DNA specialist salary scope: vertical length-of-service pay raises inapplicable to non-magistrate staff under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.09.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie: 1. anularea Ordinului nr. 274/18.06.2020 - nr. crt. 64 - al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi anularea Ordinului de soluţionare a contestaţiei nr. 393 din 18.08.2020 al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; 2. obligarea pârâtului la emiterea unui Ordin de calculare şi plată a drepturilor salariale prin stabilirea unui salariu de bază potrivit "principiului ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu" conform art. 6 lit. h) raportat la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Secţiunea a 6-a Cap. VIII Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională şi la Nota 3 Cap. I lit. A) din Anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie din Legea - cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi pentru viitor; 3. plata drepturilor, actualizate cu indicele de inflaţie, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data efectuării plăţii; 4. plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1361 din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1361 din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a formulat argumente de ordin critic după cum urmează:

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,

- instanţa de fond s-a aflat în eroare în sentinţa pronunţată prin considerarea în fundamentarea deciziei a unor motive străine de natura cauzei;

- în aplicarea prevederilor art. 430, 431 şi 432 invocate, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 1297/03.04.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare, este soluţionată plângerea cu privire la Ordinul nr. 537/20.12.2017, aşa cum a fost rectificat prin Ordinul nr. 50/27.02.2018, ambele ale procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, altfel spus o cauză care are un alt obiect decât cel al prezentei acţiuni promovate;

- instanţa de fond reţine că "raportul juridic dintre partea reclamantă şi partea pârâtă a fost tranşat definitiv prin sentinţa civilă nr. 1297/03.04.2019 sub aspectul stabilirii începând cu data de 01.01.2018 a salariului său de bază raportat la vechimea în funcţia de specialist",

- este adevărat că obiectul cauzei include, în esenţă, drepturi salariale ale specialistului din Direcţia Naţională Anticorupţie, dar între cele două acţiuni ale reclamantului, la care se referă în sentinţa recurată, referinţele care alcătuiesc cadrul legal aplicabil există diferenţe notabile;

- tranşarea unui raport juridic definitiv între partea reclamantă şi partea pârâtă cu privire la situaţia salarială de la o anumită dată calendaristică, aşa cum se susţine în sentinţa recurată, nu poate fi considerată o cutumă şi nici nu poate fi referită ca autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care cadrul legal pentru stabilirea drepturilor salariale comportă modificări aplicabile începând cu aceeaşi dată calendaristică;

- necesitatea emiterii de către Direcţia Naţională Anticorupţie a unor noi ordine de salarizare pentru specialişti începând cu aceeaşi dată calendaristică, a apărut chiar urmare acestor noi dispoziţii legale, care au condus la diferenţe ale cadrului legal aplicabil în materie, toate având drept referinţă temporală "începând cu data de 01.01.2018".

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond s-a aflat în eroare în sentinţa pronunţată prin faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, după cum urmează:

- legea nu distinge asupra intervalului de vechime de 0-3 ani în funcţie a specialistului din Direcţia Naţională Anticorupţie, iar algoritmul după care salariul de bază al specialistului din Direcţia Naţională Anticorupţie a fost limitat numai la ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcţie de "0-3 ani" nu există şi nu este prevăzut de lege;

- mai mult, toate referinţele din sentinţa recurată privind Notele de subsol ale grilei de salarizare din cuprinsul Tabelului de la punctul I lit. B) - Indemnizaţia de încadrare pentru procurori nu pot fi primite, întrucât acest tabel a fost organizat şi introdus în mod special pentru categoria profesională de procuror şi asimilaţi ai acestora, iar încadrarea salariilor de bază ale specialiştilor din DNA se face printr-o normă de trimitere la întreg numărul curent 4 din această grilă;

- din Listele privind veniturile salariale ale specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, publicate pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie rezultă că pentru unii specialişti din Direcţia Naţională Anticorupţie s-a aplicat în mod corect legea în timp ce pentru ceilalţi specialişti din aceeaşi instituţie legea nu a fost aplicată în mod corect, just şi echitabil.

4. Apărările formulate în cauză

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate precum şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie: 1. anularea Ordinului nr. 274/18.06.2020 - nr. crt. 64 - al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi anularea Ordinului de soluţionare a contestaţiei nr. 393 din 18.08.2020 al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; 2. obligarea pârâtei la emiterea unui Ordin de calculare şi plată a drepturilor salariale prin stabilirea unui salariu de bază potrivit "principiului ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu" conform art. 6 lit. h) raportat la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Secţiunea a 6-a Cap. VIII Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională şi la Nota 3 Cap. I lit. A) din Anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie din Legea - cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi pentru viitor; 3. plata drepturilor, actualizate cu indicele de inflaţie, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data efectuării plăţii; 4. plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurentul-reclamant.

Astfel, în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond s-a aflat în eroare în sentinţa pronunţată prin considerarea în fundamentarea acesteia a unor motive străine de natura cauzei, întrucât în aplicarea prevederilor art. 430, 431 şi 432 C. proc. civ. invocate, nu a avut în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 1297/03.04.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare, este soluţionată plângerea cu privire la Ordinul nr. 537/20.12.2017, aşa cum a fost rectificat prin Ordinul nr. 50/27.02.2018, ambele ale procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, altfel spus o cauză care are un alt obiect decât cel al prezentei acţiuni.

Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 431 C. proc. civ. "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.".

În esenţă, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Prin urmare, efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă în cauza respectivă este adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta nu poate fi contrazisă.

În lumina acestor considerente teoretice, se constată că argumentele recurentului nu susţin motivarea străină de natura pricinii, cu lipsirea sentinţei de fundament, reţinerea unor astfel de aspecte în considerentele hotărârii ţinând de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

Astfel, prima instanţă a făcut trimitere la sentinţa civilă nr. 1297/03.04.2019, care într-adevăr s-a pronunţat între aceleaşi părţi, într-un dosar cu obiect diferit, întrucât a fost contestat un alt ordin decât cel din dosarul de faţă, neputându-se reţine autoritatea de lucru judecat sub aspectul îndeplinirii condiţiei triplei identităţi, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi cum în mod corect susţine recurentul.

Însă recurentul-reclamant se află în eroare, întrucât această trimitere a fost făcută din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în sentinţa nr. 1297/2019 reţinându-se că «din interpretarea dispoziţiilor legale … rezultă că legiuitorul a dorit stabilirea salariului unui specialist DNA/DIICOT/PICCJ numai în funcţie de vechimea în muncă (pe orizontală), adică cel prevăzut în rubrica bază 0-3 ani, întrucât criteriul vechimii în funcţie nu poate fi aplicat categoriei din care face parte reclamantul, faţă de definiţia expresă a legii.», condiţii în care prima instanţă a apreciat că nu este pertinentă raportarea reclamantului la situaţia salarială a unor terţe persoane – specialişti în cadrul PÎCCJ – DNA, acest argument al instanţei neconstituind fundamentul motivării astfel cum încearcă să inducă recurentul.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că prima instanţă şi-a bazat motivarea pe aplicarea dispoziţiilor art. 430, 431, 432 C. proc. civ., sub aspectul reţinerii autorităţii de lucru judecat prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. care să fi fost în mod eronat aplicat, întrucât nu există identitate de obiect.

Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat susţinerile părţilor litigante şi probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată îndeplineste exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, în concret la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Anexă, astfel că susţinerile recurentului cu privire la existenţa motivelor străine cauzei nu pot atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul invocat de acesta.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că si acesta este nefondat.

Astfel, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Prin urmare, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest text de lege nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 1egea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, prin raportare la cap. I lit. B) nr. crt. 4., şi la interpretarea notelor de subsol aferente acestor prevederi.

Astfel, se reţine că prin Prin ordinul nr. 274/18.06.2020 emis de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie au fost stabilite drepturile salariale pentru specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv pentru reclamantul A. vizat de pct. 64 din Anexa Ordinului, respectiv: (începând cu 01.12.2016) A. – specialist, gradaţia 5, salariul de bază 12.617 RON şi sporuri; (începând cu 01.01.2018) A. – specialist, gradaţia 5, salariul de bază 13.719 RON şi sporuri; (începând cu 01.01.2019) A. – specialist, gradaţia 5, salariul de bază 13.719 RON şi sporuri. .

Contestaţia formulată de reclamant împotriva ordinului amintit a fost respinsă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie prin ordinul nr. 393/18.08.2020.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul de faţă, reclamantul a solicitat în esenţă ca, începând cu data de 01.01.2018, salariul de bază să îi fie stabilit potrivit principiului ierarhizării, pe verticală şi pe orizontală, cu anularea ordinului nr. 274/2020 şi plata diferenţei de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflaţie plus dobânda legală.

Înalta Curte reţine că drepturile salariale ale specialiştilor din cadrul PÎCCJ (deci şi cele ale recurentului-reclamant) sunt stabilite de Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, în conformitate cu care:

"(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4. (2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.".

La Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea – cadru nr. 153/2017 se află funcţia de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcţie şi o ierarhizare pe orizontală raportată la gradaţie, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcţie de "0-3 ani".

În Notele nr. 1 şi nr. 3 la Capitolul I lit. B) se prevede că "Prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.", respectiv că "Indemnizaţia de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei." [s.n.].

Cap. I lit. B) nr. crt. 4 se referă la indemnizaţia de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, iar din coroborarea textelor de lege arătate mai sus rezultă că salariile de baza ale specialiştilor din PÎCCJ, la care se raportează nivelul de salarizare al recurentului-reclamant se stabileste doar în condiţiile acestor dispoziţii legale.

Prin urmare, devine cert că singura referinţă relevantă pentru stabilirea salariului unui specialist din cadrul DNA este cea la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcţie de "0-3 ani" cu variaţiile date de gradaţiile diferite.

Astfel, specialiştii din Parchet, deşi asimilaţi din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" şi gradaţiilor corespunzătoare acesteia, întrucât deţin vechime "0" în sensul Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), nejustificând acumularea de vechime în funcţiile de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie", singurele relevante pentru observarea şi a celorlalte grile de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4, anume rândurile normative pentru "3-5 ani", "5-10 ani", "10-15 ani", "15-20 ani" şi "peste 20 ani".

Altfel spus, pentru aplicarea Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 în sensul art. 22 din Capitolul VIII ale Anexei V la Legea – cadru nr. 153/2017 nu este relevantă vechimea în funcţia de specialist acumulată în instituţiile din sistemul judiciar, întrucât nu există nicio normă juridică prin care să se asimileze această vechime celei de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie" prevăzută explicit la Nota nr. 1 la Capitolul I lit. B) spre a fi avută în vedere la determinarea rândurilor raportat la vechimea în funcţie.

Este adevărat că dispoziţiile art. 22 din anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 fac referire la salarizarea potrivit cap. I lit. B) nr. crt. 4, însă textul de lege nu poate fi lecturat şi, în consecinţă, nu poate fi aplicat făcându-se abstracţie de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază antereferite.

În consecinţă, deşi în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferenţa fiind dată inclusiv de vechimea în funcţie, care conduce la majorarea "bazei de salarizare", o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru vechimea în funcţie, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Specialiştii din cadrul PÎCCJ nu fac parte din categoria magistraţilor ori a personalului asimilat magistraţilor, limitativ indicaţi în textul notei şi, pe cale de consecinţă, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcţia de magistrat sau personal asimilat.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă a stabilit salariul de bază al acestuia.

În măsura în care s-ar da relevanţă susţinerilor recurentului-reclamant, potrivit cărora ar trebui să beneficieze de salariul de bază aferent unui procuror cu grad de judecătorie, dar în acelaşi timp şi de majorarea pentru vechimea în funcţie, s-ar adăuga în mod nepermis la lege, în condiţiile în care în Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu este prevăzută în grilele de salarizare o astfel de posibilitate, majorările pentru vechimea în funcţie prevăzute pentru categoria magistraţilor şi cele pentru specialiştii din cadrul PÎCCJ fiind diferite şi fiind prevăzute în mod distinct pentru fiecare categorie profesională.

De altfel, această chestiune a făcut obiectul unei sesizări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/2021 stabilindu-se că "În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie."

Astfel, în cuprinsul considerentelor acestei decizii, s-au reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"94. Faptul că prin nota de subsol la tabelul prevăzut de capitolul I lit. B) din anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 se prevede că, prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.

95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată."

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare în raport cu salarizarea altor specialişti, nici aceasta nu poate fi valorificată în soluţionarea favorabilă a contestaţiei.

Înalta Curte reţine, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curţii Constituţionale a României, că instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.

Prin decizia menţionată, Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 (3) şi art. 27 (1) din O.G. nr. 137/2000, statuând ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, din perspectiva celor arătate, prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Urmărirea prin acţiune a unei astfel de finalităţi, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de aplicarea unei norme dintr-un act normativ ce nu mai este în vigoare sau crearea unei norme pe cale jurisprudenţială, nu are temei legal spre a permite instanţei de a proceda de o asemenea manieră, în contextul a ceea ce s-a arătat deja.

În sfârşit, prin referirile recurentului-reclamant la o anumită jurisprudenţă privind alte persoane reclamante se omite faptul că raportul său de salarizare fusese deja decis în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 1297/03.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, vizând perioada începând cu data de 01.01.2018.

În mod corespunzător devine lipsită de relevanţă practica administrativă a altor ordonatori de credite, astfel cum a fost invocată de reclamant, câtă vreme dreptul salarial al acestuia este stabilit în baza legii, corect interpretată de autoritatea publică pârâtă.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că decizia atacată a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, necuprinzând nici motive contradictorii în sensul invocat de recurent.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1361 din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.