Proof of ownership and presumption of abusive state takeover under O.U.G. 94/2000 for religious property compensation

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă la data de 19.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, a solicitat anularea deciziei nr. 8793/29.08.2019 emisă în dosarul de retrocedare nr. x/17.11.2005, obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Care au Aparţinut Cultelor Religioase din România la emiterea unei noi decizii prin care să se acorde măsuri compensatorii pentru imobilul construcţie din 2 camere din zid în suprafaţă de 51mp şi teren în suprafaţă de 27mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă str. x) judeţul Giurgiu şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 102/2020/CAF, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 131, 132 C. proc. civ., raportat la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 10 Legea 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului în contradictoriu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1440 din 15 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1440 din 15 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele:

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, în raport de modificările aduse Legii nr. 165/2013;

- instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul că respingerea probei cu expertiză tehnică evaluatorie a avut drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi art. 6 C. proc. civ.

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivarea constând într-o înşiruire de dispoziţii legale pretins aplicabile urmate de concluzia nejustificării calităţii de proprietar;

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000.

În opinia recurentei-reclamante, înscrisurile depuse la dosar, precum şi probele administrate în etapa judiciară fac dovada atât a dreptului de proprietate, cât şi a preluării abuzive a imobilului în litigiu.

Astfel, în Procesul-verbal de revizuire din 13.04.1940 emis de Primăria oraşului Giurgiu se menţionează ca făcând parte din averea imobilă a "Parohiei Bisericii Adormirea Maicii Domnului terenul din str. x, clădire şi teren, clădirea fiind din cărămidă, cu două camere, învelită cu tablă, prăvălie în care chiriaşul A. exercită comerţul cu încălţăminte, iar din adresa nr. x din 1955 a Consiliului Popular al oraşului Giurgiu rezultă faptul că imobilele foste proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu au fost trecute în patrimoniul Sfatului Popular Oraş Giurgiu în baza ordinului 118697/59/a din 07.12.1949 al Ministerului de Justiţie comunicat Tribunalului Vlaşca pe baza Hotărârii nr. 1081 bis din 07.10.1949 prin care s-au dizolvat asociaţiile, terenurile fiind atribuite oamenilor muncii conform D 493 din 10.12.1954.

De asemenea, din adresa nr. x din 28.10.1954 emisă de Consiliul Popular al Raionului Giurgiu rezultă aceeaşi situaţie respectiv că bunurile proprietatea bisericii au trecut în proprietatea statului ca urmare a dispoziţiei Ministerului Justiţiei nr. x/1949, împrejurare confirmată şi prin depoziţiile autentificate ale martorilor B., C..

Recurenta-reclamantă apreciază greşită soluţia instanţei de fond şi sub aspectul respingerii cererii în privinţa construcţiei demolate, întrucât O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcţiile demolate.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 30.12.2021, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.

În opinia intimatei-pârâte, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, act normativ special în domeniul retrocedării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase. În condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu de către statul român în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, în mod corect instanţa de fond a menţinut decizia emisă de autoritatea intimată prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului.

În privinţa construcţiei demolate, intimata-pârâtă a subliniat faptul că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, construcţiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 8793/29.08.2019 emisă de autoritatea intimată prin care s-a respins cererea de acordare a unor măsuri compensatorii pentru imobilul construcţie cu două camere în suprafaţă de 51 mp şi teren în suprafaţă de 27 mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă lt. D.) judeţul Giurgiu.

Argumentele autorităţii intimate au constat în faptul că din înscrisurile aferente solicitării nu a reieşit deţinerea proprietăţii asupra imobilului ulterior anului 1942 şi nu s-a făcut de către reclamantă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, iar în privinţa construcţiei demolate s-a reţinut că aceasta nu este posibilă ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. (3) din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, susţinându-se faptul că nu fac obiectul actului normativ construcţiile demolate.

Soluţionând cauza, Curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, reţinând în esenţă că aceasta nu poate beneficia de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 27 mp întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului şi nici a preluării abuzive a acestuia de către stat, iar în privinţa construcţieir demolate a reţinut că acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000.

Soluţia instanţei de fond este însuşită parţial de către instanţa de control judiciar, numai în privinţa dezlegării date capătului de cerere vizând acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată.

În privinţa terenului în suprafaţă de 27 mp ce formează obiectul cererii de retrocedare nr. x/17.11.2005 soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 astfel cum au fost completate prin Legea nr. 22/2020 cu referire la regimul probatoriu în litigiile care intră sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică vizează încălcarea de către judecătorul fondului a competenţei de ordine publică a altei instanţe, critică încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Critica este nefondată, întrucât în cauză se contestă decizia emisă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România: "deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora".

Pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 3 milioane RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora mai mari de 3 milioane RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 96 pct. 1 noul C. proc. civ., Curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Având în vedere că pârâta Comisia Speciala de Retrocedare este o instituţie publică centrală, fiind înfiinţată în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de aceasta aparţine curţilor de apel, iar faţă de împrejurarea că imobilul notificat este situat în Giurgiu, în speţă competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, fiind vorba despre o competenţă materială derogatorie de la prevederile C. proc. civ. iar actul contestat este emis de o autoritate publică de nivel central, Comisia Specială de Retrocedare fiind înfiinţată în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, competenţa revenea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ si Fiscal, critica recurentei –reclamante fiind, astfel, nefondată.

O altă critică încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, în opinia recurentei-reclamante respingerea probei cu expertiză tehnică evaluatorie având drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare.

Critica este nefondată, întrucât posibilitatea instanţei de judecată de a cenzura probele solicitate de părţi nu se circumscrie dreptului la apărare al părţilor.

În planul probaţiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanţelor de fond, aceasta are o marjă de apreciere asupra utilităţii probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului statornicit prin art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că nu sunt încălcate aceste norme de procedură în cazul în care instanţa de fond a pus în discuţie proba cu expertiză tehnică evaluatorie şi deliberând asupra admisibilităţii şi aptitudinii acesteia de a duce la soluţionarea procesului a hotărât respingerea justificată a probei, prin considerente adecvate în care se arată că proba solicitată nu are utilitate în planul cercetării judecătoreşti.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că raţionamentul judecătorului fondului este justificat, întrucât în verificarea legalităţii deciziei nr. 8793/29.08.2019 emisă de autoritatea intimată se impunea combaterea motivelor care au condus la respingerea cererii de retrocedare, evaluarea imobilului demonstrând aspecte ce ţin de o etapă procedurală administrativă ulterioară.

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, judecătorul fondului a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că a prezentat în considerentele sentinţei argumentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, raţionamentul care a stat în baza soluţiei pronunţate, ceea ce demonstrează că a examinat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei.

Împrejurarea că sentinţa nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susţinere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia că hotărârea judecătorească nu este motivată, de vreme ce instanţa a răspuns argumentelor fundamentale invocate de recurenta-reclamantă, răspuns care justifică soluţia pronunţată.

Criticile privind lipsa dovezii calităţii de proprietar şi a preluării abuzive a imobilului teren în suprafaţă de 27 mp, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 pusă în aplicare prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/15.09.2005 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare.

Astfel, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Totodată, potrivit pct. 13 din Normele anexa la H.G. nr. 1164/2002:

"Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

În cauză, în dovedirea dreptului de proprietate recurenta-reclamantă a depus o serie de înscrisuri care, analizate în mod coroborat, fac dovada dreptului de proprietate al recurentului-reclamant asupra imobilului notificat.

Astfel, din Procesul-verbal de revizuire din 13.04.1940 emis de Primarul Oraşului Giurgiu şi delegatul Ministerului de Finanţe rezultă că face parte din averea imobilă a Parohiei Bisericii Adormirea Maicii Domnului imobilul din str. x, compus din clădire şi teren, clădirea fiind din cărămidă, cu două camere, învelită cu tablă, prăvălie în care chiriaşul A. exercită comerţul cu încălţăminte.

De asemenea, din adresa nr. x din 1955 a Consiliului Popular al oraşului Giurgiu rezultă faptul că imobilele foste proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu au fost trecute în patrimoniul Sfatului Popular Oraş Giurgiu în baza ordinului 118697/59/a din 07.12.1949 al Ministerului de Justiţie comunicat Tribunalului Vlaşca pe baza Hotărârii nr. 1081 bis din 07.10.1949 prin care s-au dizolvat asociaţiile, iar terenurile au fost atribuite oamenilor muncii conform D 493 din 10.12.1954.

Aceeaşi situaţie de fapt rezultă din adresa nr. x/28.10.1954 emisă de Consiliul Popular al Raionului Giurgiu şi este confirmată şi prin declaraţiile autentificate ale martorilor B. şi C..

Faptul că prin adresa nr. x/15.06.2018 Primăria Municipiului Giurgiu a comunicat faptul că nu deţine date referitoare la un istoric de adresă şi număr poştal pentru imobilul din str. x nu conduce în mod automat la prezumţia că recurenta-reclamantă nu a fost proprietara imobilului, cum în mod greşit susţine autoritatea intimată, în condiţiile în care Primăria Giurgiu nu deţine istoric de adresă şi număr poştal din perioada preluării abuzive pentru nicio proprietate.

Din coroborarea acestor probe rezultă că imobilul situat în str. x, judeţul Giurgiu s-a aflat în proprietatea recurentei-reclamante şi a fost preluat de stat fără titlu.

Referitor la dovada formală a preluării imobilului, Înalta Curte reţine că, prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea art. 4 O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)."

Din conţinutul legii sus menţionat, rezultă că legiuitorul a instituit o prezumţie legală relativă de preluare abuzivă a bunului, atunci când nu se poate face dovada formală a preluării acestuia.

Fiind în prezenţa unei prezumţii instituită de legiuitor pentru a uşura dovada naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanţial, instanţa de control judiciar reţine că în baza art. 6 alin. (1) şi (6) din C. civ., această prezumţie se aplică pentru viitor atât raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare, cât şi efectele viitoare ale raporturilor juridice aflate în desfăşurare la aceeaşi dată.

Această interpretare care consacră principiul aplicării legii în vigoare la data soluţionării cererii în materia legilor privind măsurile reparatorii, iar nu cea în vigoare la data depunerii cererii este consfinţită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 80/12.11.2018, în cuprinsul paragrafului 66 se reţin următoarele:

"Dată fiind situaţia juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii."

Chiar dacă această decizie a fost dată în interpretarea şi aplicarea Legii nr. 165/2013, principiul aplicării imediate a legii civile noi se aplică şi în cazul celorlalte legi reparatorii pentru a se asigura un regim unitar de reparaţie pentru imobilele preluate abuziv.

Având în vedere împrejurarea că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în raport de ridicarea topografică din anul 1939 coroborată cu procesul-verbal de verificare din data de 13.04.1940 pe amplasamentul imobilului în litigiu, în prezent, se regăseşte construcţia unui bloc de locuinţe, nu se mai poate vorbi de retrocedare în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

În privinţa construcţiei demolate, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de instanţa de fond este conformă dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

În acelaşi sens pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare precizează că: "Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost supuse controlului de constituţionalitate referitor la faptul că nu instituie o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor aparţinând cultelor religioase, ce au fost demolate însă, prin Deciziile nr. 596/19 iunie 2007 şi nr. 911 din 18 octombrie 2007 Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate arătând în esenţă că: "pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat este determinată exclusiv de o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constituţie, "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia."

Este adevărat că art. 1 alin. (6) şi art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 fac vorbire despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, însă acestea se referă la situaţia reglementată de art. 1 alin. (4) din acest act normativ, respectiv ipoteza terenurilor ocupate parţial sau în totalitate cu alte construcţii iar nu la ipoteza construcţiilor preluate abuziv şi care au fost ulterior demolate.

Prin urmare, în privinţa construcţiei demolate, sentinţa este legală, criticile recurentei reclamante urmând a fi respinse ca nefondate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, va anula parţial decizia nr. 8793/29.08.2019 emisă în dosarul de retrocedare nr. x/17.11.2005 şi va obliga pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să se acorde măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 27 mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă str. x) judeţul Giurgiu.

În baza dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., având în vedere că intimata este în culpă procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului împotriva sentinţei nr. 1440 din 15 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Anulează parţial decizia nr. 8793/29.08.2019 emisă în dosarul de retrocedare nr. x/17.11.2005 şi obligă pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să se acorde măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 27 mp situat în Municipiul Giurgiu, str. x (fostă str. x) judeţul Giurgiu.

Obligă intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 2.050 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.