Annulment of partial arbitral award rejected as inadmissible; appeal affirmed and costs imposed.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. şi B. S.R.L. a formulat acţiune în anulare împotriva Sentinţei Arbitrale din data de 18.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunal Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera Internaţional de Comerţ -ICC Paris, comunicată în data de 28.10.2019 şi înregistrată sub nr. x/28.10.2019, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b), teza a-II-a, raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., admiterea acţiunii în anulare, desfiinţarea în parte a Senţintei Arbitrale din data de 16.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x, si pe cale de consecinţă respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1500 din 21 octombrie 2020, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A şi B. S.R.L., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, astfel că devine incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) net. (6) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia instanţei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare. Or, procedând în acest mod instanţa de fond a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 425, alin. (1), pct. (b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Recurenta consideră că nemotivarea sentinţei recurate cu privire la aspectele indicate, prima instanţă a privat-o de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât CNAIR S.A. nu are garanţia că argumentele sale au fost analizate.

În doctrină s-a reţinut faptul că nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare va atrage casarea acesteia, iar printre situaţiile când se poate invoca cu succes acest motiv de recurs se menţionează cazul când lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Or, faţă de aceste cerinţe, apreciază nemotivată hotărârea pronunţată de instanţa de fond, întrucât motivele arătate de instanţă nu reprezintă convingerea intimă a judecătorului, ci este o preluare efectivă a susţinerilor reclamantei. Instanţa de fond nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile prezentate în acţiune.

Din lecturarea sentinţei recurate se poate observa cu uşurinţă faptul că, instanţa de fond, nu a prezentat în cadrul considerentelor hotărârii, raţionamentul logico-juridic prin care a stabilit că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, aceasta reproducând în integralitate susţinerile pârâtei, astfel că, în prezenta cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a statuat că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Pentru toate aceste motive apreciază că sentinţa recurată este lovită de nulitate în conformitate cu art. 174 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Hotărârea Arbitrală pronunţată la data de 18.10.2019, instanţa arbitrală a admis în parte cererea formulată şi a dispus obligarea pârâtei CNAIR la plata sumei de 2.764.084,32 RON, fără TVA şi, totodată, a obligat pârâta la plata de dobânzi legale şi cheltuieli de judecată în valoare proporţională cu pretenţiile admise.

Împotriva Hotărârii Arbitrale, CNAIR a formulat acţiune în anulare solicitând desfiinţarea, în parte, a Hotărârii Arbitrale şi respingerea cererii arbitrale, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1055/21.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând, în esenţă, că s-au formulat, pe calea acţiunii în anulare, critici de netemeinicie ce nu pot fi încadrate pe niciunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect, la pronunţarea hotărârii atacate, a avut în vedere dispoziţiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;

i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrate, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că motivele acţiunii în anulare sunt expres şi limatitiv prevăzute de art. 608 C. proc. civ., ele fiind de strictă interpretare şi neputând fi extinse prin analogie, acestea vizând în ansamblu, condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea lor concretizată prin convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite, iar nu motive care să vizeze situaţia de fapt şi probele administrate sau, mai sintetic temeinicia hotărârii arbitrate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în ceea ce priveşte motivul de anulare referitor la faptul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, pe care şi-a întemeiat acţiunea recurenta, în doctrină se arată că deşi există mai multe reglementări atât în C. civ., cât şi în C. proc. civ. cu privire la "ordinea publică" şi "bunele moravuri", niciuna din reglementări nu defineşte aceste noţiuni. Astfel, legea civilă este de ordine publică ori de câte ori ordonă sau opreşte un act juridic a cărui aplicare este utilă sau vătămătoare întregului corp social, şi nu numai unuia sau câtorva dintre membrii societăţii.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a constatat că prin maniera în care CNAIR a înţeles să îşi formuleze cererea, aceasta urmăreşte, practic, o rejudecare pe fond a cauzei de către instanţele naţionale, ceea ce nu poate fi acceptat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal s-a reţinut că niciunul dintre motivele invocate prin acţiunea în anulare nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 608 C. proc. civ., toate argumentele invocate fiind, în realitate, critici de netemeinicie.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.861,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1500 din 21 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.861,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.