Judicial assistant salary equality: exclusion of tenure-based increments exceeding five-year mandate under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele A., B., C. şi D., în calitate de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Argeş, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, au formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 1415/C/19.03.2019 emis de Ministerul Justiţiei, solicitând anularea acestuia şi emiterea unor ordine de încadrare pentru fiecare dintre contestatoare, cu indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în raport de vechimea în funcţie, începând cu data de 01.01.2019, astfel:

1. Intimatul Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare în care să stabilească cuantumul indemnizaţiei brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie a fiecăreia (sporul de fidelitate), pe lângă valoarea de referinţă corectă, şi nu la o vechime în funcţie de 0-3 ani, aşa cum este calculată în ordinul contestat, deşi este menţionată o vechime de 3-5 ani,

2. Intimatul Ministerul Justiţiei să vireze intimatului Tribunalul Argeş sumele necesare efectuării plăţilor salariale lunare corespunzătoare,

3. Intimatul Tribunalul Argeş să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată,

4. Cheltuieli de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 798 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Admite în parte acţiunea privind pe reclamantele B., C. şi D., prin reprezentant A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş.

Anulează Ordinul nr. 1415/C/19.03.2019, în ceea ce le priveşte pe reclamante.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare în care să stabilească, începând cu data de 01.01.2019, cuantumul indemnizaţiei brute lunare al fiecărei reclamante în raport de vechimea efectivă în funcţie.

Obligă pârâtul Tribunalul Argeş la plata diferenţelor salariale rezultate.

Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 798 din 15 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Pe fond, prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza numai în baza prezumţiei puterii de lucru judecat, invocată de reclamante, raportat la sentinţa nr. 797/2018 pronunţată de Tribunalul Damboviţa în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 34/2019 a Curţii de Apel Ploieşti, în condiţiile în care prezumţia este doar un mijloc de probă care trebuie coroborat cu alte probatorii administrate în cauză.

În realitate, prima instanţă nu a analizat legalitatea ordinului contestat şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, aşa cum s-ar fi impus, ci a reţinut numai hotărârea judecătorească prin care reclamantei i-au fost acordate diferenţe salariale, reprezentând un prezumtiv spor de fidelitate.

Aşa cum rezultă din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis în baza prevederilor Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020, precum şi ale O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare (..).

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzuta în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferenta unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Prin urmare, întrucât legiuitorul a exclus asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru o vechime cumulată în această funcţie, tocmai în ideea că aceştia sunt numiţi pe o perioadă determinată de 5 ani, fiind deci un mandat limitat, în mod temeinic instanţa de fond trebuia să constate că ordinul contestat de reclamantă a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale. Ca atare, refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii în specialitate nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispoziţiile legale incidente în materia salarizării asistenţilor judiciari.

După cum se poate observa, legislaţia în vigoare nu permite acordarea sporului de fidelitate asistenţilor judiciari, care au un mandat limitat de 5 ani, iar prin natura funcţiei lor nu sunt independenţi.

Astfel, potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani".

Totodată, mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenţii judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei. La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, iar faptul că acelaşi asistent judiciar obţine ulterior un alt mandat de 5 ani nu este relevant, atâta timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noţiunea de mandat.

Astfel, înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenţilor judiciari nu era reglementat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (Capitolul 4, art. 16 şi art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.

Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariaţi (deci nici asistenţilor judiciari) în ceea ce priveşte stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum şi ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare. Aşadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi al Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcţie, grad şi gradaţie, pe clase de salarizare.

În ceea ce priveşte asistenţii judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere dispoziţiile art. 16 din Capitolul VIII - "Reglementării specifice personalului din sistemul justiţiei", din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie", la Legea - cadru nr. 284/2010.

Potrivit Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin OMFP nr. 77/2011: "Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcţia de asistent judiciar se reîncadrează în aceeaşi funcţie şi gradaţie, stabilindu-se clasa de salarizare în raport de vechimea în funcţie prevăzută la art. 16 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcţie de la 3 la 5 ani şi o vechime în muncă de peste 20 de ani, clasa de salarizare este 100). Asistenţii judiciari se pot încadra până la clasa maximă de salarizare 100."

În final arată recurentul Ministerul Justiţiei că prin mai multe decizii Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin concluziile scrise formulate ulterior, intimatele-reclamante au învederat că în cauză există putere de lucru judecat, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, chestiunea de drept dedusă judecăţii în prezenta speţă, fiind deja dezlegată în litigiul de muncă anterior soluţionat de Tribunalul Dâmboviţa.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate de recurent şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat şi îl va admite în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Demersul judiciar al reclamantelor, asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Argeş, vizează anularea parţială a Ordinului nr. 1415/C/19.03.2019 prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale asistenţilor judiciari începând cu data de 01.01.2019.

În opinia reclamantelor, drepturile sale salariale trebuiau stabilite prin raportare la vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar, care în cazul acestora era de 5, 6, 7 şi, respectiv 18 ani, acest drept fiind recunoscut definitiv prin sentinţa civilă nr. 797 din 23.05.2018 a Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă.

În raport cu criticile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe reflectă o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile prin raportare la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, în concret, prin reţinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, în ceea ce priveşte chestiunea recunoaşterii vechimii în funcţie pentru asistenţii judiciari, similar cu personalul din sistemul justiţiei.

În acest sens, Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 797 din 23 mai 2018, Tribunalul Dâmboviţa soluţionând litgiul de muncă iniţiat de reclamante nu a dezlegat în concret chestiunea de drept legată de recunoaşterea sporului de fidelitate (vechimea în funcţie) pentru asistenţii judiciari, în considerentele hotărârii reţinându-se că "în ceea ce priveşte sporul de fidelitate, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, chiar din anul 2008, colegi ai reclamantelor, asistenţi judiciari din cadrul altor tribunale au obţinut prin hotărâri judecătoreşti irevocabile recunoaşterea dreptului la sporul de fidelitate (...).

Într-o atare situaţie, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 s-a născut obligaţia de egalizare a drepturilor salariale a reclamantelor prin includerea în acestea a sporului de fidelitate fără ca ordonatorii de credite să procedeze în acest sens".

Înalta Curte constată că în cadrul litigiului de muncă, astfel cum rezultă din sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, instanţa nu a fost învestită cu examinarea legalităţii unui ordin de salarizare emis de Ministerul Justiţiei, în raport de dispoziţiile legale incidente situaţiei juridice în care se aflau reclamante şi nici nu s-a solicitat, exclusiv recunoaşterea dreptului reclamantelor la acordarea sporului de fidelitate, cadrul procesual sub aspectul obiectului pretenţiilor judiciare fiind mai larg.

Cert este că raţionamentul juridic exprimat în legătură cu sporul de fidelitate pretins de reclamante s-a întemeiat pe aspecte de ordin jurisprudenţial, datate din anul 2008, şi nu pe dispoziţiile legale privind salarizarea asistenţilor judiciari, iar referirea la Legea nr. 71/2015 în sensul egalizării drepturilor salariale este pur formală, în contextul în care nu s-a raportat la dovezi concrete că la momentul 09.04.2015, existau asistenţi judiciari în funcţie, cu sporul de fidelitate recunoscut încă din anul 2008.

Pe de altă parte, în cadrul litigiului de muncă, pretenţiile judiciare ale reclamantelor au fost analizate din perspectiva Legii nr. 71/2015, în timp ce ordinul de salarizare contestat în cauză s-a întemeiat pe prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fondurile publice.

Prin urmare, aceasta era perspectiva de fapt şi de drept pe care instanţa de fond trebuia să o analizeze în cauză, pentru a dezlega raportul juridic litigios, ci nu să îşi construiască raţionamentul juridic pe o situaţie premisă falsă, constând în existenţa unui efect pozitiv al puterii de lucru judecat, care, în realitate nu poate fi reţinut, atâta vreme cât, chiar dacă în planul dreptului muncii s-a recunoscut vocaţia reclamantelor la acordarea sporului de fidelitate, exclusiv din perspectiva egalizării salariilor conform Legii nr. 71/2015, iar recunoaşterea efectivă a dreptului, din punctul de vedere administrativ, se face prin Ordinul de salarizare emis de Ministerul Justiţiei, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile concrete impuse de lege pentru egalizare, condiţii pe care instanţa de dreptul muncii nu le-a analizat.

Or, în prezentul litigiu, desfăşurat în planul contenciosului administrativ, instanţa este chemată să analizeze legalitatea şi temeinicia unui act administrativ – Ordin de salarizare emis de Ministerul Justiţiei, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii acestuia referitoare la salarizarea asistenţilor judiciari, respectiv Legea nr. 153/2017, iar din perspectiva Legii nr. 71/2015, titularele acţiunii trebuau să facă dovada concretă a situaţiei existenţei în cadrul instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, a unei salarizări diferite între asistenţii judiciari aflaţi în aceeaşi situaţie de vechime în muncă şi funcţie, din perspectiva recunoaşterii sporului de fidelitate.

În acest context, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond este afectată de viciul nelegalităţii, impunându-se casarea acesteia şi reţinerea cauzei spre rejudecarea fondului.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil la acest moment, "indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită asistenţilor judiciari se calculează exclusiv în funcţie de două tranşe de vechime în funcţie, de la 0 la 3 ani, precum şi de la 3 la 5 ani"

În aplicarea acestei norme legale la situaţia de fapt expusă în speţă, prezintă considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată în dosarul nr. x/2022, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept:

"Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum şi alte măsuri din domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) - (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 aprobată cu modificări prin Legea nr. 250/2016 sensul de a se stabili dacă, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari presupune sau nu majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectiv realizată în funcţie".

Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, admiţând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) - (l3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani."

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt esenţiale din perspectiva subiectului analizat următoarele considerente reţinute de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al instanţei supreme:

"160. Este de observat, în acest sens, faptul că în cea de-a doua orientare jurisprudenţială, instanţele care au dispus egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale aferente unei perioade începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, au avut în vedere hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2008-2009, care vizau situaţii juridice deduse judecăţii anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-a recunoscut, sub forma despăgubirilor decurgând din discriminare (pe temeiul art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), în beneficiul unei părţi din categoria asistenţilor judiciari, a dreptului la majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea în funcţie (aşa-numitul "spor de fidelitate"), prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ipotezele juridice fiind diferite.

161. Or, la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, din perspectiva dreptului salarial supus examinării nu existau diferenţe de salarizare în interiorul categoriei profesionale a asistenţilor judiciari care să fie izvorâte din acte normative cu valoare de lege, adoptate de legiuitorul originar sau delegat, în materia salarizării acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, împrejurare care se deduce în chip limpede din expunerea istoricului şi evoluţiei legislaţiei salariale incidente.

162. Pe de altă parte, nu existau nici inegalităţi salariale care să fie izvorâte din hotărâri judecătoreşti, prin care să fi fost stabilite sau recunoscute atare drepturi salariale şi care să fie producătoare de efecte juridice la 9 aprilie 2015, când s-a născut dreptul asistenţilor judiciari şi obligaţia corelativă a ordonatorului de credite de a egaliza salarizarea la nivel maxim.

163. Aceasta întrucât, hotărârile judecătoreşti invocate drept termen de comparaţie şi-au încetat efectele cel mai târziu la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, astfel că, din perspectiva normei de egalizare, situaţia juridică premisă este asimilabilă inexistenţei vreunei diferenţe salariale izvorâte fie din legislaţia salarială aplicabilă personalului plătit din fonduri publice, fie din hotărâri judecătoreşti prin care sunt stabilite sau recunoscute drepturi salariale.

164. Aşadar, nu se poate reţine existenta unei inechităţi salariale şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi raţional admis argumentul nesocotirii sau golirii de substanţă a principiului egalităţii de tratament.

165. Construcţia argumentativă din cea de-a doua orientare jurisprudenţială apare, în consecinţă, fundamentată pe ideea de egalizare a unei diferenţe salariale inexistente, câtă vreme afirmata inechitate salarială nu-şi află sorgintea nici în reglementarea legală în materia salarizării asistenţilor judiciari, nici în hotărâri judecătoreşti producătoare de efecte juridice la data de 9 aprilie 2015. În atare condiţii, aceasta nu doar că nu se fundamentează pe imperativul egalizării şi înlăturării inegalităţilor din sistemul de salarizare a personalului bugetar, ci, dimpotrivă, se îndepărtează chiar de la scopul edictării acestei soluţii legislative introduse prin Legea nr. 71/2015, fiind ea însăşi sursă generatoare de inechităţi salariale în interiorul categoriei profesionale a asistenţilor judiciari, ceea ce justifică, cu atât mai mult, intervenţia instanţei supreme, prin mecanismul de unificare jurisprudenţială activat.

166. Sub un alt aspect, cum deja s-a expus, nu poate fi ignorată împrejurarea că, după abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, fidelizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi nu se mai realizează prin acordarea unei majorări a indemnizaţiei de încadrare, ci prin aplicarea unui coeficient la valoarea de referinţă sectorială, prestabilit de legiuitor în corelaţie directă cu criteriul vechimii în funcţie, pe mai multe intervale de vechime de până la 20 de ani şi, respectiv, de peste 20 de ani, în vreme ce pentru asistenţii judiciari coeficienţii legali maximi, corelaţi de asemenea cu criteriul vechimii în funcţie, sunt cei corespunzători vechimii de 5 ani (durata unui mandat).

167. Aşadar, în cazul asistenţilor judiciari, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede expres că indemnizaţia de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din anexa la lege, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară şi nici posibilă aplicarea altor coeficienţi de ierarhizare, prevăzuţi de lege pentru alte categorii profesionale.

168. Aceasta întrucât, includerea în indemnizaţia de încadrare a asistenţilor judiciari a unui element salarial echivalent cu majorarea indemnizaţiei de încadrare numai în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţii de judecători, procurori, personal asimilat acestora şi magistraţi-asistenţi, prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ar echivala cu modificarea mecanismului de stabilire a drepturilor salariale aşa cum a fost acesta reglementat de legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010, în pofida faptului că prin acestea s-a prevăzut expres că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de aceste legi.

169. Or, soluţia egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 şi formarea, pe cale jurisprudenţială, a unei lex tertia.

170. De altfel, examinând noţiunea de "vechime în funcţie" şi sfera destinatarilor legii, într-un context normativ vizând personalul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, prin decizia nr. 31/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut următorul argument cu valoare de principiu, aplicabil mutatis mutandis: "94. Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare. 95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată. (...) 97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context".

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că nu sunt încălcate nici principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne sau de dispoziţiile convenţionale - art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie.

Aşadar, potrivit acestei decizii, obligatorie conform dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani, cum în mod corect a stabilit recurentul-pârât prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.

În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că pretenţiile judiciare ale reclamantelor sunt neîntemeiate, cu consecinţa menţinerii ca legal a OMJ nr. 1415/C/19.03.2019 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantelor.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge acţiunea reclamantelor, ca neîntemeiată, urmând a se menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 798 din 15 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, pe fond:

Respinge, în tot, acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.