumelor rezultate din executarea silită nu se face cu citarea părţilor;

- recipisele de consemnare depuse la dosar titlu de cauţiuni participare licitaţii, respectiv preţ/diferenţă preţ pentru bunurile valorificate nu sunt evidenţiate în registrul de valori de către cine au fost virate sau dacă au fost ridicate în numerar de către cine şi la ce dată; la dosarul cu nr. x/2012 există numai copii ale acestor recipise, sumele aferente acestora fiind totuşi ridicate, dar neputându-se identifica de către cine şi la ce dată;

- în dosarul cu nr. x/2011 sunt depuse mai multe recipise de consemnare a unor sume de bani recuperate prin poprire, întocmindu-se procese-verbale care constată depunerea recipiselor cu valorile respective, menţionându-se că anumite sume de bani se reţin în contul cheltuielilor de executare, fără a exista un document justificativ în acest sens, respectiv chitanţă sau factură; Consiliul de disciplină a respins apărarea reclamantei formulată prin avocat în sensul că din procesele-verbale întocmite rezultă situaţia distribuirii sumelor consemnate chiar dacă nu apare în registrul de valori întrucât nu sunt respectate dispoziţiile legale conform Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000;

- alte aspecte de neglijenţă sunt cele privind lipsa somaţiei cambiale din dosarul execuţional nr. x/2012 şi y/2012, fiind încălcate astfel dispoziţiile legale privind Legea cambiei si biletului la ordin şi s-a respins apărarea reclamantei că părţile nu au contestat acest aspect la instanţa de executare cu motivarea că instanţa de executare este într-adevăr cea competentă să anulezi actele de executare greşit întocmite însă totodată poate fi atrasă răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc pentru neglijenţă în efectuarea lucrărilor;

- o altă eroare apare cu privire la stabilirea termenului de 15 zile din conţinutul somaţiei din dosarul execuţional nr. x/2013, contrar dispoziţiilor art. 903 din Noul C. proc. civ.

- prin refuzul executorului judecătoresc de a comunica xerocopiile dosarelor execuţionale către instanţa s-a considerat de către Consiliul de disciplină că se aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale şi totodată Codului deontologic în relaţia cu magistraţii, iar cu privire la perceperea cheltuielilor de copiere a dosarelor execuţionale s-a constat că executorul judecătoresc nu este îndreptăţit în situaţiile reglementate de prevederile vechiul C. proc. civ. să perceapă aceste sume instanţei;

- de asemenea, un alt aspect care contravine Codului deontologic rezidă în faptul că executorul judecătoresc în cauză datorează Statului prin Ministerul Finanţelor – D.G.R.F.P. Hunedoara suma de 244.000 RON, fără a fi efectuat nici măcar plăţi parţiale în contul de amenzi din anul 2011 şi până în prezent către instituţia menţionată, de unde ar fi rezultat bună credinţă din partea acestuia, astfel că în acest context s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 2, art. 4 şi art. 6 din Codul deontologic al executorului judecătoresc;

- executorul judecătoresc în cauză nu poate gestiona cu celeritate şi eficienţă activitatea biroului din cauza volumului supradimensionat al acesteia, aspect ce rezultă din adresa BEJ A. înregistrată la CEJ Alba Iulia sub numărul x/5.06.2014, însuşi executorul judecătoresc invocând faptul că pe rolul biroului se află un număr extrem de mare de dosare execuţionale; tot din cauza acestui fapt Consiliul de disciplină a considerat că sunt înregistrate la sediul CEJ Alba Iulia un număr mare de sesizări privind activitatea executorului judecătoresc, toate aceste aspecte intrând în contradicţie cu dispoziţiile art. 8 din Codul deontologic care prevăd că organizarea riguroasă a activităţii executorului judecătoresc se face în scopul satisfacerii celor mai exigente standarde de calitate şi eficacitate a muncii;

- Consiliul de disciplină a constatat din anexele acţiunii disciplinare promovate împotriva executorului judecătoresc că pe rolul Judecătoriei Petroşani s-au aflat numeroase dosare (de exemplu, dosarele cu nr. x/2012, y/2012, z/2012 5106/311/2012, 5065/311/2012, 3.636/278/2009, 3459/278/2009) în cadrul cărora instanţa de judecată a dispus întoarcerea executării silite; aceeaşi situaţie s-a constatat în dosarele ce s-au aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (de exemplu, dosarele cu nr. x/2009, y/2009, z/2009, w/2009, t/2009, s/2009, q/2009, r/2012); Consiliul de disciplină a concluzionat că toate plângerile formulate împotriva executorului judecătoresc vizează acelaşi tip de abatere căreia se pare executorul judecătoresc i-a conferit continuitate în timp şi anume "neglijenţa în efectuarea actelor de executare silită", aspect confirmat şi de instanţele de judecată prin admiterea contestaţiilor la executare şi anularea formelor de executare;

- prin sesizarea formulată de un număr de 77 petenţi înregistrată la UNEJ sub nr. x/8.01.2014 s-a solicitat excluderea din profesie a executorului judecătoresc A. arătându-se faptul că, fără a avea solicitări din partea acestora, executorul judecătoresc a întocmit dosare de executare în care petenţii au calitatea de creditori în contradictoriu cu debitoarea H. S.A., executorul judecătoresc procedând la executarea conturilor debitoarei fără însă a distribui sumele recuperate creditorilor, ulterior H. a formulat acţiune civilă în pretenţii şi invitaţii la mediere adresată creditorilor, solicitându-le acestora să restituie suma executată.

Deşi petenţii au depus numeroase diligenţe pentru a lua legătura cu executorul judecătoresc pentru a explica/comunica calitatea acestora de creditori în dosarele instrumentate, executorul judecătoresc a refuzat în mod constant să dea curs solicitărilor în această situaţie, astfel încât Consiliul de disciplină a reţinut incidenţa dispozitiilor art. 11 din Codului deontologic al executorului judecătoresc care prevăd că executorul judecătoresc "trebuie să asigure transparenţa activităţii sale în relaţiile cu clientul de care este angajat … lipsa de transparenţă aducând prejudicii grave imaginii profesiei de executor judecătoresc, fiind interzisă cu desăvârşire".

Deşi în această situaţie intervine prescrierea răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc întrucât, potrivit art. 60 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, în cazul abaterilor disciplinare prevăzute de lege, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti sau Ministrul Justiţiei exercită acţiunea disciplinară în termen de un an de la data când au luat la cunoştinţă de existenţa unei abateri dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii ei, Consiliul de disciplină a reţinut că au fost totuşi provocate grave prejudicii morale şi materiale "creditorilor" petenţi, prin aceste fapte aducându-se atingere onoarei şi probităţii profesionale a executorului judecătoresc în cauză, la momentul sesizării de către "creditori" a acestor aspecte fiind incidente de asemenea şi prevederile art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8 şi art. 9 din Codul deontologic al executorului judecătoresc.

În continuare Consiliul de disciplină a mai reţinut alte aspecte care denotă neglijenţă în efectuarea lucrărilor:

- în dosarul execuţional nr. x/2013 este întocmită somaţia, neefectuându -se alte acte de executare silită, iar filele de comunicare lipsesc din cuprinsul dosarului execuţional;

- în dosarul execuţional nr. x/2013 lipseşte somaţia imobiliară contrar dispoziţiilor C. proc. civ.

- în dosarul execuţional nr. x/2012 s-a primit răspuns de la Primărie - Serviciul taxe şi impozite locale prin care s-a menţionat că debitorul figurează cu un imobil în proprietate dar nu s-au mai făcut alte demersuri;

- în dosarul execuţional numărul 346/2012, în urma primirii răspunsului de la Primărie s-a constatat că debitorii deţin în coproprietate un bun imobil, neefectuându-se mai departe şi alte demersuri din partea executorului judecătoresc pentru stabilirea cotei părţi a fiecăruia în sensul de a aduce la cunoştinţa creditorului de această posibilitate şi stăruind prin toate mijloacele admise de lege pentru recuperarea creanţei;

- în dosarul execuţional 349/2012 s-a constatat că debitorul figurează cu un imobil, debitorul decedând însă nici în acest caz nu se mai efectuează alte acte de executare silită conform dispoziţiilor art. 397 - 398 din C. proc. civ. referitoare la executarea contra moştenitorilor.

O altă abatere disciplinară reţinută de către Consiliul de disciplină în sarcina executorului judecătoresc A. este cea prevăzută de articolul 47 lit. f) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, respectiv absenţa nejustificată de la birou.

Astfel prin cererea de executarea silită depusă pe rolul BEJ B. de către I. S.A. s-a solicitat obligarea debitoarei A. la plata sumei de 2.059. 327 RON plus dobânda legală aferentă.

În acest sens, la data de 27.10.2011 executorul judecătoresc B. însoţit de avocatul J. s-a deplasat la sediul BEJ A. unde s-a constatat prin proces-verbal că la sediul biroului nu era prezent pe nicio persoană, deşi deplasarea s-a efectuat în timpul programului de lucru.

Astfel, executarea silită s-a amânat pentru un alt termen, respectiv pentru data de 28.11. 2011 când din nou se constată că nu este prezentă nicio persoană la sediul debitorului.

Cu ocazia încheierii procesului-verbal s-au constatat următoarele:

- la sediu nu era prezentă nicio persoană deşi conform orarului afişat la ora 13:55 era program de lucru cu publicul;

- deşi debitoarea a fost înştiinţată cu privire la demersul întreprins de executorul judecătoresc B. rezultă că aceasta a refuzat să se conformeze acestui fapt justificând lipsa de la birou printr-un bilet cu menţiunea "sunt pe teren", afişată pe uşa de acces încuiată a biroului, iar executarea silită a fost amânată pentru o dată ulterioară datorită imposibilităţii executorului judecătoresc de a pătrunde în sediul debitorului în vederea aplicării sechestrului asupra bunurilor acestuia.

Avocatul reclamantei a menţionat că, în data de 27.10.2011, conform procesului-verbal din dosarul execuţional numărul 738/2011, având ca părţi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexploziva şi Grupul Şcolar Industrial Minier Lupeni, organul de executare A. la ora 13:00 însoţit de consilier juridic de la INSPEX s -au deplasat la debitorul K., neputând ajunge efectiv până la ora încheierii procesului-verbal de către executor judecătoresc B. la sediul biroului.

În schimb, Consiliul a constatat că sunt încălcate prevederile art. 42 alin. (1) şi (2) din Statutul UNEJ în contextul în care biroul trebuie să funcţioneze în timpul programului de lucru afişat, cel puţin prin personal angajat, în caz contrar, modificarea programului de lucru trebuia comunicată Colegiului Director al CEJ Alba Iulia, fapt ce nu s-a întâmplat.

Astfel, s-a constat că biroul nu a funcţionat corespunzător în 27.10.2011, ora 13:40 respectiv 28.11. 2011, ora 13:55, nerespectându - se dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Statutul UNEJ şi absenţa la de la birou din data de 28.11.2011, fiind închis în ambele zile, caz în care sunt incidente dispoziţiile art. 47 lit. f) din Legea nr. 188/2000.

La individualizarea sancţiunii de excludere din profesie Consiliul de Disciplină a reţinut împrejurările de mai sus, precum şi circumstanţele personale ale executorul judecătoresc, acesta fiind sancţionat disciplinar cu două amenzi, în cuantum de 3.000 RON, respectiv de 2.500 RON.

Prin hotărârea nr. 1 din 30.01.2015 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţioanale a Executorilor Judecătoreşti s-a respins contestaţia formulată şi s-a menţinut în tot Hotărârea nr. 2/28.10.2014 .

Prin încheierea de şedinţă din 16.01.2015 pronunţată în acelaşi dosar nr. x/2014, Comisia Superioară de Disciplină a analizat incidentele procedurale invocate de reclamantă, încheiere ce a fost atacată de asemenea în prezenta cauză.

2.2 În ceea ce priveşte limitele judecăţii în al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluţionarea cauzei prin strămutare de la Curtea de Apel Alba Iulia, a reţinut că prin decizia de casare nr. 2775/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF s-a stabilit în mod neechivoc cadrul procesual pasiv, pârâţii fiind Colegiul Director al C.E.J. Alba Iulia şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J.

Prin acceaşi decizie de casare s-a constatat că soluţia Curţii de Apel Alba Iulia prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a celor două hotărâri atacate nu a fost recurată, intrând astfel în puterea de lucru judecat, iar excepţia de nelegalitate, atât a celor două acte administrative atacate pe cale principală, cât şi a procesului-verbal de cercetare prealabilă din 8.05.2014, încheiat de Colegiul Director al C.E.J. Alba Iulia, a fost respinsă ca inadmisibilă.

3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

3.1 Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate recurentul a invocat faptul că, în opinia sa, instanţa de fond nu a făcut o corectă analiză şi apreciere a motivelor procedurale pentru care a invocat că procesul disciplinar este lovit de nulitate, confirmând legalitatea actelor administrative contestate, reţinând că argumentele critice aduse sunt vădit nefondate şi formale invocându-se aspecte nerelevante si care nu sunt de natură să vatăme pe reclamantă, fapt echivalent cu nemotivarea hotărârii de fond.

Astfel, aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cererii şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile situaţiei dedusă judecăţii.

Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

Or, în sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva neanalizării temeinice a susţinerilor recurentei.

3.2 Înalta Curte constată că sunt nefondate şi argumentele recurentului-reclamant circumscrise de aceasta dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurent se referă la modalitatea în care instanţa de fond a făcut distincţia între procedura aplicabilă abaterilor disciplinare şi cea desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti, apreciind că întregul proces disciplinar, trebuia desfăşurat după regulile noi de procedură civilă.

În legătură cu această critică, Înalta Curte observă că acţiunea disciplinară împotriva executorilor judecătoreşti este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu dispoziţiilor alin. (6) al acestui text de lege: "Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză, şi reglementa în amănunt procedura de desfăşurare, aşa cum rezultă din disp. art. 69 şi urm. din acest act normativ.

Aşadar, susţinerile recurentului, referitoare la incidenţa C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din legea 188/2000, ce statuează că: "prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..", nu pot fi reţinute.

Textul de lege la care face referire recurentul se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privinţa procedurii disciplinare a executorilor judecătoreşti, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte şi precise, statuând atât asupra modalităţii de fixare a termenului, a citării, prezenţei şi ascultării părţilor şi a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor şi a modalităţii de pronunţare a soluţiei, cât şi a căilor de atac.

În aceste condiţii, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurentul, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speţă OMJ 210/2001, derogă de la orice dispoziţii cu caracter general şi se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate.

Ca atare, în mod legal prima instanţă a înlăturat susţinerile părţii, în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor C. proc. civ. în faza administrativă a cercetării disciplinare. Este evident că procedura derulată în faţa Consiliului, respectiv, Comisiei Superioare de disciplină, nu a încălcat principiul legalităţii, şi implicit dreptul la un proces echitabil, prevederile invocate de recurent, referitoare la stabilirea primului termen de judecată, întâmpinare, certificarea actelor din dosar, CNP-ul executorului judecătoresc, CIF-ul sau contul bancar, reglementate de noul C. proc. civ., nu sunt incidente în procedura soluţionării acţiunii disciplinare, care dispune de normele speciale redate mai sus.

Cu privire la critica formulată de reclamant conform cu care procesul disciplinar a fost lipsit de contradictorialitate întrucât instanţa disciplinară i-a respins reclamantului toate excepţiile şi cererile în probaţiune, Înalta Curte reţine că, în esenţă, reclamanta se plânge că nu a avut parte de un proces echitabil în faţa primei instanţe disciplinare, aspect analizat greşit de prima instanţă.

Aminţeşte instanţa de recurs că art. 6 din Noul C. proc. civ. prevede expres dreptul la un proces echitabil, drept fundamental de ordin procesual care a fost consacrat de Convenţia europeană a drepturilor omului şi dezvoltat de CEDO.

În speţă, plecând de la natura cauzei, respectiv contencios disciplinar al unui ordin profesional, în mod corect a reţinut Curtea de apel că aceasta intră în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În acest sens, sub aspectul aplicării art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea europeană a decis că art. 6 parag. 1 nu impune statelor contractante să supună "contestaţiile privitoare la drepturile cu caracter civil" la proceduri de natură să se desfăşoare, în fiecare dintre stadiile lor, în faţa unor "tribunale" organizate conform exigenţelor sale. Imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor proteguite de Convenţie, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative sau corporative şi, a fortiori, a unor organe jurisdicţionale ce nu îndeplinesc toate condiţiile textului analizat (CEDO, decizie din 7 septembrie 1999, Siglfirdingur c./Islanda, decizie din 9 noiembrie 2006, Stojakovic c./Austria).

Ceea ce impun dispoziţiile art. 6 parag. 1 este ca decizia unei asemenea autorităţi ce nu îndeplineşte condiţiile acestui text să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică de un "tribunal" în sensul Convenţiei (CEDO, 1 septembrie1998, Ficher c./Austria), care are putere de control nu numai asupra exactităţii materiale a faptelor şi a chestiunilor de drept ci şi puterea de a aprecia asupra proporţionalităţii între "greşeală" şi sancţiune (mutatis mutandi CEDO, 23 iunie 1981 Le Compte, Van Leuven şi De Meyere c./Belgia, parag. 33).

În dreptul intern, conform art. 48 alin. (5) din lege, împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri, iar hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel.

Or, curtea de apel, care este chemată să verifice hotărârea Comisiei superioare de disciplină, reprezintă un "tribunal" în sensul Convenţiei întrucât cenzura poartă sub toate aspectele, nu numai asupra legalităţii procedurii disciplinare ci şi asupra temeiniciei hotărârii, inclusiv asupra modalităţii de individualizare a sancţiunii.

Într-adevăr, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv, astfel încât verificând raportul dedus judecăţii prin prisma principiului proporţionalităţii, instanţa învestită cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, de plină jurisdicţie, poate modifica sau înlocui o sancţiune aplicată de autoritatea publică în limitele propriei marje de apreciere, modificarea fiind echivalentă unei anulări parţiale a actulului administrativ.

Totodată, şi Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti are o competenţă de plină jurisdicţie, contestaţia având caracter devolutiv, aşa cum de altfel însăşi Comisia superioară de disciplină a reţinut în hotărârea atacată, aspect ce rezultă şi din împrejurarea că a analizat proporţionalitatea abaterilor disciplinare săvârşite cu sancţiunea aplicată.

Pe de altă parte, se reţine că în cadrul procedurii disciplinare derulate în faţa Consiliului de disciplină au fost respectate garanţiile implicite ale procesului echitabil.

Astfel, cât priveşte principiul contradictorialităţii, instanţa de contencios al drepturilor omului a arătat că dreptul la o procedură contradictorie implică în esenţă posibilitatea pentru părţi unui proces penal, civil sau disciplinar de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să-i influenţeze decizia şi de a le discuta (a se vedea CEDO, decizia din 27 martie 1988, J.J. c./Olanda).

Or, în cauză reclamantei i s-au comunicat atât acţiunea disciplinară, cât şi toate piesele dosarului disciplinar, având posibilitatea ca până la termenul din 23.10.2014, când s-a desfăşurat efectiv judecată, să le comenteze şi să-şi facă apărări.

De asemenea, se reţine că în şedinţa din 23.10.2014 Consiliul de disciplină a pus în discuţie admisibilitatea, administrarea şi pertinenţa probelor, pronunţându-se asupra acestora, nereprezentând o încălcare a principiului contradictorialităţii împrejurarea că instanţa disciplinară a respins excepţiile şi probele invocate de către reclamantă, câtă vreme reclamanta a avut posibilitatea efectivă de a le discuta.

Cu privire la incidentul procedural al recuzării/abţinerii membrilor completului de judecată din prima instanţă disciplinară, cu referire concretă şi la domnul B., nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că motivarea primei instanţe este oscilantă cu privire la aplicarea noului C. proc. civ., privitoare la incompatibilităţi şi că nu au fost respectate dispoziţiile art. 41-54 C. proc. civ. ori art. 214 C. proc. civ.

Se reţine că potrivit art. 61 alin. (1) din Regulament, acţiunea disciplinară se judecă de Consiliul de disciplină ales de adunarea generală a Camerei executorilor judecătoreşti pentru o perioadă de 3 ani, care este format din 3 membri, iar conform alin. (1) indice 1 al aceluiaşi articol, pe durata mandatului membrilor Consiliului de disciplină se aleg şi un număr de 3 supleanţi de către aceeaşi adunare generală.

Consiliul de disciplină îşi desemnează preşedintele şi vicepreşedintele şi îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi nu se subordonează colegiului director al Camerei (art. 61 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ), iar pentru situaţii excepţionale în care Consiliul de disciplină nu poate fi legal constituit, preşedintele Comisiei superioare de disciplină va asigura legala constituire a acestuia prin delegarea unui număr corespunzător de membri ai comisiei din cadrul membrilor supleanţi (art. 61 alin. (4) din Regulament).

Aşa fiind, se constată că, expunând sintetic principalele momente procesuale din prima fază a procesului disciplinar ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, prima instanţă în mod corect a apreciat că, în raport de toate circumstanţele cauzei, atât factuale, cât şi legale, prin raportare şi la blocul de convenţionalitate incident în cauză, nu a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil privit în ansamblul procedurii, cu privire la acest aspect.

Art. 6 parag. 1 din Convenţie prevede drept condiţie a procesului echitabil ca tribunalul să fie imparţial, iar în concepţia CEDO noţiunea are un dublu sens: pe de-o parte, are un vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare (imparţialitate subiectivă), iar, pe de altă parte, această noţiune cuprinde un demers obiectiv ce urmăreşte a se determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă a tribunalului (spre exemplu, Piersack c./Belgia, hotărâre din 1 octombrie 1982, Kyprianou c./Grecia, hotărâre din 15 decembrie 2005).

În privinţa imparţialităţii subiective aceasta se prezumă până la proba contrară (CEDO, Sander c./Regatul Unit, hotărâre din 9 mai 2000), iar cu privire la imparţialitatea obiectivă aparenţele au un rol deosebit, elementul determinant constând în a se şti dacă aprehensiunile celui interesat pot fi apreciate ca obiectiv justificate (CEDO, Castillo Algar c./Spania, hotărâre din 28 octombrie 1998).

În speţă, se reţine că în privinţa membrului titular al Consiliului de disciplină B. existau elemente de natură să creeze în mod obiectiv dubii în privinţa imparţialităţii sale de vreme ce el însuşi a precizat că pe rolul biroului său se aflau în lucru un număr de şapte dosare de executare având ca debitor pe intimata B.E.J. A. iar, pe de altă parte, în calitate de executor a întocmit acte de procedură care au stat la baza reţinerii în sarcina reclamantei a abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. f) din lege, respectiv absenţa nejustificată de la birou.

Totodată, în mod corect a remarcat prima instanţă şi poziţia inconsecventă a reclamantului prin avocat care iniţial (pentru termenul din 22.09.2014) a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată apreciind că acesta este constituit ilegal în sensul că din compunerea acestuia fac parte doi supleanţi în loc de membrii titulari, deşi cunoştea la momentul formulării cererii motivele abţinerii titularului B., iar la momentul constituirii cu membrii titulari (pentru termenul din 23.10.2014) a invocat de data aceasta nelegalitatea constituirii în această formulă.

Pe de altă parte, s-a observat că cererea de recuzare formulată împotriva preşedintelui C. a fost făcută în scopul tergiversării procedurii de judecată întrucât la termenul din 23.10.2014, Consiliul de disciplină se constituise în formula prevăzută de art. 61 alin. (1) din Regulament, aşa cum de altfel a solicitat şi reclamantului.

În acest sens, la data de 6.10.2014 preşedintele completului disciplinar a comunicat reclamantului copia dosarului disciplinar nr. x/2014 conţinând un număr de 990 de file cuprinse în două volume, conforme cu actele din cuprinsul dosarului original, semnate şi ştampilate, astfel încât recuzarea acestuia pentru acest motiv apare a fi exercitată în mod abuziv, contrar principiului exercitării drepturilor procesuale cu bună - credinţă.

Într-adevăr, preşedintele completului disciplinar a dispus doar o măsură pregătitoare judecăţii cauzei disciplinare prin asigurarea în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Regulament a accesului la toate actele din dosarul disciplinar, măsură care nu poate reprezenta o lipsă de imparţialitate subiectivă sau obiectivă, alegaţiile reclamantului nefiind obiectiv justificate.

Totodată, se reţine că prin încheierea de şedinţă din 16.01.2015 pronunţată în acelaşi dosar nr. x/2014, Comisia Superioară de Disciplină a analizat incidentele procedurale invocate de reclamantă .

În acest context, se constată că, în mod procedural Consiliul de disciplină a revenit asupra adresei de înaintare a cererii de recuzare, interpretând corect norma prevăzută la art. 61 alin. (4) din Regulament, întrucât norma este incidentă numai în situaţiile de excepţie când Consiliul de disciplină nu poate fi legal constituit (nici cu titulari şi nici cu supleanţi), numai aşa se explică soluţia din Regulament care dă în competenţa preşedintelui Comisiei superioare de disciplină atribuţia de a delega un număr corespunzător de membri ai comisiei din cadrul membrilor supleanţi, iar nu din cadrul Consiliului de disciplină.

Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile privind incompatibilitatea membrilor completului de judecată din prima instanţă disciplinară şi a membrului completului disciplinar, executor judecătoresc B. şi la modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare, faţă de prevederile art. 41-54 C. proc. civ. şi nici cele privind încălcarea dispoziţiilor art. 214 C. proc. civ., în condiţiile în care aplicabilitatea textelor de lege indicate nu poate fi extinsă la procedura disciplinară, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, iar principiul continuităţii instanţei nu este absolut, esenţial fiind că, în cauza disciplinară din faţa Consiliului, hotărârea a fost pronunţată de aceeaşi judecători care au luat parte la încuviinţarea şi administrarea probelor, respectiv dezbaterea pe fond a procesului. În mod corect s-a constatat că în cursul judecăţii în faţa Consiliului de disciplină membrii acestuia nu au fost aceeaşi însă esenţial este că până la termenul din 23.10.2014 s-au luat doar măsuri de pregătire a judecăţii, iar la termenul din 23.10.2014 Consiliul de disciplină în compunerea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Regulament (fiind constituit din membrii titulari) s-a pronunţat asupra probatoriului, asupra excepţiilor invocate, constatând legalitatea constituirii completului şi a rămas în pronunţare asupra fondului cauzei disciplinare.

În ce priveşte susţinerea că aprecierea legalităţii stabilirii cheltuielilor de executare, o poate face, în mod exclusiv, instanţa de executare, iar nu organismele profesionale sau chiar instanţa de contencios administrativ, nici această apărare nu poate conduce la constatarea nelegalităţii procedurii de cercetare disciplinară ori la concluzia că faptele disciplinare, sancţionate ca ilegale sau imorale, sunt fie inexistente, fie nu reprezintă abateri disciplinare, pe motiv că organismele profesionale nu au investirea de a analiza legalitatea actelor de executare silita, ci pot analiza exclusiv activitatea executorului judecătoresc, sancţiunea excluderii din profesie impunându-se în raport de numeroasele întârzieri şi acte de neglijenţă în efectuarea lucrărilor, a unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri şi absenţa nejustificată de la birou, reţinute de instanţele disciplinare asa cum au rezultat din verificarea activităţii executorului judecătoresc, în ansamblu, efectuându-se şi individualizarea sancţiunii, prin raportare la alte sancţiuni definitive aplicate reclamantului.

Astfel, prevederile art. 60 Legea 188/2000 şi art. 100 alin. (1) OMJ 210/2001, citate de instanţa de fond, sunt relevante din perspectiva distincţiei pe care legiuitorul a făcut-o între actele executorilor judecătoreşti care sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente şi activitatea executorilor judecătoreşti, care este supusă controlului profesional, în condiţiile Legii 188/2000.

Pe cale de consecinţă, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară ori care să justifice inexistenţa faptelor reţinute drept abateri disciplinare, împrejurarea că partea nu a formulat contestaţie la executare şi că aspectele cercetate nu pot face decât obiectul unei atare proceduri, atâta vreme cât, potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea 188/2000, controlul profesional poate avea ca obiect atât calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti cât şi comportarea acestora în raporturile de serviciu, cu autorităţile publice şi cu persoanele fizice şi juridice.

Pentru aceleaşi motive nu se poate reţine că prima instanţa a ignorat considerentele Deciziei nr. 810/2007 a Curţii Constituţionale care dispune ca situaţiile pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se referă la conduita profesională a acestuia, precum si peste poziţia Guvernului reţinuta in aceeaşi Decizie a Curţii Constituţionale, prin care se arata că verificarea activităţii executorilor judecătoreşti se exercită raportat la ansamblul activităţii şi nu într-o cauza determinată.

Tot cu privire la acest aspect, Înalta Curte apreciază că invocarea de către recurenta-reclamantă a anulării în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în ceea ce priveşte sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti", care a intervenit între timp, este nerelevantă, în condiţiile în care încadrarea faptelor se face pe textele legale rămase în vigoare, fiind fără efect anularea acestei sintagme.

Nici susţinerile cu privire la modificarea şi completarea acţiunii introductive de instanţă nu pot fi reţinute, în mod corect prima instanţă constatând că cercetarea prealabilă a fost realizată de către Colegiul Director al CEJ Alba Iulia, procesul-verbal fiind semnat de membrii acestuia, cu excepţia unei persoane care a lipsit justificat, respectându-se astfel prevederile art. 68 alin. (3) din Regulament. Faptul că cercetarea prealabilă a fost realizată de către Colegiul Director al CEJ Alba Iulia rezultă şi din semnătura reclamantului pe procesul-verbal, ceea ce înseamnă însuşirea menţiunilor din preambulul acestuia cu privire la componenţa Consiliului director din 8.05.2014, alegaţiile recurentului din memoriul de recurs cu privire la lipsa de opozabilitate a procesului-verbal şi la nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare sub acest aspect fiind lipsite de suport.

În final, recurentul arată că, deşi nu contestă situaţia de fapt rezultată din cercetarea disciplinară, totuşi faptele fie sunt inexistente fie nu constituie abaterile reţinute în sarcina sa, întrucât dacă ar fi existat ar fi constituit infractiuni, dar mai ales pe motiv că organismele profesionale nu au investirea de a analiza legalitatea actelor de executare silita, ci pot analiza exclusiv activitatea executorului judecătoresc.

Înalta Curte constată că a răspuns anterior susţinerii recurentului cu privire la analizarea legalităţii actelor de executare silita de către organismele profesionale, pe care acesta a folosit-o ca argument şi în motivarea neregulilor de ordin procedural invocate, iar, în privinţa abaterilor disciplinare stabilite, reţine că instanţa de fond a făcut o amplă analiză a cu referire la textele de lege incidente şi la situaţia de fapt ce rezultă din dosarul execuţional analiză ce nu a fost în concret criticată în recurs.

Astfel, legal s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, respectiv excluderea din profesie a reclamantei A. pentru săvârşirea următoarelor abateri disciplinare: - săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri; - întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor şi absenţa nejustificată de la birou, abateri prevăzute de art. 47 lit. c), e), respectiv f) din Legea nr. 188/2000, faptele reliefate în dosarul disciplinar întrunind elementele acestor abateri disciplinare.

Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanţe, apreciază că în raport cu gravitatea unor abateri disciplinare, precum şi multitudinea de fapte săvârşite, în mod corect instanţele disciplinare au aplicat reclamantului sancţiunea cea mai grea, anume excluderea din profesie. Totodată, în cadrul unei acţiuni disciplinare nu se poate pronunţa decât o singură soluţie, respectiv sancţiune, în raport de toate faptele reţinute în sarcina executorului şi în raport cu toate circumstanţele cauzei.

Aşadar, susţinerea recurentului-reclamant că instanţele disciplinare s-au pronunţat în mod global în dispozitivul ambelor hotărâri, fără a se arăta în mod individual care dintre fapte sunt de natură să atragă una din sancţiunile prevăzute de lege ori sancţiunea cea mai grea, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât sancţiunea excluderii din profesie, prin natura sa, este unică, neputând fi aplicate mai multe sancţiuni de acest gen în raport cu fiecare abatere disciplinară.

Pe de altă parte, în mod corect cu ocazia individualizării sancţiunii, instanţele disciplinare au ţinut cont şi de circumstanţele personale ale executorului judecătoresc, acesta fiind sancţionat disciplinar cu două amenzi, sancţiuni ce au rămas definitive, instanţa de recurs răspunzând anterior argumentului că domnul judecător B. şi-a judecat propriile acte întocmite în calitate de executor judecătoresc, argument pe care se bazează susţinerile recurentului cu privire la greşita individualizare a sancţiunii.

În raport de toate circumstanţele cauzei, antereferite, este justă constatarea Comisiei Superioare de Disciplină că reclamantul, pe lângă neglijenţă profesională, a dat dovadă de rea - credinţă, iar păstrarea calităţii de membru al U.N.E.J. ar aduce grave prejudicii bunei înfăptuiri a actului de justiţie, în general, şi ar constitui un real pericol pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de punere în executare a titlurilor executorii.

Se constată că sunt anumite abateri disciplinare de o gravitate deosebită care conturează o atitudine a reclamantului de lipsă de consideraţie faţă de starea de legalitate şi de exercitare a profesiei cu onoare şi probitate profesională, precum şi faţă de drepturile şi interesele legitime ale părţilor, conduită ce este incompatibilă cu statutul profesiei de executor judecătoresc.

Astfel cum s-a reţinut, executorul judecătoresc se înfăţişează ca un partener important al justiţiei pentru aducerea la îndeplinire a celor dispuse prin hotărârile executorii ale instanţelor judecătoreşti. Or, reclamantul nu a avut o cooperare loială cu instanţele de judecată, ci dimpotrivă conduita acesteia a vădit o lipsă de respect faţă de acestea şi faţă de ideea de proces echitabil în sensul art. 6 CEDO, fiind lezate drepturile legitime ale părţilor.

Această împrejurare rezultă neechivoc din faptele constatate de organele disciplinare, de amintit fiind aplicarea de amenzi de către instanţele de judecată care au sancţionat refuzul executorului judecătoresc de a comunica copiile dosarelor execuţionale, cuantumul total al amenzilor (244.022 RON), neachitate de către reclamant, reflectând gradul sporit de pericol al faptelor săvârşite de aceasta, fapte încadrate de asemenea legal în abaterea prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la această abatere, în mod corect judecătorul fondului a reţinut, în precedent, ca şi circumstanţă agravantă, atitudinea reclamantului de nerecunoaştere a faptelor săvârşite, susţinând că nu executorul judecătoresc este cel în culpă ci instanţele de executare care în mod injust au amendat executorul judecătoresc, astfel că apărarea din faţa primei instanţe şi a instanţei de recurs pe ideea că orice eventuală încălcare a normelor fiscale sau contabile este de competenţa de constatare a organelor fiscale (ANAF), instanţele disciplinare neavând competenţa de a cerceta aceste aspecte nu poate fi primită.

Aşa cum a reţinut şi Comisia superioară de disciplină, potrivit art. 46 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (în continuare Statutul), aprobat prin Hotărârea nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 713/26 octombrie 2010, în forma în vigoare la epoca faptelor, executorii judecătoreşti sunt obligaţi să respecte reglementările legale şi statutare în materie financiar-contabilă, sub sancţiunea atragerii răspunderii juridice, conform legii, iar potrivit art. 56 nerespectarea prevederilor statutului constituie abatere disciplinară.

De asemenea, potrivit art. 54 din Statut, printre obligaţiile membrilor Uniunii se regăsesc următoarele: a) să respecte dispoziţiile legii, precum şi ale regulamentului; b) să respecte dispoziţiile prezentului statut şi hotărârile Uniunii şi ale Camerelor; d) să respecte normele eticii şi principiile deontologiei profesionale; h) să aibă un comportament demn atât în afara profesiei, cât şi în exercitarea acesteia.

În mod corelativ, pentru verificarea îndeplinirii acestor obligaţii, controlul profesional exercitat de către colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti priveşte între altele conservarea arhivei, gestiunea financiar-contabilă şi conduita executorilor judecătoreşti în îndeplinirea atribuţiilor profesionale (art. 103 alin. (1) şi (2) din Regulament).

Or, împrejurarea că reclamant în unele dosare execuţionale nu a făcut dovada încasării cu chitanţă a cheltuielilor de executare reprezintă o abatere disciplinară, iar afirmaţia acestuia, atât în faţa primei instanţe cât şi ca argument critic în recurs, în sensul că nu a fost sancţionată de către organele fiscale nu poate reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere, fiind, de altfel şi nedovedită.

De asemenea, va fi înlăturat şi argumentul reclamantului, potrivit căruia este evident că are conturi de consemnaţiuni, acestea fiind publice şi prevăzute în toate adresele de poprire sau în publicaţiile de vânzare, câtă vreme s-a reţinut că nu utilizează în mod curent contul general de consemnaţiuni (de asemenea nu a făcut dovada contrară), iar nu astfel cum încearcă să inducă prin cererea de recurs.

În plus, în mod corect s-a reţinut că reclamantul nu a combătut constatarea că în dosarele execuţionale şi în registrul de valori al biroului nu este identificabil circuitul sumelor de bani încasate de către executor.

Mai constată instanţa de recurs că o altă abatere disciplinară gravă, în legătură cu plângerea celor 77 de angajaţi H. S.A., înregistrată la U.N.E.J. sub nr. x/2014, apreciată ca atare de forul legiuitor al profesiei, este reprezentată de lipsa de transparenţă din partea reclamantei, care nu a furnizat un răspuns cu privire la situaţia acestor petenţi.

Conform art. 11 din Codul deontologic, executorul judecătoresc trebuie să asigure transparenţa activităţii sale în relaţiile cu clientul de care este angajat, precum şi cu terţele persoane, în caz contrar lipsa de transparenţă aducând prejudicii grave imaginii profesiei de executor judecătoresc, fiind interzisă cu desăvârşire.

Prin urmare, refuzul de a răspunde executorului judecătoresc reprezintă o abatere disciplinară gravă, prin care se aduce prejudicii grave imaginii profesiei de executor judecătoresc, abatere încadrată de asemenea în textul art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.

Şi abaterea prevăzută de art. 47 lit. f) din Legea nr. 188/2000 prezintă gravitate nu atât prin absenţa de la birou în cele două zile, ci prin scopul urmărit, anume sustragerea de la executarea silită pornită împotriva reclamantei pentru recuperarea sumei de 2.059.327 RON pe care a executat-o de două ori, reaua - credinţă şi sustragerea de la executare fiind reţinute şi de o instanţă de judecată.

De asemenea, această abatere are urmări şi sub aspectul prestigiului profesional câtă vreme debitorul este un executor judecătoresc care, în exercitarea profesiei sale, pretinde altor subiecte de drept să execute în mod voluntar titlurile executorii.

Prin urmare, în mod judicios a apreciat judecătorul fondului că abaterile reţinute sunt suficiente prin ele însele să atragă excluderea din profesie, cu atât mai mult o atare sancţiune impunându-se şi în raport de numeroasele acte de neglijenţă în efectuarea lucrărilor reţinute de instanţele disciplinare şi încadrate la art. 47 lit. e) din Legea nr. 554/2004, care nu au fost combătute efectiv de către reclamantă prin acţiunea introductivă ori prin precizarea de acţiune depusă în faţa Curţii de Apel Alba iulie pentru termenul din 12 mai 2015.

Or, prin aspectele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs au fost supuse în aceeaşi formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs, cu menţionarea constantă a faptului că faţă de reţinerile curţii de apel pe care le redă integral înţelege să îşi menţină susţinerile din acţiune, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurentul-reclamant.

Totodată, instanţa de recurs nu poate analiza motive noi ori probe care nu au fost invocate în faţa primei instanţe.

În fine, Înalta Curte constată că propunerile de lege ferenda formulate de recurentul-reclamant motivat de aprecierea acestuia cu privire la similitudinea dintre sancţiunea prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 - excluderea din profesie – şi sancţiunea prevăzută de art. 111 alin. (1) din C. pen. - Legea nr. 286/2009, în sensul că se impune ca pedeapsa maximala in materie profesionala executionala (civila) sa fie mai favorabila decât pedeapsa in materie penala sau cel puţin sa poată fi revocabila si limitata temporal (considerând ca echitabil ar fi fost ca pedeapsa maxima prevăzuta de Legea 188/2000 sa se limiteaza pana la cea prevăzută de art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000 - suspendarea din funcţie pe o durată de la o lună la 6 luni) excedează limitele controlului de legalitate a hotărârii de fond care se efectuează în stadiul procesual al recursului.

În concluzie, sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele din memoriul de recurs astfel cum au fost invocate şi prezentate de recurentul-reclamant din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia la plata sumei de 1137 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosar.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 443, 453, 519 Cod porcedură civilă, art. 267 din TFUE, va admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti şi va îndreapta eroarea materială strecurată în încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2022, în sensul că denumirea intimatului-pârât este Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti, în loc de Colegiul Medicilor, iar în loc de "având cuvântul asupra excepţiei invocate, recurentul-reclamant" se va trece "având cuvântul asupra excepţiei invocate, intimatul-pârât"; va respinge cererile formulate de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000 şi la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, ca inadmisibile; va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, ca inadmisibilă; va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti; va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat; va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia la plata sumei de 1137 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti.

Îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2022, în sensul că denumirea intimatului-pârât este Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti, în loc de Colegiul Medicilor, iar în loc de "având cuvântul asupra excepţiei invocate, recurentul-reclamant" se va trece "având cuvântul asupra excepţiei invocate, intimatul-pârât".

Respinge cererile formulate de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000 şi la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I punctul 19 din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, ce modifică art. 20 alin. (2) din Legea 554/2004, ca inadmisibile.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă executor judecătoresc A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, ca inadmisibilă.

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti.

Respinge recursul formulat de reclamanta Executor Judecătoresc A. împotriva sentinţei civile nr. 134 din 30 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia la plata sumei de 1137 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.