Appeal dismissed: Railway infrastructure tariff reduction for intermodal trains upheld as non-discriminatory and procedurally valid.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar-Consiliul Concurenţei şi B., anularea Deciziei nr. 4 din 06.09.2019 emisă de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, care în urma analizării plângerii a constatat că nu au rezultat elemente care să conducă la stabilirea încălcării dispoziţiilor art. 29 alin. (3) şi art. 33 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 202/2016 de către pârâta B.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 792 din 16 septembrie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei - Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi B., ca nefondată în privinţa capătului de cerere privind anularea deciziei şi ca inadmisibilă în privinţa capătului de cerere privind admiterea plângerii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa a fond a făcut o aplicare greşită şi o interpretare total eronată a textelor de lege de drept material considerate a fi aplicabile în cauză.

Se susţine că S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" S.A. şi-a respectat obligaţiile contractuale, fiind de bună credinţă de-a lungul întregii perioade de desfăşurare a contractelor încheiate cu pârâta, iar aceasta aşa cum rezultă din plângere, în contradicţie cu poziţia Consiliului de Supraveghere din Domeniul Feroviar consideră că încalcă legislaţia în vigoare prin însăşi clasificarea operatorilor în cele două categorii menţionate şi este discriminatorie.

În ceea ce priveşte derularea procedurii de investigaţie, în conformitate cu art. 56 alin. (4), lit. a) din Legea nr. 202/1996, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar avea atribuţia "să solicite informaţii şi/sau documente şi să iniţieze consultări cu părţile implicate, precum şi cu orice altă entitate publică sau privată care poate oferi informaţii relevante pentru analiza plângerii, în termen de maximum 30 de zile de la primirea plângerii".

Această atribuţie este recunoscută de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar în "Procesul-verbal al întâlnirii dintre reprezentanţii Direcţiei de supraveghere feroviară - Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" - S.A., din 16 mai 2019, ora 10, la sediul Direcţiei de supraveghere feroviară", în conformitate cu prevederile art. 56, alin. (4) din Legea nr. 202/2016, în cadrul analizei plângerilor, pentru exercitarea atribuţiilor sale, reprezentanţii Consiliului Naţional de Supraveghere în Domeniul feroviar solicită informaţii şi iniţiază consultări cu părţile implicate, precum şi cu orice altă entitate publică sau privată care poate oferi informaţii relevante pentru analiza plângerii.

Drept urmare, având în vedere că S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" - S.A. este parte implicată prin faptul că a transmis plângerea către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar, recurenta consideră că procedura de investigare a fost incompletă.

Recurenta mai susţine că instanţa reţine că, din probele dosarului rezultă că pârâtul Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar a solicitat pârâtei C.N.C.F. "C.F.R."S.A. o serie de informaţii, ori în contestaţie a arătat că nu s-au solicitat de către C.N.S.D.F. date şi nici informaţii suplimentare de la S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă"S.A. şi nici nu au fost chemaţi la discuţii, tocmai acesta fiind un motiv principal de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond.

La pct. 4.1, pagina 23 din hotărâre, instanţa motivează că S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă"S.A. în calitate de reclamantă nu a formulat nici un fel de obiecţiuni în privinţa sistemului de reduceri, incluzând şi cerinţa lipsei datoriilor la semnarea contractului de acces la infrastructură, cu toate că anterior adoptării documentului de referinţă al reţelei, acesta a fost deschis consultării.

C.N.C.F. "C.F.R."S.A. nu a consultat operatorii feroviari cu privire Ia regulile de aplicare a reducerii de 33% pentru trenuri intermodale, iar la data introducerii reducerii, era în vigoare DRR (documentul de referinţă al reţelei) din 01 aprilie 2017, cu modificările ulterioare (până la data de 30.12.2017).

De asemenea, la data când a solicitat observaţiile operatorilor, textul supus analizei nu includea prevederi privind trenurile intermodale, iar reducerea de 33% pentru trenuri intermodale s-a introdus la data de 03.05.2018.

Recurenta mai precizează că prevederile legate de reducerile aplicate TUI pentru trenuri intermodale au fost introduse la data de 20.09.2018, ulterior depunerii plângerii S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" S.A.

În concluzie, S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă"S.A. nu putea face observaţii cu privire la o regulă introdusă ulterior solicitării de observaţie şi respectiv repunerii în aplicare a DRR (documentul de referinţă al reţelei). Această situaţie de fapt a fost semnalată în întâmpinare şi nu a fost luată în considerare de către instanţa de fond.

În raport cu această cerinţă şi în contradicţie cu punctul de vedere al Consiliului National de Supraveghere din Domeniul Feroviar, recurenta consideră că Decizia CNSDF nr. 04/06.09.2019 nu permite S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" - S.A., care este parte vătămată, să analizeze şi să deceleze raţionamentul autorităţii emitente.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 4/06.09.2019 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei – CNSDF, a fost analizată plângerea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă, prin care aceasta semnalase încălcarea de către B. a prevederilor Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european, în ceea ce priveşte reducerile acordate de B., în calitate de administrator de infrastructură operatorilor de transport feroviar de marfă, susţinându-se caracterul discriminatoriu al condiţiilor de acordare.

Urmare a analizei, pârâtul Consiliul Concurenţei – CNSDF, prin decizia contestată a constatat că nu au rezultat elemente care să conducă la constatarea încălcării dispoziţiilor Legii nr. 202/2016 de către CNCF CFR în ceea ce priveşte plângerea analizată.

Astfel, s-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile legale de către CNCF CFR în ceea ce priveşte acordarea reducerii de 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile internaţionale de marfă complete aflate în tranzit (fără prelucrare pe teritoriul României) pe reţeaua administrată de CNCF CFR între staţiile feroviare de frontieră ale României cu statele vecine şi respectiv o reducere de 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile de marfă complete, care transportă unităţi de transport intermodal pentru operatorii de transport feroviar de marfă care nu înregistrează datorii la plata tarifului de utilizare a infrastructurii care depăşesc 30 de zile.

De asemenea, s-a recomandat pârâtei CNCF-CFR revizuirea şi actualizarea procentului de 33% reprezentând reducerea în discuţie în funcţie de costurile luate în calcul în procesul de fundamentare a valorii şi structurii tarifului de utilizare a infrastructurii.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat pretinsa nesocotire de către CNSDF a termenului de 40 de zile pentru adoptarea deciziei, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 202/2016 şi la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, arătând că termenul în discuţie curge de la primirea tuturor informaţiilor.

Instanţa de fond a analizat conţinutul deciziei CNSDF, prin raportare la dispoziţiile legale în materie, apreciind că decizia este motivată, în cuprinsul acesteia regăsindu-se expuse starea de fapt, reglementările aplicabile, examinarea argumentelor reclamantei şi expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia de respingere a plângerii.

În ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 54 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 202/2016 referitor la solicitarea de informaţii şi de la partea vizată de plângere, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat şi analizat în concret informaţiile solicitate de către CNSDF, arătând că CFR Marfă se află în eroare cu privire la starea de fapt.

De asemenea, în legătură cu pretinsa nerespectare a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 202/2016 la acordarea reducerilor, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a subliniat că acestei critici i se subsumează două aspecte şi anume instituirea unor cerinţe pentru acordarea reducerilor care nu se regăsesc în textul legii, respectiv caracterul discriminatoriu al cerinţei criticate. Astfel, instanţa de fond a analizat cadrul legal aplicabil, respectiv art. 29 şi 33 din Legea nr. 202/2016, aplicându-l la cazul concret dedus judecăţii, iar în ceea ce priveşte pretinsul caracter discriminatoriu, instanţa a analizat inclusiv jurisprudenţa referitoare la materia drepturilor omului.

Recurenta susţine că B. ar clasifica operatorii de transport feroviar (OTFJ, pe de o parte, în operatori care nu înregistrează datorii (creanţe) faţă de B. mai vechi de 30 de zile şi pot beneficia de reducerea de 33% la plata TUI şi, pe de altă parte, în operatori care înregistrează datorii (creanţe) faţă de B. mai vechi de 30 de zile şi nu pot beneficia de reducerea de 33% la plata TUI.

Înalta Curte apreciază că B. a introdus această condiţie pentru toţi operatorii de transport feroviar, astfel încât aceasta nu poate avea un caracter discriminatoriu. De altfel, operatorii de transport feroviar, în raporturile contractuale stabilite cu administratorul infrastructurii (B.), şi-au asumat obligaţii, printre care şi plata la termen a taxei de utilizare a infrastructurii.

Pe cale de consecinţă, reducerea cu 33% a TUI este o facilitate, de care are posibilitatea de a beneficia un operator feroviar de marfă, care îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale la timp.

Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că exceptarea de la reducerea tarifelor a operatorilor cu datorii la TUI se aplică nediferenţiat tuturor operatorilor aflaţi în situaţii similare, adică având datorii mai vechi de 30 de zile.

Înalta Curte mai reţine că sistemele de reduceri au fost introduse pentru fluxuri de circulaţie determinată, respectiv o reducere cu 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile internaţionale de marfă complete aflate în tranzit (fără prelucrare pe teritoriul României) pe reţeaua administrată de B. între staţiile feroviare de frontieră ale României cu statele vecine şi, respectiv o reducere de 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii pentru trenurile de marfă complete, care transportă unităţi de transport intermodal.

În cazul în care un operator de transport feroviar de marfă beneficiază de reducerea tarifului de utilizare a infrastructurii pentru un tren internaţional de marfă în tranzit, acesta nu va primi reducere şi pentru trenul internaţional de marfă şi pentru trenul cu transport intermodal, ci va opta numai pentru una dintre reduceri.

Înalta Curte constată că la momentul depunerii plângerii, era în vigoare contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 285/2017, care conferea CFR Marfă calitatea de client al B.. Acordarea reducerii TUI nu modifica clauzele acestui contract, ci reprezenta o măsura menită să încurajeze plata la timp a taxelor datorate conform contractului

Prin urmare, afirmaţia CFR Marfă conform căreia nu putea face observaţii cu privire la o regulă introdusă ulterior solicitării de observaţii şi respectiv repunerii în aplicare a DRR, este nefondată.

CNSDF a apreciat la acel moment că acordarea facilităţilor, drept recunoscut de lege al administratorului infrastructurii, nu este un element care să fie supus consultării operatorilor şi nu a influenţat derularea contractului de acces.

Aceste reduceri sunt aplicate nediscriminatoriu, tuturor OTF aflaţi în situaţii similare, respectiv care nu înregistrează datorii mai vechi de 30 de zile.

Recurenta a apreciat că, în conformitate cu art. 56 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 202/2016, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar avea atribuţia să solicite informaţii şi/sau documente şi să iniţieze consultări cu părţile implicate, precum şi cu orice alta entitate publică sau privată care poate oferi informaţii relevante pentru analiza plângerii, în termen de maximum 30 de zile de la primirea plângerii.

S-a mai considerat că procedura de analiză a fost incompletă, prin faptul că CNSDF nu i-a mai solicitat date şi informaţii suplimentare şi nici nu a fost chemată la discuţiii, tocmai acesta fiind un motiv principal de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 202/2016, instituie posibilitatea CNSDF de a solicita date şi informaţii relevante şi de a iniţia discuţii cu părţile implicate, dacă aceste demersuri sunt considerate ca fiind necesare.

În situaţia în care autoritatea de reglementare consideră că este în posesia unor date suficiente pentru a se pronunţa, este evident că va proceda la analiza acestora şi va emite o decizie, conform competenţelor sale.

Prin urmare, dreptul de apreciere al oportunităţii iniţierii demersurilor prevăzute la art. 56 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 202/2016 este exclusiv al CNSDF.

În ceea ce priveşte termenul de emitere al deciziei, Înalta Curte constată că potrivit art. 5 alin. (6) din Regulamentul privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european "termenul de 40 de zile prevăzut la art. 56 alin. (4) lit. b) din Lege, în care Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar adoptă o decizie, începe să curgă de la data la care plângerea este considerată completă."

În cauză, CFR Marfă a fost înştiinţată prin adresa nr. x/28.08.2019, cu privire la faptul că plângerea a devenit completă la data de 20.08.2019.

Astfel fiind, în mod temeinic şi legal s-a reţinut că decizia a fost adoptată, cu respectarea termenelor legale, în data de 6.09.2019.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 792 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.