Inadmissibility of administrative action seeking to compel public authority to apply statutory pension values

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta, A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei obligarea pârâtului, prin Ministerul Finanţelor, la respectarea Legii nr. 127/2019, privind valoarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, respectiv 1.775 RON, cu suportarea cheltuielilor de judecată pe care le va prezenta ulterior.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 22/2021 din 27 ianuarie 2021, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului reclamanta arată că a chemat intimatul în judecată pentru respectarea prevederii Legii pensiei nr. 127/2019 art. 86, alin. (2) lit. b).

Recurenta arată că Legea nr. 127/2019 este o lege organică, care nu a fost modificată de către Parlamentul României, singura structură competentă de a face acest lucru, astfel că legea este în vigoare. Pe parcursul acţiunii prin înscrisul "Observaţiile mele" înregistrat la dosar la data de. 23.11.2020 a arătat dovezile de drept pentru susţinerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Recurenta mai susţine că cererea de chemare în judecată se referă la asigurări sociale şi nu la o acţiune în contencios administrativ în baza Legii nr. 554/2004, întrucât pensiile sunt drepturi de asigurări sociale cuvenite în baza contribuţiilor de asigurări plătite şi constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului. Cu toate aceasta, sentinţa atacată se referă la o acţiune în contencios administrativ acceptând excepţia inadmisibilităţii cererii, fără să motiveze problema de bază ridicată în înscrisurile aflate în dosar.

Reclamanta arată că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 al noului C. proc. civ., respectiv pe motive străine de natura cauzei şi aplicarea greşită a normelor de drept material prin încadrarea greşită a cererii de chemare în judecată, care este de asigurări sociale, acordarea pensiei conform prevederilor Legii nr. 127/2019.

În opinia recurentei, hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât evită realizarea drepturilor cerute, încalcă principiul disponibilităţii recunoscut în favoarea părţii reclamate, omite prevederile art. 129 C. proc. civ., respectiv că judecătorii sunt datori să hotărască asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la respectarea Legii nr. 127/2019, privind valoarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, respectiv 1.775 RON, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii în contencios administrativ este reglementat prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale; de asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că prin raportare la obiectul acţiunii şi anume "nerespectarea Legii nr. 127/2019", există un fine de neprimire a acţiunii formulate pe calea contenciosului administrativ, prin prisma dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, faţă de prevederile art. 1, art. 2, art. 8, art. 18 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitarea recurentului-reclamant de obligare a pârâtului la respectarea Legii nr. 127/2019 privind valoarea punctajului de pensie de la 1 septembrie 2020, respectiv 1.775 RON, excedează obiectului unei acţiuni în contencios administrativ, care se referă la anularea unui act administrativ, la soluţionarea sau refuzul soluţionării unei cereri cu caracter administrativ, manifestări sau omisiuni ale autorităţii publice prin care persoana vizată poate sesiza instanţa de contencios administrativ dacă se consideră vătămată într-un drept sau un interes legitim şi poate solicita obligarea autorităţii respective la repararea pagubei produse.

Pe de altă parte, chiar dacă art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim" iar recurentul-reclamant a susţinut că a chemat în judecată pârâtul Guvernul României pentru respectarea prevederilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea pensiei nr. 127/2019, lege organică ce nu a fost modificată de Parlamentul României, singura structură competentă, acest lucru nu înseamnă că orice cerere formulată în contradictoriu cu o autoritate publică poate fi soluţionată de către instanţele de contencios administrativ.

De altfel, chiar recurenta-reclamantă a susţinut că acţiunea sa se referă la asigurări sociale şi nu la o acţiune de contencios administrativ întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 9 din C. proc. civ. care prevăd că "(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public. (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor" în aplicarea cărora în mod corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu Guvernul României, autoritate publică centrală, nu este de esenţa contenciosului administrativ, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 554/2004, admiţând excepţia inadmisibilităţii şi respingând, în consecinţă, cererea de chemare în judecată pe acest temei.

Având în vedere faptul că cererea reclamantei are ca obiect "nerespectarea Legii nr. 127/2019", precum şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte nu poate valida argumentul recurentei-reclamante în sensul că sentinţa atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, susţinerile părţii formulate din această perspectivă nesusţinând motivul de casare invocat.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 22/2021 din 27 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.