Admissibility of compensation claims for communist-era repression and scope of constitutional challenge to indemnity calculation norms

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Justiţiei, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- obligarea Guvernului prin pârâţii chemaţi în judecată la plata indemnizaţiei reparatorii cuvenite în baza prevederilor Legii recunoştinţei nr. 341/2004 al cărei beneficiar este, pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015;

- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea abuzivă a dispoziţiilor: art. 1 din O.U.G. nr. 95/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 969/30.12.2014; art. I şi art. II din O.G. nr. 1/2015 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 44/19.01.2015;

- acordarea de despăgubiri în valoare provizorie de l% din suma cuvenita pentru anii 2012,2013,2015 şi 2014 şi neachitată de Ministerul Muncii prin Casa Naţională de Pensii conform cuantumului stabilit în concordanţă cu prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 341/2004 până la actualizarea din 30 decembrie 2014.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 333 din 22 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – Veche a dispus următoarele:

- Admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Ministerul Justiţiei, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

- Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Casa Naţională de Pensii Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

- Admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere.

- Respinge capătul 2 de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

- Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

- Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât susţine că hotărârea instanţei de fond se întemeiază pe motive străine de natura cauzei în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii invocată de Ministerul Finanţelor.

Astfel, afirmă recurentul că argumentaţia instanţei de fond expusă pentru soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, vizează o altă situaţie decât cea învederată de pârâtul Ministerul Finanţelor, în sensul că, deşi acesta a arătat că acţiunea este inadmisibilă în ceea ce priveşte capătul 1 de cerere din perspectiva art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece excepţia de neconstituţionalitate invocată priveşte alte ordonanţe de guvern decât cele pe care îşi întemeiază pretenţiile reclamanta, instanţa de fond a respins excepţia, arătând că acţiunea nu are ca obiect principal constatarea unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă, ci acordarea de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 .

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs este susţinut de recurentul-pârât prin faptul că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ar fi trebuit să admită excepţia inadmisibilităţii invocată de Ministerul Finanţelor, având în vedere că reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate doar cu privire la dispoziţiile art. I şi IV din O.U.G. nr. 95/2014, art. I şi II din O.G. nr. 1/2015 şi art. 13 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 83/2014, deşi pretenţiile acesteia vizau restrângerea indemnizaţiei reparatorii şi pentru perioada 2012-2013 când erau în vigoare alte acte cu putere de lege, expres indicate de către aceasta la fila x a cererii de chemare în judecată.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, în parte, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute pentru exercitarea acţiunii în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, în parte, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (3) teza finală a art. 9 din aceeaşi reglementare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin raportare la criticile formulate, la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., în ipoteza existenţei unor motive străine de natura pricinii, Înalta Curte constată că argumentaţia recurentului nu se încadrează în norma procedurală invocată.

Astfel, situaţia în care instanţa de fond îşi întemeiază soluţia pronunţată pe motive de fapt şi de drept străine de natura pricinii constă în aceea ca judecătorul fondului să reţină o altă situaţie de fapt decât cea dedusă judecăţii şi necontrazisă de părţile litigante sau să aplice acestei situaţii de fapt norme legale care reglementează un cu totul alt domeniu juridic decât cel stabilit prin acţiunea introductivă de instanţă

Or, faptul că instanţa de fond a dat propria interpretare susţinerilor pârâtului legate de excepţia de inadmisibilitate, raportându-se la obiectul concret al cererii de chemare în judecată, precum şi la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 invocate ca temei de drept la demersului judiciar, nu presupune existenţa unor motive străine de natura pricinii în accepţiunea art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că niciunde în petitele acţiunii, reclamanta nu arată că solicită plata indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004 şi despăgubiri în temeiul altor acte normative cu putere de lege decât cele asupra cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, raportarea la o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestora neputând conduce la neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în analiza excepţiei de inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că cerinţele acestuia sunt îndeplinite, în sensul că obiectul acţiunii se circumscrie dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din aceiaşi lege şi constă în obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri pentru pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului .

Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentului, ordonanţele de guvern anterioare, invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, au fost menţionate doar pentru a se arăta evoluţia reglementării referitoare la modalitatea de stabilire şi plată a indemnizaţiei.

Relevanţă însă, pentru controlul judiciar efectuat de instanţa de recurs, are faptul că dispoziţiile art. I şi IV din O.U.G. nr. 95/2014, art. I şi II din O.G. nr. 1/2015 şi art. 13 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 83/2014, a căror neconstituţionalitate s-a invocat de către reclamantă vizează şi perioada 2012-2013, astfel încât, în mod just, instanţa de fond a constatat că acţiunea nu este inadmisibilă din perspectiva art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reţine şi că, în raport de faptul că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor în ceea ce priveşte capătul doi de cerere privind despăgubirile, iar primul capăt de cerere era formulat în contradictoriu cu Guvernul României, prezenta cale de atac putea prezenta relevanţă doar sub aspect teoretic, orice soluţie pronunţată asupra recursului fiind lipsită de eficienţă juridică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 333 din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.