Judicial transfer of a judge: scope of administrative authority’s discretion versus individual interest and requirement of reasoned decision

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.05.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (în continuare CSM), în temeiul art. 7 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, a solicitat:

1. Admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării actului administrativ emis de către pârât, respectiv Hotărârea nr. 1746 din data de 21.11.2019 prin care a fost respinsă cererea reclamantei de a fi transferată de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 1, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 5;

2. Obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul reclamantei de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 1, Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 5;

3. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1262 din 18 noiembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1262 din 18 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă arată că motivarea instanţei de fond reprezintă o preluare a apărărilor intimatului, fără a fi luate în considerare şi analizate argumentele şi motivele personale invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Mai afirmă recurenta că, în mod eronat a motivat instanţa de fond în sensul că magistratul nu are un drept în ceea ce priveşte transferul său de la o instanţă la alta, întrucât gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar este atributul C.S.M.

În mod greşit, instanţa de fond a analizat demersul judiciar doar prin raportare la situaţia statistică a Judecătoriei Ploieşti, reţinând că cererea de transfer nu poate fi soluţionată exclusiv prin prisma situaţiei personale, fără însă a avea în vedere raportul dintre interesul individual şi cel general.

Mai arată recurenta că prin afirmarea faptului că la Judecătoria Ploieşti există 11 posturi vacante şi că aceasta nu ar fi o instanţă atractivă, pârâtul îşi invocă propria culpă, întrucât acesta era obligat prin lege să gestioneze politica de resurse umane, însă nu a scos la concursul de admitere în magistratură niciun post vacant în vederea ocupării. Nici aspect nu a fost analizat de instanţa de fond.

În concluzie, recurenta arată că motivarea instanţei de fond este superficială, de vreme ce niciunul dintre motivele invocate de reclamantă nu a fost analizat prin sentinţa pronunţată.

În consecinţă, se impune casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pe fond, admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticii de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Recurenta-reclamantă îşi susţine cererea de recurs exclusiv din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 teza I din C. proc. civ., invocând nemotivarea hotărârii, prin prisma faptului că instanţa de fond şi-a bazat raţionamentul juridic doar pe apărările formulate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, fără a analiza argumentele reclamantei dezvoltate în cererea de chemare în judecată.

Raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, din examinarea sentinţei recurate rezultă că hotărârea cuprinde un raţionament juridic laborios, pe care instanţa de fond l-a avut în vedere pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

Susţinerile recurentei privind faptul că instanţa de fond a respins acţiunea, preluând în considerente toate apărările formulate de autoritatea pârâtă, fără a se pronunţa şi asupra tuturor argumentelor expuse în acţiunea introductivă sunt nefondate.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, reglementată de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a dispoziţiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a instanţa a admis sau a respins cererile părţilor, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept.

Înalta Curte, în analiza criticilor subsumate motivului de casare sus-precizat, apreciază că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, elementele de fapt şi de drept care au condus la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea Hotărârii nr. 1746 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători prin care s-a respins cererea acesteia de transfer de la Judecătoria Ploieşti la una dintre Judecătoriile sectorului 1, 3 şi 5 din Bucureşti.

Instanţa de control judiciar aminteşte recurentei că instanţa de fond a fost învestită cu efectuarea cercetării judecătoreşti asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ emis de autoritatea pârâtă prin care s-a respins cererea de transfer a reclamantei, astfel încât raţionamentul juridic a vizat, în primul rând, modalitatea în care Consiliul Superior al Magistraturii a înţeles să soluţioneze solicitarea de transfer şi motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat pârâtul.

În acest context, în raport de faptul că prezenta cale de atac vizează exclusiv nemotivarea sentinţei, şi nu şi modul în care prima instanţă a aplicat normele de drept material incidente speţei, controlul judiciar va fi circumscris limitelor învestirii.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o analiză justă a cauzei prin raportare la prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care reglementează procedura transferului judecătorilor şi procurorilor, precum şi prin prisma prevederilor Regulamentului transferului, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a CSM, secţia pentru Judecători, care, în art. 4 stabileşte criteriile ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer.

Urmărind logica argumentaţiei expuse de instituţia pârâtă în considerentele Hotărârii nr. 1746/2019, instanţa de fond a apreciat că au fost analizate, în mod efectiv, atât situaţia de fapt obiectivă, rezultată din datele statistice oficiale existente la nivelul instanţei de la care se solicită transferul, precum şi de la instanţele unde reclamanta urmărea să fie transferată, precum şi elementele subiective expuse, constând în circumstanţele personale indicate de reclamantă.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, fără a se putea reţine elemente contradictorii în privinţa considerentelor sentinţei.

Examinând considerentele sentinţei atacate, în raport de criticile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a răspuns amplu tuturor alegaţiilor reclamantei, circumscrise criteriilor din Regulamentul de transfer, inclusiv sub aspectul existenţei unui exces de putere din partea CSM în aplicarea acestora la situaţia reclamantei raportat şi la alte cereri de transfer formulate de colegi ai reclamantei, expunând argumente proprii care au conturat convingerea intimă că dezlegarea dată raportului juridic litigios este cea corectă, legală şi temeinică.

Contrar afirmaţiilor recurentei, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere şi circumstanţele personale invocate în susţinerea cererii de transfer, pe care însă le-a apreciat ca nefiind apte să conducă la anularea actului administrativ, apreciind că elementele de oportunitate invocate se încadrează în marja de apreciere de care dispune autoritatea, indicând în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că îndeplinirea cerinţei motivării hotărârii nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării.

În consecinţă, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Având în vedere că instanţa de control judiciar nu a fost învestită cu cercetarea legalităţii sentinţei din perspectiva aplicării şi interpretării normelor de drept material incidente care vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1262 din 18 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.