Validity of pharmacy operating license and admissibility of challenge to license issuance refusal without pre-litigation administrative complaint

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Deciziei de clasare a cererii de emitere a autorizaţiei de funcţionare farmacie nr x/09.01.2018, comunicată la data de 18.01.2018, emisă de pârâta Ministerul Sănătăţii,

- obligarea Ministerului Sănătăţii, Direcţia Farmaceutică şi Dispozitive Medicale la eliberarea unei autorizaţii de funcţionare pentru deschiderea de către reclamantă a unei farmacii comunitare în oraşul Oraş Budeşti, jud. Călăraşi,

- anularea autorizaţie de funcţionare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2009 emisă de Ministerul Sănătăţii Publice în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L..

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 10 iulie 2019, a respins excepţiile lipsei de interes, inadmisibilităţii şi tardivităţii capătului trei de cerere, invocate de pârâţi, ca neîntemeiate, a repus cauza pe rol pentru completarea probatoriului cu înscrisuri ce vor fi depuse de pârâtul Ministerul Sănătăţii sub sancţiunea prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv toate documentele avute în vedere de ministerul pârât, din care a rezultat că farmacia în structura S.C. C. S.R.L. şi-a desfăşurat activitatea/a funcţionat în perioada anterioară datei de 10.04.2017, cererea nr. x formulată de S.C. C. S.R.L. precum şi aprobarea acesteia de ministerul pârât, toate documentele aferente dosarului S.C. C. S.R.L., rezultatul inspecţiei din data de 04.10.2017, efectuată de Ministerul Sănătăţii în vederea reluării activităţii farmaciei cu Autorizaţia de funcţionare nr. x din 30.09.2009 de care se face vorbire în adresa nr. x/27.10.2017 a Ministerului Sănătăţii existentă la dosar vol. II, toate documentele aferente cererii nr. x/10.04.2017 şi respectiv cererii nr. x/07.06.2017 şi, totodată, să se precizeze, în scris, dacă s-a solicitat punct de vedere Consiliului Concurenţei după cum rezultă din adresa nr. x/07.03.2018.

Prin sentinţa nr. 248 din 22 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii, Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L., a dispus anularea măsurii de clasare a cererii reclamantei de eliberare a autorizaţiei de funcţionare farmacie, comunicată prin adresa nr. x/09.01.2018, a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii să reanalizeze cererea reclamantei privind eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru deschiderea unei farmacii comunitare conform Legii nr. 266/2008, respingând în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 10 iulie 2019 şi a sentinţei nr. 248 din 22 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, iar recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat recurs incident.

3.1. Recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L., prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arată că hotărârea dată de instanţa de fond prin încheierea din 10.07.2019 cu privire la excepţia inadmisibilităţii este dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 7 alin. (5) din legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece soluţia de respingere a excepţiei invocate prin întâmpinare este nelegală, întrucât, în cauză, nu s-a formulat plângere prealabilă administrativă în condiţiile legii.

În opinia recurentei, instanţa de fond a constatat în mod eronat că, faţă de obiectul cererii ce vizează pretinsul refuz al Ministerului Sănătăţii de soluţionare a cererilor reclamantei, comunicat prin adresa nr. x/9.01.2018, prin raportare la prevederile art. 7 alin. (5), penultima teză din Legea 554/2004, nu se impune parcurgerea procedurii prealabile.

Or, astfel cum rezultă atât din cuprinsul cererii introductive, dar şi a înscrisurilor administrate în probaţiune, o plângere prealabilă în sensul dispoziţiilor art. 7 din lege nu a fost formulată de către intimata-reclamantă, aceasta înţelegând să se adreseze direct instanţei de judecată cu acţiunea în anulare în contencios administrativ, acţiune formulată doar împotriva adresei nr. x/9.01.2018, la data de 17.06.2018.

Se mai susţine că încheierea cuprinde motive contradictorii şi se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, este evident că nu a existat niciun refuz din partea Ministerului Sănătăţii, iar interpretarea dată dispoziţiilor art. 7 alin. (5) ultima teză din legea 554/2004 este greşită, acestea nefiind aplicabile prezentei, iar motivele arătate sunt contradictorii, astfel că se impune casarea Încheierii recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de fond se îndoieşte de propriul raţionament, având în vedere că aceasta menţionează că este vorba despre "pretinsul" refuz al Ministerului, ca atare deşi îşi bazează hotărârea pe refuzul Ministerului Sănătăţii, totuşi nu este convinsă de existenţa acestuia, calificându-1 ca fiind un "pretins" refuz. Or, hotărârea trebuie să fie elaborată ca urmare a concluziei instanţei, iar nu bazată pe susţinerile dovedite a fi neîntemeiate al intimatei.

Recurenta mai consideră că instanţa de fond nu a arătat care sunt considerentele prin care a ajuns la concluzia că Ministerul a refuzat să răspundă cererilor intimatei, deşi există dovezi la dosarul cauzei ale răspunsurilor Ministerului şi soluţionării cererilor intimatei, reţinute şi în motivare, însă cu toate acestea, instanţa se rezumă doar să indice că cererea intimatei, este bazată pe "pretinsul" refuz al Ministerului, iar refuzul Ministerului nu este fără echivoc, ci este un pretins refuz.

Pe de altă parte, recurenta mai arată că aprecierile cu privire la faptul că autorizaţia nu a fost comunicată nicicând intimatei, nu au relevanţă, având în vedere că aceasta a fost publicată pentru opozabilitate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, ca atare îi este opozabilă inclusiv intimatei. Or, faţă de data emiterii autorizaţiei şi anume 30.09.2009, chiar şi în situaţia formulării plângerii prealabile în prezent, aceasta ar fi tardivă, faţă de termenul de 30 zile prevăzut de lege, dar nu mai mult de 6 luni de la emiterea actului, pentru motive temeinice.

Se mai arată că soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes este nelegală, fiind aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază, contrar celor arătate de instanţa de fond, că intimata nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii în anularea autorizaţiei reclamantei, aceasta nefiind îndreptăţită la emiterea unei autorizaţii de funcţionare a farmaciei în oraşul Budesti.

De asemenea, recurenta mai susţine că instanţa de fond în mod greşit, a reţinut că Ministerul Sănătăţii a refuzat să soluţioneze cererile intimatei, având în vedere că acesta le-a soluţionat prin adresa nr. x/7.11.2017 (prin care i-a adus la cunoştinţă intimatei faptul că farmacia C. S.R.L. a funcţionat legal neavând activitatea întreruptă pe perioadă mai lungă de 180 zile, precum şi faptul că autorizaţia cu nr. x din data de 30.09.2009 transmisă de C. S.R.L. către B. S.R.L. respectă cerinţele legii cu privire la funcţionarea farmaciei) şi prin adresa nr. x/9.01.2018 (prin care i-a adus la cunoştinţa intimatei faptul că dosarul depus şi înregistrat de A. în vederea înfiinţării unei farmacii în oraşul Budesti nu îndeplineşte criteriile de autorizare şi este clasat, conform OMS 962/2009, art. 4, pct. 3).

Intimata a formulat acţiune în contencios administrativ doar împotriva adresei nr. x/9.01.2018 (prin care Ministerul Sănătăţii i-a adus la cunoştinţă faptul că dosarul depus şi înregistrat de A. în vederea înfiinţării unei farmacii în oraşul Budesti nu îndeplineşte criteriile de autorizare şi este clasat, conform OMS 962/2009, art. 4, pct. 3), fără parcurgerea procedurii plângerii prealabile, care este obligatorie.

Cu privire la soluţia dată de Ministerul Sănătăţii privind clasarea dosarului având ca obiect cererea intimatei de emitere a unei autorizaţii de funcţionare farmacie, recurenta precizează că astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.10.2017 emisă de Consiliul Local Budesti, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, pe raza acestei localităţi figurau în anul 2017 în mod oficial un număr de aproximativ 7615 persoane, iar din adresa nr. x/17.10.2017 emisă de Institutului National de Statistică - Direcţia Regională de Statistică Călăraşi, rezultă că pe raza localităţii Budesti, figurau la 1 ianuarie 2017 un număr de 7685 persoane.

În aceste condiţii şi având în vedere criteriul demografic de emitere a unei autorizaţii de funcţionare farmacie, chiar în situaţia în care, prin absurd, autorizaţia de funcţionare farmacie ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare fond comerţ din data de 28.03.2017 ar fi anulată, intimata-reclamantă nu este oricum îndreptăţită de a obţine o altă autorizaţie de funcţionare, numărul de locuitori ai oraşului fiind insuficient în acest sens.

Recurenta mai arată că instanţa de fond nu a analizat motivele şi dovezile administrate de părţi cu privire la capătul de cerere nr. x, referitor la cererea de anulare a Deciziei de clasare a cererii de emitere a autorizaţiei de funcţionare farmacie nr x/09.01.2018, comunicată la data de 18.01.2018, emisă de pârâtul Ministerul Sănătăţii, rezumându-se exclusiv la a analiza istoricul funcţionarii farmaciei C., dând o interpretare eronată înscrisurilor justificative.

În acest sens, contrar celor reţinute de instanţă, în considerentele hotărârii recurate, autorizaţia contestată avea deplină valabilitate, aspect ce rezultă inclusiv din înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei (corespondenţa cu Ministerul Sănătăţii si Colegiul Farmaciştilor, înscrisuri doveditoare referitoare la punctul de lucru înregistrat la Registrul Comerţului, etc.)

După achiziţionarea fondului de comerţ, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu ocazia soluţionării cererii de suspendare a funcţionarii autorizaţiei în vederea înregistrării modificării de sediu şi farmacist-sef, organele abilitate au efectuat toate verificările necesare.

Faţă de această situaţie, nu pot fi primite aprecierile instanţei de fond, bazate exclusiv pe susţinerile nefondate ale intimatei, referitoare la o pretinsă nefuncţionare a farmaciei C. pe o durată mai mare de 180 zile anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ.

Recurenta apreciază că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 12 din Legea Farmaciei nr. 266/2008, nemotivând de altfel nici în drept nici în fapt admiterea capătului de cerere privind anularea măsurii de clasare a cererii A. S.R.L. dispusă de Ministerul Sănătăţii, prin adresa nr. x/9.01.2018.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, prin recursul incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

Astfel, instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care stabilesc că procedura prealabilă reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii, reclamantul fiind ţinut să solicite, anterior promovării unei acţiuni în instanţă, autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat sau autorităţii publice superioare, dacă există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În mod greşit a reţinut instanţa că obiectul cererii vizează refuzul ministerului pârât de soluţionare a celor două cereri ale reclamantei, comunicat prin adresa nr. x/09.01.2018 ce constau, pe de o parte, în eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru farmacie comunitară potrivit criteriului demografic, iar pe de altă parte efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. şi respectiv C. care nu mai funcţionau de 5 ani şi pe cale de consecinţă anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2019.

Recurentul consideră că instanţa de fond nu a analizat motivele şi probele propuse de părţi, făcând o analiză superficială a situaţiei de fapt.

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, s-au formulat întâmpinări reciproce, precum şi răspunsuri la întâmpinări.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul incident este inadmisibil, iar cel principal este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de Ministrul Sănătăţii

Înalta Curte reţine că potrivit art. 491 C. proc. civ.: "(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Articolul 472 C. proc. civ. prevede că: "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

De asemenea, conform art. 473 C. proc. civ.: "În caz de coparticipare procesuală, precum şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Dispoziţiile art. 472 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."

Obiectivul urmărit prin consacrarea instituţiei procesuale a recursului incident este acela de a conferi intimatului din recursul principal un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii atacate de partea adversă, în situaţia în care acesta nu a exercitat recurs sau interesul de a declara recurs incident se naşte în ipoteza în care partea adversă exercită calea de atac şi există riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să îi prejudicieze situaţia juridică stabilită prin respectiva hotărâre.

Declararea recursului incident este condiţionată de existenţa unui recurs principal, ceea ce demonstrează caracterul său incident, cu toate consecinţele ce decurg din această delimitare. Astfel, deşi recursul incident se grefează pe recursul principal, totuşi, nu urmează întotdeauna soarta acestuia şi nu poate fi considerat un accesoriu al acestuia.

Scopul recursului incident este acela de a obţine reformarea hotărârii, iar intimatul trebuie să justifice un interes pentru a-l exercita. Aprecierea interesului se va face în raport cu dispozitivul şi considerentele hotărârii atacate, prin care intimatului nu i s-a dat satisfacţie deplină, rămânând însă în cadrul substanţial obiectiv al judecăţii în primă instanţă, motivele sale de recurs neputând să conţină cereri noi, întrucât să opun dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 491 C. proc. civ., precum şi faptul că recursul incident trebuie să tindă la schimbarea hotărârii atacate, să fie considerat o apărare la recursul părţii adverse neputând ascunde un recurs principal promovat tardiv, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul incident declarat de Ministerul Sănătăţii, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") nu este incident cauzei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a adresat ministerului pârât două cereri, una înregistrată sub nr. x/15.05.2017 prin care solicita eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru farmacie comunitară potrivit criteriului demografic, iar o altă cerere înregistrată sub nr. x din 2017 prin care solicita efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. şi respectiv C. care nu mai funcţionau de 5 ani.

Prin cererea nr. x din 22.08.2017 reclamanta revine cu solicitarea adresată Ministerului Sănătăţii în care arată că nu a primit nici un răspuns la cererile iniţiale, menţionând că C. a vândut autorizaţia nr. 5410/IB 9461 din 01.09.2009 către o altă farmacie care nu mai funcţionează, spaţiul fiind închiriat unei alte societăţi cu profil alimentar.

Faţă de răspunsul primit de la ministerul pârât, a revenit cu adresa nr. x/11.09.2017 în care reia solicitările formulate iniţial, în cele două cereri.

Corespondenţa purtată între cele două părţi este finalizată cu adresa nr. x/09.01.2018, prin care cererea reclamantei a fost clasată.

Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul ministerului pârât de soluţionare a celor două cereri ale reclamantei comunicat prin adresa nr. x/09.01.2018 ce constau, pe de o parte, în eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru farmacie comunitară potrivit criteriului demografic, iar pe de altă parte, efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. şi respectiv C. care nu mai funcţionau de 5 ani, cu consecinţa anulării autorizaţiei de funcţionare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2009.

Autorizaţia de funcţionare nr. 5410/IB 9461 din 30.09.2009 a fost eliberată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1718/2008, privind autorizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 15/1991 privind înfiinţarea societăţilor comerciale farmaceutice, a Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, şi, în baza documentaţiei cu nr. x/21.01.2009.

Astfel, a fost autorizată funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea S.C. C. S.R.L. cu sediul în oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi.

Prin cererea nr. x din 10.04.2017, C. S.R.L. a solicitat Ministerului Sănătăţii ca începând cu data de 07.04.2017, să fie suspendată autorizaţia nr. x/30.09.2009, deoarece activitatea era întreruptă pentru o perioadă de 180 de zile.

Instanţa de fond a apreciat că, din probatoriul administrat, autorizaţia în discuţie se impune a fi anulată pentru situaţia prevăzută de art. 22 lit. c) din Legea nr. 266/2008, întrucât farmacia nu a funcţionat mai mult de 6 luni, înainte de cererea depusă de C. S.R.L. la 07.04.2017, dar şi după cele 180 de zile, respectiv după data de 04.10.2017.

Astfel, a rezultat că C. S.R.L. nu a fost în măsură să depună rapoartele zilnice pentru punctul de lucru cu activitate de farmacie care a funcţionat în structura acesteia, din oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi aferente perioadei 01.01.2015-07.04.2017 şi nici declaraţiile fiscale ale punctului de lucru de la adresa menţionată sau alte documente din care să rezulte că a desfăşurat constant activitate.

Solicitarea şi aprobarea întreruperii activităţii este un demers prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe că farmacia C. ar fi funcţionat, când, în realitate, aceasta nu mai funcţiona.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a reţinut că, în cauză, devin incidente prevederile art. 22 lit. e) din Legea nr. 266/2008, forma în vigoare la acea dată, impunându-se anularea autorizaţiei de funcţionare câtă vreme, activitatea farmaciei pentru care a fost emisă autorizaţia, a fost întreruptă pentru o perioadă de peste 180 de zile, motiv pentru care a anulat măsura clasării şi a obligat Ministerul Sănătăţii să reanalizeze cererea reclamantei.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 10.07.2019

Înalta Curte reţine că interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte titularul acţiunii şi trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.

În cauză, interesul reclamantei a fost analizat în mod corect, de instanţa de fond, în raport de cadrul procesual determinat, prin acţiunea introductivă, prin care a solicitat obligarea Ministerului Sănătăţii conform celor arătate în petitul cererii introductive.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condiţiile şi termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum şi cazurile în care procedura prealabilă, prin excepţie de la regulă, nu este obligatorie.

Aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată către Ministerul Sănătăţii privind emiterea unei autorizaţii de funcţionare farmacie, precum şi cererea prin care se solicita efectuarea de verificări cu privire la farmacia B. S.R.L..

Faţă de obiectul cererii ce vizează pretinsul refuz nejustificat al ministerului pârât de soluţionare a celor două cereri ale reclamantei comunicat prin adresa nr. x/09.01.2018 prin raportare la prevederile art. 7 alin. (5) penultima teză din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu impune parcurgerea procedurii prealabile.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că, în cauză, a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare din moment ce, comunicarea refuzului soluţionării cererilor reclamantei exprimat prin adresa nr. x/09.01.2018 a fost primit de aceasta la data de 18.01.2018, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 18.06.2018.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, invocată din oficiu, motiv pentru care va respinge recursul incident, ca inadmisibil şi, totodată, va respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva încheierii din data de 10 iulie 2019 şi a sentinţei nr. 248 din 22 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10 iulie 2019 şi a sentinţei nr. 248 din 22 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.