Discrimination claim against disciplinary exclusion of prosecutor: failure to prove objective comparability of procedural treatment and evidentiary standards

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 12.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 183/22.12.2017 a Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din dosarul nr. x/2017 ca urmare a petiţiei nr. 6787/22.12.2017.

Prin sentinţa civila nr. 6533/19.10.2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31.12.2018.

La data de 4 martie 2019, reclamanta a formulat o cerere adiţională prin care a invocat faptul că efectul tratamentului diferenţiat a condus la exonerarea de cercetare disciplinară a procurorilor de sex masculin şi excluderea sa din magistratură. Reclamanta a invocat nulitatea Hotărârii nr. 3P/3.09.2013 pronunţată de CSM, ca fiind discriminatorie. Reclamanta a arătat că protocolul încheiat între PICCJ şi SRI a permis procurorilor să utilizeze interceptările din cauzele penale cu încălcarea prevederilor C. proc. pen.. Reclamanta a reiterat că interceptările nu i-au fost prezentate pentru a putea formula apărări cu privire la acestea.

În şedinţa publică din data de 4.03.2019, reclamanta a arătat că înţelege să introducă în cauză Consiliul Superior al Magistraturii, formulând o precizare scrisă sub acest aspect la data de 6.03.2019.

Prin cererea din data de 6.03.2019, reclamanta a solicitat şi anularea protocoalelor utilizate pentru încălcarea prevederilor legale.

La data de 16.04.2019 reclamanta A. a formulat precizări cu privire la părţile şi obiectul excepţiei de nelegalitate, arătând că solicită soluţionarea excepţiei de nelegalitate în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă ICCJ, SRI, CSM şi CNCD. Reclamanta a arătat că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie anularea protocoalelor încheiate între Parchetul de pe lângă ICCJ şi SRI, respectiv CSM – SRI.

În şedinţa publică din data de 10.06.2019, reclamanta a precizat oral şi s-a consemnat că înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a protocoalelor PICCJ – SRI şi CSM – SRI, şi nu să solicite anularea acestor protocoale pe calea unui capăt de cerere distinct.

În şedinţa publică din data de 9.09.2019, instanţa a respins excepţia de netimbrare a cererii precizatoare şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a CSM.

Prin încheierea pronunţată la data de 23.09.2019, Curtea de apel a admis excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate cu privire la Protocolul de cooperare nr. x/4.02.2019 încheiat între Parchetul de pe lângă ICCJ şi SRI şi a unit excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de anulare a Hotărârii CSM nr. 3P/3 septembrie 2013 cu fondul cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2639 din 16 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii 3P/3 septembrie 2013 a secţiei pentru procurori a CSM.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Serviciul Roman de Informatii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererilor formulate.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greşit instanţa de fond a analizat pe fond hotărârile prin care a arătat că a fost discriminată, în condiţiile în care recurenta a invocat discriminarea din punct de vedere formal, al aplicării regulilor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii a ţinut seama de încălcarea normelor procedurale în cazul celor trei procurori deduşi judecării şi nu a judecat cauza pe fond, trimiţând-o Inspecţiei Judiciare spre reanalizare, spre deosebire de situaţia sa, în care nu a ţinut seama de încălcarea normelor procedurale penale şi a judecat în continuare.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Inspecţia Judiciară ar fi continuat cercetarea sa şi ulterior după revenirea sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, după demisia de la DNA-ST Galaţi, în condiţiile în care a făcut dovada că prima citare a sa a fost făcută la PT Brăila, susţinând că în cazul procurorului-şef de la DNA Galaţi nu a mai putut să se analizeze nimic de către Inspecţia Judiciară, pentru că procurorul demisionase din funcţie şi se mutase la PICCJ. A arătat recurenta că, deşi demisionase şi plecase la altă unitate de Parchet, în cazul său nu a contat acest aspect.

A apreciat recurenta că, atât instanţa de contencios, cât şi CNCD au considerat că a solicitat constatarea nelegalităţii hotărârilor pronunţate împotriva sa, deşi recurenta a arătat că solicită constatarea discriminării în ceea ce o priveşte.

Referitor la excepţia de nelegalitate, a menţionat recurenta că instanţa de fond a considerat că nu se impune o astfel de analiză, deşi recurenta a precizat prevederile din Protocoale care au permis încălcarea legii procedurale.

Totodată, a arătat recurenta că instanţa de fond nu s-a pronunţat în dispozitiv cu privire la cererea formulată pe cale incidentală de constatare a nelegalităţii celor două protocoale, prin ingerinţa lor în încălcarea prevederilor procedurale penale şi civile disciplinare, cu privire la soluţionarea din hotărârile de excludere, cu toate că în partea finală expozitivă a făcut vorbire despre această solicitare.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.3 Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cadrul cererii de recurs recurenta a formulat o serie de critici, arătând că în mod greşit instanţa de fond a analizat pe fond hotărârile prin care a arătat că a fost discriminată, în condiţiile în care a invocat discriminarea din punct de vedere formal, al aplicării regulilor de procedură. A susţinut că CSM a ţinut seama de încălcarea normelor procedurale în cazul celor trei procurori deduşi judecării şi nu a judecat cauza pe fond, trimiţând-o Inspecţiei Judiciare spre reanalizare, spre deosebire de situaţia sa, în care nu a ţinut seama de încălcarea normelor procedurale penale şi a judecat în continuare.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate, întrucât instanţa de fond, pentru a verifica motivele de nelegalitate invocate de recurentă, a pornit analiza sa de la argumentele reţinute de CNCD în hotărârea nr. 183/2018 contestată, primul argument fiind cel conform căruia Colegiul director al CNCD nu poate verifica legalitatea hotărârilor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii ca organ disciplinar, prevederile O.G. nr. 137/2000 neputând fi invocate pentru a justifica o astfel de analiză. Cel de-al doilea argument reţinut de CNCD a privit faptul că petenta nu a prezentat situaţii comparabile care ar permite constatarea unei fapte de discriminare. A mai reţinut CNCD că nu există o legătură de cauzalitate între sexul petentei şi soluţia dată în cauza ei de către partea reclamată, precum şi faptul că nu se poate invoca discriminarea în situaţia în care faţă de persoana petentului au fost respectate legile în vigoare.

Astfel, instanţa de fond a analizat prima situaţie de discriminare invocată de recurentă, cea privind modalitatea de soluţionare de către secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară cu privire la procurorii B., C. şi D..

Pentru a verifica existenţa similitudinii situaţiei reclamantei cu cea a procurorilor B., C. şi D., instanţa de fond a examinat împrejurările de fapt şi de drept care au condus la sancţionarea disciplinară a reclamantei, astfel cum acestea reies din Hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3P din 03.09.2013.

Totodată, instanţa de fond a examinat împrejurările de fapt şi de drept care au condus la nulitatea sesizării disciplinare referitoare la procurorii B., C. şi D., astfel cum acestea reies din Hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14P din 18.12.2017.

A reţinut instanţa de fond că, în cazul procurorilor B., C. şi D., Inspecţia Judiciară a formulat acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2017 pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004 constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Analizând contextul în care a fost dispusă sancţionarea disciplinară a reclamantei şi împrejurările care au condus la constatarea nulităţii rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare îndreptate împotriva procurorilor B., C. şi D., a rezultat că aspectele similare dintre situaţia reclamantei şi cea a procurorilor B., C. şi D. sunt puţine şi reduse ca semnificaţie juridică din perspectiva identificării existenţei unei discriminări.

Aspectele comune constau în faptul că atât reclamanta, cât şi procurorii B., C. şi D. erau procurori DNA la data începerii cercetărilor disciplinare, că în ambele cazuri au fost efectuate cercetări pentru comiterea faptei disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 şi că în cadrul celor două proceduri s-au invocat în faţa secţiei pentru procurori din cadrul CSM neregularităţi procedurale în legătură cu actul de sesizare întocmit de Inspecţia Judiciară.

Faţă de aceste elemente comune, secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM a procedat similar, în sensul că a analizat cererile reclamantei şi ale procurorilor B., C. şi D. referitoare la neregularităţile procedurale invocate în fiecare dintre cele două proceduri şi le-a soluţionat motivat.

În cazul recurentei, legalitatea şi temeinicia analizei efectuate de secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM a fost confirmată prin Decizia ICCJ nr. 38/2014 pronunţată în recursul formulat împotriva Hotărârii numărul 3P din 3 septembrie 2013.

Soluţiile diferite pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară nu pot fi atribuite unui tratament discriminatoriu, câtă vreme sunt rezultatul unor multiple diferenţe existente între situaţia recurentei şi cea a procurorilor B., C. şi D..

Astfel, în timp ce pentru recurentă cercetarea disciplinară s-a efectuat sub aspectul comiterii a patru abateri disciplinare (cele prevăzute de art. 99 lit. lit). a, i, n şi t din Legea nr. 303/2004), în cazul procurorilor B., C. şi D. cercetarea a vizat doar fapta prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Motivele de nelegalitate referitoare la legalitatea acţiunii disciplinare invocate în fiecare dintre cele două procedurile disciplinare sunt total diferite.

Astfel, în timp ce reclamanta A. a invocat încălcarea prevederilor art. 92 indice 1 alin. (5) din C. proc. pen. prin preluarea de probe din dosarul penal, necunoscute apărării şi folosirea lor în dosarul civil, procurorii B., C. şi D. au invocat un argument procedural total diferit, şi anume nelegala exercitare a acţiunii disciplinare de către o echipă de inspectori diferită de către cea care a efectuat întreaga cercetare disciplinară prin excluderea unuia dintre inspectori, în lipsa oricărui argument obiectiv care să justifice această decizie.

De asemenea, în timp ce viciul de procedural invocat de reclamanta A. se referea la unul dintre mijloacele de probă, procurorii B., C. şi D. au invocat un viciu de procedura dirimant pentru întreaga procedură disciplinară, legat de valabilitatea actului de sesizare a secţiei pentru procurori în materie disciplinară.

Viciul invocat de reclamantă ar fi fost de natură să afecteze doar parţial ancheta disciplinară, numai în privinţa unei părţi din faptele reţinute în sarcina acesteia, şi anume sub aspectul faptelor prevăzute de art. 99 lit. a), i) din Legea nr. 303/2004.

Probatoriul administrat în cele două cauze disciplinare a fost diferit. Astfel, în cazul reclamantei, probatoriul a avut un caracter mult mai complex decât proba cu interceptarea convorbirilor telefonice şi a corespondenţei SMS, astfel cum reiese din Decizia ICCJ nr. 38/2014, faptele reţinute în sarcina sa fiind rezultatul unei coroborări cu proba cu înscrisuri şi proba testimonială. Astfel, pentru niciuna dintre faptele pentru care a fost cercetată reclamanta A., secţia pentru procurori nu a avut în vedere doar convorbirile telefonice purtate de reclamanta din prezenta cauză cu Boldea Mihail sau SMS -urile expediate. Hotărâtoare pentru reţinerea faptelor disciplinare au fost probele cu înscrisuri şi proba testimonială, aşa cum reiese din conţinutul Hotărârii secţiei pentru procurori în cadrul căreia se face referire pe larg la faptele probate cu ajutorul declaraţiilor martorilor şi pe baza înscrisurilor.

Astfel, din motivarea Deciziei ICCJ nr. 38/2014 conform căreia "prin urmare, aspectele invocate de recurentă relativ la nelegalitatea/nulitatea utilizării probei cu interceptările comunicărilor S.M.S., atât din perspectiva dreptului procesual civil, cât şi a dreptului procesual penal, nu au relevanţa ce li se atribuie prin criticile aduse, raporturile dintre recurentă şi martorul denunţător rezultate din respectivele comunicări constituind doar elementele circumstanţiale în analiza faptelor săvârşite de procuror şi doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă şi administrarea celorlalte mijloace de probă specifice contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat" reiese că o eventuală excludere a acestor probe asupra unor "elemente circumstanţiale" nu ar fi putut conduce la anularea întregii cercetări disciplinare, nici măcar sub aspectul faptelor prevăzute de art. 99 lit. a), i) din Legea nr. 303/2004 în privinţa cărora au fost administrate respectivele probe

Pentru dovedirea faptei prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, imputată de Inspecţia Judiciară atât reclamantei, cât şi procurorilor B., C. şi D., în niciunul din cele două cazuri nu a fost utilizată proba cu interceptări telefonice şi nu a fost necesară redarea corespondenţei purtate prin SMS.

În cazul hotărârii secţiei pentru procurori referitoare la procurorii B., C. şi D., chestiunea referitoare la folosirea ca probă a înregistrării unei conversaţii a avut un rol cu totul tangenţial, nefiind legată de demonstrarea unei fapte disciplinare comise de procurorii cercetaţi. Conversaţia înregistrată, menţionată în cuprinsul hotărârii secţiei pentru procurori referitoare la cei trei procurori, nu era purtată de niciunul dintre aceştia, ci era o conversaţie între colegi – procurori inspectori. Inspecţia Judiciară a propus ca probă conţinutul conversaţiei înregistrate în încercarea de a demonstra o pretinsă atitudine părtinitoare a unuia dintre procurorii inspectori, procuror de sex feminin, la fel ca şi recurenta. Proba astfel propusă a fost considerată, în principal, irelevantă de către secţia pentru procurori, întrucât înregistrarea discuţiei solicitate ca probă nu a fost avută în vedere la emiterea rezoluţiei de excludere a procurorului inspector şi nu poate constitut un argument în admiterea sau respingerea excepţiei invocate de pârâţii procurori. Numai în secundar proba a fost înlăturată ca fiind rezultatul unei conversaţii private.

Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa de fond a reţinut în mod corect că soluţionarea diferită de către secţia pentru procurori a apărărilor procedurale invocate de procurorii B., C. şi D., în raport de apărările susţinute de reclamanta A. nu poate fi atribuită unui tratament discriminatoriu, câtă vreme aspectele concrete rezultate ca urmare a examinării celor două proceduri disciplinare conduc la concluzia inexistenţei unei situaţii similare.

Totodată, nemulţumirile reclamantei referitoare la respingerea argumentelor sale cu privire la încălcarea prevederilor art. 92 indice 1 alin. (5) din C. proc. pen. prin preluarea de probe din dosarul penal, necunoscute apărării şi folosirea lor în dosarul civil, neregularitate procedurală care a fost invocată de aceasta în faţa secţiei pentru procurori şi asupra căreia s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 38/2014 nu sunt suficiente pentru stabilirea existenţei unui tratament discriminatoriu.

Nici cu privire la cea de-a doua situaţia invocată de recurentă, instanţa de fond nu a reţinut existenţa unei similarităţi între situaţia reclamantei şi cea a procurorului E..

Reluând şi în recurs susţinerile sale, recurenta a arătat faptul că acest procuror a fost favorizat, nemaifiind continuată verificarea activităţii sale ca urmare a încetării activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie prin demisie şi mutarea la PÎCCJ. În schimb, în ceea ce priveşte situaţia sa, recurenta a menţionat că ancheta disciplinară a continuat după ce a demisionat din DNA Galaţi şi îşi desfăşura activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Instanţa de fond a reţinut în mod just faptul că, dincolo de calitatea acestora de foşti procurori DNA, reclamanta a fost implicată într-o procedură disciplinară şi sancţionată disciplinar pentru fapte a căror comitere nu era condiţionată de calitatea de procuror DNA, ci de calitatea de magistrat. Orice magistrat, judecător sau procuror, indiferent de instanţa sau de parchetul unde funcţiona putea forma obiectul acţiunii disciplinare în cazul în care se stabilea că ar fi comis faptele reţinute în sarcina recurentei. Prin urmare, faptul că aceasta a demisionat de la DNA Serviciul teritorial Galaţi, continuându-şi activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila este irelevant sub aspectul comiterii faptei disciplinare, care a vizat calitatea recurentei de magistrat.

În schimb, din actele dosarului nu reiese că procurorul E. ar fi fost implicat într-o procedură disciplinară, prin acţiunea de control a Inspecţiei fiind vizată modalitatea de exercitare de către acesta a funcţiei de conducere, în vederea aplicării unei eventuale revocări. Este firesc ca, atâta vreme cât procurorul E. a demisionat din funcţia de conducere, să se constate ca fiind rămasă fără obiect propunerea de revocare din funcţie.

În acelaşi timp activitatea de verificare a eficienţei manageriale şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor din legi şi regulamente a fost finalizată, nu a încetat prin demisie, astfel cum pretinde recurenta. Mai mult, prin Hotărârea nr. 5/14 ianuarie 2014 a CSM – secţia pentru procurori, s-a dispus efectuarea unui control de către Inspecţia Judiciară la Serviciul Teritorial Galaţi din cadrul DNA pentru verificare şi remedierea deficienţelor constatate concomitent cu constatarea ca rămasă fără obiect a propunerii de revocare din funcţia de procuror – şef a procurorului E..

Prin urmare, nu se poate reţine că CSM – secţia pentru procurori a aplicat recurentei un tratament diferit faţă de cel al procurorului E., câtă vreme situaţia lor nu este comparabilă.

În aceste condiţii, motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este neîntemeiat, întrucât recurenta nu a demonstrat deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, astfel că în mod corect a stabilit CNCD că nu este întrunit conţinutul constitutiv al faptei de discriminare pentru a i se aplica reclamatului Consiliul Superior al Magistraturii sancţiunea amenzii contravenţionale.

Totodată, este corectă concluzia instanţei de fond că CNCD nu poate verifica el însuşi existenţa unei neregularităţi procedurale comise în cursul cercetării disciplinare şi că nu poate cenzura sub acest aspect Hotărârea CSM nr. 3P din 03.09.2013. Împotriva Hotărârii CSM nr. 3P din 03.09.2013 prin care s-a aplicat reclamantei sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, recurenta a formulat recurs, fiind pronunţată Decizia nr. 38/2014 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că neregularităţile procedurale invocate de către reclamantă nu sunt de natură să determine anularea cercetării disciplinare, menţinând Hotărârea nr. 3P din 03.09.2013 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară.

Cu privire la susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat în dispozitiv cu privire la cererea formulată pe cale incidentală de constatare a nelegalităţii celor două protocoale, cu toate că în partea finală expozitivă a făcut vorbire despre această solicitare, Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 23.09.2019, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate cu privire la Protocolul de cooperare nr. x/4.02.2019 încheiat între Parchetul de pe lângă ICCJ şi SRI şi a unit excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de anulare a Hotărârii CSM nr. 3P/3 septembrie 2013 cu fondul cauzei.

În fine, verificând sentinţa atacată şi prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat inadmisibilitatea cererii de anulare a Hotărârii 3P/3 septembrie 2013 a secţiei pentru procurori a CSM şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, considerentele sentinţei conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate invocate.

Totodată, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că acest motiv este nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2639 din 16 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2639 din 16 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 septembrie 2022.