Constitutionality Referral Bid Rejected as Underlying Case No Longer Pending

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 3599 din data de 15 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 118 din data de 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în cauza vizând anularea deciziilor nr. 6080/22.09.2016 şi nr. 6081/22.09.2016 emisă de pârâtă şi obligarea la plata despăgubirilor pentru zădărnicirea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate a fi retrocedate.

La data de 29.04.2022, petenta A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 3599/15.07.2020 anterior menţionate, cererea primind termen pentru soluţionare în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În acest cadru procesual, la data de 24.05.2022 petenta a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea din 26 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea petentei A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 303/2004.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 26 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs petenta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurenta invocă, în esenţă, lipsa motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în sensul că, instanţa nu a analizat cererea prin prisma îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, limitându-se a menţiona că respinge cererea ca inadmisibilă şi oferind drept remediu, calea de atac a recursului în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În continuare, recurenta enumeră cele 4 cerinţe de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale despre care afirmă că sunt îndeplinite, susţinând că soluţia pronunţată este arbitrară şi discreţionară.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate şi raportat la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în ipoteza acestui text procedural, nefiind indicată nicio regulă de procedură sancţionată cu nulitatea, pe care instanţa să o fi încălcat cu ocazia judecării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, această critică de nelegalitate nu poate fi reţinută ca motiv de reformare a hotărârii atacate.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, nefondat.

Recurenta afirmă că încheierea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia de inadmisibilitate.

Instanţa de control judiciar, examinând hotărârea recurată, constată că aceasta respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa prezentând, pe larg, raţionamentul juridic ce a condus la convingerea judecătorului că soluţia pronunţată este cea corectă şi legală.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost analizată prin raportare la condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apreciind că două dintre acestea nu sunt îndeplinite, expunând argumentele şi circumstanţele concrete ale cauzei pentru care nu se impune trimiterea sesizării la Curtea Constituţională.

În concluzie, motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii nu se regăseşte în speţă, hotărârea fiind legală din această perspectivă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., care vizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că încheierea recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate.

În raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că sesizarea instanţei de contencios constituţional se poate dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:- excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; - legea, ordonanţa sau dispoziţia normativă are legătură cu soluţionarea cauzei; - excepţia a fost ridicată de una din părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror; - dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale nu au fost deja declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite două dintre cerinţele cumulative enumerate anterior şi anume aceea ca excepţia să fie invocată într-un litigiu pendinte şi cea a legăturii cu soluţionarea cauzei a textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă, respectiv dispoziţiile art. 71 şi 72 din Legea nr. 303/2004, care prevăd că magistraţii-asistenţi au vot consultativ şi redactează hotărâri.

În acest context, relevantă în cauză este împrejurarea că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 nu mai este unul pendinte, întrucât a fost soluţionat printr-o decizie definitivă pronunţată în recurs, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României este ulterioară acestui moment.

Pe de altă parte, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unei cereri de completare a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. şi respinsă ca tardiv formulată.

Legătura cu soluţionarea cauzei, la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune ca textele de lege asupra cărora poartă excepţia de neconstituţionalitate trebuie să influenţeze direct sau indirect soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, în sensul că dezlegarea chestiunilor de drept deduse judecăţii să impună judecătorului aplicarea, chiar şi tangenţial a normelor legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate.

Cum însă, dispoziţiile art. 71 şi 72 din Legea nr. 303/2004 nu pot constitui temeiul legal pentru soluţionarea cererii de completare a dispozitivului unei decizii definitive, deoarece nu reprezintă norme de drept material sau procedural a căror analiză de constituţionalitate să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Pe de altă parte, soluţia de respingere ca tardivă a cererii de completare a dispozitivului, pronunţată de Înalta Curte, a presupus împiedicarea, din punct de vedere procedural, a instanţei de a analiza pe fond solicitarea petentei întemeiată pe dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., astfel încât sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă şi prin prisma faptului că poate determina schimbarea soluţiei de tardivitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva încheierii din 26 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.