Rejection of constitutional review of post-retirement tenure extension for teachers due to lack of nexus with salary dispute

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2022, a respins cererea formulată de A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prin respingerea cererii de sesizare instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ., instanţa şi-a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului conform art. 22 alin. 2 noul C. proc. civ., iar încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cererea, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Contrar Deciziei C. civ. nr. 397/2013, Ministerul Educaţiei nu întocmeşte dosare de pensionare pentru limită de vârstă şi pensionarii sunt reîncadraţi ca titulari fără concurs conform art. 284 alin. (6) din Legea 1/2011 omiţând "alin. (7)" găsit neconstituţional de CCR, fără de care nu ai cum să retitularizezi. Curtea Constituţională a stabilit că este neconstituţional să retitularizezi "fără concurs" dar pensionarii PCR primesc postul doar cu aprobare în Consiliul de Administraţie.

În opinia sa, Guvernul este obligat să depună la dosar dovada scriptică-concretă a faptului că DCC 397/2013 se aplică în cazul său şi această dovadă este chiar reîncadrarea la CN Gh. Lazăr sau Şcoala nr. 19,

Dispoziţiile art. 284 alin. 6 din Legea nr. 1/2011 sunt neconstituţionale încălcând prevederile art. 1 alin. (3) si (5) si art. 16 alin. (1) din Constituţie, s-a încălcat principiul egalităţii de tratament, grava discriminare între profesorii activi şi cei pensionari fără concurs, se acordă menţinerea în funcţia didactică de titular prin denaturarea regimului juridic si crearea unei modalităţi "paralele" de accedere la calitatea de titular în învăţământ

Art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 este neconstituţional prin denaturarea regimului juridic: Profesorii ajunşi la vârsta de pensionare sunt numiţi impropriu "titulari", câtă vreme au un contract de muncă pe perioadă determinată, contract care se prelungeşte în fiecare an - la unii timp de 8 (opt) ani prin falsificarea vârstei, deşi ca titular, contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată si contractul se obţine doar prin Concurs,

ISMB a încălcat principiul egalităţii de tratament şi dreptul la muncă, gravă discriminare între profesorii activi şi cei pensionari fără concurs prin neaplicarea DCC nr. 397/01.10.2013.

La momentul intrării în vigoare a DCC nr. 397/2013, ISMB era obligat să îi scoată pe toţi pensionarii fără concurs şi să-i înlocuiască cu profesori activi şi cu concurs.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti)

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a respins în mod temeinic şi justificat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, formulată de reclamanţi, reţinând ca nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate ca textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu fondul pretenţiilor deduse judecăţii, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale-republicate, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă dacă este contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) din acelaşi articol.

Potrivit alin. (1) "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Astfel, din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1)-alin. (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuie să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În prezenta cauză obiectul dedus judecăţii îl reprezintă "solicitarea de informaţii referitoare la salariul pe care l-ar fi încasat recurenta-reclamantă, plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda penalizatoare, precum şi acordarea despăgubirilor morale.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să dispună unirea excepţiilor cu fondul în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: "Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactici sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale."

Analizând dispoziţiile acestui text de lege, Înalta Curte reţine că acesta face referire la personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar care poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

Textul de lege invocat a fi neconstituţional nu are legătură cu soluţionarea cauzei, drept urmare condiţia relevanţei excepţiei care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionare cauzei nu este îndeplinită.

Reglementările alin. (6) al art. 284 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, acesta nu restricţionează accesul liber la justiţie, nu îngrădeşte în nici un fel dreptul recurentei-reclamante de a se adresa instanţei, respectându-se toate garanţiile specifice unui proces echitabil.

Totodată, de soluţionarea excepţiei invocate faţă de acest articol nu depinde hotărârea ce va fi pronunţată pe fondul cauzei, prin urmare nu are legătură cu soluţionarea acesteia, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale-republicate, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 23 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.