Statute of limitations for recovery of EU agricultural subsidies commences upon European Commission closure of the program rather than date of payment

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Aparat Central, a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x/22.07.2019 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.07.2019 privind cererea de plată înregistrată în sistem cu nr. x/08.05.2012 prin care s-a stabilit în sarcina A. S.R.L. plata debitului în cuantum de 166.857,58 RON, anularea Deciziei nr. 32045/31.10.2019 emisă de APIA - Aparat central privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de A. S.R.L. înregistrată la APIA sub nr. x/30.08.2019 împotriva Procesului-verbal nr. x/22.07.2019 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 156/CA din 05 noiembrie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Aparat Central, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.R.L., prin B. S.P.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în ceea ce priveşte problema prescripţiei dreptului APIA de a emite actele administrativ-fiscale contestate, trebuie remarcat că instanţa face, în mod vădit, o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanţa reţine că pentru cheltuielile finanţate FEADR în programul 2007-2013, decizia de închidere a programului a fost emisă la 06.04.2017 şi 06.03.2019. Reţine. totodată, prima instanţă, faptul că ultima plată a sprijinului financiar pentru campania 2012 a fost efectuată în anul 2013, respectiv la 26.03.2013 astfel încât nu a putut reţine ca pertinentă şi concludentă afirmaţia societăţii referitoare la închiderea programului FEADR prin decizia Comisiei Europene publicată la 30.04.2013.

Recurenta arată că programul multianual PNDR 2007-2013 nu are o singură decizie de închidere a programului, aşa cum reţine prima instanţă, singurele decizii emise de Comisia Europeană privitoare la acest program sunt cele anuale referitoare la închiderea conturilor agenţiilor de plăţi ale statelor membre. Deciziile menţionate de prima instanţă sunt decizii referitoare la anul 2013, care nu fac obiectul analizei execuţiei bugetare europene pe anul 2012, execuţie în care a intrat şi cheltuiala FEADR FEGA de acordare a sprijinului financiar nerambursabil al fermierilor activi.

Deciziile Comisiei Europene publicate în 30.04.2013 în JOUE reprezintă actele administrative de închidere a programului în sensul art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât acestea vizează cheltuielile statelor pentru campania agricolă 2012.

Pe de altă parte, legislaţia naţională trebuie interpretată în acord cu legislaţia europeană în materie, iar potrivit Regulamentului (CE) Euroatom nr. 2988/1995, în art. 3 alin. (2) se arată că termenul de prescripţie în privinţa programelor multianuale trebuie oricum să curgă până la finalizarea programului. Or, prima instanţă interpretează arl. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul că termenul de prescripţie nici nu a început să curgă până la 06.03.2019, dată a publicării deciziei de închidere a contului pentru anul 2013. O asemenea interpretare apare ca vădit potrivnică art. 3 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995.

În opinia recurentei, termenul de prescripţie a început să curgă de la 01.01.2014 şi la data de 01.01.2019 acesta a fost împlinit, drept pentru care emiterea procesului-verbal nr. x din 22.07.2019 s-a realizat peste termenul de prescripţie prevăzut de lege. Sancţiunea emiterii actului administrativ-fiscal cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia extinctivă o reprezintă anularea actului fără a mai fi necesară cercetarea temeiniciei acestuia.

În ceea ce priveşte nelegalitatea actului contestat din perspectiva art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, prima instanţă consideră că Tabelul centralizator cu terenul lucrat în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza comunei Jurilovca din 20.07.2012 vizat de Primăria Jurilovca nu face dovada utilizării legale a terenului.

Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să prezinte, între altele, potrivit lit. f) documente care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea.

Recurenta mai susţine că practica judiciară cristalizată până în acest moment a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile legale anterior menţionate se interpretează în sensul că utilizarea legală a terenului agricol poate fi dovedită prin orice act care atestă exploatarea terenului. Au fost considerate asemenea acte doveditoare şi adeverinţele eliberate de primăria competentă în sensul art. 4 din OMADR nr. 246/2008.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Aparat Central a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus în campania 2012 cererea unică de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă la APIA Centrul Judeţean Tulcea înregistrată sub nr. x/08.05.2012 prin care a declarat suprafaţa utilizată de 186,20 ha teren arabil situată pe raza comunei Jurilovca din Judeţul Tulcea, prin care a solicitat sprijin financiar prin SAPS, PNDC 1, Sprijin pentru Zone defavorizate altele decât zona montană şi Plăţi pentru Agromediu-Pachet 4. Au fost astfel emise două decizii de plată pentru o suprafaţă determinată de 180,74 ha

În urma sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Direcţia Antifraudă Control Intern, s-au efectuat verificări, în urma cărora s-a constatat că în dosar nu se regăsesc documente doveditoare pentru dreptul de folosinţă şi utilizare a întregii suprafeţe pentru care s-a solicitat sprijin financiar.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.07.2019 s-a stabilit că S.C. A. S.R.L. datorează APIA un debit în valoare de 166.857,58 RON compus dintr-o contribuţie UE de 130.928,07 RON şi contribuţie publică naţională de la bugetul de stat de 35.929,51 RON, reprezentând sumă plătită necuvenit. S-a reţinut că la solicitarea documentelor doveditoare ale dreptului de folosinţă şi utilizare a suprafeţei pentru care a solicitat sprijin financiar de către echipa de verificare, Primăria Comunei Jurilovca a comunicat cu adresa nr. x/03.08.2015 faptul că în anul 2012 fermierul figurează înscris în Registrul agricol cu suprafaţa totală de 167,9465 ha în proprietate (din care 59,3365 ha dat în arendă şi 13,76 ha dat în parte), 36,2467 ha primit în arendă şi 25,04 ha lucrat în parte, rezultând suprafaţa utilizată de 156,17 ha şi a transmis extras din Registrul agricol din care reiese că fermierul utilizează în anul 2012 o suprafaţă de 156,17 ha.

Se arată că din însumarea suprafeţelor contractelor de arendare valabile pentru campania 2012 transmise de Primăria Jurilovca, rezultă suprafaţa totală de 40,7467 ha. De asemenea, din analiza documentelor transmise de Primăria Jurilovca cu adresa nr. x/03.08.2015, respectiv "Tabel centralizator cu terenul lucrat cu în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza comunei Jurilovca" din data de 20.07.2012, se apreciază că fermierul nu prezintă documentele care fac dovada dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de 25,04 ha, teren primit în parte, iar echipa de verificare nu va lua în considerare acest document, astfel rezultând suprafaţa utilizată de 131,13 ha.

S-a apreciat că S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente prin care să facă dovada dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de 49,61 ha (180,74 ha suprafaţă determinată pentru plată - 131,13 ha suprafaţă cu contracte de arendare şi în proprietate).

Contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal a fost respinsă, reţinându-se că fermierul a obţinut sprijin financiar derulat de către APIA pentru suprafaţa determinată pentru plată de 180,74 ha, însă a prezentat documente prin care a făcut dovada dreptului de folosinţă şi utilizare (documente opozabile APIA- titluri de proprietate şi contracte de arendare) pentru suprafaţa de 131,13 ha. Urmare a celor menţionate de echipa de verificare C., s-a constatat faptul că fermierul S.C. A. S.R.L. a primit sprijin financiar necuvenit în campania 2012. S-a mai reţinut că în susţinerea contestaţiei fermierul nu a prezentat documente probante noi faţă de cele avute în vedere de echipa de verificare din cadrul Direcţiei Antifraudă - Control Intern-Serviciul Antifraudă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea recurentei-reclamante, reţinând că, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului pârâtei A.P.I.A. de a stabili creanţa bugetară în sumă de 166.857,58 RON, dispoziţiile legale incidente sub acest aspect sunt cele ale art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei, că pentru campania 2012 decizia de plată a fost emisă la data de 18.10.2012, respectiv 25.11.2012, plata sprijinului financiar făcându-se la o dată ulterioară, aceasta încadrându-se în exerciţiul financiar 2013, pentru care Comisia Europeană a emis în data de 06.03.2019 Decizia privind închiderea conturilor unor agenţii de plăţi din Franţa şi România referitoare la cheltuielile finanţate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi în data de 06.04.2017 Decizia privind închiderea conturilor anumitor agenţii de plăţi din Grecia şi România referitoare la cheltuielile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă.

Astfel fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că data de închiderea programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană, este 06.03.2019 (pentru cheltuielile finanţate din FEADR) şi 06.04.2017 (pentru cheltuielile finanţate din FEGA) în acest caz, termenul de 5 ani privind prescrierea dreptului de a stabili creanţa bugetară începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2020.

Aşa cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea potrivit căreia termenul de prescripţie ar începe să curgă de la data săvârşirii abaterii, prin raportare la data depunerii cererii de plată -08.05.2012, deoarece art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

De asemenea, Înalta Curte reţine că nu este corectă raportarea la exerciţiul financiar 2012 şi, implicit, decizia din 30.04.2013 a Comisiei Europene, având în vedere faptul că plata s-a făcut în exerciţiul financiar 2013.

Din analiza documentelor transmise de către Primăria comunei Jurilovca cu adresa nr. x/03.08.2015, respectiv, "Tabel centralizator cu terenul lucrat în parte de S.C. A. S.R.L. pe raza loc. Jurilovca" din data de 20.07.2012, a rezultat că fermierul nu prezintă documentele care fac dovada dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de 25,04 ha, teren primit în parte, iar echipa de verificare nu a putut lua în considerare acest document, astfel rezultând suprafaţa utilizată de 131,13 ha.

Prin urmare, în mod corect organele de control nu au asimilat documentelor de utilizare legală a terenului înscrisurile care atestă, sub denumirea generică de teren "lucrat în parte", acele terenuri deţinute legal de mai multe persoane (în speţă, moştenitorii proprietarului decedat) pentru a căror exploatare există însă doar acordul unuia/unora.

În mod evident, astfel de înscrisuri nu puteau atesta utilizarea legală a terenului, în lipsa unui acord/contract încheiat cu toţi titularii dreptului de proprietate asupra terenului agricol.

Instituţiile publice cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente au obligaţia de a efectua verificări asupra modului de soluţionare al cererilor de acordare a sprijinului pe suprafaţă în vederea stabilirii, individualizării obligaţiilor de plată şi, totodată, au competenta emiterii titlului de creanţă, toate acestea fiind legate de obligaţia recuperării prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare şi fondurilor de cofinanţare aferente.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că, în mod corect prin procesul-verbal de constatare nereguli s-a constatat că pentru diferenţa de 49,61 ha (dintre suprafaţa pentru care s-a aprobat schema de plată şi suprafaţa folosită legal) s-a acordat în mod necuvenit plata în cadrul schemei de plată. Diferenţa procentuală calculată între suprafaţa parcelelor declarată în cerere şi suprafaţa constatată a fi folosită legal a fost constatată ca fiind de 37,8%, astfel că în mod legal s-a dispus recuperarea întregii sume încasate în anul 2012

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin administrator judiciar B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 156/CA din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.