Scope of public official incompatibility: absence of direct or indirect link between private mandate and public duties under Law 161/2003

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x din 7 octombrie 2020 precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 9 din 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate.

A anulat raportul de evaluare nr. x octombrie 2020.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 9 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Fără a dezvolta separat cele două motive de casare, recurenta-pârâtă formulează următoarele critici de nelegalitate în raport de sentinţa instanţei de fond:

- instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reţinând, în mod nelegal, faptul că funcţionarul public A. nu se află în situaţia de incompatibilitate prevăzută de acest articol de lege. Afirmă recurenta că interpretarea dată de instanţă dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu ţine cont de intenţia legiuitorului prin reglementarea situaţiilor de incompatibilitate pentru funcţionarii publici;

- instanţa de fond a pornit de la o situaţie premisă greşită şi anume, că în speţă, nu s-a făcut dovada că reclamanta ar exercita, de o manieră obişnuită, activităţi de reprezentare în instanţă sau consiliere juridică, ulterior datei dobândirii calităţii de funcţionar public. În concret, instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat şi cu privire la înscrisul depus în probaţiune constând în adresa nr. x/26.09.2017 emisă de Instituţia Prefectului Judeţul Iaşi către Comisia Locală de Fond Funciar Leţcani şi către d-na avocat A., în calitate de reprezentant al d-lui B. şi care viza situaţia juridică a unui teren solicitat, conform sentinţei civile nr. 4977/2014.

- susţine recurentul că din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond trebuia să tragă concluzia că reclamanta s-a folosit de procurile judiciare autentificate la notar pentru a presta activităţi specifice profesiei de avocat, iar elementele din fişa postului aferentă funcţiei publice de consilier juridic se regăsesc şi în activitatea de reprezentare şi redactare a actelor procedurale şi care se circumscriu aceluiaşi domeniu de activitate în care îşi exercită funcţia publică şi anume, domeniul juridic;

- motivarea instanţei de fond fundamentată pe dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 este străină de natura cauzei, având în vedere că incompatibilitatea reclamantei a fost reţinută în temeiul art. 96 alin. (1) din aceiaşi lege, astfel încât analogia făcută de instanţa de fond excede analizei prezentei cauze şi nu respectă dispoziţiile art. 10 din C. civ. care interzice interpretarea prin analogie.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă reiterează şi argumentele aduse în combaterea demersului judiciar în faţa instanţei de fond, precum şi elementele de fapt şi de drept reţinute în Raportul de evaluare întocmit pentru reclamanta A..

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că singura critică subsumată acestuia se referă la faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat raţionamentul pe un motiv străin de natura cauzei, respectiv pe dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, text legal fără incidenţă în cauză.

Pentru a ne afla în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sub forma unei motivări străine de natura pricinii, trebuie să rezulte din considerentele hotărârii că aceasta cuprinde "numai motive străine de natura cauzei".

Analizând considerentele reţinute de instanţa de fond în motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar constată că trimiterea la dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 reprezintă un argument de logică juridică expus în continuarea şi întărirea raţionamentului exprimat anterior în cuprinsul sentinţei pronunţate, raţionament întemeiat pe interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, text legal care a stat la baza constatării cazului de incompatibilitate reţinut de autoritatea pârâtă prin Raportul de evaluare contestat în cauză.

Din motivarea explicită şi argumentele aduse în sprijinul soluţiei rezultă că s-au respectat circumstanţele cauzei şi că au fost analizate motivele de fapt şi de drept care s-au invocat, instanţa referindu-se expres la dispoziţiile legale aplicabile.

Se constată astfel, că soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unor motive străine, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, critica recurentei-pârâte nu susţine motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv un aspect ce ţine de modalitatea în care judecătorul a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, instanţa de fond precizând expres că, în mod greşit, autoritatea pârâtă a eludat prevederile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, care, în opinia primei instanţe au incidenţă în cauză.

În consecinţă, împrejurarea că recurenta-pârâtă este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa tezei reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. privind invocarea unor motive străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta nu aduce prin criticile formulate argumente de natură a răsturna raţionamentul juridic al instanţei de fond.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: "Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului."

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că textul de lege art. 96 alin. (1) în forma în vigoare la momentul întocmirii Raportului de evaluare a fost introdus în Legea 161/2003 prin art. 52 din Legea 330/2009, context în care norma vădeşte intenţia legiuitorului de a lărgi posibilităţile de acţiune şi câştig ale funcţionarilor publici, fără ca posibilele alte funcţii exercitate de aceştia în domeniul privat, fie ele şi remunerate, să poată fi interpretate drept situaţii de incompatibilitate. Prin urmare, norma se impune a fi interpretată în sensul acordării unei permisiuni limitate şi nu ca o interdicţie absolută.

În al doilea rând, în acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs constată că în speţă nu se poate vorbi despre "exercitarea unei funcţii" întrucât noţiunea presupune, prin ipoteză, o anumită durată în timp dar şi o frecvenţă/constanţă a actelor materiale ce o compun.

În speţă, reclamantei i s-a imputat exercitarea a două activităţi punctuale de reprezentare în instanţă a două persoane fizice, cu titlu gratuit, în cadrul unor proceduri civile, la trei termene de judecată, în baza unei procuri judiciare notariale.

Trimiterea de către recurenta-pârâtă la înscrisul emis de Instituţia Prefectului Judeţul Iaşi, depus la fila x al dosarului de recurs, nu are nicio relevanţă probatorie în cauză, atâta vreme cât activitatea desfăşurată de către reclamantă prin raportare la calitatea sa de mandatar a dl. B. (calitate dobândită anterior suspendării din activitatea de avocatură-fila x) nu a fost în niciun fel valorificată de către inspectorul de integritate şi, astfel, nu poate fi analizată direct în faza contencioasă a raportului juridic administrativ născut între părţile litigante. Mai mult decât atât, din cuprinsul acestui înscris rezultă faptul că autoritatea respectivă a luat în considerare procura notarială dată de d-nul B., d-nei A. şi nu calitatea acesteia de avocat.

Pe de altă parte, în mod judicios, a constatat instanţa de fond că, niciunul din cele două acte de reprezentare în instanţă nu se află în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile reclamantei exercitate ca funcţionar public, legătură raportată la substanţa celor două activităţi, cea de consilier juridic al unei instituţii publice şi cea de mandatar. Cele două procuri de reprezentare au fost date în cadrul a două litigii civile desfăşurate exclusiv între privaţi, primul litigiu fiind unul de divorţ şi al doilea unul aferent contestaţiei la executare silită. Interesele generice sau concrete ale autorităţii publice în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea de consilier juridic nu au fost în niciun fel puse în discuţie în niciunul din cele două litigii civile, autoritatea nu a avut calitatea de parte în acestea şi nici nu a emis vreun act supus analizei instanţei. Cele două litigii s-au axat pe interesele private în discuţie, fără nicio legătură cu recunoaşterea sau exercitarea vreunui interes public.

Mai reţine Înalta Curte şi faptul că, în realitate, intimatei-reclamante i s-a imputat de către autoritatea pârâtă, faptul că a acţionat în calitate de mandatar judiciar pentru două persoane fizice cărora l-a apărat drepturi de natură privată, situaţie care, astfel cum a constatat şi prima instanţă, s-ar afla sub incidenţa art. 94 alin. (4) din Legea 161/2003: "Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită."

Astfel, chiar dacă autoritatea pârâtă a invocat un anumit temei de drept pentru emiterea actului administrativ contestat, în cadrul controlului judecătoresc de legalitate, instanţa de contencios administrativ poate reţine inclusiv greşita încadrare juridică a situaţiei de fapt expuse în raportul de evaluare, astfel încât, în mod corect, raţionamentul juridic al instanţei de fond a vizat şi dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, constatând că atitudinea reclamantei nu poate fi încadrată nici în acest caz de incompatibilitate, nefiind dovedită existenţa unei legături între funcţia exercitată şi conţinutul mandatului.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 9 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.