Customs suspension of execution rendered moot by full debt discharge, leading to appeal dismissal for lack of interest.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the regional customs authority, ruling that the lower court's decision suspending the execution of a fiscal decision and control report regarding interest and penalties remained in force because the appeal lacked substantive interest. The dispute concerned a request to suspend the execution of a decision imposing VAT-related interest and penalties, where the taxpayer had already paid the principal debt, leading the regional customs authority to appeal the suspension by arguing that the conditions for suspension were not met and that the tax procedure code does not allow administrative appeals to suspend execution. The decisive legal basis was the doctrine that an appeal is inadmissible if the object of the suspension no longer exists due to the full payment of the debt by the counterparty, rendering the authority's challenge moot under Article 312 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 din Legea nr. 29/1990, art. 312 C. proc. civ; Customs suspension of execution rendered moot by full debt discharge, leading to appeal dismissal for lack of interest: The dispute concerned a request to suspend the execution of a decision imposing VAT-related interest and penalties, where the taxpayer had already paid the principal debt, leading the regional customs authority to appeal the suspension by arguing that the conditions for suspension were not met and that the tax procedure code does not allow administrative appeals to suspend execution. The decisive legal basis was the doctrine that an appeal is inadmissible if the object of the suspension no longer exists due to the full payment of the debt by the counterparty, rendering the authority's challenge moot under Article 312 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 271 din 1 septembrie 2004 și a procesului-verbal de control nr. 10767 din 14 iunie 2004 al Direcției Regionale Vamale Oradea, pentru suma de 754.201.464 lei, reprezentând dobânzi și penalități aferente T.V.A. - ului calculat.
S-a reținut de prima instanță, că referitor la cererea de suspendare formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text de lege, vis-a-vis de faptul că reclamanta a achitat capitalul la care a fost obligată, reprezentând taxa vamală și T.V.A., motiv pentru care s-a fixat termen de judecată la 15 noiembrie 2004 și s-a admis suspendarea executării deciziei în litigiu, pentru a nu fi perturbată activitatea societății, prin executarea dobânzilor și a penalităților.
Împotriva acestei încheieri de ședință a formulat recurs, Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, criticând instanța de fond, că a admis cererea de suspendare fondată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, deși nu sunt întrunite prevederile acestui text de lege. S-a arătat că reclamanta nu mai datorează din 26 octombrie 2004, creditorului fiscal, nici o sumă de bani, astfel încât suspendarea nu mai are obiect.
De asemenea, s-au invocat dispozițiile art. 184 C. proc. fisc., în sensul că, contestația pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din încheierea atacată și cum, de altfel, se recunoaște chiar de către recurentă, în motivele de recurs, Direcția Regională Vamală Oradea, suma de bani a fost achitată și a intrat în posesia recurentei; prin urmare, suspendarea acordată de instanța curții de apel nu mai are relevanță și nici obiect, iar recurenta nu mai are interes în susținerea recursului de față.
Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, împotriva încheierii din 1 noiembrie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2005.